Teatrul ce este teatrul?

[Alexandru Ispas]

Teatrul este o opera in care actorii isi joaca propriul rol pe scena , dar oare nu suntem toti actori 

nu avem cu totii de jucat un rol important in aceasta scena a vietii .

Dupa cum spunea si Marele nostru poet Mihai Eminescu 

Privitor ca la teatru tu in lume sa te -nchipui 

Caci ce e val ca valul trece 

Tu te -ndeamna si te cheama 

Caci ce e val ca valul trece 

Tu ramai la toate rece 

[ELENA AGIU-NEACSU]

Iara "lumea e o scena si toti oamenii-s actori" (W. Shakespeare)

ARTISTUL

 

 

          Masca...

Da, masca...Nu vă fie de mirare, dar involuntar purtăm cu toţii o mască şi simţim acut nevoia ca s-o dăm jos, din când în când măcar. Ei bine, din punctul ăsta de vedere artistul poate fi considerat un fericit căci el şi  numai el se poate dezlănţui, poate rupe chingile lumii ipocrite, făţarnice şi se poate manifesta liber, nonconformist prin arta sa: literatură, pictură, sculptură, muzică... Creaţiile sale nu sunt altceva decât expresia frământărilor, a luptelor sale interioare, a eu-lui sufocat în goana avidă după absolut, în continua căutare a sinelui pierdut, expresia luptei sale continue cu masca. Pentru că lucrările artistice, fie ele poeme, picturi, sculpturi, simfonii scot la iveală adevărul, dau jos masca. Poleiala este dată cu desăvârşire la o parte şi eu-l se dezvăluie frust, gol, nefardat, nepomădat,  în toată splendoarea şi chiar ne înspăimântă cât poate fi de tulburat. Este dureros să porţi mereu o mască şi chiar simţi nevoia descătuşării, a eliberării. Artistul are acest har. Acesta este, de fapt, asul său din mânecă în lupta continuă cu propriul eu măcinat de incertitudini şi cu lumea prefăcută, mincinoasă, schimbătoare, de iluzii vânzătoare. Aflat într-o perpetuă căutare a propriei voci, a propriului eu rătăcit cândva, nu se ştie când, el are marea şansă de a descoperi prin arta sa noi şi noi universuri interioare şi exterioare cu scopul nobil de a le dezvălui şi semenilor. De fapt, opera sa este ofranda cea mai de preţ închinată zeilor în semn de recunoştinţă pentru darul primit la naştere. Aşadar, menirea artistului este aceea de a crea şi de a ilumina. Când a înţeles acest lucru, se poate considera cu desăvârşire împlinit. Poate da jos masca cu seninătate şi, privind lumea din Înalt, poate exclama asemenea lui Hyperyon:  „Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece,/ Ci eu în lumea mea mă simt/Nemuritor si rece." (Mihai Eminescu, „Luceafărul”)

 

 

 

[ELENA AGIU-NEACSU]

ELENA AGIU-NEACSU a spus :

Iara "lumea e o scena si toti oamenii-s actori" (W. Shakespeare)

ARTISTUL (ultima varianta)

 

 

          Masca...

Da, masca...Nu vă fie de mirare, dar involuntar purtăm cu toţii o mască şi simţim acut nevoia ca s-o dăm jos, din când în când măcar. Ei bine, din punctul ăsta de vedere artistul poate fi considerat un fericit căci el şi  numai el se poate dezlănţui, poate rupe chingile lumii ipocrite, făţarnice şi se poate manifesta liber, nonconformist prin arta sa: literatură, pictură, sculptură, muzică... Creaţiile sale nu sunt altceva decât expresia frământărilor, a luptelor sale interioare, a eu-lui sufocat în goana avidă după absolut, în continua căutare a sinelui pierdut, expresia luptei sale continue cu masca. Pentru că lucrările artistice, fie ele poeme, picturi, sculpturi, simfonii scot la iveală adevărul, dau jos masca. Poleiala este dată cu desăvârşire la o parte şi eu-l se dezvăluie frust, gol, nefardat, nepomădat,  în toată splendoarea şi chiar ne înspăimântă cât poate fi de tulburat. Este dureros să porţi mereu o mască şi chiar simţi nevoia descătuşării, a eliberării. Artistul are acest har. Acesta este, de fapt, asul său din mânecă în lupta continuă cu propriul eu măcinat de incertitudini şi cu lumea prefăcută, mincinoasă, schimbătoare, de iluzii vânzătoare. Aflat într-o perpetuă căutare a propriei voci, a propriului eu rătăcit cândva, nu se ştie când, el are marea şansă de a descoperi prin arta sa noi şi noi universuri interioare şi exterioare cu scopul nobil de a le dezvălui şi semenilor. De fapt, opera sa este ofranda cea mai de preţ închinată zeilor în semn de recunoştinţă pentru darul primit la naştere. Aşadar, menirea artistului este aceea de a crea şi de a ilumina. Când a înţeles acest lucru, se poate considera cu desăvârşire împlinit. Poate da jos masca cu seninătate şi, privind lumea din Înalt, poate exclama asemenea lui Hyperyon:  „Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece,/ Ci eu în lumea mea mă simt/Nemuritor si rece." (Mihai Eminescu, „Luceafărul”)

 

 

 

[ELENA AGIU-NEACSU]

Si iata un eseu despre autoapreciere!

[Ana Cîmpeanu]

Și Shakespeare spunea că lumea e o scenă..Vasile Alecsandri spunea în Chirița în provincie"lumea e o piesă de teatru iar noi artiștii care-o jucăm n-avem dorință alta mai vie decât aplauze să merităm ". Persona înseamnă mască în limba latină, de aici persoană dar și personaj.