să nu-mi ceri secretul adevărului de murano

ochii tăi limpezi reflectă karma după care

vei fi judecat

fericirea

o imagine în oglindă

o venus fermecată care te scoate din minţi

dar nu te poate atinge cu mâinile

arhitectură în carne cu arabescuri personale

pentru o viaţă sinuoasă

un far călăuză pentru zilele încărcate

ne-ar trebui un sistem de suflete ca argintul viu

să o focalizăm lăuntric

să incendieze flota vaselor de…

de oriunde mă iei
cu degete umezite
pe buze mă întorci
să-mi cunoşti
un semn
timpul între noi
două file impregnate
în cerneală caligrafic
simţiri faţă-verso
ne căutăm
înclinaţiile

împerecheate
fenomene de
bibliotecă

de-un picior legat vântul
se gudură adulmecând

salin îţi aduci încărcătura
din vreun port
european soarele se simte
în largul lui un reflector
pentru pescăruşi pe loc repaus
la raportul de dimineaţă

mi-e dor să cobori puntea mea
pregătită de debarcare
marea mi te dăruieşte
om de apă
îi moşteneşti ochii
şi forţa braţelor
când mă cuprinzi

persuasiv
eşarfe de fum
înnoadă gâtul norilor
pe catarge

dragii mei se făcea
o linişte acustică se făcea
un cerc mare de inimi
scenă improvizată pe care
mă suiam
după rugămintea lor mă suiam
şi vocea mea limpezea
inimi

seara se lăsa uşor
dragii mei peste voce uşor
să nu strivească sunetele

şi se stârnea un cântec
de emoţie de suflet un cântec
pe care îl prindea fiecare
în ureche

iubirea îşi lansa acordurile
pe o chitară dragii mei
pe o coardă atinsă

o vegetaţie explozivă nerăbdarea

pe atunci paşii tăi cunoşteau un drum verde

împrumutat din mersul pământului

şerpuiau toate şi toate ieşeau dintr-o tăcere senzuală

ochi de copil aproape în neastâmpărul lor

atenţia din partea unei mâini de fluturi

te însufleţeau

săreai peste o nimica toată

pe ghizd o ciutură cu setea până-n buză

undeva un clopot

se străduiau să anunţe despre

o lume timpurie în care

ne pierdeam…

ador pădurea peste drum de ochii mei

îmi dă viaţă

observ un lup în curte

nu ştiu cine l-a dat afară din pădure

de câteva nopţi mă păzeşte

să nu mă atace alte jivine

sau să mă sfârtece

când va prinde momentul

ochii sticloşi ca două lămpi de grădină

îngropate din greşeală aproape

trec prin mine steaua polară şi sosia ei

mă opresc în prag să-l înfrunt direct

cu senzorii mei de control

după dârele de salivă pot să-mi dau…

cum s-a făcut cerul şi pământul
n-am mai aşteptat mult
după orânduială
i-am căutat prin lumina ochilor
ţinând strâns cuvântul acela
pe care nu aveam voie să-l scap
m-am dus val-vârtej
de cum i-am văzut
potriviţi după arborele meu
le-am spus
pe voi vă vreau

ştii nu am nevoie de

ambarcaţiune sentimentul că

mă iubeşti despică marea să trec

de partea inimii ştiu să

înot în cuvinte liniştite

mi-am potrivit călătoria feng

shui gesturile tale braţe deschise un

hotar peste care nu vreau să trec

aştept să strângi carnea pe mine

sărutul tău este cel mai apropiat

punct cardinal pentru fericire

palme de apă pe coapse mlădie

sunt ce vrei tu să fiu pentru tine

poezia ta celestă…

adesea lângă plopul cunoscut

poezia soaţă cuminte aşteaptă

lacul singurătăţii mele de nuferi este

albastru la citit chipul tău oglindeşte luna

pe deal însereză după cântec de bucium

viaţa intră smerit în case mărunte în

faţa lui dumnezeu luceafărul

coboară în genunchi pentru noi

codrului îi lipsesc păsări somnoroase

arar îi suspină izvorul de oameni

în dungă puf bătut de vânt dorul

risipă face din inima mea

tămâie arde drum de…

noaptea stă la fereastră

mă priveşte şi oftează

uite s-a lăsat noaptea

în omul acesta ca într-un cărbune

cine să cureţe negrul de fum dintr-o

colibă nelocuită cu pereţi şubrezi

gata să se prăbuşească

o ciupercă mortală suflet cenuşiu ar răspândi

pe o arie de mii de kilometri

pătraţi

oamenii ar deveni palizi la început

străvezii

doar oasele vor mai lumina pământul

pe dinlăuntru

ca dintr-o tavernă în care tinerii…

şi totuşi cineva mai caută femeia
calitativ
şi totuşi ea trăieşte sclavagismul
modern
are spaţiul ei cu oameni virtuali
cuvinte
şi suflet naţional

concurează cu principiile iese mereu
pe primul loc
iubirea
acest sentiment ameninţat că
ţine cu poeţii

şi ştie să poarte
demnitatea
ca pe o fustă
mulată pe picior

oamenii din sat plecau dimineaţa se-ntorceau seara

el bocănea atent să nu deranjeze moartea

o lăsa să intre să se asigure că îi încap şi picioarele

că stă comod cu mâinile pe piept răstimp îi vorbea

stai fetiţo să sculptez câteva flori nemuritoare

să fie din partea mea când te-oi duce

următoarea zi

oamenii din sat plecau dimineaţa se-ntorceau seara

el bocănea atent încă o moarte arvunise

lemnul de esenţă pentru veşnicie

o lăsa să se aşeze…