Forumul ÎNSEMNE CULTURALE va fi gazda acestui fenomen artistic demarat de poeta Gina Zaharia şi pictorul Mihai Cătrună. El reprezintă o simbioză între poezie şi pictură. Proiectul se desfăşoară pe blog, aici fiind adus doar conţinutul care va apărea în carte. Aşteptăm cu nerăbdare ca această bijuterie să prindă contur sub ochii noştri şi le urăm succes protagoniştilor!
POEZIE - GINA ZAHARIA
PICTURĂ - MIHAI CĂTRUNĂ
Pelerini spre iarnă
Ai lăsat focul pe inima iernii,
i-ai dat o scânteie în plus – piesaj demențial
cu serpentine celebre și pelerini de zori,
jurau că sunt de-a lor,
făceau acrobații prin văzduh,
cu ochi cameleonici îmi vindeau ultima vrajă.
Nu vreau cafeaua lor în dimineața ta,
să plece!
rămân să dictez unui fulg ceva despre topire,
mai sunt câțiva răniți pe alocuri -
mesageri încuiați într-un destin platonic.
Mă ridic pe stânci și pun voalul toamnei,
miroase a busuioc,
am senzația că l-ai purtat odată cu mine;
Undeva, lângă ape,
o femeie risipește lacrimile.
Ajunge! Destul pentru o jumătate de crez!
Vara trecută ai fost regină, i-am zis,
(tu tăceai în murmurul meu)
dinastia ta – orgă dezlănțuită pe meridianele viselor;
ai dansat pe trupul mareelor
fără număr, altădată ți-ar fi fost frică
de pasul întârziat
într-un golf.
Dar nu te teme, primăvara ți-a păstrat partitura
pe care a cântat el
o dată, de două, de o mie de ori,
îl eclipsaseși într-un unghi nebunesc,
pelerinii spre iarnă sunt înrobiți de iubire,
prea credincioși ca să-ți ducă numele
dincolo de florile de cais.
spre temnița gândului
mergea prin noaptea ghețarilor cu fălcii în mâini
căuta un cerc în care să se-nchidă
și un gram de zidiri
dar a confundat punctele cardinale
și s-a trezit developând întunericul
în pumnul ei fotografia unui templu
aruncă săgeți otrăvite
e golful în care așteptase trăsura de dimineață
și răvașul cailor sălbatici
fiindcă la mijlocul duminicii talazurile se despart
în fâșii înguste
nu mai joacă la ruleta foilor de ceară
ar trebui să trișeze măcar o secetă-două
și să pornească pe jos până dincolo de furtună
mai bine șterge de praf
tabloul acela din care nu înțelege aproape nimic
dar continuă să-l îndrăgească întreg
nu-mi promite că vei schimba decorul
mi se potrivește perfect
poate doar jocul umbrelor noastre a înflorit mai discret
sau izvorul din stânga e încadrat eronat
în cortegiul luminilor
dacă te întreabă cineva ce ascund în inimă
roagă actorul din nori să răsucească un vis
spre temnița gândului
Un solfegiu și două sosiri
Dintre toate paragrafele inimii
voi alege un solfegiu,
două sosiri,
și o avalanșă devreme pe golful tăcerii;
Te peird și te regăsesc printre așchii de valuri,
refren decupat din pereții visului crud
încolțit de sărutul ucigător de cuminte
al clepsidrelor.
Voi merge prin noaptea ghețarilor
căutând un cerc în care să mă-nchid
cu un gram de zidiri…
Deschide calendarul veacului dintre adâncuri,
pumnul în care am strâns sarea
plânge
dincolo de azi se va fi trezit un nou soare,
va răsări în două lumi deodată
veșnic hoinar…
Sentințe de zbor
Printre oaze vrăjite cetăți am clădit,
eram sete de doi
și rugă eram
pe-un ocean infinit,
te strigam de pe țărmuri cu nume de foc,
cine oare mai știe s-aprindă
atâtea scântei
într-un joc?
Am urcat, împreună, pe-o scară de dor,
adunam stări fără șoț -
cât de-nalte sentințe de zbor!
rătăcită prin corul de îngeri cântam
și ce-adânc și ce sfânt și-nțelept
te iubeam!
Trec iarăși cu sete prin cântec senin -
luceferi de-odihnă
topiți într-o clepsidră
din lacrimă de crin,
zece vieți de-aș avea cu pieptul în tine
aș strânge în toate iubirea,
apoi aș preface-o-n petale
pe-o mare de rime.
Departe sunt devreme dar port curat în suflet
cămășile de zei,
din valurile vremii, poveștile trăite
sunt voci înmugurite
în armonii de tei,
iubito, mi-ai spus, iată, mai am un veac de dor
și-l prind în templul nostru
spre stele călător!
Prin oazele vrăjite, o lacrimă se teme
să nu-i strivești misterul în falduri de poeme
iar codrul ne-nfășoară pe zori a mia oară,
în verdele iubirii
din simfonii de vară…
Ramură din șoapta lunii
Mai ştii că-n vremuri de demult
Te modelam cu mâini de lut?
Ai fost izvor fără vărsare
Şi aripă-ntre cer şi mare,
Lumină-n gând întinerit
De parcă-n albul necosit
S-ar fi plimbat macii cântând,
Cu voci de aur colindând
O altă iarnă dintr-un sat
Şi el din lut amestecat,
In satul fără nicio stradă
Doar cu doi oameni de zăpadă?!
Mai ştii când descântam troiene?
Aveam oare de ce mă teme
Când se topea sub ochii mei
O inimă din flori de tei
Şi rămânea-n privirea lumii
O ramură din şoapta lunii?
E mult de-atunci, dar oare ştii
Că şi zăpada va-nflori?
pictură pe ramuri ninse
mai stai
să aprind toate stelele
peste iarnă
să alint copacul ce-am fost
deasupra râpei
pe inima căruia s-au scris
poeme de dragoste pentru păsări
iubitule
sunt orbul cu vioara de zăpadă
hoinăresc prin troiene
răsfățate
număr copacii morți din dragoste
așteaptă
să te strig pseudonim de liniște
sens creionat sub tălpile
fără identitate
prins în reverul minții noastre
privește
mă răsfață pădurea
din șoapte inegale-mi decupez cărări
spre nesfârșire
și adorm în brațele tale
pictură pe ramuri ninse …
Flori de ger
Devreme-am înflorit
spre iarnă
iar visul despletit
vine s-aştearnă
un soi de gheaţă caldă
cu flori de ger
şi te dezmiardă
pe-un dans stingher
ce vrea să ardă.
Ferestrele de ieri,
astăzi închise toate,
şi-un viscol de tăceri
de-un ruginiu aparte
le-a făcut albe-n mine,
şi, iată, înspre nord,
din franjuri de ruine
se-aşterne primul pod
de gheaţă.
Pe ce distanţă oare
l-am împărţit cândva
în petice de sare?
Împărăţia ta
cât dăinuia prin soare?
Cât s-a topit din el
pe valurile verii
şi cât e de oţel
pe umbra înserării?
Vezi ce frumos e cerul?!
Tu ştii cât de frumos
în picuri, adevărul
se pierde luminos
de parc-un strop din tine
s-ar fi lipit de sud
şi ar fi luat din mine
culoarea din cuvânt?
Dar vezi pe ce ninsoare
se face sărbătoare?
Și mă ții mai alb de mână
Cu petale de lumină peste mine ninge-ntruna,
Tu mă-mbrăţişezi cu sete şi ce caldă-ţi este mâna!
Şi-mi tot spui povestea iernii prinsă într-o colivie,
Eu ascult cum şoapta serii o comoară vrea să fie.
Îmi iei sufletul în palmă şi-l stropeşti cu vis de zeu,
Ninge parcă prea cuminte întreg adevărul meu,
Rugile îşi pun coroana peste fruntea mângâiată,
Iarna asta-i mai adâncă, mai albă ca niciodată!
Lasă cerul să ne cânte, flori de ger să zburde iar,
E atâta sărbătoare agăţată-n calendar!
Să asculte învelişul de argint pierdut în ramuri,
A ta inimă mă simte vis prin ale clipei geamuri.
Se aşază răsăritul pe pădurile desculţe,
Troieneşte-n valuri simple dorind parcă să m-anunţe
Că acolo, într-o vrajă sfântă, dulce şi stăpână,
Tu mă-mbrăţişezi cu sete şi mă ţii mai alb de mână…
Mi-e iarnă
Şi iată, mi-e iarnă devreme și strig
Că numele-mi este statuie de frig
Că hrana-i cernită în gust de ninsoare
Şi lungă mi-i trena cu iz de-aşteptare.
Şi iată, mi-e sete şi-mi vine să cer
Un gram de iubire din lacrimi de ger,
Să trec prin ruine, să pot să măsor
Hotarele-ntinse pe taler de dor.
Şi iată, mi-e seară şi ştiu că-i târziu
Să caut cerneala cu care să-ţi scriu,
E-nchisă în templul deja sfărâmat
Pe vremea când visul mi-era împărat.
Adorm pe surâsul trecutelor verbe,
Cuvântul se-ncruntă şi tinde să-ntrebe
De ce-am rupt lumina în care legase
Clepsidra-mpletită în gând de mătase?!
Nu ştiu a-i raspunde dar simt că mi-i iarnă,
Fulgi de tăcere încep să se-aştearnă
Curând pe-amândoi - un fel de paradă
Cu suflet de aur și glas de zăpadă.
Prin singura iarnă în care sunt fulg amărui
Era singurul drum de care nu mă temeam,
trecea pe umărul tău, iarnă,
îmi încleștase gândul
în povești argintii
și împacheta sonete cu glas tremurat
din zori în alți zori.
Înotam în troiene de emoții,
pe acolo trecuse iubirea
în veșminte de mine,
ai cântărit-o pe ramuri, atârna mai greu
cu o pală de dor
și ai furat o strângere de mână.
Rămâi la masa mea, i-ai zis,
nu știa unde cinezi de obicei
dar strângea bănuți de zăpadă să acopere golul
de după plecări
și arunca privighetori peste fruntea pădurilor
rănite în cântece de gheață.
Nu mă aștepta astăzi, te rog,
să-ți fie mereu foame, să nu contenești a te învinovăți
că nu poți duce până la capăt
potecile albastre
cu un singur sens,
eu așez copacii în rând cu paginile albe
apoi le întind o cursă
prin singura iarnă în care sunt fulg
amărui…
Înțelepți de ocazie
Pot fi sirena ultimului val,
hoinarule,
aveam atâtea nelămuriri,
dar gata, acum s-a năruit totul,
poate doar podul palmei mele mai rezistă
cât să-și adune cremenea
pentru un fulger și jumătate.
Eram doi înțelepți de ocazie
care-și plimbau orgoliul prin târgul duminicilor,
câteva lebede din ultimul nostru vernisaj
și-au luat deja bun-rămas
printr-o aripă arsă.
Peste furtuni trecea nota de plată
restantă până la ultimul sărut,
mi se părea derizorie,
de fapt achitasem speranțele
cu stăvilare
de cel mai înalt rang.
Îți va rămâne bagajul pe care l-am primit
de pe cealaltă parte a planetei,
te va încuraja să-ți servești cafeaua
într-o agonie perfectă.
Să nu-ți învingi niciodată inima,
viteazule,
ea încheie războaiele
la șireturi!
teste de rezistență la dor
abia atunci am știut că aveam tălpi de aur
lucrate de un bijutier iscusit
în atelierul inimii
școala de ucenici era gratis
dar se plătea curajul
îndată am inventat o insulă plutitoare
cu ieșire spre cer
nici eu nici tu nu eram acasă
știam câte ceva despre șlefuirea
dragostei
dar te lăsam să crezi
că misterul tău e lutul pașilor mei
au venit negustorii să ne cumpere drumul
vedeți-vă de întunericul vostru
le-ai zis
n-auziți cum împrăștie argintul
pe nimica toată
sunt temnicerul anei mele
i-am lăsat o poartă spre necunoscut
cu lacăte fără efect
hei n-ai spus că testele rezistenței la dor
sunt dăruite la schimb
Actorul de sare care aleargă prin nori
Azi am să-ți scriu pe nămeți
cu brațul de flori,
îți voi aduce un templu în dar
și parcă aș rupe și-o stea
dintr-un cer de culori.
Apoi voi sări peste timp
cu tine-n priviri, în trup, în ființă,
nebun rătăcit prin inima ta,
orb agățat de un sens
și pe deasupra
legat la ochi cu credință.
Încătușat în mister mă supun
unui stol de ninsori,
mă mistuie dorul, chezășie mi-l pun;
privește!
sunt rob uneori
și, cel mai des, actorul de sare
care aleargă cu tine prin nori!
Azi vom dansa albastru
Sunt pas în dansul simplu la început de val,
Răsunete de clipe se pregătesc de bal,
De veghe-ţi stau alături, pe aura de semne,
În vis cu nemurirea pornesc pe tălpi de vreme.
Te ştiu în stâncă vie, cinezi cu flori albastre,
Voi locui în tine, aşa stă scris în astre,
Tu mă primeşti legendă, eu vin fuior de dor,
La colț de reverie mi-am prins aripa-n zbor.
Pe-o toamnă de cuvinte, pe-o oază-feerie
Stă setea colorată în colţ de-mpărăţie;
Tăcuţi ne înţelegem, ciocnim o cupă fină -
Nectar de clipe sfinte furate din lumină.
Mă prinzi în braţul clipei, pe ochi am infinitul,
În lacrimă de lună vreau să-nchinăm sfârşitul,
Am inventat în grabă un anotimp de fier -
Al cincilea terestru şi primul de pe cer.
Ne regăsim, ne pierdem, noi, muritori de rând,
Pe țărmuri larg deschise vin stările cântând;
Tu eşti pescar de mine, eu nufăr de niciunde
Şi înfloresc în tine dorind a te pătrunde.
Pe bolta serii noastre curg litere-n izvoare,
Protagonişti de-ntinderi purtăm în noi cărare,
M-am colorat vitraliu, te port cu gând sihastru,
In anotimpul nostru azi vom dansa albastru…
Dincolo de poeme
Voi veni la tine, în mijlocul oceanului,
de pe insula fără nume,
la ora în care înfloresc orhideele;
mă vei aștepta într-un fulger devreme,
dezleagă-l,
singur îmi va creiona veșmântul de astăzi.
Port rochia de regină,
pe ea s-au învățat valurile să adoarmă
în culori îmbrățișate,
e simplă ca murmurul nedumeririlor
care-și ridică scări
ca un test de rezistență
peste adâncuri.
Voi lua cu mine necuvintele
într-un buchet,
ele te vor întreba câte valuri ai numărat
să-mi fotografiezi setea de lumină
și de ce te-ai trezit într-un glob
pe ape imense
odată cu dimineața mea de stări?
Îți voi lăsa, din loc în loc, pagini
din calendarul inimii,
adună-le,
pe ele mă vei găsi
când îmi vei pierde pașii
dincolo de poeme…
Deasupra unui blues
Sunt mai aproape decât jocul de șah
căruia îi lipsește o piesă
și mult mai decisă în vânzări de intenții
la târgul de duminică seara
când buzele mele vor atinge primul fulg
care va fi aprins calendarele.
Piesa aceea e în pumnul meu,
am furat-o să opresc jocul,
începuse să-mi fie frig și nu reușeam să-mi cumpăr
un colț de vară
pentru o gală de sălbăticie.
Acum o trimit în buzunarul tău de la piept,
ai grijă de talazuri,
pot fi seva iubirii în tablouri de ceară
sau voci sortite să dispară
în albumul cu semne.
Sosesc printre valuri de dor, voi zidi podul
dintre senin și verde,
apoi vom învăța să supraviețuim într-o scoică
deasupra unui blues -
corăbieri însetați pe țărmuri descoperite
într-un naufragiu de zori.
pentru totdeauna
fiecare drum atingea aceeași planetă
aceeași magie incoruptibilă
pașii meu treceau prin subsolul inimii tale
urcau și urcau instantaneu
adunai picături senine
într-un scrin de vară
(ne cunoșteam după preferințe)
eu salutam luna ștrengărește
tu îmi vindeai senzații de odihnă
din palma cerului de duminică
îmi vindeai am spus
fiindcă le regăseai încărcate de vrajă
dar nu te-ai întrebat
(decât într-o singură dimineață)
cum de s-au înrolat degrabă ostașii luminii
în războiul stărilor
planeta mea ciobită de vise
plânge în zilele fără șoț
nu știe că singurătatea nu înseamnă iluzii
ci hotare de fier
măsurate cu inima
mai repetă-i asta o dată
(pentru totdeauna)
Ca o legendă albă
Iubitule, mi-e iarnă, și diamante rare
Scriu cu lumină oarbă o ultima scrisoare:
E sărbătoare-n gânduri, și iată, ninge rar,
Ninsoarea de cuvinte azi ți-o trimit în dar.
Printre nămeţi albaştri luna pictează cerul,
Iar jocul reveriei îmbracă-ntreg misterul
În sunte vrăjite. Și parcă munții blânzi
Trimit răvașe simple doar lupilor flâmânzi.
Erai copac celebru când te-am zărit prin ceață,
Zideai pe drumul nostru o-ntreagă dimineață
Și mi-erai pod devreme și parcă-mi tot spuneai
Că florile iubirii ne sunt zăpezi din rai.
Știu că prin iarna vremii n-o să avem hotar
Și că ninsoarea noastră e-un vis în calendar;
Ca o legendă albă, pe-o pagină de doi,
La brațul nemuririi astăzi dansăm doar noi.
Eu val, tu val, și farul dintre noi…
Femeie de foc,
te-am zărit scriind o epopee
pe acoperişul clepsidrelor,
îngenuncheaseși lacrimile în jocul
de unde regina plecase
într-o mângâiere sălbatică
pe urcușul tăcerii.
Treceau vise cu trenă de diamant
prin ochii cu care-mi descriai cel mai profund
anotimpurile.
(Parfumul lor – simbolul dintre două lumi
și un paragraf însetat.)
Am păstrat umbra de mătase
peste care-au dansat apele
când desenai surâsul primului rând caligrafic
pe coperta inimii mele.
În depărtări, văzduhul recitea prin tine
un vers parcă neobişnuit,
(eu val, tu val, și farul dintre noi…)
cu multe fotografii înrămate într-un singur dor
din eternitatea sculptată
pe umerii timpului.
De-atunci amestec întruna culorile
din care-mi zidesc sufletul.
Sunt simple ca privirea
unui martor necunoscut.
27 noiemebrie 2012
Cuvinte cheie :
Reveria Albastra prinde contur... eu una sunt foarte mandra de voi toti...
mult succes!!!
își adună copertele, Maria...
Belean Maria Ileana a spus :
Reveria Albastra prinde contur... eu una sunt foarte mandra de voi toti...
mult succes!!!
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - scriitor
MIHAI KATIN - scriitor
GRIG SALVAN - scriitor, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 300 Euro
Monica Pester - 300 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor