ANGELINA NĂDEJDE (versuri, A5, 120 pagini, copertă – pictor Mihai Olteanu)
Poezia ANGELINEI NĂDEJDE se potrivește de minune poveștii clopoțeilor de vânt… Se spune că demult, demult, un bătrân a fost întrebat de nepotul său, de ce clopoțeii lui nu sună la fel de frumos precum clopoțeii bunicului. Mai mult, cum se poate ca tot timpul, clopoțeii bunicului să sune atât de frumos și de cristalin, precum o muzică specială, coborâtă din cer. Bătrânul înțelept l-a întrebat, simplu, unde a așezat clopoțeii de vânt. Nepotul, la fel de firesc, a spus că i-a așezat acolo, la poarta casei, pentru ca vântul să bată în ei cu mai multă putere. Bătrânul i-a spus nepotului, că muzica dată de clopoțeii săi se datorează faptului că el i-a așezat tot acolo, dar la poarta… sufletului.
O poezie cu adevărat așezată la poarta sufletului, de unde energiile benefice se revarsă în simfonii aducătoare de pace și liniște spirituală, o lirică romantică în esență, cu profunde valențe meditative, sinergice, precum o doză precis calculată a unei terapii prin poezie. Legănate de cuvinte, aducând daruri angelice, pe undele unui vals din toamna vieții, versurile nu transformă gândurile în irosiri, ci în clipe purtătoare de viață.
Așteptările târzii, dureroasele decizii, iubirile și trăirile, fac parte dintr-un tablou existențial complet, predestinat să construiască, să înalțe - cărămidă cu cărămidă - un templu închinat poeziei. Cu soarele în plete și în suflet, cu dragul chip al bunicii în minte, poeta se numește pe sine un simplu… SUFLET LA OFERTĂ. Reținem că oferta este extrem de generoasă, sentimentele sunt picurate în cromatici speciale, cerul și pământul devenind un creuzet din care un izvor cu limpede apă curge dinspre sufletul muritorului, înspre stelele veșniciei. (GHEORGHE A. STROIA)