Foto-sinteze

[Sofia Sincă]

În primăvara anului 2020 a apărut un volum de poezie, de Nicolae Văduva, membru al site-ului nostru, ediție publicată în limba română, În Statele Unite ale Americii, sub egida Asociației de Presă Română din America de Nord (NARPA), Chicago, IL.

Am avut fericita contribuție de a prezenta o introducere a cărții, care s-a tradus și în limba engleză-americană.

Redau mai jos, pentru cei ce doresc să o citească.

 

                                                   Paradisul revelator

 

 

Nicolae Văduva este poetul libertin, zeflemist, care nu și-a luat în serios talentul, poetul postmodernist ironic și umoristic, fantezist. În poeziile sale viața se ficţionalizează, se rescrie cu o luciditate extrem de disponibilă, prin conştiinţa sa postmodernă. Cu dorința de a trage chiul tenebrelor, deși a fost biciuit de tot felul de încercări  ale vieții. Înclinația de pornire este versul liber, neîncorsetat de canoane tehnice. Însă, scrie și în vers clasic, foarte bine.

Astfel s-a născut placheta, denumită plastic, foto-sinteze. De fapt, aceasta înglobează imaginea personală a poetului și a cărții, începuturile literare care se definesc ca o fotosinteză. Este și titlul primei poezii înscrisă în plachetă. Adică, simplu, pe o temă cu cicluri pământene, în câteva versuri, oglinda transformărilor fizice și mentale ale ființei sale, elimină oxigen liric. Declară singur, că nu s-a luat prea mult în serios și că la început a fost un hobi. Abia apoi, după ce a văzut că place și altora ceea ce scrie, că este apreciat, acordă atenție. Oricum tot ce scrie îi iese.

Temele poeziilor sunt profunde, condensate, bine tratate, fără a lipsi însă, satira și umorul de calitate. Poezia lui binedispune, cuprinde o mare masă de cititori, se poate citi oricând și oriunde. Dacă începe în câteva versuri, timide uneori, cu tentă populară de cele mai multe ori în dialect oltenesc, se continuă cu poezie serioasă, de întindere mai mare, lărgindu-și universul.

Transformă miturile populare, din zona Olteniei, în mici balade moderne, postmoderne, prin exprimări sofisticate, cu mesaje filosofice, pune în valoare credințele populare, bazate pe superstiții. Folosește titluri lungi, de baladă. Vezi poezia, Și de-o fi să fie, mamă, lupul iernii lungi mă cheamă. Eul poetic transpus în lup, cu referință pe lăcomia acestuia, alcătuiește versuri cu tentă senzuală, expresive, unde strecoară un strop de autoironie, unul de umor, cu mult farmec. Din  aceste deziderate și-a format stilul.

Temele sale ușor filosofice, sugerează prin metafore candide, imagini tandre, atribuindu-li-se puteri fantastice şi însuşiri umane, animalelor din pădure, cum ar fi cerbul și soața sa, ciuta, ce dau naștere unor poeme idilice de calitate.

În alte versuri amestecă în mod inteligent liricul postmodernist cu tenta populară, folosind chiar expresii populare, specifice, cum ar fi mult cunoscutul, șarpe de dudău, oltenesc. Și merge mai departe cu exoticul, senzualul otoman sau arab. Poezia lui Văduva, în originalitatea sa, se construiește pornind de la o realitate extrapolată, continuă.

În mesajele sale poetul sădește și sentimentul regăsirii echilibrului în dragoste, prin dorință carnală. Mesaj esențializat, foarte armonios transpune în poezia, Nunta cu ferestre amanetate : focuri răsfirate-n citadele/în coli albe sufletul ni-l ard/cărnii tale gard/semnul frunţii mele/iad. Ca apoi să macine vise prin obiecte geometrice cu multe fețe, încadrate în fantasme, să ficționalizeze realitatea, în viitorul poem.

Poezia sa de dragoste, alcătuiește adevărate holograme ale iubirii prin evadări fermecătoare în cadre exotice, extatice și senzuale, exprimându-și dorințele erotice prin dulci ironii și dulcele umor românesc. Într-o suită de metafore şi simboluri de forme poetice concentrate, leagă elemente acționare, cu cele de apartenența naturii și cu cele cosmice, formând o galaxie colorată, sensul versurilor fiind înălțarea spre alte lumi.

Alt gen al versurilor sale sunt poeziile ascunse după câte un mister, pe fond umoristic dezvoltat, specific.  Poetul stăpâneşte bine vocabularul limbii române, erudit și inedit, diversificat, toate la un loc dând savoare şi valoare poeziilor sale. O dualitate, un alter ego fac mesajul multor poezii încadrate în  acest gen.

Introduce și câte o poezie, două în vers clasic. Mai stângaci la început, apoi se documentează și perseverează și în acestă formă. Versurile prind, de asemenea, candoarea specifică autorului, au cursivitate și muzicalitate. Unde natura, locurile copilăriei din inima Olteniei își au locul primordial și curg precum o apă limpede de munte, cu imagini unde îşi aşterne propria artă, simţurile şi intenţiile. Nu lipsește stropul umoristic de calitate, picurat pe ici, pe colo. Şi ai trecut, olteanca mea, din pom,/În clavecinul mâinilor de om. – Olteanca din clavecinul înfrunzit.

Se trece din nou la versul liber, se esențializezi durabilitatea sămânței umane, se cerne o filosofie importantă, scrisă sub o formă muzicală, picantă, aproape hilară. Însă tema cea mai abordată este cea cu tentă erotică. Mai precis, ironie și erotism. Elemente nocturne transformate cu umor fin, în candoare erotică, noaptea armonizată cu figuri de stil și simboluri fascinante, tratată ca o damă de consumație sau tiranic apostrofată ca într-un blestem.

Poezie după poezie, intercalează versul liber cu cel clasic, genuri, de la cel de dragoste, la descântec și chiar parabolă, colorate în stil propriu. Prin registrul său, poetul aşterne clipe existenţiale, adevăruri dure, calde, în mod sarcastic sau ușor elegiac. Mânuirea cuvintelor, sintagmelor construiesc universul creator sau  catharsis... eliberare de gânduri, un mod de trăire. Rafinament bucolic - câmpuri, dealuri și vii strălucitoare, fără a lipsi, femeia roză/răsturnată-n fân, la culesul viilor sau storsul strugurilor, a mustului, a zaibărului oltenesc. Aceleași tratamente se aplică și rusoaicei, megadrilencei. Iubire în natură, fără opreliști, pe fond umoristic.

Urmează doi Pslami, al pădurii și al zidirii, spune poetul, unde într-un limbaj literar ce-l particularizează, trece la confesiune elegiacă. Contopire cu natura pe un plăcut fond liric. Parcă e o apă... în aval. Muzicalitate obţinută  în stil de catedrală, nostalgic, tonalitate din alte vremuri. Frumos, frumos, spun cu mare convingere, comentatorii, din site-ul internautic, ÎNSEMNARI CULTURALE, unde își expune N.Văduva poezia spre verificare și critică. De fapt, chiar începuturile sale poetice.

Placheta continuă cu teme dintre cele mai diversificate, ale realității contemporane, într-un mod total deosebit. Unele ambraburite prin sintagme complicate, surprinzătoare tablouri de viață, cutremurătoare, așa cum de fapt se prezintă contemporaneitatea. Inventează, cu nonșalanță și ghidușie cuvinte pentru a le da semnificația dorită sau le folosește într-un mod pueril, în titluri de forță: complicăreala complicărelii, perdiție și altele.

Pe tema timpului formulează viziune spre infern mixată între molatic și cutremurător. Sfârşitul de lume trist, ca orice sfârşit, naşte imagini uimitoare, pe limba poetului... Vezi poezia, primul care pierde prima care zboară. Într-o frază nu se pot reda simțul liric, nici furtuna din sufletul poetul care nu s-a luat în serios, dar care a făcut lucruri serioase. Poezia se cere citită.

Se întâlnesc și versuri ce relevă sentimente înăbuşite în lupta cu visele și cu dorințele neîmplinite, înghețate foarte plastic dar dinamic, scurse în van, respectiv la canal. mă așteaptă, jos, canalizarea/și-o să fiu/zoaie-ntr-un hârdău/nu cubul de gheață din lichiorul tău! Poezia, dezgheț.

Încearcă și reușește și formatul de sonet folosind metafore proaspete, ludice, tonice, cu un discret substrat metafizic, fantastic îmbinate. Vezi poeziile, vampira și foarfeci.

Pe aceeași temă, a zbaterii existențiale cu vicisitudinile create prin destin, de care el nu a fost lipsit, sau alte influențe cinice, poetul formează versuri dinamice, sau profund pesimiste, înserând cu nerv exercițiu spre meditație, colorate cu nuanța oțelului, dar cu instrumente din cele mai simple, populare: tub de soc, oțet de leandru, iar pentru împlinirea dulcii răzbunări, peste raiul de bucurii va turna, o ploaie de leșii – afiș. Originalitate și umor!

Pentru liniștirea spiritelor se trece, din nou la poezia cu temă senzuală, la acel lup zănatic, cu pofte carnale. Finalul, finalurile acestor scriituri ingenioase? Ironie și umor. Sparge cu câte 2-3 versuri toate înclinațiile senzuale sau carnale ale lupului flămând. Ca într-un joc de copii, ca într-o glumă.

Are și teme serioase, tot ficționalizate despre călătoriile sufletelor libere... despre neputința de a deschide porți neumblate. Le rezolvă tot cu umor și cu autoironie. Romantic și rebel, nostalgic și ironic.

Uneori afișează atmosferă disperată de singurătate, amestecată cu regret, vis amar de dorință neîmplinită. Stare ce naște poeme sublime, vibrante în tristețea lor, într-o lume goală, și, cuprins de nostalgie așterne într-un melanj sofisticat, sarcasm și umor negru.

Din nou poetul ne binedispune cu poezie hilară, comică și amuzantă. Ne poartă pe colinele simțămintelor, când sus, când jos. Suntem sus, cu poezia, Câtecitorul. Ce titlul i-a găsit! Textul e trăit cu nedisimulată fervoare, ludicul din poet nu se dezminte nici de această dată. Aș dori s-o citez în întregime, dar las curiozitatea și satisfacția cititorului.

Pe la mijlocul plachetei se află poezii de tip pastel, în stil clasic, unde s-au folosit figuri de stil delicioase, cu versuri bine armonizate, ca un instrument ce stă să cânte sentimente și trăiri care au ajuns la o împăcare a eului, cu modulaţii în același ton. La fel de expresive, vibrante și delicate. Cu titluri, care mai de care, mai ingenioase și mai ghidușe.

Se folosește des limbajul popular, se folosesc mult regionalismele, dialectul din zona Olteniei. Uneori ți se pare că N.Văduva inventează o nouă limbă. Dar, mergând la DEX, constați că ele există. Oricum, presupune un grad ridicat de originalitate și vocabular bogat pentru a da valoare regionalismelor în poezie, să sune bine și să formeze și mesajul dorit. Plasticitate la nivel înalt, într-un limbaj cu deosebite particularități.

Volumul, mica plachetă se încheie cu poezia lui Nicolae Văduva, la ștachetă ridicată, cel puțin pentru această perioadă, pentru aceste versuri postate în site-ul pe care și l-a ales. Și pe care eu le-am citit în întregime și le-am comentat cu plăcere.

S-a ajuns la poezie rafinată, la tablouri ale toamnei ca într-o simfonie sculpturală, la versuri splendide, a căror consistență ne induc sentimente revelatoare, prin lumi de vis, cu vibrații nostalgice. Cuvintele mele sunt sărace pentru asemenea artă.

Când ajungi în paginile plachetei, mai întâi te destinzi. Conștientizezi că vei citi poezie bună, profund meditativă, cu accente ironice, la adresa snobismului, al credulității, al socialului, și, desigur al libertinajului în iubire. Cu mesaje alese dintr-o anumită sferă, prin jocuri de cuvinte, care uneori sună ca un îndemn, alteori ca un bocet, aproape întotdeauna cu câte ceva din riturile populare. Mult adevăr există în aceste versuri cu rafinament subtil, bine ticluite, de o minte inteligentă.

Încheie placheta cu un portret metaforizat, cu titlul semnificativ, Eu oltean sunt, dar hun fusei, unde își descrie plaiurile iubite, apa Jiului, cele ce i-au conferit puterea de a ajunge la o împăcare cu sinele, forța și echilibrul de a lua viața în zeflemea. Arta și capacitatea de a transforma riturile vechi în versuri cu valoare literară, cu  multitudinea regionalismelor pe care  le cunoaște, în metafore de aur. Vibrante, sofisticate, ce conferă cititorului parfum de zonă oltenească, o muzică suavă a inimilor, extaz.

Placheta, foto-sinteză , născută din taina cuvintelor, bine ticluite, ingenioase și cu nerv, cele ce definesc poetul Nicolae Văduva, reprezintă doar începutul. Sunt convinsă că vor urma alte cărți, la fel sau mai valoroase, care se vor înscrie în acest paradis revelator nemărginit, devorator de vers. Iar poetul își va ocupa locul printre literații postmoderniști, loc binemeritat.

 

 

       Sofia Sincă

Pitești, 25.nov.2019                                                            

[Mihaela Suciu]

Ce bine că Lisia a scos această prefață în față. În septembrie 2020 se prăbușeau ,,turnurile gemene" în viața mea și n-am apucat să citesc ceea ce se posta. Sofia, ești o încântare să te citesc și în tot ce faci pentru acest siteu. Mereu te admir și îmi pare rău că nu-mi găsesc cuvintele, dar chiar dacă vocabularul meu e simplu, sper să cuprindă complexitatea emoțională. Mulțumesc frumos, draga mea! Zile senine și mii de îmbrățișări!

[Sofia Sincă]

Mulțumesc Mihaela! Și tu ești o minune, și doar că exiști!

Cu mult drag,

Sofi

[Vasilisia Lazăr]

Ce bine ai zis, Mihaela! Și eu am avut timpi morți în 2020 cu privire la citirea postărilor de pe site. Într-adevăr, Sofia e nemaipomenită. 

Felicitări Sofia! Felicitări, Nicolae Văduva! 

[Mihaela Popa]

O recenzie de înaltă clasă pentru poezia de înaltă clasă

Felicitări , Sofi! Felicitări, Nicolae Văduva!

Încântată de citire, las semn de admiraţie

Mihaela