Într-o beznă impenetrabilă,

un chip inexpresiv şi sever

cu mişcări şerpuite

vuia prin ninsoarea minţii

smucind convulsiv braţele

văzduhului înnegurat de gânduri.

Miji ochii

în spaţiul friguros,

întunecat şi sumbru.

Timpane încordate

în aburul respiraţiei reci

suflă în creierul minţii

născută din cea mai cruntă

disperare

a singurului lucru

ce lipsea…

timpul.

Înăbuşind temerile,

lumina din ochi se stinse

aruncând priviri întrebătoare

spre soare…

Venele de la gât

se umflară.

Zvâcneau

zumzăind umbra

buruienii minţii

ce se întreţesea

cu gândul.

Noţiunea timpului

se pierduse-n discul de foc

ce părea să rămână cocoţat

pe culmea îndepărtată

pe unde pătrundea aer

şi-o rază slabă de lumină

pentru a alunga

întunericul…

Aerul 

strălucea de transparenţa

sufletului ce sfida moartea

abrutizată în pasiuni feroce

plutind pe o apă nemişcată

de starea de nelinişte şi neîncredere

a unei obişnuinţe îndelungate

de-o viaţă.

Nimic

nu tulbura tăcerea

inundată de lumina

gândurilor turnate

în tiparul emoţiilor puternice

potolind setea necontenită

strânsă intr-o viaţă

în cupa fericirii.

O clipă...

Cu zornăit prelungit,

puternic şi necontenit

din întuneric

izvorăşte-n

zumzetul glasului...

cuvântul.

Senzaţia singurătăţii

lovi în miezul fiinţei

umbra neîncrederii

din negrul ochilor

ce strabăteau

ca nişte lumini necruţătoare,

dansând în razele

soarelui de dimineaţă.

Se auzea zgomotul înăbuşit

al unei linişti, plină

de spaima vagă,

transformând lumina slabă

a înserării,

într-o obscuritate gălbuie

deasupra capului. Noaptea…

În încercarea timpurie

de a-şi asigura existenţa

în zbuciumul universal,

peste valuri de capete,

o rătăcire a minţii

s-arată neobişnuită.

Speranţa în care

trecutul, prezentul

slujesc împrejurări

ale minţii sugestive

într-o cadenţă perfectă -

viitorul.

Întunericul

zugrăvea sumbru

abrutizarea oamenilor

indiferenţi,

intelectul lor epuizat

coborât în semiconştienţă.

O viaţă-ntr-un abis.

Aştept… lumina.

Înnegrite de vreme

şi de pete de ploaie,

gândurile lipsite de mărginire

alunecă-n lumina nopţii

cuprinzătoare şi făr’ de legea

înţelegerii

că-n slăbiciunea ei aparentă

e… o forţă.

Întunericul nopţii

îşi contopea marginile

stelelor asfinţite

în lumina blândă a…  

răsăritului de soare.

Mecanism uscat, scârţâitor, sfâşietor

ca un ochi lovit brusc de orbire

e viaţa noastră fără lacrimi.

Pe praful pământului

împăiejenindu-se privirea

şi-mpovărând înăsprite inimi,

se toarnă gânduri

în tiparul sentimentelor

să trezească puternice emoţii

pierdute-n lupte timpurii.

Aştept din ochii storşi,

o ploaie să… cadă.

De-a lungul leneşelor

ore de-ntuneric aşternute de vreme,

razele dintr-o schiţă stângace

a răsăritului de soare

desenau un dreptunghi de… lumină.

Închis

în camera depărtării,

singur,

cu voce tare gândeam

să câştig timp

să am răgazul să pregătesc

viaţa alături de fiinţa aleasă,

să fie un repaus fără sfârşit,

un calm animalic,

o lungă siestă la soare.

În timpul acesta,

al tihnei celei mai desăvârşite,

dacă îţi impui,

poţi să adormi,

trebuie doar

să mai aştepţi o zi,

încă o zi

şi încă o zi

din închisoarea depărtării,

să fii liber.