Am visat că sufletul tău mi se odihnea în palmă

fragil întrupat în liniștea ploii

n-am știut să duc mesajul în mare

să-ți dau drumul și plutind printre veri coapte

să aștept apusul prin ochiul pictorului

pentru care lumea e meditația dinaintea primei tușe 

ce urmează e…

accidental așa cum se întâmplă toate întâlnirile 

când defilezi cu sufletul impar(țial)

eliberat de emoții prăfuite

în tușe clasice îl decorezi fără să înțelegi unde e forma aceea care te îmbracă

precum o haină de duminică

fără întrebări lumea pare o cometă cu traiectorie precisă

altfel aluneci într-un hău de unde

iese o femeie care nu seamănă cu tine

ai vrea să-i desenezi buzele într-un final neașteptat

culmea, se încăpățânează…

Griuri adorm în buzunarul emoției 

plouă insistent plouă mărunt

și viața din crengi se scurge în asfalt

ca și cum n-ar fi existat muguri săltând în lumină

în energia pământului zbaterea unei libelule egalează moartea 

fără să știe de ce, omul scrie pe spatele cerului

și se roagă să ajungă mesajul în sticla mării

acolo unde timpul e coama unui val

rătăcind în ochiuri de dragoste

în cascadă verbul a iubi își conjugă…

sufletul mi se încrețește ca un măr deshidratat

îl strâng în mâini și ia forma degetelor 

după ce-l storc de lacrimi paradoxal dulceața lui crește 

îmi vine să râd precum un copil care descoperă un ciob de sticlă colorată

într-un pietriș anost

ce să fac cu iubirea ta când singurătatea mestecă lacom

trupul meu ca o iederă pe zgârie-norii timpului îngustat

o privire și cheia se potrivește în portativul liber

cu note de nostalgie săltând…

jocul de-a baba-oarba pe sufletul gol n-a prins rădăcini

în trupul singurătății

de aceea îmi plimb poemele pe sub podul rupt

sperând că dimineața răsăritul mă va arunca pe malul celălalt

în fond ai plecat cu toate gândurile mănunchi

ca-ntr-o seceră a…

Dragostea - felia de viață pe care o tai cu încetinitorul

și speri ca emoția să agațe în cui tabloul

în care tu și eu suntem mâinile sculptorului

vezi cum modelează nudul ploii peste corabia legănată de dor

peisaj atipic în concertul de vioară și pian

degetele nervoase se plimbă pe scările virtuții

o poartă iese din pământ limpede ca o liană dorindu-și cerul

dincolo de tine oglinzi se închid în trupul meu

ca un fermoar peste o operație…

cuvântul e o pecete 

uneori mă doare alteori se strecoară din mine ca o nălucă

la marginea zilei se vede precum un chist adâncindu-și rana în pântecele vieții

plânsetul lui se hrănește cu diminețile putrede în care

tăcerea e balsamul unde abandonul și viața sunt egale 

nu contează unghiul din care privești 

definițiile se afundă absurd în dicționare 

iar tu 

cel care nu încapi în vreo etichetă

lărgești orizontul până se pierde în…