"Tema pentru acasă", un roman în care Eminescu e "deportat" în Siberia - IN MEMORIAM NICOLAE DABIJA

[Gheorghe Pârlea]

Scriitorul basarabean Nicolae Dabija ar fi împlinit azi 75 de ani. Din păcate,  în abia începuta primăvară a lui 2021, notoriul om de cultură a fost răpus de perfidul SARS CoV 2.

În zilele acestea, pe rețelele Google va fi evocată personalitatea scriitorului, cu faptele sale literare și cultural-civice care i-au clădit panteonul. Se va posta despre opera sa poetică dar și despre romanul „Tema pentru acasa”, un bestseller românesc – după unii literați, demn de un Nobel, spre iritarea altora. Un roman tipărit în opt ediții, tradus și citit în Franța și SUA.

Începând din 2001, o conjunctură favorabilă care poarta numele universitarului dr. Vasile Șoimaru, m-a angrenat în observarea fenomenului basarabean. Nu doar de pe malul drept al Prutului, unde mi-i traiul, ci și aflându-mă din când în când (însumând un total de zece vizite strict culturale) în stânga Prutului. De atunci încoace am avut privilegiul (și încă îl păstrez) să mă fi întâlnit cu români basararabeni de o deosebită calitate intelectuală și morală, cărturari și artiști, să mă fi aflat în compania dumnealor în Basarabia și în Țară cu prilejul unor evenimente cultural-spirituale incluse dezideratului apropierii celor două maluri de Prut. Și trebuie numaidecât să adaug că pentru asta am beneficiat, din partea iluștrilor intelectuali basarabeni, de un credit moral care a atenuat (cât de cât) insolvabilitatea mea în raport cu alura culturală a distinselor personalități basarabene.

Între oamenii aceștia dedicați Cetății, în preajma cărora m-am aflat – desigur, eu într-un firesc plan secundar – s-a aflat și scriitorul și tribunul Nicolae Dabija.

Pe scriitorul de la Chișinău l-am receptat întâi ca pe un ilustru cărturar, poet de anvergură internațională. După premiile pentru poezie primite în sânul altor națiuni (în Italia, Franța, Macedonia, Serbia, Cuba – cele de care am eu știință), numele lui Nicolae Dabija, presupun, e printre cele mai rostite nume de poeți români contemporani în societatea literară internațională.

În ultimii ani de viață poetul a trecut apoteotic granița dintre poezie și roman, hotar despre care poetul Nicolae Dabija păstra credința că nu există, că singurul gen literar e poezia, proza existând doar în măsura în care conține poezia. Poate datorită acestui concept, romancierul Nicolae Dabija, prin romanul „Tema pentru acasă”, a produs un răsunător record literar: cel mai citit roman în rândul cititorilor de limbă română (am fost printre cititorii ediției a doua, primită chiar din mâna autorului), tipărit în opt ediții și tradus în Franța și SUA în tiraje impresionante. În Franța există deja un sondaj specializat asupra celor mai citite cărți de către francezi, sondaj în care, intr-o perioadă,  romanul „Tema pentru acasă” ocupa locul cinci.

Și fiindcă nici un omagiu adus unui scriitor nu ar avea substanță fără a cunoaște –  mai întâi de toate – opera acestuia, fac aici dovada, spre a justifica modestul meu gest omagial, că nu mi-i străin harul scriitoricesc al celui căruia, în notă personală, îi cinstesc azi memoria.

* 

Am citit romanul în ediția a doua, cea din 2009. Când mi-a fost înmânată cartea, autorul, cu o ironie fină, convertită în glumă, aluzie la snobii care percep cărţile cu autograf doar ca trofee de bibliotecă, a adăugat: “… dar s-o citeşti!”… Și am citit-o, dar nu ca pe celelalte cărţi de literatură, ci cu un zel aparte, ca îndeplinind o misiune specială, primită de dascălul de şcoală rurală de la scriitorul-academician. Ba, mai mult, am îndrăznit să și fac publică dovada lecturii, printr-un exercițiu care mi-a devenit familiar – desigur, în legea mea de cititor de rând.

Și iată cu ce-am rămas eu în urma lecturii primului roman al unui poet devenit deja liderul generației sale, dar cu monadă ascunsă de mare povestitor, dezvăluită nouă târziu.

Înainte de a trece sârguincios la lectura propriu-zisă a romanului, nu mi-am putut reprima obiceiul de a sonda cartea, un fel de automotivare tematică, răsfoind-o pe sărite şi selectând pasaje la întâmplare. Am recunoscut îndată tema romanului, contextul istoric în care se derulau faptele, spaţiul geografic, de o întindere extracontinentală, şi nucleul acestuia, limitat la un spaţiu concentraţionar, familiar – ca eşafod al execuţiei lente – cititorului de literatură scrisă după căderea comunismului. Încet-încet, începusem să simt o uşoară dereglare de ritm respirator, ceea ce era reflexul condiţionat pe care îl aşteptam pentru a trece la lecturarea firească, disciplinată.

Am citit cartea confruntat, şi de data asta, cu problemele urgente ale slujbei dăscăleşti, încă neîntreruptă de pauza vacanţei de vară, şi cu cele ale gospodarului rural, adică chemat mereu afară, tras cu arcanul dinlăuntrul cărţii în care eram cufundat de îndemnurile disperate ale soţiei, aflată, din pricina mea, mereu cu ochii pe ceas sau, mai ales, pe cer. Pe cerul, ca niciodată, parcă, potrivnic intereselor mele lăuntrice.

În ceasurile smulse pe apucate celor trei zile, cât a durat sporadica parcurgere a cărţii, n-am fost deloc eu însumi atunci când mă aflam în afara încăperii în care se consuma actul cititului. Fiindcă treburile mele erau acum făcute cu jumătate din mine, cealaltă jumătate însoţind solidar eroul romanului fie în infernul de la Kolâma, participând la caznele condamnatului la muncă silnică doar pentru că existenţa lui avea sens cu Eminescu – şi nu cu Stalin –, fie hălăduind prin sălbăticiile îngheţate sau dezgheţate ale Siberiei, hăituit de câinii-gardieni, întru mântuirea prin libertate.

Pe tot parcursul lecturii m-am sforţat să realizez disjungerea întregului între ce e real şi ce e imaginar în acţiune, între istorie şi literatură. Intuisem – dar şi ştiam, într-o anume măsură, mai ales din textele ce umplu de conţinut rubrica editorială “La est de vest” din “Literatura şi arta” – că Nicolae Dabija cunoaşte şi trăieşte în tot tragismul ei istoria smulgerii Basarabiei din trupul Ţării şi, implicit, ororile stalinismului, context în care se desfăşoară acţiunea romanului “Tema pentru acasă”. Mi-era clar, din prefaţa cărții, că subiectul este expresia literară a experienţelor trăite (sau aflate şi arhivate) de autor, de prietenii, cunoscuţii sau necunoscuţii care i-au fost alături, la spital, în timpul cumpenei dintre viaţă şi moarte hărăzită autorului romanului într-o etapă a vieţii sale. Dar la fel de clar îmi era şi faptul că arta poetului convertit în prozator ar putea codifica realul în metafore mult prea ermetice pentru înţelesul meu imediat. Şi cu toate acestea, sau poate tocmai din cauza asta, n-am încetat în a mă frământa să desprind fantezia de faptul istoric, metafora de informaţie. După ce am terminat romanul, am ajuns la concluzia că nici nu era necesar să recurg la polarizarea râvnită. Pentru că măiestria artistică a prozatorului-poet acoperă cu desăvârşire cruzimea concretului istoric şi că, integral, urâţenia şi frumuseţea care plăsmuiesc artistic, în antiteză, caracterele eroilor balansează natural între frumos şi urât, între bine şi rău, între om şi monstru. Că orice tip de rău pe lume îşi are contraponderea în bine, că forţa intrinsecă a iubirii şi cea a libertăţii sunt mai presus decât orice “virtute” malefică – întocmai cum, artistic şi etic, ne convinge autorul romanului. Şi că, făcând o analogie cu ce s-a afirmat în legatură cu aceast gen de disjungere în opera sadoveniană, cred sincer că în romanul „Tema pentru acasa”… “totul se infirmă, totul se confirmă”. Sau, recurgând la o speculaţie inspirată de literatura patristică, romanul „Tema pentru acasa” e întreg – istorie şi întreg – literatură.

Desigur, cititorul care îndrăzneşte aici a găsit romanului, cu instrumentele sale empirice, multe virtuţi artistice. Spre exemplu, mijloacele literare care au creat contextul peisagistic al acţiunii, într-o corelaţie absolută cu faptele şi cu starea de spirit ale eroilor, m-au condus la concluzia că tablourile siberiene desenate prin cuvânt, în roman, pot concura serios tehnica desăvârşită a imaginilor fizice din aceeaşi regiune geografică realizate de National Geographic. Apoi, matricea stilistică a cărţii – în genere, în nota familiară experienţei mele de consumator de literatură – constat, este tuşată, ca să zic aşa, de liniile proeminente ale unor ingenioase elemente de ficţiune. Mă refer la cele uşor de desprins, cele care induc surprinzător punctele culminante ale conflictelor, sau eliberarea de tensiune prin deznodăminte neaşteptate. Probabil că, graţie lor, am avut adesea senzaţia, în timpul lecturii, că citesc un basm, un “basm modern”, în care, cum ar spune Monica Spiridon, ficţiunea are rolul “să dea sens istoriei fiinţei”.

La performanţele artistice asupra cărora, în percepţia mea, s-ar putea zăbovi mult, aş putea adăuga şi pe cele etice. Între ele remarc, aşteptându-mă la asta, reţinerea prozatorului de la tendinţa (generalizată în literatura de azi) de a uza, având de-a face cu un roman de dragoste, de reţetele ieftine de “amor”. Delicateţea, bunul simţ în alegerea modului subtil, deductibil, prin care eroii principali – într-o firească raportare la mediul natural al acțiunii și socio-cultural din care provin – îşi împlinesc trupeşte dragostea din care se va naşte mobilul vieţii aproape întrerupte a eroului au dat satisfacţie cititorului pe care îl reprezint.

Romanul “Tema pentru acasa” e un alt fel de roman de dragoste. Accentul acestei laturi dominante a cărţii e pus pe iubirea spirituală, pe forţa şi filosofia acestei trăiri superioare a omului, romanul fiind chiar un veritabil “tratat de iubire spirituală” între un barbat şi o femeie. Iar îndreptarul acesta e presărat dibaci cu ingrediente deja consacrate, ca valoare, în sensul ideii menţionate. Mă refer la extrasele-citate care prefaţează, distilat, secvenţele romanului.

În acelaşi context al iubirii, iubire extinsă la subiecţi aflaţi dincolo de bărbat sau femeie, observ raportarea personajului principal şi a celorlalte personaje pozitive la starea de libertate a omului, la relaţia lui cu Dumnezeu, acest din urma aspect oprindu-l categoric pe om de a trece hotarul care-l desparte de bestie. Şi, aici, îndrăznesc să am credinţa că romanul „Tema pentru acasă” a fost anume conceput, ca autorul să “descarce” în el o sinteză a filozofiei sale despre lume şi viaţă, în contextul istoriei. În acest scop a creat personajele extreme, de forţa lui Ulmu şi Kudreavţev. Panoplia personajelor negative – sadici, paranoici, perverşi – i-a oferit scriitorului posibilităţi facile de a se opune acestora, de a-şi exprima crezul său de viaţă, disimulându-se, pe rând, în Mihai Ulmu, în înţeleptul Mendelstam, în părintele Florenski. Probabil, chiar şi Maria Răzeşu e un vehicul pentru autor în a transporta către cititor idei personale, între acestea, convingerea sa cu privire la anvergura lui Eminescu. Apropo, cine a mai avut ideea unui Eminescu prezent, spiritual vorbind, chiar şi în Siberia, unde Maria l-a dus cu ea (evident prin cartea împrumutată de la profesor, în timp ce-i era elevă)!

În sfârşit, în acelaşi câmp etic, să remarcăm că bătrânul matusalemic Iuiun, ultimul vorbitor în graiul unei etnii siberiene, în asociere cu profesorul basarabean – conlucrare asumată generos de către eroul principal – reprezintă, prin misiunea de a salva limba unei minorităţi etnice milenare, deja asimilate, un exemplu impresionant şi edificator pentru ceea ce şi autorul săvârşeşte, în fapt, la o scară mai puţin dramatică, dar totuşi alarmantă, în contextul militantismului său publicistic, civic în Basarabia cea smulsă samavolnic din trupul Ţării-Mamă.

Gheorghe Pârlea

 

[Vasilisia Lazăr]

După acest minunat eseu, nu ai cum să nu-ți dorești să citești cele două cărți ale ilustrului scriitor. M-a impresionat pasajul în care vorbiți de cele trei zile în care ați citit cărțile, activitate care vă făcea absent de la alte activități, absent cu gândul, și m-am recunoscut pe mine din vremea când locuiam cu părinții și aveam și alte treburi decât cititul, dar eu eram mai mereu în lumea cărților mele. Ani la rând am trăit asta. Duminica și sărbătorile era mai bine. 

Mare pierdere dispariția marelui Nicolae Dabija! Mare pierdere! Dumnezeu să-i țină lumina aprinsă în Raiul Scriitorilor! Mulțumim pentru scriere! Felicitări!

[Gheorghe Pârlea]

Încântat că ne regăsim în trăirile lecturii și împărtășim starea unei mari pierderi din lumea cărții. Scriitorul pe care îl prețuim a fost Cetățean de Onoare al comunei mele, în virtutea unei relații speciale a dânsului cu obștea comunei, legătură pe care am intermediat-o împreună cu un  distins intelectual chișinăuian (menționat în eseu), cu originea înaintașilor săi la baștina mea.

Onorat și îndatorat că ați dovedit o răbdare stoică, citindu-mi textul.

Cu prețuire, vă sărut mâna! (Și vă rog să-i transmiteți doamne Ana Cîmpeanu că mă urmărește obsedant supărarea pe care i-am produs-o!) 

[Vasilisia Lazăr]

Plăcerea lecturii a fost de partea mea. Cu siguranță, Ana va citi, aici, fără să-i spun eu ceva. Cu drag!

Gheorghe Pârlea a spus :

Încântat că ne regăsim în trăirile lecturii și împărtășim starea unei mari pierderi din lumea cărții. Scriitorul pe care îl prețuim a fost Cetățean de Onoare al comunei mele, în virtutea unei relații speciale a dânsului cu obștea comunei, legătură pe care am intermediat-o împreună cu un  distins intelectual chișinăuian (menționat în eseu), cu originea înaintașilor săi la baștina mea.

Onorat și îndatorat că ați dovedit o răbdare stoică, citindu-mi textul.

Cu prețuire, vă sărut mâna! (Și vă rog să-i transmiteți doamne Ana Cîmpeanu că mă urmărește obsedant supărarea pe care i-am produs-o!) 

[ELENA AGIU-NEACSU]

Felicitări, domnule Pârlea!

Și eu am avut ca mentor spiritual un poet basarabean de neegalat, și anume pe Grigore Vieru. Datorită domniei sale, fie-i luminată veșnicia, am publicat în 1998 volumul de poezie "Patrioți de trei... parale" care a avut un mare impact asupra publicului cititor. Deși tirajul a fost mare, cum impuneau în acea perioadă puținele tipografii existente, adică 1000 de exemplare, astăzi mai am 4-5 cărți în bibliotecă.

Cu aleasă prețuire,

Elena Agiu-Neacșu

02.08.2023

[Gheorghe Pârlea]

Mulțumesc, onorat, Dna Elena Agiu-Neacșu! Și eu vă felicit pentru cartea numită, rezultată din privilegiul de a-l fi avut mentor pe notoriul și îndrăgitul Grigore Vieru! 

Prețuire, și din partea mea!

ELENA AGIU-NEACSU a spus :

Felicitări, domnule Pârlea!

Și eu am avut ca mentor spiritual un poet basarabean de neegalat, și anume pe Grigore Vieru. Datorită domniei sale, fie-i luminată veșnicia, am publicat în 1998 volumul de poezie "Patrioți de trei... parale" care a avut un mare impact asupra publicului cititor. Deși tirajul a fost mare, cum impuneau în acea perioadă puținele tipografii existente, adică 1000 de exemplare, astăzi mai am 4-5 cărți în bibliotecă.

Cu aleasă prețuire,

Elena Agiu-Neacșu

02.08.2023