Fiul culegătorului de chihlimbar
Încântat de balanța contabilă pe care expertul său contabil i-o prezenta cu o voce fără inflexiuni, ca de robot, Daniel realiză cu întârziere că cineva ciocănea în ușa biroului său. Nemulțumit, mormăi:
– Intră!
Vădit stânjenit, în încăpere intră juristul societății, mâna dreaptă a lui Daniel, cu figura omului care știe că nu este binevenit.
– Îmi pare rău, dar trebuie...
– Manolică, ți-am zis ce fac și tu știi că nu îmi place să fiu deranjat în asemenea momente. Indiferent ce probleme ar fi, puteai să mai aștepți o jumătate de zi, că nu crăpa lumea!
– Îți dai seama, Daniel, nu te-aș fi deranjat dacă nu ar fi ceva foarte important. Te așteaptă la bar domnul Simion Popescu. El m-a trimis să te anunț!
Surprins, Daniel deveni brusc atent și repetă mecanic:
– Cine? Simion Popescu? Comisarul Șef?
– Da, el.
Preț de câteva clipe lui Daniel îi reapărură în memorie amintiri pe care aproape le și uitase. Se revăzu în anii grei de instrucție de la Academia de Poliție, pe care îi trecuse mai ușor alături de colegul și prietenul său Simion, apoi în primii ani de activitate din cadrul Serviciului Analiza Informațiilor, tot alături de prietenul său. Abia acum realiză că de la demisia sa din poliție, din urmă cu mai bine de doisprezece ani, nu se mai întâlnise mai mult de două ori cu amicul său. Ce o fi? Polițistul nu venise niciodată să-i ceară ceva, cu toate că știa că fostul sau coleg reușise în afaceri și ajunsese un om bogat după plecarea din poliție. Se ridică rapid de pe scaun și porni grăbit spre bar.
– Gata pentru astăzi, continuăm mâine de dimineață, îi aruncă din fugă contabilului său.
Ajuns la bar își zări fostul camarad așezat la o masă micuță, într-un loc retras. Era același bărbat solid, prezentabil, însă acum avea o calviție pronunțată, puținul păr care îi mai rămăsese fiind aproape cărunt, în timp ce fața ridată și cearcănele imense de la ochi trădau viața agitată pe care o trăia. Nu se putu abține să nu se întrebe: oare și eu m-am schimbat tot așa de mult? Să fie vorba de viața aceea grea de militar, care te consumă zilnic? Slavă Domnului, am avut noroc și am scăpat de acolo la timp!
Copleșit de gânduri, Daniel ajunse în fața prietenului, îl apucă zdravăn în brațe și îl strânse cu putere la piept.
– Simion, înainte de a-mi spune ce vânt te aduce aici, dă-mi voie să le spun băieților să ne facă o friptură mare, în sânge, ca aia la care visam noi în Academie! Și până la friptură și vin, să ne aducă rapid un whisky fin, să ne dezlege amintirile de odinioară. Făcu cu ochiul și continuă: pentru că acum am de unde și mai ales, îmi permit!
– Da, știu că ai avut noroc în afaceri, cred că îți dai seama! Cu munca mea, ar fi de râs dacă nu aș ști atâta lucru. Fii foarte atent însă la ce îți voi spune, pentru că nu vreau să repet: nu stau mai mult de zece minute. Cât bem o cafea, ca odinioară, timp în care eu îți voi spune de ce am venit. Tu încearcă să nu te exteriorizezi. Să nu se citească nimic pe fața ta, în afară de bucuria revederii cu un fost coleg de serviciu. Am cumpănit multă vreme înainte de a veni la tine și vei înțelege de ce. E o chestiune în care ești implicat. Mai corect spus, este implicat tatăl tău. Am riscat venind, dar prietenia și camaraderia noastră de atâția ani nu m-au lăsat să nu te avertizez.
Daniel îi făcu semn băiatului de la bar și când acesta sosi, îi comandă două cafele mari, după care privi direct în ochii fostului camarad.
– Dar ce solemn vrei să pari, Simion! Aproape că mă furnică pielea de emoție! Dacă vrei să mă sperii, ai reușit!
– Nu vreau să te sperii, dar este ceva grav. Ai făcut Academia, ai lucrat în poliție, așa că îți spun în câteva cuvinte, ca să evaluezi corect situația în care te afli: consideră-te în alarmă reală de luptă. Foarte probabil, va trebui să lupți pentru viața familiei tale și poate chiar a ta.
Daniel puse cu grijă ceașca de cafea pe masă și toată buna dispoziție îi dispăru de pe față, ca luată de vânt.
– Omule, acum chiar mă sperii! Tu mă știi de atâția ani și îți spun sincer că tatăl meu nu a făcut nimic ilegal, ca să aibă a se teme. Tot ce a realizat până acum familia noastră a fost obținut cu trudă și muncă pe rupte. Ne-am plătit la timp datoriile față de stat, toate activitățile societăților noastre au fost desfășurate cu acte legale și nu am angajat nici măcar un singur necalificat la negru. Documentele societăților pot fi verificate la orice oră din zi sau din noapte.
Comisarul Șef îl privi cu simpatie pe prietenul său și îl bătu încurajator pe umăr.
– Daniel, mie nu trebuie să-mi justifici nimic. Dacă nu aș fi fost convins că ești un om integru, nu aș fi venit la tine. Fiindcă acum știi despre ce este vorba, iată situația, pe scurt : pe numele tatălui tău a fost depusă o plângere penală, s-a constituit dosar de urmărire penală în care, printre altele, sunt și mărturiile unor vecini și colaboratori de-ai tatălui tău. Probabil că foarte curând va fi chemat să i se aducă la cunoștință calitatea de învinuit. Spune-i tatălui tău să își caute urgent un avocat bun și mai ales, de mare încredere, dar nu de pe aici, din zonă. Dacă poate, unul de la București, chiar dacă va costa enorm. În situațiile acestea libertatea este mai scumpă și decât banii!
Comisarul se ridică în picioare, sorbi ultima gură de cafea și-l privi cu milă pe omul prăbușit în scaun.
– Daniel, nu te lăsa doborât! Este cât se poate de grav, însă cred că ai datoria, și știu că poți, să lupți cu toate puterile pentru adevărul tău. Și pentru familia ta, la urma urmei.
– Să lupt... da, trebuie să lupt! Dar nici nu știu cu cine și de ce trebuie să lupt!
Își apucă prietenul de mână și îl sili să se așeze din nou pe scaun.
– Doar două minute, Simion! Îți dau cuvântul meu de onoare că nu o să spun nimănui și nici nu voi lăsa să se înțeleagă că am aflat ceva. Te rog, dacă știi, spune-mi cine a făcut plângerea penală și sub ce motiv. Dacă nu știi, sau nu poți să-mi spui, nu o să mă supăr, te înțeleg foarte bine. Numai că dacă aș ști cine a făcut plângerea, cel puțin aș putea intui o parte dintre motive.
– Plângerea penală este făcută de unul, Roibul, iar martorul cel mai important este senatorul Buliga, șeful de partid al lui taică-tău. Alt martor important este chiar un vecin de-al vostru, unul pe nume Nițan, care a confirmat toate acuzațiile din plângerea penală.
Comisarul se ridică, salută și porni grăbit spre ieșire, în timp ce prietenul său încă stătea năucit în scaun, privind în gol. După o vreme se ridică, merse în biroul său și îi spuse secretarei:
– Melania, cheamă-l la mine pe Manole, apoi sună-l pe Curelariu și spune-i să termine singur balanța, că eu voi fi ocupat câteva zile.
Formă cifrul unui seif din perete și scoase câteva bibliorafturi pline cu acte, pe care le răsfoi cu luare aminte, scoțând din ele câte un document, pe care îl așeza cu atenție în geanta sa diplomat. După câteva minute, recunoscu ciocănitul discret în ușa biroului.
– Intră!
Manole, prietenul și cel mai apropiat colaborator al său, intră silențios în birou, cu agenda pregătită, ca întotdeauna.
– M-ai chemat!
– Manole, m-a sunat tata și mi-a spus că îl doare foarte tare coloana, abia se mai poate mișca. Maică-mea, săraca, nu poate nici ea să-l ajute prea mult, că abia se mai mișcă. Mâine voi merge cu tata la București, la o clinică bună, să-i facă analize amănunțite. Nu știu cât o să lipsesc, eu zic că într-o săptămână să avem rezultatele. Dacă va dura mai mult, o să te sun și te anunț. Știi ce trebuie făcut în lipsa mea, dar vreau să reții o chestiune foarte importantă: indiferent cine ar veni să ceară informații despre societățile noastre, dacă nu sunt organe abilitate oficial, nu le spui nimic. Absolut nimic. Motivezi că eu ți-am dat directiva asta. Spune-i și Melaniei, să știe și ea și atenționează-l și pe Curelariu, să le interzică celor de la contabilitate să răspundă la întrebări pentru care nu au competență.
Văzând expresia mirată a colaboratorului său, Daniel continuă:
– Da, e ceva extrem de grav, dar nu vreau să-ți spun acum. Deocamdată nu vreau să vorbesc mai mult, e suficient să știi cât ți-am spus. Când mă reîntorc de la București, îți voi spune totul.
– Am înțeles, Daniel. Concentrează-te pe problemele tale personale, eu știu ce trebuie să fac aici. Transmite-le lui nenea Ștefan și mătușii Mărioara multă sănătate din partea mea și să vă întoarceți cu bine!
Cei doi bărbați își strânseră mâinile, apoi Daniel își luă geanta, se sui în autoturismul său și în câteva zeci de minute ajunse în fața vilei elegante în care locuiau părinții săi, cu un desing modern special, părând a fi construită toată doar din sticlă, făcând-o singulară în cocheta comună turistică de munte. În curtea vilei, brazi argintii frumos toaletați țâșneau spre cer ca niște săgeți argintii, întrerupând plăcut simetria rondurilor de flori multicolore, bine îngrijite. Explozia de culori florale era accentuată și mai mult de moliciunea de un verde crud a gazonului, tuns aproape la milimetru.
Intră în casă și își găsi părinții așezați la masă, pregătindu-se de prânz. Maică-sa îl observă prima, se ridică de la masă, îl strânse în brațe și după cel îl sărută cu afecțiune, îl luă aproape pe sus si îl duse la masă.
– Dragul mamei, ce surpriză ne faci! Soacră-ta, aia care o fi să fie, să știi de la mine că e bățoasă! Ia loc, să mâncăm împreună, acum îți aduce mama ce trebuie!
Daniel își îmbrățișă și tatăl, ținându-l strâns la pieptul lui. Bătrânul îi scrută ochii câteva clipe cu luare-aminte, încercând să deslușească pe chipul băiatului său motivul vizitei. Apoi, îi arătă din ochi sticla plină cu lichidul rubiniu închis, atât de apreciat de Daniel.
– Pleci repede, sau putem bea o afinată?
– Da, poți să pui un păhărel, tată! E timp destul până mâine dimineață!
Daniel își privi tatăl cu o milă nesfârșită. Îi era drag omul acesta, împovărat de ani, care abia se mai mișca prin casă. Știa că avusese o viață grea de mic, fiindcă tatăl lui nu-l lăsase la școală decât patru ani, pentru ca apoi să-l ia cu el în pădure, la adunat de chihlimbar. Asta învățase de mic și asta făcuse toată vața, chiar și după ce se însurase cu Mărioara și se născuse Daniel, cu toate că din ce câștiga abia reușea să pună pe masă hrana familiei sale. O ocupație grea și periculoasă, pe care puțini se încumetau să o practice. Daniel își amintea bine ziua în care tatăl său fusese adus acasă cu Salvarea, acoperit din cap până în picioare de bandaje, după ce se luptase cu un urs care îl surprinsese în pădure. Avusese noroc și scăpase teafăr, refăcându-se complet, dar din ziua aceea mama lui se ruga aproape zilnic de tatăl său să renunțe la culesul de rășină prin păduri și să-și caute un post la ocolul silvic. Nu a avut cu cine să se înțeleagă. Tatăl său continuase să adune chihlimbar până după schimbarea regimului politic din țară, când după câțiva ani reușise să deschidă primul gater din comuna lor. Văzându-și tatăl așa îmbătrânit și slăbit, pentru câteva clipe Daniel fu tentat să nu-i spună bătrânului de ce a venit, vrând să amâne lovitura pe care bătrânul urma să o primească.
Așteptă până când mama sa aduse pe masă tot ce trebuia, apoi, ridică paharul și ciocni cu părinții săi:
– Noroc, mamă, noroc tată! Să vă văd sănătoși și în putere mulți ani de aici încolo!
Mama lui îl sorbea din ochi, îi punea în față toate bunătățile care știa că îi plac și încerca mereu să aducă vorba despre ce o preocupa pe ea.
– Daniel, dragul mamei, nu ai găsit și tu prin Câmpulung o fată care să îți placă? Că, uite la noi, suntem bătrâni, abia ne mai mișcăm și vrem și noi să te vedem la casa ta! Apoi, nici tu nu mai ești chiar tânăr, anii trec repede!
Ridicându-se rapid de la locul său, Daniel se duse la maică-sa, îi sărută mâna și o apucă de după umeri, strângând-o în brațe:
– Ia uite la ea, draga de mama, ce grijă are ea! Fii liniștită, mamă, va veni și clipa aceea! Nu am prea avut timp până acum să mă ocup de așa ceva și nu vreau să mă pripesc. Pentru mine, ca și pentru voi, familia este sfântă. Însă îți promit că imediat ce voi găsi ocazia potrivită, voi face și pasul acesta! Privind direct în ochii tatălui său, continuă: tată, mama mi-a amintit că voiam de mult timp să mai stau de vorbă cu tine, ca altădată, la un pahar de Cotnari. Știu că ai o sticlă veche, ce zici, o aduci și stăm puțin de vorbă, după ce mama se duce să se odihnească? Trebuia să fi desfăcut sticla de acum două ore, dar nu are nimic, merge și așa, dacă îl bei în familie. Nu stăm mai mult de o oră, ce părere ai?
– Cum să nu, dragul tatei, uite acum aduc vinul și pahare, ca să dăm noroc și cu maică-ta, după care ea se duce să se odihnească, iar noi continuăm.
Bătrânul plecă după sticla de vin, iar mama se apucă să strângă bucatele de pe masă.
– Mamă, stai liniștită, măcar acum, cât sunt eu aici. Lasă-le, le strâng eu și le duc la bucătărie. Până vine tata, eu am și terminat.
După câteva minute tatăl său apăru cu vinul, turnă în cele trei pahare și ciocniră iar:
– Dragilor, să fiți sănătoși și liniștiți, mulți, mulți ani!
Când mama lui Daniel se retrase, tatăl lui îl privi cu ochi iscoditori și tuși, dregându-și glasul:
– Daniel, nu m-am născut ieri și chiar dacă nu am prea multă școală, nu sunt prost. În plus, te cunosc prea bine, ca să-mi dau seama că s-a întâmplat ceva de rău.
– Așa este, tată, s-a întâmplat ceva și e grav. Înainte de orice, vreau să stabilim două lucruri: orice ar fi, nu trebuie să intri în panică, pentru că o vom scoate noi la capăt. Apoi, foarte important: trebuie să-mi spui foarte sincer tot ce te voi întreba, pentru că de corectitudinea a ceea ce îmi vei spune, depinde reușita noastră. Și trebuie să-ți reamintești totul foarte bine, pentru că orice omisiune va atârna foarte mult în balanța eșecului. Deci: cine este Roibul Vasile și ce treabă ai, sau ai avut cu el?
Surprins la auzul acestui nume, bătrânul repetă silabisind, ca pentru el:
– Roi-bul Va-si-lee... Roibul o chema pe bătrâna care locuia în bordeiul ala dărăpănat de lângă pădure, pe care eu am îngrijit-o mai bine de zece ani. Era aproape paralizată și nu o ajuta nimeni și într-o zi, când treceam pe acolo, a strigat după mine și cu lacrimi în ochi m-a rugat să-i aduc o găleată de apă și o pâine, că moare de foame și de sete. Mi-a fost așa de milă de biata femeie, că din ziua aia treceam zilnic pe acolo și îi duceam mâncare făcută de maică-ta și îi făceam tot ce trebuia prin casă și curte, ca să-i mai alin chinurile. Eram tânăr și în putere, umblam toată ziua prin munți și ce făceam pentru ea mi se părea ușor și creștinește. Cred că ți-o mai aduci și tu aminte, pentru că a murit cu vreo cinci ani înainte de 1989. În ultimii ani de viață bătrâna mi-a povestit că părinții ei fuseseră oameni înstăriți înainte de război, că avuseseră treizeci și șase de ha de pădure în zona Paltinu-Moldovița, un hotel în Gura Humorului și câteva clădiri în Câmpulung și că după ce comuniștii au luat puterea, au fost deportați în Bărăgan, unde au și murit. Ea nu a putut trăi acolo, așa că prin anii 70 s-a reîntors aici și a cumpărat bordeiul ăla, în care a și murit. Mi-a spus că singura ei rudă în viață era un nepot care trăia în Câmpulung, Vasile, fiul unei rude îndepărtate și că la reîntoarcerea din Bărăgan îl rugase să o ia la el, ea fiind deja bolnavă. Bătrâna îi promisese că dacă o ia în grijă îi donează actele de proprietate pe pădure și clădirile din Câmpulung și Gura Humorului. Doar că nepotul ăsta nu a vrut să audă de așa ceva, ba i-a și interzis să mai vină pe la el, pentru că, zicea el, din cauza ei va avea probleme mari cu Securitatea. După ce am îngrijit-o câțiva ani buni, bătrâna mi-a zis să mergem la oraș, la un notar, ca vrea să-mi doneze mie actele alea. Numai că era începutul anilor 80, oamenii mai degrabă fugeau de acest gen de probleme, cine se gândea că se va mai întoarce roata și regimul va cădea? Până când, înainte cu vreo trei ani să moară, mai mult ca să scap de gura ei, am luat-o și ne-am dus la Câmpulung, unde mi-a făcut act de donație pe pădure și clădirea din Câmpulung, unde ai tu restaurantul acum. Spunea că restul documentelor nu le-a mai găsit. Când eu i-am spus că actele acelea de proprietate sunt hârtii fără valoare și că nu are rost să mai plătesc niște bani degeaba la notar, știi ce mi-a zis? „Ștefane, poate că așa este, cum spui tu! În cazul cel mai rău, vei rămâne cu ceva bănuți dați degeaba și cu niște hârtii în casă. Dar dacă totuși se va schimba ceva? Acolo sus, în Cer, o să am mulțumirea că ești urmașul meu!” Uite că s-a dovedit că bătrâna a avut dreptate. Am avut mare noroc cu ea!
– Poți să-i spui cum vrei dumneata, tată! Dar eu zic că te-a ajutat Dumnezeu, pentru că te-ai milostivit de un suflet de om, când era mai chinuit!
– Noroc, Daniel, noroc! Știi că sunt un om evlavios și bun creștin, dar îmi cunosc locul, știu că sunt prea păcătos pentru ca Dumnezeu să se uite la ce fac eu. Oricum ar fi, îi voi fi recunoscător bătrânei Roibul până mor, pentru că fără ce am primit de la ea, astăzi nimic nu ar fi fost posibil din ce avem. Am muncit mult să fac tot ce avem, e adevărat, dar dacă nu era ea, aș fi muncit poate și mai mult și tot sărac aș fi murit.
– Dar cu senatorul Buliga, ce relații ai?
– Ce relații să am? Nu speciale, nu suntem decât cunoștințe. Când este cazul, colaborăm. După ce m-au convins să intru în partid, el fiind șeful filialei județene, îmi este șef. Ne-am întâlnit pe la unele activități de partid și odată, când am fost la București, m-a dus la un restaurant select, unde am servit niște delicatese. În plus, am contribuit financiar la campaniile partidului, implicit a lui, când a ajuns senator. De câteva ori mi-a solicitat să contribui financiar când pleca pe afară, spunea el „pentru imaginea partidului”. Cam asta este tot!
– Am înțeles. De nea Nițan nu te mai întreb, pentru că o să mă duc să stau de vorbă cu el, peste ceva zile. Uite despre ce e vorba: te rog să nu te sperii, dar Roibul Vasile ăsta ți-a făcut o plângere penală, iar senatorul și nea Nițan sunt cei mai importanți martori. În câteva zile vei fi chemat la procuratură pentru a ți se comunica oficial că ești pus sub urmărire și pentru a ți se lua prima declarație. Trebuie să ne pregătim apărarea temeinic. Simion m-a sfătuit să angajăm un avocat foarte bun de la București, indiferent cât ne costă. Cred că nu mai trebuie să-ți spun că până nu te cheamă oficial procurorul, nu trebuie să spui la nimeni că am aflat despre asta. Dacă scapi fie și numai un cuvințel, ești ca și condamnat. Până nu devine oficial, mamei nu-i spunem nimic. Și așa stă rău cu inima, cred că se va îmbolnăvi oricum când va afla, dar cel puțin o mai scutim câteva zile. Mâine mergem amândoi la București, am niște foști colegi din poliție care cunosc avocați buni și mă vor sfătui pe cine să angajez. Eu le-am spus oamenilor mei de la restaurant că ești bolnav și te duc la București, pentru niște investigații amănunțite la o clinică foarte bună. Tot asta îi spunem și mamei mâine, când plecăm. Deocamdată cam atât putem face, până nu știm precis ce învinuiri ți se aduc. Să mergem să ne culcăm, mâine vom pleca devreme. Dacă îți mai aduci aminte de ceva legat de persoanele de care ți-am spus, spune-mi, e posibil să fie ceva care ne-ar putea ajuta.
În ziua următoare, dis-de-dimineață, îmbrăcat în haine ca de sărbătoare, bătrânul Ștefan Mirotoi aranja florile din ronduri cu gesturi tandre, de parcă le-ar fi mângâiat. Curând Daniel îl chemă în livingul spațios și frumos decorat:
– Tată, vino să bem cafeaua, că s-a trezit și mama!
Când intră, bătrânul își găsi soția stând pe scaun, privindu-l cu reproș vizibil.
– Bine măi, Ștefănele, ce sunt eu pentru tine? Sunt una oarecare, care trece pe stradă, sau sunt nevasta ta, cu care ai împărțit bune și rele de peste cinzeci de ani? Auzi la el, lui îi e rău de atâta timp și nu spune nimic, ca să nu mă îngrijorez eu! Crezi că mi-e mai ușor așa, dacă am aflat de la băiat?
Daniel oftă din greu și își privi tatăl.
– Da, i-am spus eu, tată, ce să fac? Acum, să ne rugăm să fie totul bine. Bem cafeaua și plecăm, abia o să avem timp mai mult de umblat în București.
Bătrânul a tăcut aproape tot drumul. Ajunși în București, Daniel și-a sunat un prieten și s-au întâlnit la un bar. I-a cerut acestuia să-i facă cunoștință cu un avocat penalist foarte bun, fără a da amănunte. Prietenul său i-a prezentat în câteva cuvinte un celebru avocat din Baroul București și i-a spus că dacă este de acord, îl va suna pe acesta să-l informeze că un prieten de al lui ar vrea să-l angajeze într-o cauză foarte încurcată. Au băut cafeaua și s-au despărțit.
Văzându-l pe tatăl său și mai abătut, Daniel îl luă în brațe și îl strânse:
– Tata, hai să-i facem o bucurie mamei, dacă tot am terminat repede cu avocatul. Uite, mai stăm trei zile și chiar mergem și la clinică. Pentru că mama se va îngrijora și mai tare, dacă nu-i vom prezenta niște analize, o să zică că este grav și nu vrem noi să-i arătăm. Ce zici?
- Știu eu ce am, dar hai să mai fac unele, cred că așa e cel mai bine, din toate punctele de vedere.
După patru zile s-au întors acasă, exact la timp, pentru că peste alte două zile bătrânul Ștefan Mirotoi a primit citația oficială de a se prezenta la procuratură.
Daniel l-a dus acolo și i s-a părut un veac până când tatăl lui a ieșit pe ușă. L-a ajutat să intre în mașină și nu a mai răbdat.
– Ce învinuiri ți-au adus, tată?
Cu gâtul uscat și abia putând să vorbească, bătrânul șopti:
– Daniel, o să-ți spun pe scurt: Roibul Vasile mi-a făcut plângerea penală, sub motivul că profitând de faptul că bătrâna Roibul era neputincioasă, i-am furat documentele de proprietate, documente care îi aparțin legal lui, în calitate de unică rudă moștenitoare. Nițan a confirmat că m-a văzut în casa bătrânei chiar în ziua morții ei, iar senatorul Buliga, în calitate de șef al filialei de partid, a declarat că am intervenit de nenumărate ori la el, încercând să-l determin să mă sprijine cu relațiile lui în afacerile mele, adică sunt un om corupt, care e foarte probabil să fi furat documentele acelea.
– Tată, te duc acasă și dacă tot ajung acolo, o să merg să vorbesc cu nea Nițan. Să văd de ce a vrut să-ți facă răul acesta. Știu cât îți este de greu, totuși te rog să nu-ți faci griji prea mari. O vom scoate noi la capăt.
Ajuns acasă își lăsă tatăl în grija mamei și coborî la vale, oprindu-se în fața gospodăriei lui Nițan. Strigă la poartă și din casă ieși soția vecinului, abia târșâindu-și picioarele.
– Vai, dragul mamei, de când nu te-am văzut! Hai, intră în curte!
– Tușă, mă grăbesc, voiam doar să schimb două vorbe cu nea Nițan. Poate altă dată!
– Dragul mamei, nu e acasă, e plecat pe deal, adună fânul. Nu știu cât stă, dar când vine, o să-i spun că l-ai căutat!
– Lasă tușă, că dau eu o fugă la el, acum, că nu știu când mai vin pe acasă. Sărut mâna!
Ajuns la fâneață, Daniel îi făcu semn cu mâna gospodarului, chemându-l. Îl salută și izbucni supărat:
– Acum vin de la judecătorie, nea Nițan! Eu știu că tata te-a ajutat mereu, cu ce a putut. Uite, până și tractorașul ăla și remorcuța le-ai luat cu bani de la el, pe care i-ai dat înapoi când ai putut dumneata! Fără dobândă, fără nimic! Doar că sunteți vecini, aci. Și dumneata așa i-ai plătit binele! Cum ai putut să faci așa ceva?
Omul oftă din greu și fața i se lungi a durere.
– Dane, știam că o să vină ziua asta! Te știu de copilaș și tu mă știi pe mine. E adevărat, i-am făcut un mare rău tatălui tău și te rog să mă crezi că nu am vrut, dar nu am avut încotro. Într-o seară m-am trezit în curte cu trei dintre frații Morariu, ai lucrat în poliție și trebuie să-i știi, ăia de îi știe de frică tot Câmpulungul. Au venit cu declarația scrisă gata și m-au amenințat că dacă nu semnez, o să-mi dea foc la casă, cu noi înăuntru. „O să ardeți de vii, ca șobolanii, cu casa voastră, cu tot. Și oricum, doar vrem să-l speriem puțin pe moșul Mirotoi, să nu se mai dea el așa mare!”. Când le-am spus că tu ai lucrat în poliție și că ai cunoștințe acolo, au râs de mine și unul dintre ei mi-a zis rânjind: „Și ce, nu ai mai văzut polițiști morți? Mai bine te-ai gândi la tine, nu la alții!” Asta este, Dane, mi-a fost frică. Lumea vorbește că frații Morariu ar fi oamenii senatorului Buliga și d-aia nu au pățit niciodată nimic, chiar și atunci când i-au bătut de aproape i-au omorât pe-alde Sălăgean și au dat foc gaterului lui Vicol, deși toată lumea știe că ei au fost. Te rog să mă ierți, dar și acum mi-e frică că vin ăia peste mine.
Daniel se întoarse pe loc și plecă, fără a mai saluta. Ajuns acasă își îmbrățișă părinții, se sui în mașină și plecă direct la București. Pe drum îl sună pe senator și îi spuse că vrea să stea de vorbă cu el a doua zi, într-o chestiune urgentă. În ziua următoare, la prima oră, intră în cabinetul senatorului Buliga și fără să salute, se apropie amenințător de senatorul rămas înmărmurit.
– Știu că tu ai fost capul mârșăviei care i-a fost făcută tatălui meu. Numai că ai greșit fatal, crezând că o să stau cu brațele încrucișate, în timp ce tu îl batjocorești. De data aceasta ți-ai ales o pradă prea mare pentru tine. Chiar dacă asta mă va costa toată averea, te voi duce acolo unde trebuie să stea infractorii de teapa ta!
Vizita lui Daniel la cabinetul senatorului Buliga a declanșat un carusel de evenimente tragice pentru liniștita localitate de munte. La doar trei zile de la vizită, un incendiu puternic izbucnit simultan la cele două gatere aflate la mai bine de trei kilometri unul de altul și la modernul service auto aflat lângă cocheta și originala pensiune, a îngrozit suflarea comunei. Incendiul de la service-ul auto se manifestase cu atâta repeziciune și violență, încât s-a extins imediat și la vilă, surprinzându-i dormind pe bătrânii părinți ai lui Daniel, care au pierit în flăcări, arși de vii.
După alte două zile, o altă veste tragică se abătu ca un trăsnet peste comuna atât de încercată. Daniel, fiul lui Ștefan Mirotoi, pierduse controlul autoturismului său, în apropiere de Complexul Turistic Palma, în timp ce traversa Obcina Mare, mașina se prăbușise într-o râpă, a explodat și a ars complet, din conducătorul auto găsindu-se doar câteva oase calcinate.
Astfel, într-un cumplit moment de aliniere a planetelor, din neamul lui Mirotoi, culegătorul de chihlimbar și din toată agoniseala lui de o viață, nu a mai rămas nimic. Palma nevăzută a neființei absolute și destinul tragic făcuse să dispară într-o clipă orice ar fi putut reaminti că oamenii aceștia au trăit vreodată pe Pământ.
După aproape un an de la aceste tragedii, un turist privea cu compasiune ruinele triste, ca niște cioturi de mâini amputate pline de funingine neagră, ridicate a rugă spre Cer. Printre brazii argintii mutilați groaznic de flăcări, martori încă vii ai tragediei acelor oameni, sclipea, ca și când ar fi fost viu, un covor de cioburi de sticlă calcinată, tot ce mai rămăsese din falnica fațadă de sticlă a fostei pensiuni.
De la o masă de pe terasa cârciumii de vizavi de ruine, apărută la o lună după incendiu, un localnic chefliu privea cu interes turistul care făcea fotografii, apoi începu să lălăie cu o voce spartă:
„Fir-ar mama ei de viațăăăă.... Că-i subțire ca o ațăăăă...”
.
(Premiul constă în: 300 lei, diplomă, cărți, cărți de colecție Eminescu, realizarea unui portret al autorului de către graficianul Mihai Catruna și publicarea prozei în Revista „Eminesciana”. Premiul în bani este oferit de către scriitoarea Florica Munteanu-Cuc.)
Cuvinte cheie :
Felicitări din suflet, domnule Corneliu Ion!
Felicitări!
Felicitari!
Vasilisia Lazăr Grădinariu a spus :
Felicitări din suflet, domnule Corneliu Ion!
Vă mulțumesc frumos, doamna Vasilisia Lazăr Grădinariu! Sunt onorat!
Mulțumesc frumos, sărut mâna!
Pop Dorina a spus :
Felicitări!
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor