Cu Galben bou

Un basm destul de încâlcit la început, care abia către jumătatea lui capătă un pic de înţeles. Motivul ghicitorii împăratului duce la explicaţia basmului:
"-Da măi baiatule, cum ai auzit-o aşa este.Am un pogon de alamă. Cine-l ară şi îl seamănă până deseară,  şi mâine dimineaţă  să-mi aducă pâine caldă, îi dau fata după el."
La un moment dat, am oscilat între  istoria lui Solomon, şi Expediţia lui Iason în Colchida. Am optat pentru cea de-a doua posibilitate, deoarece  pentru a intra în posesia lânei de aur, Iason "trebuia să pună în jug  doi tauri care scoteau flacări pe nări ce păşteau pe câmpia sacră a lui Ares, pe celălalt mal al râului unde se afla stejarul sfânt de care  era  agăţată lâna de aur. După ce Iason ar fi reuşit să-i  înjuge pe cei doi tauri  trebuia să are cu ei  4 acri de pământ  într-o singură zi. Apoi urma să înfigă în brazde dinţii unui şarpe imens. Din aceşti dinţi,  ar fi ieşit nişte bărbaţi înarmaţi  iar Iason  trebuia să-i ucidă pe toţi până la  lăsarea nopţii."
"Cu Murgoci şi Cerban", ne găsim din nou în faţa unui basm care are ca subiect "Expediţia lui Iason în Colchida." Aici împăratul are  o  gradină de aramă-"Câmpul lui Ares"( Câmpul sau grădina este de aramă din cauza luptătorilor îmbrăcaţi în armuri de aramă cu care băiatul trebuia să se lupte.
În acest basm se dă un amănunt care scapă oarecum din celălalt basm. Iason moare. Reînviat de boi, el reuşeşte până la urmă să "are" câmpul şi să plece cu fata împăratului ( Medeea ) şi o parte din avuţiile palatului.
O a doua explicaţie se leagă de cei doi tauri care pot fi de fapt doi munţi de aramă sau nu. Spun asta gandindu-mă la semnificaţia care o capătă arama sau alama în text.

Vizualizări: 107

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Interesantă microexegeză.

da Coza

Interesant!

Felicitări Ion pentru munca titanică pe care o depui!

Şi Mulţumesc că te-ai oprit la noi, aici în acest grup cu cercetările.

Cu preţuire, Sofy!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog absenţa ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărturisiri a utilizatorului Monica Pester
cu 49 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate – the end a lui Mihaela Popa
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate – the end a lui Mihaela Popa
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poemul următor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul trece ca un trăznet a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărturisiri a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ardere a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 19 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O, de-aș crede... a utilizatorului Dacu
cu 19 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărturisiri a utilizatorului Monica Pester
cu 19 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate – the end a utilizatorului Mihaela Popa
cu 19 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De-aș ști... a utilizatorului Dacu
cu 19 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un vis a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 19 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ardere a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog poem fără titlu a lui Vasilisia Lazăr
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Ţipăt de aer a lui Mihai Katin
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 21 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate – the end a utilizatorului Mihaela Popa
cu 21 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor