Note de lectură asupra romanului „Cu ochii celuilalt”* al scriitorului basarabean Nicolae Rusu (Sau...O poveste de viață, contextualizată primei faze a războiului din Ucraina)

[Gheorghe Pârlea]

Între cărțile care mi-au ispitit ochiul în ultimele două decenii – firește, ca cititor de rând –, multe au avut titluri aparținând scriitorilor basarabeni. Câteva sute de cărți cu autori din stânga Prutului, chiar aproape de o mie, se află în patrimoniul bibliotecii comunale de la baștina mea. Circa o sută de asemenea volume, cu diferite titluri, se află în bibliotecile personale ale mirosloveștenilor, între posesorii privilegiați numărându-mă și eu. Sunt între aceste cărți și volume dăruite chiar prin mâna autorului, firește, cu autograf precedat de dedicații. Dar cele mai multe au ajuns la Miroslovești printr-un intermediar special, onorabil, respectiv universitarul Vasile Șoimaru, despre care tind să cred că toată lumea îl știe ca pe un notoriu călător prin spațiul interior al românității, dar mai abitir în jurul spațiului carpato-danubiano-pontic, unde se află frânturi de vatră românească ori pâlcuri de așezări pe pământ străin dar cu locuitori de sorgintea neamului românesc (asemenea comunități au fost găsite de dr. V. Soimaru și pe țărmul Pacificului, la Vladivostok!) .

Ultimele trei titluri (apărute în cadrul „Proiectului Romanii din jurul Romaniei”, coordonator editorial dr. Vasile Soimaru) le-am primit la domiciliu înainte de pandemie, în urma celei mai recente vizite la Miroslovești a renumitului călător basarabean și Cetățean special al comunei mele, respectiv „de Onoare”. Într-un entuziasm spontan, i-am promis atunci că, după lectură, îmi voi publica notițele de cititor, o imprudență (relativ frecventă) a mea în a-mi expune… limitele. Am făcut-o deja cu „Argus și slugile sale” a lui Vladimir Bacinschi (Ed. „Serebia”, Chișinău, 2019), acum o fac pentru cel mai recent roman al prolificului prozator Nicolae Rusu, autor a circa 30 de volume. Titlurile numitului scriitor concurează ca număr în repertoriul meu de lectură consumată cu ale scriitorilor basarabeni Nicolae Dabija, Ion Iachin, Aurelian Silvestru, Ionel Căpiță și, firește, Vasile Șoimaru. Sunt cărți de o deosebit de consistentă substanță estetică și cu o atractivă tematică socio-istorică, cu destinele individuale ale unor personaje care disimulează indivizi extrași din societatea reală a spațiului românesc din stânga Prutului.

Scriitorul Nicolae Rusu – autor de romane, proză scurtă și teatru, „…povestitor nativ intrat în prim-planul vieţii literare” (Th. Codreanu) – este membru al Uniunilor Scriitorilor din R. Moldova și România, precum și membru PEN Club, organizație internațională care apără libertatea de exprimare a scriitorilor aflați în diferite forme de dizidență (lumea literară știe bine calvarul prin care a trecut Nicolae Rusu, în contextul activității sale literare în fosta RSSM.)

În romanul „Cu ochii celuilalt”*, Nicolae Rusu narează, în fluxul epic, povestea de viață a unui basarabean, Petrea, contextualizată unor evenimente dramatice care au marcat viața trăitorilor din spațiul estic al românității, respectiv zonele aflate sub ocupație/influență sovietică. E vorba de arii restrânse din Ucraina (în Donețk) și Basarabia, zonele de origine și/ sau rezidență ale personajelor. Firul narativ acoperă o dimensiune temporală echivalentă cu durata vieții personajului principal – de la copilărie, la vârstă senectuții. Desigur, se întâmplă asta cu mijloacele specifice literaturii. Autorul recurge la o anamneză atribuită personajului principal, în jurul căruia se construiește întregul corp narativ.

Petrea (Petea) personajul principal, fost miner, un basarabean cu traiul în arealul orașului Donețk, își dezvăluie viața, la bătrânețe. Povestitorul îi organizează amintirile fie reactualizate de personaj în mod conștient, fie prin intermedierea visului, cu efectele alegorice specifice imaginației involuntare ale lui Petrea din timpul somnului. E de înțeles, aici intervine creativitatea autorului, care recurge la alegorie, ca sursă asupra detaliilor vieții lui Petre. Intermediarii alegorici sunt „bătrânul în alb” (din vis) și, inedit, o reprezentantă a necuvântătoarelor. Cioara Carla devine umbra lui Petrea, urmărindu-l peste tot, cu scopul de a răzbuna uciderea lui Carl, perechea ei, în timpul foametei basarabene. Înaripata capătă atribute umane (raționament și limbaj) și devine sursa intermediară de informare asupra vieții lui Petrea.

Derularea destinului lui Petrea se petrece, într-un segment important al narațiunii, în timpul foametei din Basarabia de după război – „holodomorul” basarabean – provocat de secetă și accentuat artificial de abuzurile puterii sovietice, după modelul „Holodomorului” (1932-1933), tragedie care a provocat în Ucraina în jur de zece milioane de victime.

Ca și cel din Ucraina, „holodomorul” basarabean a contribuit la o degradare gravă a comportamentului uman, la o dezumanizare care a împins omul de sub vremi la fapte îngrozitoare, precum crimele de canibalism chiar în sânul propriei familii.

Cititorul acestui roman care nu cunoaște acest dramatic episod istoric, instrumentat de regimul sovietic, ar fi gata să încadreze unele fragmente ale cărții în categoria horror. Autorul însă preîntâmpină această eventuală calificare asupra cărții. Ne atrage atenția încă de la prima pagină asupra probabilității că faptele acestei povești pot fi, în parte, reale și nu rodul exclusiv al imaginației sale. Mă refer la nota în care autorul își exprimă recunoștința față de aportul documentaristic (materiale de arhivă) din partea doctorului în istorie Mariana T. Țăranu și a autoarei cărții-document „Cartea foamei”, respectiv Larisa Turea.

În ce mă privește, eu citisem impresionanta lucrare a istoricului Alexe Memei, “Teroarea comunistă în RASSM (1924-1940) şi în RSSM (1944-1947)” , Ed. “Serebia”, Chişinău, 2012, dedicată tragicului „holodomor” basarabean. Și găsesc că încadrarea poveștii destinului lui Petrea în contextul istoric al respectivei tragedii dă romanului lui Nicolae Rusu, pe lângă valoare literară intrinsecă, și o valoare documentară. Însă romanul „Cu ochii celuilalt” se citește ca o carte pur literară. Personajele vor fi fiind imaginare, ca și faptele lor în detaliu, dar, în mare, povestea romanului e o proiecție de fond a unor segmente de istorie, o transpunere literară a unor realități. Cu toate tentațiile legate de impresia că citim o carte-document, rămânem totuși la literatură, știind că literatura, prin definiție, nu e realitate, ci e ceea ce vrea să pară realitate. Da, chiar și atunci când cititorul lui Nicolae Rusu știe, din alte cărți pe care i le-a citit, că autorul, cu abilitatea-i literară specifică, insinuează în cărțile sale particularitățile vremurilor istorice conexe subiectului.

Iată pe scurt și un rezumat foarte zgârcit al cărții. Adolescent fiind, Petrea se îndrăgostește – o dragoste împărtășită – de fiica mamei lui vitrige, adusă în familie după ce tatăl său s-a recăsătorit, urmare a decesului primei soții. După cutuma oamenilor acelui timp și loc, această dragoste era interzisă. Iar persistența lui Petre în respectiva culpă era gata să-i curme viața, prin securea tatălui sau, un „năsâlnic” (violent, rău). Petre devine pribeag, trăind experiențe de o evidentă originalitate, purtând amprentele vremii și spațiului socio-istoric, respectiv foametea de după război din Basarabia. Se căsătorește cu Daria (Dăruța), rusoaică, devenind miner în Donbas. Etapele vieții sale suportă momente prevestite de „bătrânul in alb” (din vis), între altele, legate de mariaj, de munca sa de miner, ori conflictul armat din regiunea ucraineană Donbas. Vechea și nealterata lui iubire este întreținută prin nevinovate știri despre Ilinca, primite prin corespondență de la Aliona, fiica lui din Basarabia, aflată în bună relație cu prima dragoste a tatălui său. Împlinirea trupească a iubirii celor doi basarabeni, Petrea și Ilinca, regăsiți la o înmormântare în satul natal din Basarabia, după ce fiecare își consolidase propria familie, reprezintă un ultim episod al relației lor intermitente. Rezultă din această târzie și fugară reîntâlnire un copil, despre existența căruia tatăl nu va afla niciodată. La vârsta senectuții, chemat în Basarabia natală de Ilinca, aflată pe patul de moarte, urma să i se dezvăluie lui Petre paternitatea Speranței, fructul iubirii lor interzise. În drum spre gara din Donețk, bătrânul Petrea calcă pe o mină, care îi va sfârși povestea vieții. A fost cea din urmă împlinire a prevestirilor Bătrânului din vis, căci îi mai reușiseră câteva până la cea intermediată de unealta războiului.

Parcursul târziu al vieții lui Petre este animat de copiii săi, toți cu carte, aflați într-un perpetuu conflict generat de percepția lor asupra evenimentelor și propriei naționalități. Ruslan, ofițer la Donețk se crede rus și îl amenință, mai mult sau mai puțin serios, pe frate-său Ștefan, jurist la Kiev, că dacă vine la Donețk îl împușcă. Acesta le argumentează fratelui și surorii participarea sa, de partea rusofililor, la războiul de la Nistru (o făcuse fără știrea familie, ca să nu le „facă sânge rău” membrilor acesteia). Aliona, sora celor doi, profesoară în Transnistria, se simte româncă și îl califică pe Ruslan drept un „zombi”. Tot ea le demonstrează fraților, spre exemplu, teoria ei despre normalitatea prezenței dincolo de Nistru a Armatei Române în al Doilea Război Mondial, respectiv îl scuză pe Mareșalul român pentru trecerea Nistrului, arătând că, militar fiind, conducătorul statului român nu avea alternativa imorală și imprudentă a politicianului în a decide retragerea din alianța cu Hitler. Tot ea – „înțeleapta tatei” – le oferă însă fraților ei și dreptul la liberul arbitru, fiindcă lucrurile și faptele sunt mereu văzute… „cu ochii celuilalt”.

În sfârșit, ca în cazul oricărei cărți, nicio încercare de prezentare a acesteia nu poate suplini cartea în sine. Cu atât mai puțin exercițiul cronicăresc al unui cititor comun. Ceea ce e evident pentru cel care a citit deja cartea numită e că prin măiestria literară specifică, prozatorul Nicolae Rusu face posibil parcursul coerent și cursiv al unei povești de viață ruptă din istoria recentă, care motivează cititorul la o lectură alertă și, numaidecât, la reverberații post-lectură.
_____________

*Cu ochii celuilalt”, Nicolae Rusu, Ed. „Serebia”, Chișinău, 2019