în zona verde a sălbăticiei din tine

toţi văd

cum avalanşa de gânduri

rostogoleşte perpetuu

bulgării de lumină

şi cum trezeşti

avatarele străine din sfera parabolei

doar curbându-ţi metafora zâmbetului

peste dimineţi

îţi plouă grădina cuvintelor

cu fluturi neîncovoiaţi de rutină

de pe fiecare ţanc al poeziei

aruncă-te

ai încă nouă vieţi

lucrurile albe cu nume negre

chiar dacă pare o joacă

îmi şlefuiesc minuţios

fiecare piatră de vers

pe care-o aşez ca preambul de risipă

de timp şi de mine

la căpătâiul poemului

trăiesc din încercări

ştiu ce pot şi ce sunt

tulpină de gând  

ce nu se ascunde după degete de ură

nici măcar de dragul edenului

nicio adiere de râs

nu clintea trestiile de gând

iar sălciile despletite în nerăbdare

adulmecau apele alterate  ale ne-însemnării

descriau ( pentru cine avea ochi să vadă)

în cercuri concentrice şi cu font de-ntuneric

stângăciile verii

şi niciun ţipăt descleiat de rutină

n-ar fi trădat întregul

ciobit şi peticit pe furiş

cu liant de culoare

n-ar fi bănuit nimeni

că înrămată-n…

să traversez niagara cuvintelor

chiar dacă ştiu

că pot experimenta înecul

într-o străfulgerare de gând

graniţa dinspre sudul descrierii

şi nordul parabolelor

stă doar

într-o cratimă de încredere

pentru alţii - firească

originea cataractei metaforelor mele

porneşte cu şi de la eroziuni

şi-adesea mă tem

dar pentru că te am pe tine de mână

tranzitez zâmbind

această zonă…

decupez dimineţile din calendarul unei veri

în care macii şi-au croit drum sângeriu

prin inima cuvintelor

iar în colajul meu

femeia de fum

pentru tine

sculptează poeme şi-şi înteţeşte zborul

printre zmeie de râs şi senin

curbele de sacrificiu

încă se scriu cu majuscule

la umbra poveştilor

deşi sunt nenumărate dovezi că existăm unul într-altul

în fiecare zi ne exersăm…

Tot mi-eşti în gânduri… Fluviul meu de vină

Cu vraja ta, croită pe cuvânt.

Zilele-mi curg grăbite în rutină

Când nu-mi adii măcar c-un singur vânt

Din franjuri de culoare-ntâmplătoare

Mi-ai scris poeme-n trestii aurii

Dar litere boldite pe schimbare

Dau iar poveştii-accente ruginii

Şi-ncremenesc într-o tăcere-adâncă

Pun semne lotcilor, pe ţărm ridat

Strâng nuferii şi urc mereu o stâncă

De vis…

nu haşurile

de pe cubul de lumină amabilă

mi-au atras atenţia

- la prima vedere -

atunci când ţi-am văzut degetele înfrigurate

atacând clapele poeziei

cu sensibilităţi de jazz-man

pasionat de incursiuni rebele

în lumea eficienţei

şi n-am luat seama prea bine

nici la mătăsurile vorbei

cu care înfăşai pruncii primejdiei de a fi altfel

abandonaţi cândva în idei

pentru…

nu te-am încurajat

să mă desenezi în iarba viselor

atât de frumoasă

şi nu ţi-am pozat senzual şi lasciv

între stele

dar te-am lăsat să îţi imaginezi

cum ar  înflori lumea

cu zâmbetul meu-curcubeu

la-ncheietura unui cer transparent

de cuvinte

şi ţi-am făcut loc

pentru un veac de-ncercări

în cuibul braţelor mele

de vise

nu vor fi niciodată un întreg

dacă zimţii de lumină ai unuia

nu se potrivesc

în angrenajul de strălucire

al celuilalt

şi tot timpul îşi vor potoli setea de culoare

în curcubeie vecine

căutând altceva

îşi vor putea fi aripi pe-un trup de rutină

prelungindu-se

doar pe axa slăbiciunilor

pentru un veac de-ncercare

dar niciodată în acelaşi balon de săpun

spre…