Revista „Eminesciana”, revista eternului frumos, fondată, în urmă cu 8 ani, de către artistul plastic Mihai Cătrună, este o publicație afiliată Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și apare, semestrial, într-un format consacrat și identificabil cititorilor săi prin frumusețe și eleganță. Are un design atractiv și reunește între copertele sale o arie vastă de preocupări culturale, oferind publicului iubitor de literatură și arte posibilitatea unei oferte diversificate și de calitate. Pe lângă nume deja consacrate – scriitori, artiști, academicieni, cercetători, critici literari sau de artă cunoscuți etc. – apar continuu nume noi, debutanți în revistă ori pur și simplu debutanți în sensul propriu, oferindu-le și acestora șansa unui început frumos.
Deschisă promovării valorilor de orice fel şi integrării acestora în patrimoniul cultural naţional, prin ținuta elevată, prin originalitate și autenticitate, prin valoarea și varietatea materialelor publicate, prin prestigiul celor cu care colaborează, „Eminesciana” rămâne mesagerul comunicării cu viața culturală, cu făuritorii de frumos, promovată și apreciată în țară și în străinătate. 
Revista „Eminesciana” a fost premiată, la Botoșani, cu distincția „Teiul de argint”, în 2021.
Mulțumim colaboratorilor fără de care revista nu ar exista!
 
Redacția: 
Vasilisia Lazăr - redactor-șef și coordonator literar
Ecaterina Mihai - redactor și coordonator artistic
Gabriela Raucă - redactor coordonator diaspora și evenimente
Mihai Cătrună - redactor și realizator artistic revistă, fondator

Așteptăm materialele dumneavoastră pe următoarea adresă de mail:

vasilisia1964@yahoo.com

Vizualizări: 1206

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O bijuterie, felicitări!

O prezentare de excepție!

Felicitări!

Felicitări! 

La cât mai multe numere ale revistei și la cât mai mulți scriitori tineri. Aceștia trebuie încurajați și selectați pentru antologii de poezie și proză. Succes în continuare, Lisia! 

Gabriel, de acord, însă trebuie să dorească și ei. Și să aibă și ceva de spus. Tu știi că eu nu public orice și pe oricine. Motiv pentru care, după selecție, nici nu am avut suficienți autori pentru antologia pe care am dorit s-o fac și, decât să îngroș stratul de maculatură care ne sufocă deja, mai bine deloc.

gabriel cristea a spus :

La cât mai multe numere ale revistei și la cât mai mulți scriitori tineri. Aceștia trebuie încurajați și selectați pentru antologii de poezie și proză. Succes în continuare, Lisia! 

Chiar mă întrebam ce s-a ales de antologia care trebuia să iasă de Paște - praful! :( Și la Eminisciana aveți aceleași probleme cu prezența celor tineri? 

Vasilisia Lazăr a spus :

Gabriel, de acord, însă trebuie să dorească și ei. Și să aibă și ceva de spus. Tu știi că eu nu public orice și pe oricine. Motiv pentru care, după selecție, nici nu am avut suficienți autori pentru antologia pe care am dorit s-o fac și, decât să îngroș stratul de maculatură care ne sufocă deja, mai bine deloc.

gabriel cristea a spus :

La cât mai multe numere ale revistei și la cât mai mulți scriitori tineri. Aceștia trebuie încurajați și selectați pentru antologii de poezie și proză. Succes în continuare, Lisia! 

Eminesciana merge foarte bine, sunt și tineri talentați care publică. Dar la antologie era mai greu. Ca să scot 100 de exemplare, trebuia să ia fiecare antologat câte 3 exemplare și suna ca și când eu voiam să mă îmbogățesc. Sau trebuia să suport eu costul la vreo 40 de antologii cel puțin și nu sunt miliardară deocamdată. :)) Asta e... Dacă puneam anunțul pe facebook, aveam de trei antologii, dar eu am dorit antologia site-ului așa cum am făcut mereu.

gabriel cristea a spus :

Chiar mă întrebam ce s-a ales de antologia care trebuia să iasă de Paște - praful! :( Și la Eminisciana aveți aceleași probleme cu prezența celor tineri? 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poem fără titlu a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 4 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un vis a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 13 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ţipăt de aer a utilizatorului Mihai Katin
cu 15 minute în urmă
Monica Pester a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cei de ieri, cei de azi a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărturisiri a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vocea oceanului a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vocea oceanului a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vocea oceanului a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Dumitru Ichim a contribuit cu răspunsuri la discuţia Micul Botezător - FINUL LUI DUMNEZEU a utilizatorului Dumitru Ichim
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate – the end a lui Mihaela Popa
cu 9 ore în urmă
Mihaela Popa a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cei de ieri, cei de azi a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Mihaela Popa a contribuit cu răspunsuri la discuţia Micul Botezător - FINUL LUI DUMNEZEU a utilizatorului Dumitru Ichim
cu 9 ore în urmă
Mihaela Popa a contribuit cu răspunsuri la discuţia Visul a utilizatorului Bircea Marian
cu 9 ore în urmă
Lui Mihaela Popa i-a plăcut discuţia Visul a lui Bircea Marian
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Vocea oceanului a lui Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poem fără titlu a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un vis a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 9 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ţipăt de aer a utilizatorului Mihai Katin
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor