STIMAŢI COLEGI DE SITE,

          AŞA CUM AM SCRIS ŞI ÎN TITLU, VĂ ADUC LA CUNOŞTINŢĂ UN GEST MAI MULT DECÂT REPROBABIL. Ieri, 13 Dec 2015, semnalam cititorilor, printr-un coment, că la poezia „O UMBRĂ-N OS VREMELNIC”, există o confuzie, făcută de autorul Valerian Bedrule alias J'Arrive,  prin traducerea greşită a termenului francez „fleurs de lis”/„flori de crin”/ cu flori de iris/stânjenel, având în subsol şi explicaţii, bineînţeles tot greşite. Am făcut acolo corectura necesară, folosind ca sursă pentru amănunte Wikipedia.

           Lucrurile s-ar fi terminat aici şi gata. Era o confuzie, credeam eu, care  se poate întâmpla oricui. Revenind după câteva ore pentru un eventual răspuns şi, de ce nu, muţumiri pentru ajutorul acordat, a urmat surpriza. Comentariul meu fusese şters în mod deliberat de către autor, care dorea ascunderea unei greşeli personale jenante, mai ales când semnezi pompos cu un pseudonim franţuzesc, dar nu ştii să traduci corect din limba respectivă. Din cele două comuri existente în acel moment rămăsese doar cel laudativ, al meu nu mai exista. Autorul avusese grijă să corecteze şi eroarea din subsol pentru a nu mai fi nicio urmă. Am vrut să las lucrurile baltă, mă lămurisem cu cine am de a face, dar am socotit că totuşi nu ar fi rău sa sesizez d-lui da Coza această situaţie, mai ales că exista posibilitatea să acuz pe nedrept pe cineva. Am scris un nou coment la poezie, dând precizări sumare asupra situaţiei descrise mai sus. La câteva minute de la postare, acesta a dispărut. Acum nu mai existau dubii asupra celui interesat în ștergerea lui. Erare humanus est perseverare diabolicum!

Mă întorc la titlu şi spun ca este „un gest mai mult decât reprobabil”.  În condiţiile unei mize insignifiante, din orgoliu exacerbat, să ajungi să recurgi la gesturi puerile este nedemn pentru un intelectual.

             Oricine a făcut acest gest reprobabil este de condamnat pentru procedeul folosit.

Eu îl iert, dar îmi este ruşine pentru ruşinea lui!

Vizualizări: 179

Răspunsuri la Aceste Discuţii

:)

Nu vă mirați d-le Mony! Acesta-i omul! :))) Și eu am avut pe un alt site literar o experiență neplăcută și dureroasă cu el! Așa am înțeles că nu se suprapun caracterul și intelectul  omului!...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În pas cu toamna a utilizatorului C.Titi Nechita
"Mulțumesc frumos tuturor pentru popas și semn!"
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Deznădejde a utilizatorului C.Titi Nechita
"D-na Vasilisia, d-na Nemescu, mulțumiri de popas și semn!"
cu 3 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flori întunecate (de Ziua Unirii) a utilizatorului Rotariu Dorel
"O poezie patriotică necesară! Să nu uităm de ce viețuim pe aici. La mulți ani! 💙💛❤️"
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Flori întunecate (de Ziua Unirii) a lui Rotariu Dorel
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Măsura vremii a utilizatorului Mihai Katin
"Ce cursivitate firească! O retorică amplă, definiție a verbului -a fi-  M-a pus pe…"
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Măsura vremii a lui Mihai Katin
cu 9 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poeți în dialog a utilizatorului Costel Zăgan
"mda."
cu 9 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte criminală a utilizatorului Costel Zăgan
"Cine știe, înțelege!"
cu 9 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte criminală a utilizatorului Costel Zăgan
"Sărut-mâna! "
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poeți în dialog a utilizatorului Costel Zăgan
"Poezia ca respirație. aDa"
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bibelou pe sobă a utilizatorului bolache alexandru
"Mmmmnnn, gutui coapte! La fel versurile aproape intime din  buzunarul poetului. Frumoasă…"
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog bibelou pe sobă a lui bolache alexandru
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De tine, moarte... a utilizatorului Rădița Răpeanu
"Amintești de celebrul * Nu am cu tine moarte, nimic..* de Grigore Vieru Bine scris, aDa"
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog De tine, moarte... a lui Rădița Răpeanu
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Deznădejde a utilizatorului C.Titi Nechita
"Un manifest fără echivoc. Trezirea întârzie, se simte! aDa"
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Deznădejde a lui C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte criminală a utilizatorului Costel Zăgan
"Am zâmbit. Experimentul e special. Arhitectura cuvintelor este gândită strategic. aDa"
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Noapte criminală a lui Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Mă cuprinde o tristețe iremediabilă,  cum spune poetul... După ce mă porți prin simfonii,…"
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog ritual a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor