APUSUL ÎNGERILOR – Povestiri, Editura Armonii Culturale-Adjud, 186 pagini.

„Indiferent cât de dramatice şi de profunde sunt subiectele abordate, un fir de umor fin le însoţesc pe toată întinderea lor, întreţinând la cote înalte plăcerea lecturii. Finalurile povestirilor sunt deschise, lăsându-ne să întrevedem, ca într-un tablou lucrat în tehnica sfumato, o eventuală întorsătură pe traiectul vieţii personajelor, ori dând posibilitatea fiecărui cititor să-şi închipuie un epilog propriu pentru fiecare protagonist, iar acolo unde nu se poate construi un alt scenariu acest final estompat ne ajută să păşim în timp peste dramatismul implacabil al destinelor creionate de autor.” Culiţă Ioan UŞURELU   (Salonul Literar–Odobeşti, nr. 75)

*

„Ce este caracteristic prozatorului vrâncean? O rară grijă pentru detalii, reconstituirea autenticului făcându-se printr-o curtenitoare acribie, fiecare povestire a sa fiind un studiu etnografic în miniatură. Sunt inventariate şi adăugate acestui patrimoniu cultural: elemente de arhitectură, vestimentaţie, meşteşuguri, elemente de socializare străvechi (hora, claca, şezătoarea), ca valori ale spiritualităţii poporului român. Ion Lazăr da Coza creionează, printr-un vârtej literar epico-liric seducător, aspecte dramatice ale spaţiului rural românesc, eroii săi fiind veritabile monade ale satului de ieri şi de azi, despre care autorul vorbeşte cu infinită duioşie. Gheorghe A. STROIA  (Boema-Galaţi, nr. 9, 2011.)

*

Notă: Propun autorilor, care au cărţi proprii în stoc, să facem schimb. Pentru ceilalţi doritori, volumele mele (Crucea umbrelor  şi  Apusul îngerilor) pot fi procurate contracost (20 de lei, taxe poştale incluse) prin poştă. Pot fi contactat „în privat”.

Vizualizări: 54

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Și ale mele, dragul meu scriitor!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Despre mine în ansamblu existențial a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Despre mine în ansamblu existențial a lui Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
Floare Arbore a postat o discuţie
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Urare a utilizatorului IOAN stoian
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Singurătate a lui Dacu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Uneori mi-este teamă a lui Mihai Katin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog despre iubire a lui bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sărutul tău de ploaie și de lună... a utilizatorului Amanda Spulber
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog despre iubire a lui bolache alexandru
cu 7 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog despre iubire a utilizatorului bolache alexandru
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O pace a utilizatorului carmen popescu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Ziua fără de sfârşit (fragment) a lui Mihai Katin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog casa de ceai a lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog partea de înger a lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Împotrivire a lui Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Sărutul tău de ploaie și de lună... a lui Amanda Spulber
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog primăvară-n toi (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog despre iubire a lui bolache alexandru
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Uneori mi-este teamă a lui Mihai Katin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog partea de înger a lui petrut dan
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor