Multe lucruri n-am înțeles, nu înțeleg și, probabil, nu voi înțelege; că așa, capie, m-a făcut mama, Dumnezeu, sau, poate sunt (și) rezultatul tuturor înțelegerilor și neînțelegerilor mele.
N-am înțeles de unde vin, cine știe de unde vine să-mi spună și mie să nu mor neștiutoare. De ce m-am născut aici și nu în altă parte, unde mă duc când voi muri... întrebări banale, dar care mă frământă, ne frământă, ne dospesc, se dospesc, și, cine știe când se vor coace și în ce cuptor.
Îmi place să visez, cu ochii închiși dar, mai ales, cu ei deschiși larg spre un orizont imaginar, unde toate sunt în armonie material-palpabil-acustic-olfactiv-vizual, unde culoarea, mirosul, sunetul, consistența, se reflectă într-o stare firesc plăcută, fără plusuri și minusuri. Unde "bună ziua!" fix asta înseamnă, nu are alte substraturi de cine știe ce apartenențe ori interese; unde oamenii sunt oameni și nu asupresc alți oameni ori alte forme de viaţă. Acolo totul e o inimă care bate, ciclic, tic-tac - spune ce are de spus, ascultă ce are de ascultat; nicio gură nu strigă mai tare ca alta, niciun braț nu se ridică asupra altui braț, ci, se unesc pentru a susține aceeași cauză: viața.

Vizualizări: 92

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Subscriu!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …se-nclină spre-ntunericul nopții a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vindecare iluzorie a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog …se-nclină spre-ntunericul nopții a lui Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Vindecare iluzorie a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Gânduri a lui Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de alt anotimp a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Dor de alt anotimp a lui C.Titi Nechita
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog clipa de răcoare a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog clipa de răcoare a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog clipa de răcoare a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 15 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Așteptare a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 16 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin tei a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita
cu 17 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Marea Privire - Absența a utilizatorului Maria Mitea
cu 21 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog clipa de răcoare a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 21 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 22 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog încremenire a utilizatorului nicolae vaduva
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog încremenire a lui nicolae vaduva
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor