"Iubește-mă turcoaz, într-un catren".(Câteva opinii personale privind poezia domnului Ioan Grigoraş).

[Ionel Mony Constantin]

 Afirm aici incă de la început că ele vor avea o notă de subiectivitate. Sunt, intre anumite limite, un admirator al poeziei domniei sale. Versurile scrise , rimele , tema, de predilecţie iubirea, au muzicalitate, armonie, un halou romantic ce produce cititorului obişnuit o stare de bine, de confort spiritual. Acestui tip de cititor se adresează domnia sa de predilecţie, pentru ceilalţi existând şi altfel de poezie. Scrisă în alte vremuri, ea ar fi devenit cântată pe muzică folk, foarte uşor recognoscibilă în mase largi.

  Nu este lipsit de interes ca scrie mai ales in vers clasic, cu prea putine, aproape insesizabile, erori de prozodie, ceea ce unuia ca mine i se pare excelent pentru că il face mai uşor de parodiat. 

   Nu in ultimul rând voi constata intinsa informaţie culturală a poetului, care face dese trimiteri la mitologie, literatură, artă, etc. Tot in beneficiul său aş menţiona fantezia debordantă, asociaţiile de idei surprinzătoare, toate făcute în beneficiul temei poetice abordate.

   Poet romantic prin fibra sa, nu ca apartenenţă la curent, el are şi o muză , femeia, pe care o cântă in diferitele ei ipostaze, dar mai ales ca amantă, în versuri de un erotism sublimat, fără a cădea în vulgar. I se pot aduce si reproşuri dlui Nuţu Grigoraş , cel mai evident fiind că sacrifică uneori calitatea în folosul cantităţii. Ca şi Adrian Păunescu, odinioară, el este un industriaş al versului şi numai limitele impuse de regulament îl împiedică să posteze mai mult de două poezii pe zi. Din această cauză uneori se repetă, sau cum recent cineva făcea corect observaţia, se autopastişează de-a dreptul. Admiratorilor sau detractorilor, tuturor cititorilor săi poetul le răspunde cu superbie:

"Iubește-mă turcoaz, într-un catren".