„Captiv pe-un miez de lună” – autor Dragoș Nicolae Iordăchescu

[Ion Lazăr da Coza]

 

Întotdeauna m-au fascinat nucii!

Juglans regia.

Nu știu asupra cărui aspect să mă opresc mai întâi. Mă așteptam ca frunze de nuc, fosilizate, să găsim în depozitele carbonifere de pe la noi, depozite formate încă din era precambriană (!), atât de familiar îmi este nucul, însă aflu că e originar din Asia, apoi, când îmi iese în cale un astfel de pom, nu pot să nu admir coroana bogată, înaltă de optsprezece-douăzeci de metri, cu frunze penat-compuse din cinci-nouă foliole eliptice, late, având un miros pătrunzător, ele producând și un fel de erbicid care împiedică dezvoltarea plantelor gingașe prin apropiere. La umbra lor, somnul era interzis de către bătrâni „că te strică la cap și-ți aprinde plămânii”. Fascinant e și faptul că toate părțile nucului sunt utile: frunzele și cojile de nuci verzi au variate întrebuințări în medicina tradițională (ca tonic, în diabet, pentru combaterea sudorației și a diareii etc.), ele erau, poate încă mai sunt și astăzi, folosite la vopsirea fibrelor naturale într-o gamă largă de nuanțe, iar lemnu’-i utilizat masiv în industria mobilei… Dar hai să ajung la fructul acestuia (o drupă comestibilă, extrem de bogată în vitamine și grăsimi) care se recoltează prin scuturare și prin baterea crengilor cu o prăjină cât mai lungă – nucul „bătut” dând roade mai multe în anul ce vine. Curios e și faptul că dintr-o mie de nuci-surori, dacă sunt puse în pământ la încolțit, niciun urmaș nu va semăna cu părintele, dar răsar totuși nuci, nu ferigi, nu alge, cu atât mai puțin fluturi… De-ar fi să intru pe tărâmul magic al copilăriei, unde fiecare avem amintiri de-a dreptul fabuloase, aș pomeni epiderma palmelor pătrunsă de taninul cojilor de nuci care începeau să se dezghioace tocmai la început de an școlar… prilej de severe admonestări din partea dascălilor; iarna le puneam în vatră și când luau foc le scoteam cu vătraiul în formă de pensetă și le titiream (aruncam) într-un vas cu apă – miezul frăgezindu-se și căpătând altă aromă; la colindat, alături de mere și colaci, constituia răsplată, nu plată… Când vreun părnuș dădea iama prin nucile din pod, puse la păstrat peste iarnă, bunicii ne speriau, spunând că Marțiseara (sau Marțolea), caută copii obraznici. Cum să nu te astâmperi? Potcovit-ați, cu uscate coji de nucă, pisici? Simplu: pui rășină și încalți pisica. Eu n-am făcut asta, dar tata da. Și de câte ori îmi reproșa vreo năzbâtie mai deocheată, îi aminteam despre pisicile sale potcovite. (Vedeți că-i bine ca să ținem secrete unele fapte?). Fiindcă veni vorba despre bunici și podul lor: ați găsit, rătăcite prin unghere, nuci vechi de zece-cincisprezece ani, însă nu mai vechi că devin râncede? Festin în Empireu! Doar cei care au avut șansa aceasta, pot confirma că am dreptate.

Îmi dau seama că m-am întins cam mult la vorbă, cu toate acestea vă rog să-mi îngăduiți încă o mărturisire, tot din copilărie: aveam un unchi horticultor, autodidact. Arăta oricui dorea cum se altoiește un pom, cum se formează o coroană, cum se taie și înalță un butuc de vie… însă avea un secret pe care nu-l împărtășea oricui. Dacă te vedea mai „dijghețat” (eu l-am păcălit în privința asta!), te lua de după umăr și-ți șoptea conspirativ: „Îți spun numai ție, că ceilalți îs măligă prichită…”. În ce consta secretul? Când tulpina nucului tânăr ajungea cam la douăzeci de centimetri în diametru, chirurgical, cu briceagul său special, cresta longitudinal scoarța – „Numa’ coaja, nu ș’ lemnu’!” insista el –, în trei-patru locuri, de la primele ramuri până la rădăcini, astfel „îi dădea drumul să crească”. Într-adevăr, pomul exploda, pur și simplu. Însă nu acesta era adevăratul secret. Pe furiș, bătea „două cuie de opt” la baza tulpinii, „cu o șchioapă” deasupra solului. „Nucul are nevoie de fier!” zicea, camuflând rana cu țărână muiată în salivă. Era evident că nucii astfel tratați fructificau mai devreme și mult mai abundent.

Nu știu ce m-a făcut, ce mă face să compar, eronat sau inspirat, opera poetică a lui Dragoș Nicolae Iordăchescu, adunată în acest volum online – Captiv pe-un miez de lună –, cu extraordinarul Juglans regia. Horticultorul-poet a crestat tulpina „nucului” cu infinită măiestrie, eliberându-i creșterea: priviți ce viguros și vrăjit se înalță! Apollo, patronul poeziei, văzându-l „dijghețat”, i-a șoptit secretul cu miraculoasele „cuie de opt”, iar acesta și-a însușit cu har lecția, căci „nucile” sale sunt cel mai veritabil tonic pentru cei ahtiați după un vers frumos, după sublim.

Înfruptați-vă! Eu am fost în Empireu.  

[gina zaharia]

Poezia ta ne-a captivat, Dragoș! Felicitări pentru apariția acestui volum!

Cât despre cuvântul lui Ion Lazăr da Coza, mă înclin!

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

Felicitări Dragoș! la cât mai multe îți doresc!

[Chris]

 Am citit cu plăcere creaţiile cuprinse în acest volum, drept pentru care nu pot decât să felicit autorul! 

Felicitări de asemenea şi scriitorului Ion Lazăr da Coza pentru minunata prezentare!

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Domnule Ion Lazăr da Coza,

Sunt onorat şi în acelaşi timp plăcut surprins de gestul dumneavoastră. Sincer, m-aţi luat prin surprindere şi mi-aţi făcut un cadou extrem de plăcut la care nu mă aşteptam.

Acum am înţeles mai bine problema cu nucul... citind prezentarea pe care mi-aţi făcut-o în prefaţa volumului "Captiv pe-un miez de lună". Sunt onorat şi în acelaşi timp măgulit de consideraţia dumneavoastră, lucru pentru care, sincer să fiu, nu ştiu cum să vă mulţumesc.

Mulţumesc de asemenea şi doamnei Vasilisia Lazăr cât şi celorlalte doamne ce au participat la publicarea online a acestui volum.

Vă sunt îndatorat tuturor!

Vă mulţumesc tuturor!

Cu deosebită stimă şi respect, mă înclin!

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Vă mulţumesc, doamnă Gina Zaharia, pentru tot cât şi pentru cuvintele dumneavoastră!

Să fie într-un ceas bun!

Complimentele mele,

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Să dea Dumnezeu, Carmen! Sincer, nu mă aşteptam la o asemenea surpriză!

Cei de la Insemne Culturale m-au lăsat fără replică prin aprecierea lor!

Îţi mulţumesc, Carmen!

Complimente,

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Doamnă Augusta Cristina Călin,

Vă mulţumesc pentru tot! Şi eu mă înclin în faţa lui Ion Lazăr da Coza şi în faţa prezentării lui!

Complimente,

[Ion Lazăr da Coza]

Dragoș (eu continui să te tutuiesc, poate o faci și tu într-o zi, pentru că aici suntem toți prieteni [chiar dacă ne mai „înțepăm” câteodată], uniți sub umbrela frumosului), am mai spus-o și cu alte ocazii, dar cum tu ești nou, repet: ordinea poeziilor înserate în cărțile online, apărute sub egida ÎNSEMNE, este cronologică; la o eventuală tipărire, autorul să-și așeze cum vrea scrierile, pentru a-și pune amprenta asupra cărții, știut fiind faptul că unele poezii capătă forță în vecinătatea altora, cum și inversul e posibil.

„Prezentările” mele sunt mai mult un îndemn la lectură, decât o prezentare de carte, cu atât mai puțin o cronică literară, dar dacă se pot face analogii... cu atât mai bine. Mulțumesc celor care le apreciază pe bună dreptate!

Mulțumiri albinuțelor! Cartea (apariția ei) fusese preconizată până-n Paști, dar totul se face din voluntariat și sub tirania timpului, însă din dragoste.

Prețuire,

da Coza

[Elena Mititelu]

Felicitări celor care au făcut posibilă apariţia acestui volum...  frumoase poezii, minunată prezentare!

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Mihaela,

Îţi mulţumesc pentru trecere şi cuvintele de apreciere!

Complimente,

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Ada,

Îţi mulţumesc pentru popas şi pentru urare!

Complimente,

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Ion,

Nu puteam să-mi permit să te tutuiesc cu de la mine putere, fără acceptul tău!

Mulţumesc pentru tot şi mulţumesc şi doamnelor ce au colaborat pentru realizarea acestul volum virtual din redacţia siteului Insemne Culturale!

Cu stimă,