Cadoul

[Zarra]

Iunie 1960.Şcoala generală a unui sat uitat de lume.

 -Copii, ştiţi voi cât de frumos este să dăruieşti ? Te simţi împlinit şi inima îţi tresare când vezi zâmbetul de pe faţa acelui ce primeşte darul, nu-i aşa ?

 -Ba da, tovarăşa învăţătoare, rostiră timid câţiva elevi dintre cei ce erau în fruntea clasei la învăţătură.

În băncile din spate însă, câţiva mai neobrăzaţi murmurau încet cu feţele încremenite a mirare.

 -I-auzi, cadouri...zise unul dintre ei, eu n-am primit niciodată unu' ...

 -Linişte acolo în spate, fiţi foarte atenţi.  Azi vom învăţa cum să dăruim ! Ia să vedem, ştie cineva cu ce ocazii se fac cadourile ?

O fetiţă din banca întâi a cărei mămică era chiar tovarăşa învăţătoare ridică două degete.

 -Lidia ?

 -De ziua de naştere, tovarăşa învăţătoare !

 -Sigur că da ! Altcineva ?

 -Carmen !

 -De moş Gerilă, spuse fetiţa al cărei tată ,  fiind şofer pe maşina cu cisternă transporta laptele sătenilor către oraş .

 -Adevărat ! Mai ştie cineva ?

 -De ziua numelui , pe mine de exemplu,  mă cheamă Elena, deci la Sf.Constantin şi Elena, dar şi la ceilalţi sfinţi din calendar.

 -Buun, ce copii isteţi ! Dar ia să vedem , numai de zile mari putem dărui ? Cine ştie ?

Se lăsase linişte, doar o fetiţă cu chip de înger şi părul blond prins într-o buclă răsucită frumos în vârful capului, parcă ar fi vrut să ridice mâna şi nu prea îndrăznea. Citise ea, într-o carte de poveşti despre un băieţel care îi dăruise odată mamei lui o floare culeasă de pe islazul din apropierea casei , pe care o zărise când se juca împreună cu alţi copii. Învăţătoarea, ştiind-o pe fetiţă timidă o încurajă să vorbească. Fetiţa prinse curaj şi începu să spună povestea...

 -Foarte frumos ! Şi de ce crezi tu că i-a dăruit floricica mamei lui ?

 -Pentru că o iubea tare mult ...

 -Bravo ! Uite ce înseamnă cu adevărat să iubeşti. Dar se pot face tot felul de daruri , să-i bucurăm pe cei dragi, nu-i aşa copii ? De exemplu , ce-ar fi ,  ca fiecare dintre voi să se gândească pentru Luni, la un cadou . Orice vreţi voi. Înveliţi frumos darul în hârtie şi îl aduceţi la şcoală. Nu uitaţi, nimeni nu-şi scrie numele pe pachet. Trebuie să fie o surpriză. Da ?

 -Daaa, dădură copii din cap în semn de aprobare.

 -Acum strângeţi-vă în linişte ghiozdanele şi mergeţi acasă. Aveţi timp Sâmbătă şi Duminică să vă  faceţi temele.

Luni , toţi cei 32 de copii din clasa a patra se prezentară la clasă  fiecare cu câte un pacheţel în mână . Le depuseră pe catedră aşa cum le spusese învăţătoarea şi aşteptau nerăbdători sunetul clopoţelului.

 -Bună dimineaţa copii!

 -Bună dimineaţa ,răspunseră în cor.

 -Observ că v-aţi făcut temele, bravo!

Catedra gemea de pachetele de toate formele învelite unele în hârtie de ziar altele în pânză de toate culorile. Cei ai căror părinţi erau ceva mai înstăriţi îşi permiseseră să învelească pachetul în hârtie albă.

 -Buun ! Acum să vedem la ce daruri v-aţi gândit să oferiţi cuiva drag vouă.Vom numerota pachetele de la 1 la 33 apoi vom face 33 de bileţele cu aceleaşi numere, ca pentru tombolă. Le amestecăm bine şi fiecare dintre voi va extrage numărul cadoului pe care îl va primi.

După vreo 10 minute învăţătoarea începu să strige catalogul în ordine alfabetică.

 -Bădele Lidia !

 -Da, tovarăşa învăţătoare !

Te rog să extragi un bileţel şi să ne spui numărul extras.

 - Numărul nouă !

 -Să vedem, pacheţelul cu nr 9 este al tău. Poţi trece la locul tău în bancă. Mai departe,

Ciochină Marian !

Băieţelul blond cu faţă rotofeie sări vioi din bancă. Nu prea îi plăcea lui să înveţe carte dar la năzdrăvănii era primul mereu. Îşi luă pacheţelul cu numărul extras şi plecă la locul lui chicotind înfundat. Rând pe rând fiecare elev intră în posesia pachetului cu numărul extras, aşa încât mai rămăsese un singur pacheţel, cam mototolit ce-i drept, şi care revenea tovarăşei învăţătoare, pentru că şi dânsa participa la joc. În bănci, copiii fremătau de nerăbdare să deschidă pachetele, dar trebuiseră să aştepte .

 -Aşadar , toată lumea are pacheţelul pe bancă.Să vedem ce daruri am primit.Desfaceti uşor pachetele şi aruncaţi ambalajul în coşul de gunoi . Trebuie să păstrăm curăţenia în clasa.

Şi începură să se audă foşnete de hârtie ruptă în timp ce învăţătoarea le privea înduioşată chipurile luminate de bucurie la vederea darului. Erau copii simpli, majoritatea provenind din familii sărace, care se bucurau sincer de micile surprize. Aşezate frumos pe bancă, apărură cât ai zice peşte, cărţi de poveşti, carioci, mici jucării de plus, caiete, săpunuri, câte o pereche de şosete, mănuşi, fulare împletite din lâniţă de către bunici, etc... Fiecare pusese în pachet ceea ce crezuse de cuviinţă. Un singur băieţel stătea posomorât în ultima bancă şi nu îndrăznea să deschidă pachetul. Ştia că mama lui nu avusese bani să cumpere nimic. O duceau foarte greu. Nici măcar încălţări nu aveau toţi cei 8 fraţi şi fiind apropiaţi ca vârste, veneau cu rândul la şcoală. Învăţătoarea ştiindu-l mai retras şi că provenea dintr-o familie foarte săracă, el fiind al cincilea copil, îl încurajă zâmbind. Primise o cărticică de basme de Petre Ispirescu. Nu ştia el prea bine să citească dar tare s-ar fi bucurat, însă îşi aduse aminte că în pachetul lui mama lui pusesese doar o turtă de mălai, tăiată frumos în pătrăţele şi pudrată cu puţin zahăr tos, şi învelită într-un ştergar curat. Ştia că era tare bună , pusese mama mai multe ouă decât de obicei şi mirosea aşa frumos dimineaţa când o scosese din cuptorul maşinii de gătit, că îi venea s-o rupă atunci pe loc şi să-şi potolească foamea. Ba chiar luase şi o joardă peste funduleţ, să ţină minte că trebuie să o ducă întreagă la şcoală, să n-o facă şi mai tare de râs. Îi era ruşine că erau atât de săraci... În fine, ce-o fi , o fi...Aştepta cuminte în banca lui. Pachetul cu turtă de mălai căzuse tocmai la fetiţa tovarăşei învăţătoare, care privea uimită căutând privirea mamei. Nu ştia ce să facă. Mirosul o îmbia să guste, dar ştia că nu e bine să mănânce numai ea. Aşa fusese învăţată , să împartă cu cei din jur ceea ce avea. Ridică sus două degeţele .

 -Tovarăşă învăţătoare , îmi daţi voie să împart din darul meu colegilor de clasă?

Învăţătoarea, mândră de fetiţa ei răspunse pe loc.

 -Bineînţeles!

Şi o privi cu lacrimi în ochi. Împărţi fetiţa fiecărui copil câte un pătrat de prăjitură, care dispărea ca prin farmec, atât de gustoasă era, să mai fi fost... Băieţelului nu-i venea să creadă, era fericit.Şi îi fusese atât de ruşine...plânsese o ora întreagă rugându-se de tatăl lui să-i dea câţiva bănuţi, deşi ştia bine că nu are de unde.

 -Copii, cum a fost prăjitura ?

 -Buuună !

 -Astăzi am învăţat o lecţie de viaţă frumoasă. E atât de plăcut să dăruieşti şi să primeşti, nu-i aşa copiii ?

 -Daaaaaaa !răsună clasa de glasuri zglobii.

 -Acum se cuvine să şi mulţumim pentru darurile primite.

 -Mulţumim frumos , rostiră copiii într-un murmur dezordonat.

Darul primit de învăţătoare stătea stingher într-un colţ, pe catedră. Învăţătoarea uitase de el, atât de mulţumită era de chipurile luminoase ale elevilor ei. Nici nu-şi dădu seama când trecuse ora, când clopoţelul sună anunţând recreaţia. Sala de clasă se goli imediat şi rămase cu ochii aţintiţi pe colţul catedrei. Nu mai avusese timp să desfacă pachetul ei. Dar nu mai conta. Lecţia fusese un succes, şi spera să rămână întipărită în mintea copiilor. Desfăcu totuşi hârtia de ziar mototolit, şi mare îi fu mirarea când dezveli conţinutul. Trei coceni, curăţaţi de boabele de porumb fără doar şi poate de către purceii cuiva într-o cocină plină de noroi. Rămase cu gura căscată, dar bănui pe loc cine era în stare de aşa grozăvie. Avea în clasă, un ţigănuş , al cărui tată nu punea preţ pe valorile morale. Îi cunoştea foarte bine pe toţi părinţii elevilor ei. Se gândea cu tristeţe ce s-ar fi întâmplat dacă acel pachet era pe masa unui copil şi se bucură că era la ea. Avea să vadă ea cum îl aduce pe calea cea bună pe micul ştrengar , doar asta era datoria ei, pentru asta alesese să fie învăţătoare. Ştia că nu e uşor dar trebuia să încerce. Aşa că îl chemă la cancelarie în recreaţia următoare şi îl întrebă.

 - Spune-mi copile, cum ţi s-a părut lecţia de azi?.

Băiatul lasă ochii în pământ.

 -Ce ai învăţat tu din lecţia de azi ?Ţi-a plăcut darul primit ?

 -Da, răspunse cu jumătate de gură...

 -Ce îmi poţi spune despre darul tău ?

 -Iertaţi-mă tovarăşa învăţătoare, zise cu lacrimile curgând pe obraz, vă promit că nu mai fac...Chiar e frumos să dăruieşti ! .

[adelaida mateescu]

Scrisa cu talent, povestirii i-ar sta foarte bine in "Cartea de citire" pentru clasa a IV-a.

Si, de ce nu, intr-o scrisoare catre Ministerul Invatamantului sugerand introducerea in programa de invatamant a orelor dedicate formarii unei atitudini civilizate, socializarii elevilor, modelarii caracterelor, descopiririi aptitudinilor.

Felicitari,Rygett.

[Zarra]

Va multumesc frumos pentru trecere si like, d-na Geta Tirel !

 

Si dvs va multumesc d-na Adelaida.De sugestia dvs , ce pot spune,sunt uimita!.Eu asa scriu, simplu,cu talc, nu ma pricep altfel.Am conceput intradevar aceasta povestioara  ca o lectie de conduita umana mai mult pentru copii, dar n-as fi mers cu gandul atat de departe cum spuneti dvs . nici in visele mele  cele mai indraznete .Oricum , trecerea dvs. ma onoreaza si sunt extrem de incantata ca v-a placut.Cat despre programa scolara de azi ,ar fi multe de spus. ..copii de azi sunt viitorul de maine ...depinde de noi,parinti si dacali,cum  ii modelam ...

[Zarra]

Multumesc frumos din nou d-na Tirel Geta,  pentru popas si like.

[Corina Militaru]

Excelentă lecție de viață! Frumos scris, mi-a plăcut! :)