C.B: Reamintiţi, vă rog, pentru cititorii noştri, câteva date din biografie?

 

 M-am născut la 5 septembrie 1858, în satul Pleşeşti, într-o familie de țărani cu opt copii, eu fiind ultimul născut. Am avut o copilărie dificilă, cauzată de lipsa posibilităților materiale. Lipsa de posibilități materiale a fost dublată  de o sănătate precară, care m-a ținut la pat până la vârsta de 9 ani. Plăpând, bolnăvicios de mic, suferind într-una de friguri, și de dureri de cap, stam zile-ntregi la fereastră, înfășurat într-un șal, și mă uitam cu dor la ceilalți copii cum alergau și se zbânțuiau pe afară, spulberând colbul de pe drum, sănătoși, vioi, îmbătați de libertate.

 

 Despre familie?

 

 Tata, Neculai Vlahuţă, a fost fiul unui ispravnic din Piatra. Mama, Ecaterina (n. Petrescu) era originară din Transilvania, având ascendenţi in zona Braşovului.

Familia, numeroasă, a dus o existenţă patriarhală, nu lipsită însă de griji şi de necazuri multiple, între care moartea la vârste fragede a câtorva copii. Primii ani, la ţară, într-un cătun sărac, mi-a lăsat amintiri dureroase. Copilăria mea a fost tristă, aşa de tristă că n-aş vrea s-o mai trăiesc aievea.

 

 Ce ne puteţi spune despre studii?

 

  In 1867, am fost înscris la şcoala primară, apoi am făcut liceul la Bârlad (1871-1878), am luat bacalaureatul la Bucureşti (1879), înscriindu-mă apoi la Facultatea de Drept.

 

  Nu v-au fost străine problemele învăţământului, mai ales că aţi funcţionat ca profesor, din 1879, la Gimnaziul „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte, obţinând o catedră şi la şcoala de la Mănăstirea Dealu (1880-1883).

 

 Da, am publicat diferite articole în care am combătut dogmatismul şi formalismul din metodele de predare, ca şi defectuoasa alcătuire a unor manuale şcolare; în 1902 am scos împreună cu George Coşbuc o carte de citire destinată şcolilor secundare şi profesionale.

 

 Aţi manifestat înclinaţii literare încă de când eraţi elev de liceu.

 

 Am trimis versuri la „Convorbiri literare”, unde apoi am colaborat între 1878 şi 1885. În 1879 mi se publică un articol (Banul) în ziarul târgoviştean „Dâmboviţa”, iar în anul următor îmi apar câteva poezii în „Lira română”. Publicistica , nu numai literară, e risipită prin revistele şi ziarele vremii.

 Am semnat, astfel, în „Convorbiri literare”, „România liberă” (1883-1885, 1889, unde fac parte şi din redacţie alături de Delavrancea si Duiliu Zamfirescu), „Epoca”, „Lupta”, „Epoca ilustrată”, „Lupta literară”, „Familia”, „Revista nouă” (1887-1890, unde sunt şi redactor), „Timpul”, „Naţionalul”, „Calendar pentru t oţi românii”, „Săptămâna ilustrată”, „Literatură şi ştiinţă”, „Constituţionalul”, „Adevărul”, „Eminescu”, „Povestea vorbei”, „Gazeta săteanului”, „România jună”, „Revista poporului”, „Pagini literare”, „Calendarul Minerva”, „Generaţia nouă”, „Literatură şi artă română”, „Scena”, „Viaţa românească”, „Universul”, etc.... În perioada târgovişteană am făcut parte din comitetul de redacţie al gazetei locale „Armonia”.

 Împreună cu Alceu Urechia am întemeiat revista „Vieaţa” (1893), iar cu George Coşbuc am scos revista „Sămănătorul” (1901). Din 1916 am condus săptămânalul „Scriitorii români”. Asociat cu Ioan Al. Brătescu-Voineşti am dirijat ziarul „Dacia” (1918), iar din însărcinarea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice am făcut să apară „Lamura” (1919)

 

 Editorial, când aţi debutat?

 

 Debutul editorial s-a produs cu volumul Nuvele (1886), urmat de placheta Poezii (1887). Am strâns versurile şi în cărţile Poezii vechi şi nouă (1894), Poezii (1899), Poezii (1909) şi Poezii (1915) Marele Premiu al Academiei Române.

 

 Popularitatea dumneavoastră creşte vertiginos o dată cu romanul Dan (1893), cel mai mare succes de public din epocă, si cu volumele Din goana vieţii (1892), Clipe de linişte (1899), Din durerile lumii (1908), File rupte (1909), România pitorească (1901) ş. a.

 Între timp v-aţi ocupat şi de traduceri.

 

 Da, am tradus din Francois Coppee, Alfred de Musset şi Ada Negri.

 

 Ca la orice interviu, mai ales cu scriitorii, ajungem şi la sentimentul cel mai frumos, dragostea.

 

 E o fericire să fii iubit. E una şi mai mare: să iubeşti. Cine le are pe amândouă e mai presus de lumea timpului, mai tare decât soarta, mai tare decât moartea.

"Nimeni n-a iubit ca mine; nimeni n-a suferit cât am suferit eu." Toţi zicem aşa. Şi toţi avem dreptate.

 

 Ce mult aş vrea să mai iubesc o dată,

Să simt din nou a vieţii primăvară,

În drumul meu pustiu să mai răsară,

Ca din poveşti, o zână adorată.     (Sonet II)

 

 Şi mă-ntrebi de te-am iubit?

Spună-ţi cât mi-ai fost de dragă bolţile cereşti şi sfinte,

Martori dezmierdării noastre.

Plâng când îmi aduc aminte

Cât am fost de fericit.     (Şi mă-ntrebi...)

 

 Cum definiţi fericirea?

 

 Norocul e o întâmplare, fericirea e o vocaţie.

 Trăinicia fericirii tale atârnă de chipul cum îţi vei înţelege şi construi viaţa.

 

 Aţi îndemnat tinerii scriitorii să renunţe la masca jalnică, pesimistă, şi în locul durerilor personale, de multe ori închipuite, să se inspire din viaţa adevărată, cu bucuriile şi necazurile ei, să cânte o lume mai bună.

 

Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,

Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,

Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,

Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,

Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,

Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,

Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,

Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;

.......................................................................

Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,

Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,

Chipuri palide de tineri osteniţi pe nemuncite,

Trişti poeţi ce plâng şi cântă suferinţi închipuite,

Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,

Şi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată!

.....................................................................

Tu, artist, stăpânitorul unei limbi aşa divine,

Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine,

Orizonturi largi ş-atâtea frumuseţi necunoscute,

Te mai simţi atras s-aluneci pe aceleaşi căi bătute,

Să-ţi adormi şi tu talentul cu-al dezgustului narcotic,

Ca în propria ta ţară să te-arăţi străin, exotic?...

........................................................................

Unde ni-s entuziaştii, visătorii, trubadurii,

Să ne cânte rostul lumii şi splendorile naturii?

Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte,

Magii ocrotiţi de stele, mergătorii înainte,

Sub credinţele sfărâmate şi sub pravilele şterse

Îngropând vechea durere, cu-al lor cântec să reverse

Peste inimile noastre mângâiere şi iubire,

Şi cuvântul lor profetic, inspirata lor privire,

Valurile de-ntuneric despicându-le în două,

Splendidă-naintea noastră să ne-arate-o lume nouă!

                                        (Unde ni sunt visătorii)

 

 

 Alte sfaturi pentru poeţii mai tineri sau mai puţin tineri?

 

 Tinere scriitor, cată mai bine în jurul tău, umple-ți sufletul de emoțiunile timpului în care trăiești și arată-ne la lumina talentului tău, durerile și aspirațiile societății noastre de azi, oamenii pe care-i cunoști, viața de care palpităm.

Idealul ar fi să apară o poezie nouă, sănătoasă, robustă, a cărei suflare, ca un vânt răcoros, să treacă peste frunţile noastre şi să ne învioreze.

 

Tu ia doar la crestarea silabelor aminte,

Să nu prea bată-n struna ştiutelor cuvinte,

Ci-n răsuciri de fraze, cu vorbe de la tine,

Fă sunetele goale să ni se pară pline,

Cum, iscusit dispuse, oglinzile ne mint,

Dintr-o-ncăpere-ngustă făcând un labirint.

 

Nici şir, nici sens… Acestea ne-ar dezvăli secretul,

Am şti ce spui, ce cugeţi. Şi, pentru noi, poetul

Cu cât mai ne-nţeles e, cu-atât e mai profund.

Ce mici devin chiar zeii când nu se mai ascund!

Din patru-n patru versuri, şi plan, şi ritmu-ţi schimbă,

Ca tot ce scrii să pară că-i scris în altă limbă.

 

La titlu să iai seama: sonor, bombastic, vag,

Şi cu ceva macabru, să ne-nfiori din prag.

Căci titlul e alarma. Ca-n trâmbiţă să-l suni:

O inimă în flăcări, La casa de nebuni,

În criptă, Flori de sânge… Şi nu-i zor nicidecum

Ca titlul cu povestea să aib-acelaşi drum.

 

Amăgitor de gânduri, un motto mistic pune,

Să-şi tremure lumina un far peste-o genune.

Sub el psalmodic versul silabele să-şi joace,

În fierbere de glasuri, ca apa la răstoace.

Iar toată poezia cui sens ar vrea să-i cate

Mai limpede să-i pară citită de-a-ndarate.

 

De-o scrii să fie pleavă în spulberarea vremii,

Au strigăt nou în plenul cinstitei Academii,

Oricum ţi-ai prinde gândul, pe zor sau pe-ndelete,

Şi-n orice danţ retoric, tu nu uita, poete,

Că vorba-i ca şi omul în lume sau în artă

Cu atât mai jucăuşă, cu cât e mai deşartă.

                                (Slăvit e versul)

 

Ca o concluzie, care ar fi menirea oricărui poet?

 

Eu vreau cântări de veselie.

Că tu ești trist, ce-mi pasă mie?

Nici vreu să știu de ce te doare,

De grijile ce te frământă,

De inima ta care moare...

Tu ești poet, deci cântă.

 

De te urăsc, de te sfâșie

Vrăjmașii tăi, ce-mi pasă mie?

Zâmbind, tu rănile-ți ascunde,

Și-n stele sufletu-ți avântă,

Cui te lovește, nu-i răspunde...

Tu ești poet, deci cântă.

 

De-ți plâng ai tăi, în sărăcie,

Și-i vezi murind, ce-mi pasă mie?

Tu du-mă-n alte lumi, senine,

Căci singura-ți chemare sfântă

E să mă-nveselești pe mine;

Tu ești poet, deci cântă.

 

Iar dac-un vânt de nebunie

Peste viața ta pustie

S-abate pentru totdeauna,

În noaptea care te-nspăimântă

Privește stelele și luna

Surâzător, și cântă.

       (Tu eşti poet)

 

 Aţi cunoscut foarte mulţi poeţi printre care şi pe Eminescu. Cum l-aţi cunoscut , ce impresie v-a făcut apoi când aţi fost prieten cu el?

 

 O, Eminescu, Eminescu, ce trist deşert ai lăsat în urma ta!

 Am fost pasionat de poezia lui Eminescu şi doream cu ardoare să îl cunosc şi să pot vorbi cu el. Darul mi-a fost răsplătit îndeajuns când un prieten apropiat al amândurora ne-a făcut cunoştinţă. Sunt ceva ani de când am fost pentru prima oară la Eminescu acasă. El sta pe-atunci în Podu Mogoşoaii, deasupra unei tapiţerii, într-o odaie largă în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă lungă de brad pătată de cerneală, cărţi multe, ticsite pe nouă poliţi mari ca de vreo patru metri, o maşină de cafea pe sobă, un lighean de pământ într-un colţ, în alt colţ un cufăr vechi; pe pereţi nici o cadră. Poetul era singur, îmbrăcat într-un surtuc lung peste cămaşa de noapte. Eram aşa de fericit că îl văd. Mi se părea un om tânăr, frumos şi blând, cu părul lui negru, ondulat, de sub care se dezvelea o frunte mare, palid la faţă, cu ochii duşi, osteniţi de gânduri, mustaţa tunsă puţin, gura mică şi-n toate ale lui o expresie de-o nespusă bunătate şi melancolie. Avea un glas profund, muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca şi cum veneau de departe dintr-o lume necunoscută nouă. Am devenit din acea după-amiază prieteni nedespărţiţi, încercând, atât cât ne permitea timpul, să luăm masa împreună şi să ne împărtăşim planurile literare.

 Când l-am vizitat ultima oară la spitalul unde era internat, figura lui îmbrăca acea expresie de tristeţe vagă - umbra acelui apus dureros al cunoştinţei care-i dădea în momentul acela înfăţişarea unui zeu învins, părăsit de puteri şi umilit. Eu mă uitam la el, mi se rupea inima de milă şi nu ştiam ce să-i spun. După câteva minute de tăcere, îşi împreună mâinile şi, ridicându-şi aiurit ochii în sus, oftă din adânc şi repetă rar, cu un glas nespus de sfâşietor: «Of, Doamne, Doamne!». Era în acest suspin al lui şi în aceste cuvinte sinteza întregii lui vieţi. M-a podidit plânsul şi am plecat. De atunci nu l-am mai putut vedea.

 

Tot mai citesc măiastra-ţi carte,

Deşi ţi-o ştiu pe dinafară:

Parcă urmând şirul de slove,

Ce-a tale gânduri sămănară,

 

Mă duc tot mai afund cu mintea

În lumile de frumuseţi,

Ce-au izvorât, eterni luceferi,

Din noaptea tristei tale vieţi…  (Lui Eminescu)

 

 

 Aţi trecut prin literatură cu o modestie şi o discreţie a propriei condiţii, rar întâlnite. Aţi suportat privaţiuni penibile, mizerii cotidiene (mai cu seamă după 1907), acceptarea resemnată a unor tribulaţii, şi aţi avut sufletul duios, calm-încrezător al celui ce pune mai presus de orice prietenia (inclusiv cea literară).

 

 Începând cu 1887, am resimţit o serie de măsuri nedrepte iniţiate de Academia Română. Volumul „Nuvele“ îmi este respins de la premiul „Eliade Rădulescu“. Peste un an, şi volumul „Poezii“ are aceeaşi soartă. Raportul favorabil al lui B. P. Haşdeu nu a avut nici un impact asupra hotărârii luate de Academie. În 1893, am răspuns şi eu nefavorabil Academiei, refuzând să devină membru corespondent al acesteia. Volumul de proză „În vâltoare“ apărut în 1896 este respins de la premiere de Academie, pe motiv că am refuzat cererea de a deveni membru corespondent. Doar trei lucrări din nouă vor primi un premiu al Academiei Române. Acestea sunt „Clipe de linişte“ care a obţinut premiul „Năsturel Herescu“, „România pitorească“ şi „Poezii 1880-1915“ care au adus fiecare Marele premiu al Academiei Române.

 Greutăţile şi neajunsurile pe care le întâmpini în viaţa de scriitor n-ar trebui să te surprindă, nici să te descurajeze. Aşa ni-e ţara. Dar eşti tânăr şi talentat. Vei răbda şi vei invinge.

 

 Simpatia dumneavoastră se îndreaptă spre ţăranul obidit (Socoteala, La arie) şi spre intelectualul cu iluziile spulberate.

 

Greu la deal, şi greu la vale,

Nu-s bucate, nu-s parale,

Toţi sunt lefteri,

Negustorii n-au afaceri,

Preoţii n-au cununii,

Moaşele n-au faceri.

 

"Biruri noi!" guvernul strigă,

Iar ţăranul: "Mămăligă!"...

Nu-s parale, nu-s:

Ce mai plănuiţi palate

Şi oraşe ca-n Apus?

Ştiţi voi ce-i la sate?

 

Lanurile-s părăsite:

Nici imaş nu-i pentru vite,

Apele-au secat.

Goi, flămînzi, copiii zbiară.

Gospodarii au plecat

În lume, să ceară...

 

Nu mai are cum ţăranul

Din pămînt să scoată banul,

Vouă să vi-l dea.

Foametea de pe la sate

Va să vie să mai stea

Şi-n cele palate!      (Ananghie)

 

 Asemănător altor poeţi nu aţi uitat nici figura scumpă a mamei.

 

Figura ta cuminte, duioasă şi senină,

Răsare, scumpă mamă, din vremile acele,

Ca o madonă sfântă, scăldată în lumină.

Ce clară stă-n pervazul copilăriei mele

Figura ta cuminte, duioasă şi senină!

 

 Paștele, momentul de biruință al vieții în fața morții, al credinței în fața necredinței, momentul împlinirii destinului lui Iisus Hristos. Aţi compus versuri de slavă lui Dumnezeu, credinței și lui Iisus Hristos.    

 

Şi-au tremurat stăpânii lumii

La glasul blândului profet

Şi-un dușman au văzut în fiul

Dulgherului din Nazaret!

 

El n-a venit să răzvrătească

Nu vrea pieirea nimănui;

Desculţ, pe jos, colindă lumea

Şi mulţi hulesc în urma lui.

 

Şi mulţi cu pietre îl alungă

Şi râd de el ca de-un smintit:

Iisus zâmbeşte tuturora-

Atotputernic şi smerit!

 

El orbilor le dă lumina,

Şi muţilor le dă cuvânt,

Pe cei infirmi îi întăreşte,

Pe morţi îi scoală din mormânt.

 

Şi tuturor de o potrivă.

Împarte darul lui ceresc-

Şi celor care cred într-însul,

Şi celor ce-l batjocoresc.

 

Urască-l cei fără de lege...

Ce-i pasă lui de ura lor?

El a venit s-aducă pacea

Şi înfrăţirea tuturor.

 

Din toată lumea asupriţii

În jurul lui s-au grămădit

Şi-n vijeliile de patimi

La glasul lui au amuţit:

 

"Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă,

Iertaţi pe cei ce vă lovesc,

Iubiţi pe cei ce-n contra voastră

Cu vrăjmăşie se pornesc"...

 

II

Cât bine, câtă fericire,

Şi câtă dragoste-ai adus!

Şi oamenii drept răsplătire

Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.

 

Au râs şi te-au scuipat în faţă

Din spini cununa ţi-au făcut,

Şi în deşarta lor trufie

Stăpâni deasupră-ţi s-au crezut...

 

Aduceţi piatra cea mai mare

Mormântul să-i acoperiţi

Chemaţi sutaşii cei mai ageri,

Şi străji de noapte rânduiţi...

 

III

S-au veselit necredincioşii

C-au pus luminii stăvilar,

Dar ea s-a întărit în focul

Durerilor de la Calvar,

 

Şi valurile-i neoprite

Peste pământ se împânzesc,

Ducând dreptate şi iubire

Şi pace-n neamul omenesc.

 

Voi toţi, ce-aţi plâns în întuneric

Şi nimeni nu v-a mângâiat,

Din lunga voastră-ngenunchere

Sculaţi... Christos a Înviat!

 

 Autor cu o bună intuiţie a cuvântului, sunteţi şi un exponent al realismului pitoresc şi liric. România pitorească (1901, Premiul Academiei Române) e un jurnal de călătorie de un lirism abundent, înecat într-o pletoră de metafore şi alegorii convenţionale care risipesc liniile peisajului descris, dându-i uneori contururi ireale. Contemplând pământul ţării „sfinţit de jertfe mari”, cu inima plină de mândrie pentru un trecut glorios, invocaţi fapte strălucite din istoria neamului, legende şi obiceiuri, aducând un elogiu ţăranului român.

 

 Am încercat să descriu pământul acesta, scump tuturor românilor, scump pentru frumusețile și bogățiile lui, scump pentru faptele mărețe și înălțătoare care s-au petrecut pe el.

 Îmi întorn gândurile pe unde am umblat. Multe din locurile frumoase pe care le-am văzut îmi revin acum, învăluite în farmecul depărtării, și parcă mă dojenesc, unele că n-am spus destul, altele că n-am spus nimic de ele. Multe vor fi iarăși pe care nu le-am văzut încă. Dar ceea ce se ridică mai luminos și mai sfânt în mijlocul amintirilor mele, podoaba cea mai aleasă și mai mândră-ntre podoabele țării, este poporul românesc. În sufletu-i larg, nespus de duios, lămurit în focul atâtor suferinți, am găsit izvorul curat al frumoaselor lui cântece și înțelesul istoric al trăiniciei și stăruinții noastre pe acest pământ. În marea lui putere de muncă, de luptă și de răbdare, în mintea lui trează și-n inima lui caldă am găsit sprijinul speranțelor noastre și dezlegarea înaltei chemări a neamului nostru. Îl urmăresc cu gândul de-a lungul veacurilor, îl văd cu pieptul dezvălit în zloată și-n bătălii, muncind ca să plătească dările țării, luptând ca să-și apere pământul, căzând și ridicându-se iar, murind în șes și renăscând în munți, pururea tânăr, pururea mândru, cu toate nevoile ce-au dat să-l răpuie, și mă-ntreb: ce popor a avut pe lume o soartă mai aprigă și mai zbuciumată, ce neam de oameni a stat mai viteaz și mai întreg în fața atâtor dureri!

Unde-ar fi ajuns el astăzi dac-ar fi fost lăsat în pace!...

 

 După cum ştim, o prefaţă cu caracter laudativ şi critic uneori, la orice operă în volum, aduce un plus de valoare acelei opere, mai ales dacă cel care prefaţează este o somitate.

 

  Am prefaţat numeroase volume aparţinând lui Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu, prietenilor mei I.L. Caragiale şi Barbu Delavrancea, lui Traian Demetrescu, Th. D. Speranţia şi Alceu Urechia. Faptul că mi-au cerut-o denotă că eram apreciat de confraţi.

 

 După părerea dumneavostră ce este de fapt un poet, un scriitor, un artist şi cum trebuie el să se autoeduce pentru a fi de folos cititorilor?

 

 Artiştii sunt cultivatori de idei. Viaţa seamănă mereu - şi seamănă amestecat şi grâu şi neghină, şi flori parfumate, şi buruieni otrăvitoare; artistul alege, fertilizează, cultivă, pliveşte - mai ales pliveşte. Aceasta constituie onestitatea recoltei artistice. Şi nu putem spune îndeajuns cât de mare şi de însemnat este rolul acesta de critic sever şi neîndurat care cumpăneşte puterile artistului şi hotărăşte selecţiunea gândurilor lui. Cum să nu se îngrijească el de ce alege şi cultivă pe stratul ce i s-a încredinţat când opera lui îşi va scutura peste atâtea capete ideile, seminţe care vor germina şi vor răsări mereu, împingând astfel recoltă după recoltă, energie după energie în eterna ondulaţie a vieţii. Scriitorul este responsabil de ceea ce face, şi trebuie să fie cu luare-aminte, ca nu cumva ceea ce sădeşte el în mintea cititorilor să nu le aducă acestora mai mult pagubă decât folos.

 

 Cum vedeţi poezia actuală, literatura în general?

 

 Golul pe care îl deschide în sufletele noastre setea de a admira ceva în afară de noi este umplut şi covârşit cu atâtea scandaluri şi nevoi zilnice, încât arareori şi numai pe fugă mai găsim în zbuciumata noastră viaţă clipe de „poezie“. Nu simţim, n-avem timp să simţim acel dor nesfârşit, acea arzătoare nevoie intelectuală de a citi o carte frumoasă. Nu, nouă nu ne este foame de literatură, pentru că altă foame bate la poarta existenţei noastre precare. Aceasta face că o mare parte dintre aceia care ar citi cu drag puţinele cărţi bune şi cinstite care apar şi pe la noi sunt absorbiţi de alte preocupări şi scoşi din sfera clientelei noastre literare. Şi astfel, când te gândeşti câte sunt şi pe capul bieţilor cititori, e de mirare că avem şi atâţia!

 

 Vă mulţumesc pentru interviu.

Vizualizări: 78

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Considerație!

Mulţumesc, domnule Cristea.

Un interviu plăcut și educativ. Deși e imaginar totuși ați preluat din opera lui Vlahuță citate și consider că ar trebui puse note de subsol.

Nu vreau să pun în umbră munca autorului, dar mare parte din interviu este asemănător cu articolul lui Adrian Agachi: http://ziarullumina.ro/alexandru-vlahuta-prietenul-fidel-al-lui-emi...

Seamănă pentru că sunt cuvintele lui Vlahuţă. 

Mihaela Suciu a spus :

Un interviu plăcut și educativ. Deși e imaginar totuși ați preluat din opera lui Vlahuță citate și consider că ar trebui puse note de subsol.

Nu vreau să pun în umbră munca autorului, dar mare parte din interviu este asemănător cu articolul lui Adrian Agachi: http://ziarullumina.ro/alexandru-vlahuta-prietenul-fidel-al-lui-emi...

Interesant...

da Coza

Sunt încântat că v-a plăcut, domnilor Ion Lazăr da Coza şi Gabriel Cristea. Mulţumesc pentru like.

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Tudor Cicu - 300 lei

Activitatea Recentă

nicolae vaduva a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 29 minute în urmă
paparuz adrian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ultimul noiembrie a utilizatorului paparuz adrian
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hai, mai hai! a utilizatorului Cristian Je
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada celui care se visa sub ciobul lunii a utilizatorului Tudor Cicu
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Unuia care se dă spider ”fără” pisică gri a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dezagregare a utilizatorului Lidia Pervu
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hai, Salut! (monorime în TOT IO) a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Uneia care se vrea înger păzitor a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ochii stele-mi scăpărau a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ultimul noiembrie a utilizatorului paparuz adrian
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înainte de plecare a utilizatorului gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dac-ai uitat, iubite, al meu nume a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răspunsul lui Sanherib a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada pentru Ninlil a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Unui fricos a lui Batmindru Lucia
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Uneia care se vrea înger păzitor a lui Batmindru Lucia
cu 5 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor