CONCURS Internațional de proză scurtă „ZĂTRENI- FILĂ DE LEGENDĂ“

Ediția a III-a / 2020

 

Scriitorul ION NĂLBITORU împreună cu Primăria localității ZĂTRENI, jud. Vâlcea, organizează concursul literar de proză scurtă „Zătreni- filă de legendă”, ediția a III-a, 2020

 La acest concurs pot participa românii de pretutindeni, cât și cetățeni străini cu condiția ca textele lor să fie traduse în limba română. Tema să fie inspirată din viața oamenilor de la țară, din legende, mituri, fapte istorice, întâmplări etc.

Textele pentru concurs vor fi scrise în format A4, Times New Roman, caracter 12, obligatoriu cu diacritice, spațiere la un rând și se vor trimite doar în Doc sau Docx.

Fiecare concurent va participa doar cu un singur text de minim 3 pag și maxim 5 pag.

Se pune condiția ca lucrările participante la concurs să nu fi fost publicate în volum, în reviste online sau pe hârtie și să nu se facă publice pe durata concursului sau a jurizării.

Textele care nu îndeplinesc condițiile de mai sus vor fi descalificate.

Concurenții vor trimite personal în același e-mail două documente: unul cu textul pentru concurs și altul cu numele autorului și al prozei participante la concurs, adresa de e-mail, adresa de domicilu, nr. de telefon și o poză jpj pe adresa: nalbitoru_ion@ymail.com cu specificarea: Pentru Concursul literar „Zătreni- filă de legendă”.

Concursul se va desfășura în perioada 10 ianuarie - 10 februarie 2020

Etapa jurizării va va avea loc în perioada 15 februarie – 15 aprilie 2020

Câștigătorii vor primi diplome, cărți și premii în bani. De asemenea lucrările câștigătoare vor fi publicate online pe grupul literar „Memoria slovelor” și „Confluențe literare”.

Textele care vor face referire la localitatea Zătreni vor fi trecute și în Antologia „Zătreni – file de legendă”, vol. II /2020, indiferent dacă acestea sunt sau nu câștigătoare.

Cei care doresc să participe doar la antologie  vor trimite lucrarea (cu referire la localitatea Zătreni) pe aceeași adresă de e-mail dar cu specificarea: Pentru antologia „Zătreni, file de legendă”

PREMIUL I – 500 LEI

PREMIUL II – 400 LEI

PREMIUL III- 300 LEI

PREMIUL SPECIAL- 300 LEI pentru cel mai bun text despre comuna Zătreni (în afara celor clasate pe primele trei locuri).

Premierea câștigătorilor se va face de Rusalii, de Ziua localității Zătreni.

Eventualii câștigători din diaspora vor primi premiile doar pe adresa din România.

Membrii comisiei de jurizare sunt rugați să trimită unu-două texte literare (cu tema „Viața satului românesc”)  pentru a fi prezenți în antologie.

Fiecare autor prezent în Antologia „Zătreni, file de legendă” va primi gratuit câte un exemplar!

 

COMISIA DE JURIZARE:

FLORIN ȚENE – Președintele Ligii Scriitorilor Români de pretutindeni.

MIHAELA RĂDULESCU- Prof. Dr. Lingvist

MILENA MUNTEANU- Scriitor, CANADA

FLOAREA CĂRBUNE- Scriitor, org. al concursului „The Contest Art & Life” , Japonia

VASILE HATOS – Scriitor, membru „La Camerata dei Poeti” din Firenţe, ITALIA

MĂDĂLINA BĂRBULESCU - Scriitor

ION NĂLBITORU- Scriitor, Președintele juriului

Vizualizări: 79

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mulțumesc pentru informare!

Vă așteptăm la concurs!



Mihaela Suciu a spus :

Mulțumesc pentru informare!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Nădejde Angelina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pentru o privire a utilizatorului cojoaca luminita elena
cu 1 minut în urmă
Utilizatorului Nădejde Angelina îi place postarea pe blog Dacă urma ți-e tăcere a lui Ion Ion
cu 11 minute în urmă
Nădejde Angelina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dacă urma ți-e tăcere a utilizatorului Ion Ion
cu 11 minute în urmă
Nădejde Angelina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sensul vieţii a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 12 minute în urmă
Utilizatorului Nădejde Angelina îi place postarea pe blog Sensul vieţii a lui Stanescu Valentin
cu 13 minute în urmă
Utilizatorului Nădejde Angelina îi place postarea pe blog cerul are culoarea zorelelor a lui gabriel cristea
cu 19 minute în urmă
Nădejde Angelina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cerul are culoarea zorelelor a utilizatorului gabriel cristea
cu 19 minute în urmă
Nădejde Angelina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub povara inimii a utilizatorului Nădejde Angelina
cu 27 minute în urmă
Postare de log efectuată de DAROCZI ANDREI CLAUDIU
cu 56 minute în urmă
Pictograma profiluluiNitu Malina-Adelina, Cocoș Alina şi GeorgePena s-au alăturat la ÎNSEMNE CULTURALE
cu 1 oră în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog suflu de toamnă a utilizatorului Dinca Valerian
cu 1 oră în urmă
Ion Ion a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Puritate a utilizatorului Ion Ion
cu 2 ore în urmă
Mariana Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cuiul din pridvor a utilizatorului Mariana Suciu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mariana Suciu îi place postarea pe blog Ghiocel a lui Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog Cuiul din pridvor a lui Mariana Suciu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mariana Suciu îi place postarea pe blog In echilibru a lui Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mariana Suciu îi place postarea pe blog Ning zăpezi întârziate... a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mariana Suciu îi place postarea pe blog suflu de toamnă a lui Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog Puritate a lui Ion Ion
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fiţi buni a utilizatorului Florica Munteanu-Cuc
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor