Mașina nou-nouță, dornică de aventură, zbura nebunește, șoferul, prea tânăr să fie profesionist, de dragul ei, călca asiduu pedala accelerației gâdilindu-i în mod plăcut motorul ,,să-i bage viteză”, călca zebra, călca... Dar, ce nu călca? Chiar și linia orizontului, cu poalele ridicate, se îndepărta fugind îngrozită.

          Mulțimea atât a așteptat! Fără orizont, s-a transformat într-o adunătură derutată. Apoi a început ritualul datului cu părerea, crucindu-se îndelung și scuipându-și în sân, urmând ca la final, fiecare individ să-și soarbă doza homeopată de fericire și să respire ușurat fiindcă și azi l-a ocolit ghinionul, să nu fie în locul și timpul nepotrivit, ce noroc pe capul său!

          La intersecție, în fața trecerii de pietoni, un domn se oprește nedumerit: așa ceva n-a mai văzut! Privește și se întristează. Sub ochii săi, în culori purpurii, se expune impudic tabloul: Baltă de sânge întinsă pe caldarâm. Notează câteva rânduri-impresii:

          „puțin după masa de prânz

          praful se ridică din inimi, plutește

          și se așează din nou

          din cauza aceasta pianul sună altfel, nisipos

          cu toate notele de sol căzute în țărână” - Ekphrasis 3 (A. Grauenfels)

          Când spui 112, nu te gândești c-ar putea reprezenta: un șofer, o mașină, doi morți. Obiectiv, însă, poți constata ,,Bilanțul datoriilor”, faptul că: rapid autoritățile își fac datoria, mass-media își face datoria, bolizi sforăitori tremură de nerăbdare în așteptarea terminării îndatoririlor civice, că deoparte, pe bordură, nevăzuți, doi îngeri plâng fiindcă și-au terminat prea repede datoria terestră, iar în sevraj, un mic grup de pălmași se strecoară prin mulțime cu ochii țintă la birtul din colț; acolo, îi pontează sârguincios caietul cu datorii... În umbra tuturor, cu satisfacția pe chip, frecându-și mâinile, moartea abia așteaptă să mai treacă încă doi pe nota de plată.

          Măi, omule, grăbește-te, dar grăbește-te încet!

          Văzând neascultarea celor de jos, cerul se înnegură: ,,M-am săturat! Sunt sătul, sătul de toate cele!” zise cu năduf și-și trânti burdihanul drept pe capul adunaților gură-cască. Buf! Și vocea Lui răsună: „Unu, doi, trei... zece saci cu cenușă! Na, v’ajungă să vă pocăiți și să vă spele de toate păcate, muritorilor!”

          Norii-saci se rostogoliră buluc pe urbea mioritică și-n urma lor s-a ridicat un fluid vâscos-opac, irespirabil. Precum taurul îmbibat de hormoni, claia cenușie, înfuriată de zdruncinătură, vedea roșu-n fața ochilor. Așa a început corida norilor, înfruntându-și forțele. Trăsneau pe unde apucau! Fulgere și tunete!... Fleș! Bum! Fleș! Bum!... Semafoarele, înfricoșate, cocoțate în vârf de stâlpi, clipeau tremurător: galben-galben! Părea că se coborâse urgia pe pământ! În fugă, ca pe ultima sută de metri cros, trecu o pală de vânt prin intersecție, iar în urma sa, se formă vid. Acalmie! N-a ținut mult și dintr-odată se stârni o ploaie văratică, exact în plină toamnă. Stropi mari, limpezi, băteau darabana pe tabla acoperișurilor. Cei mai curioși s-au repezit să mă cerceteze; vă dați seama, fraților, eram singura rămasă la fața incidentului. Surprinsă de noua apariție, urmăream cum șiroiau și spălau asiduu! Sfori umede îmi cuprindeau ființa, înnodându-mă. Eu, ca o marionetă inertă, așteptam și mă minunam: cum pot fi atât de curați și zglobii, cum toată cenușa cerului nu-i pângărea? Și-n mintea mea de păpușă găseam răspunsul: pesemne sunt lacrimi de sfinți, mucenici, îngeri... și toți arhanghelii, când mi-au pătruns la piele, și toți dumnezeii până am ajuns acasă leoarcă.

          Primenită conștiincios de toate mizeriile lumești și înfrigurată m-am ghemuit în așternutul cald, bucuroasă de curățenia mea trupească. Pentru lumea visului, mi-am propus să mă teleportez pe un tărâm exotic cu plaje însorite și palmieri unduindu-se în ritmul ,,hula” deasupra valurilor înfierbântate. Mă gândeam la mângâierea fină a nisipului spulberat de briză, la spuma risipită generos pe malul veșnic însetat... În sinea mea, doream nespus de mult să uit hidoșenia acelei zile, dar poate că energiile anterioare, revărsate potop sau de ce nu, poate acel tablou suprarealist a celor doi tineri ținându-se de mână, uniți nu prin căsătorie ci în moarte și toți privindu-i, precum Tatăl pe Isus în ,,Răstignirea” lui Dali, mi-au răvășit rețeaua cerebrală și toate frustrările adunate s-au repezit asupra-mi ca o herghelie sălbatică, mai ceva ca nărăvașele din pădurea Letea. Când să le strunesc, copitatele au început să lovească în dreapta-stânga. Harcea-parcea s-a ales de suflețelul meu! În fine... au plecat pe pustii și mă gândeam: „Fato, ce te faci dacă dimineață nu mai deschizi pleoapele? Cum te prezinți în fața Porții Cerului cu trupul spălat și sufletul vărgat?” Da, se vedea cu ochiul liber minunăția cu dungi albe și negre, zebra. Marca sufletului meu avea cod de bare! Și Sfântul Petru nu primea carduri!

          Cum nu există erou să nu fie ajutat în demersurile sale de alte personaje, apelez la bunică-mea plecată ,,dincolo”. Știam o incantație dintr-o poveste țigănească. Goală-goluță, în fața oglinzii, cu o lumânare aprinsă, precum fecioarele în noaptea Sfântului Andrei, încep să mă jelesc, evident în română, fiindcă buna mea nu știe graiul rromani, chiar dacă la viața dumneaei creștinase o mulțime de puradei din sat, de se crucea tataia: ,,Uff! Dacă zece români botezați nu reușesc să tragă în ceruri cât trage în jos un țigan creștinat, Doamne, unde vom ajunge?” (Nu era om rău, dimpotrivă, accepta tacit toți pruncii aduși să-i nășească, dar nu rata ocazia s-o tachineze pe bunica, fiindcă dumneaei se prindea prima la cumetrit neținând seamă de neam. Informația cu botezul, primită de la vecinul de peste drum, recunoscut ca fiind de felul său religios și cam prea credul, era un nou motiv să se distreze. Și acesta era tot cumătru de-al lor și venise ață la bunicu, să vadă dumnealui ,,negru pe alb” ce scrie într-o broșură.) Bunica, analfabetă, intuind corect unde bătea ’nealui și că acea fițuică nu putea fi carte sfântă, chicotea: ,,Bre, să nu ne tulburăm mințile!” cuprinzându-și omul cu zâmbetul blajin al ochilor, așa cum ne îmbrățișa și pe noi, nepoții, caldă și cu o vorbă bună; era pâinea lui Dumnezeu și se frângea cu bucurie tuturor!

          Dar să revin la incantație; în gând, spun ce-mi mai amintesc din cartea de povești: „Ușchi, ușchi, gulie mamo, sicav man tu vareso...”, iar cum bunica habar n-are de prozodie, improvizez cu voce tare o traducere ad-hoc, legată cumva și de problema mea: ,,Scoală, scoală, dulce mumă, / Învață-mă ce și cum să fac. / Scoală repede, nu-i glumă, / Că sufletul mi s-a vărgat!” și-o repet, și-o repet uitându-mă atentă în apele oglinzii să văd... Scîîîrț! Scîîîrț! Măi, frate, se deschide, încetul cu încetul, ușa Lumii de Dincolo și numai ce aud, că de văzut nu vedeam, fiindcă se revărsa o lumină orbitoare:

          – Tulai, Do’mne, tu, copilă, să pați așe roșine! No, nu se există om fără de pată, dară dungat, ba!

          Hâc! Parcă mă trăsnise cu leuca în moalele capului, pe legea mea, așa-mi căzu în creștet vocea inconfundabilă a ,,scrânciobului vacanțelor mele” – bunica mea. Știam că-i moldoveancă, get-beget, neieșită din sat și atunci: cum să vorbească dânsa, în dialect și cu accent ardelenesc? Am muțit! Stam nemișcată și memoram indicațiile:

          – Tu copilă, îți spui pă numere că-i mai simplu așe! No, primul locru: bagă-ți mințile-n cap că-s nebune și fă ce-ți vorovește inima!... Doi, îți spui oblu: îmbracă-te, că pă’n lontru ești cam goală! Auzitu-m-ai?

          Până să mă dumiresc... Scîîîrț!... Mno! Nu-mi rămânea decât să-mi întreb repejor cordul, să nu se împrăștie vraja. Să-l îmbunez să-mi spună ce doream, încep să-i cânt în strună, cât mă ținea glasul: ,,Of, inimioară”, mai ceva ca Luminița Dobrescu la Cerbul de Aur, de-mi șiroiau lacrimile de răcnit! Ce mai, actoria mi se potrivea mănușă!

          Nu mă așteptam să primesc aplauze, dar nici să mă trezesc că-mi bate careva la ușă somându-mă: „Deschideți, Poliția!” Zău, nu mi-a căzut bine. Chiar de loc! Nu știu ce-or fi gândit cei doi în uniformă, când am apărut goală, cu lacrimi pe obraji, roșie de efortul vocalic și cu lumânarea în mână, tremurând din încheietură. N-am apucat să-i întreb, cred că a fost efectul prelungit al vrajei... Credeți-mă, s-au făcut invizibili!

          Următoarele zile au fost încărcate: analizat, triat și descărcat balastul adunat, că așa mi-a zis inima: ,,Afară cu grămada de chietre și-ntinde chelea dungată la soare să se-nălbească!” (Acum, nu vă mirați c-a spus chetre în loc de pietre și chele în loc de piele, posibil ca inima să-mi fi rămas în copilărie, în satul bunicilor moldoveni, când noi ne îndemnam: „Hai, să chitim cu chietre!” Ce-i chitim? Adică lovim, bre!) Am scos pietrele, cu tot felul de leacuri băbești și din tot locul: fiere, rinichi... una chiar de pe inimă, zic eu, că era roșie și suferea de vertij. Pe urmă, am continuat și le-am dat un rost; degeaba faci un lucru bun, dacă ceea ce faci nu-i de folos altora, nu? Am pavat cu toate pietroaiele o stradă, iar de-a latul ei am întins „zebra” să stea la soare. Da, cu toată împotrivirea, am reușit să jupoi pielea „vărgatului”! Cred că s-au nimerit câteva semințe de struguri, mda, nu există om fără de viciu, c-au răsărit vlăstari și s-au boltit deasupra locului. În câteva clipe a răsărit o vie feerică! Avea în același timp și flori, și rod necopt, și ciorchini copți, avea muguri și frunze în toate culorile, lăcrima primăvăratic și răspândea un parfum tomnatic de busuioacă pân’ la Bohotin... Și cum nu putea fi ascunsă, cu mic, cu mare... lume, lume! S-au îngrămădit s-o vadă, mai ceva ca la Petrache de la Maglavit. Ați văzut să existe minune fără minuni? Cum vă spun, via îi fermeca îmbătător: orbii au început să vadă... dublu, surzii să audă... stereo, ologii să umble... pe patru cărări; nu două cărări, ci patru, fiindcă toți umblau chiauna. ,,Luați și vă bucurați, cât mai e timp, minunea n-o să țină mai mult de trei zile!” îi îndemna sufletul meu. Chiar și belit de piele, gol-goluț, sufletul tot suflet era!

          Da! Așa s-a și întâmplat, a dispărut via, fiindcă era doar o minune lumească, nu una dumnezeiască... Vraja cu incantația s-a risipit precum nisipul în deșert, dar mi se limpezise mintea și sufletul mi-era plin-plin... de mulțumire; încântat, își flutura albul pur precum un steag al păcii. Acum, ce să vă mai zic? Știu că strada a rămas, dar nici eu n-o mai recunosc!

          Fiindcă tot veni vorba de accident, eu zic să traversați pe unde doriți, dar numai după ce v-ați asigurat... că nu-i un polițist să vă amendeze! Însă, fraților, pentru siguranța voastră, cel mai bine este să traversați pe trecerea de pietoni cu atenție sporită și dacă vă gâdilă în talpă, înseamnă că ați nimerit pe „zebra” mea, fiindcă, taman acolo, am pus cuvânt pentru voi... la mila Domnului!

***

          Tânăra cu forme apetisante își încheie șotia imaginară și așteptă efectul asupra publicului. Ce-i drept, precum autoarea narațiunii, noua poveste se prezenta încălțată cu ciubote roșii... Văzându-și colegii derutați, izbucni în hohot: I-ha-ha! I-ha-ha!... și până când cei prezenți să se dezmeticească, își făcu un selfie cu ei, își verifică mesajele de pe telefon și fața i se lumină:

          – Stați așa, uite ce-am citit: ,,Îmbrățișează-l pe omul rănit, sărută-l pe cel distrus, împrietenește-te cu cel pierdut, iubește-l pe cel singur!” Fraților, să-mi spuneți în ce categorie vă încadrați, să știu cum să mă comport cu fiecare. Azi, nu vreau să supăr pe nimeni! Nea Grig, am zis bine?

          Prin ușa biroului rămasă larg deschisă se zărea aplecat asupra hârtiilor... șeful! Șef și nu prea, fiind un om cumsecade și glumeț. Ar fi participat la discuție, dar se apropia încheierea de lună și cineva trebuia să verifice documentele și să întocmească bilanțul, așa că, nea Grig se cufundase în calcule contabile. Deși părea că poartă ochelari de cal, privirea-i contură crupa fetei, iar când femeiușca necheză: I-ha-ha, ciuli urechile ca un armăsar la chemarea iepei și chiar dacă era în prag de pensie, se lăsă în voia simțurilor rumegând mânzește: Dacă aș avea cu 30 de ani mai puțin, dacă aș fi cu zece centimetri mai înalt și dacă ar fi ceva centime în plus prin partea esențială, Doamne, ce-aș mai călări zebra asta!

Vizualizări: 451

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mulțumesc frumos celor şapte membri care mi-au trecut pragul şi au lăsat un semn! Sărbători cu pace şi bucurie!

Frumos! Un text amețitor, în care tragediile la care asistăm zilnic în direct sau prin intermediul mass media sunt contrabalansate cu resursele energiilor interioare  de care  autoarea dispune din plin și reușește  să molipsească, să distragă și cititorul, depășind astfel momentele critice,  greu de uitat, cum e de fapt  priveliștea devastantă a unui accident soldat cu morți! Am lecturat cu plăcere, felicitări!

foarte frumos si bine scris, jucaus...

citit cu placere,

Mulțumesc pentru timpul acordat! Da, ai surprins corect intenția mea şi m-am bucurat.

giurgiu maria a spus :

Frumos! Un text amețitor, în care tragediile la care asistăm zilnic în direct sau prin intermediul mass media sunt contrabalansate cu resursele energiilor interioare  de care  autoarea dispune din plin și reușește  să molipsească, să distragă și cititorul, depășind astfel momentele critice,  greu de uitat, cum e de fapt  priveliștea devastantă a unui accident soldat cu morți! Am lecturat cu plăcere, felicitări!

Mulțumesc frumos! Prefer ludicul textelor şi nu tragedia.

Chris a spus :

foarte frumos si bine scris, jucaus...

citit cu placere,

Toate scrierile tale sunt un deliciu, Mihaela. Din toate privințele. Admirație!

Doamne, cum mai știți să însuflețiți lucrurile, punând lumină acolo unde trebuie! Cui i-ar fi trecut prin cap să vadă ,,linia orizontului, cu poalele ridicate..." :))? Am trecut pe zebră cu gura până la urechi! :))

  Mi-a plăcut mult toată postarea ta, dar la fraza de mai jos am râs cu lacrimi...  

 „Cum vă spun, via îi fermeca îmbătător: orbii au început să vadă... dublu, surzii să audă... stereo, ologii să umble... pe patru cărări; nu două cărări, ci patru, fiindcă toți umblau chiauna. ,,Luați și vă bucurați, cât mai e timp, minunea n-o să țină mai mult de trei zile!” îi îndemna sufletul meu. Chiar și belit de piele, gol-goluț, sufletul tot suflet era!”

 Ce dulce grăiești tu, chiar și în „imaginație”, și îmi pare rău că vocabularul meu din sud este așa „tehnic” și nu are savorea și dulceața graiului tău... 

În încheiere un singur cuvânt: farmec !

Deși e un text mai vechi, nu cred să-l fi citit până acum. Ai haz și umor de aemenea. Parcă în joacă (scris), dar „jucătorul” le îmbină măiestrit, astfel încât ambele dialoguri (conștient și subconștient) să suporte rigorile experimentului. Imaginea fetei dinaintea oglinzii, doar cu lumânarea în mână vine la momentul de derută al cititorului care traversează zone, ori teritorii aflate într-o altă dimensiune, după care (atras în starea vrăjii descrise de autoare), ar urma o vânzoleală în sufletul cititorului.  Aici, va trebui să mai reflectăm şi noi, ca acel Ivan Bezdomnâi - poetul, din „Maestrul şi Margareta” – căruia nimeni nu-i putea lămuri, în singurătatea sanatoriului în care fusese adus cu forţa, cele deja întâmplate: „...şi totuşi, individul ştia dinainte că lui Berlioz i se va tăia capul?! Cum să nu intri la idei?”  Dar, tocmai aici e sarea şi piperul unui astfel de text dorit misterios. Ce poate fi mai palpitant, ca apariția șefului (în final) și să te aducă (?) cu picioarele pe pământ, pe tine ca cititor? S-a spus, că autorul „Gurii satului” nu avea darul umorului. Un ardelean și el, sadea, cum se rostește și un personaj în textul tău. Din fraza rostită de șeful care nu „le are” cu nararea fetei, dar nici nu s-ar lepăda de „ceva” al ei, înclinăm spre un autor reflexiv şi moralist, cu alte cuvinte un autor grav, în textul de față. În nici un caz aşa cum s-au întâmplat în realitate evenimentele de după accidentul pe zebră, din narațiunea fetei, acolo în fața publicului, întrucât, chiar că n-ar mai fi avut vreun haz toate astea. „A povesti adevărul e foarte greu...” – spunea Lev Tolstoi. Mi-a plăcut, Mihaela!

Mulțumesc, Lisia! Mă bucur nespus dacă pot aduce ceva bun în mintea cititorului. Drag!

Vasilisia Lazăr a spus :

Toate scrierile tale sunt un deliciu, Mihaela. Din toate privințele. Admirație!

  1. Mulțumesc, Nikol! Râsul pune în mişcare muşchii, aduce bucurie... Mă bucură nespus trecerea ta! Drag!

    Nikol MerBreM a spus :

Doamne, cum mai știți să însuflețiți lucrurile, punând lumină acolo unde trebuie! Cui i-ar fi trecut prin cap să vadă ,,linia orizontului, cu poalele ridicate..." :))? Am trecut pe zebră cu gura până la urechi! :))

Mulțumesc, Emil! Farmecul depinde şi de cel ce priveşte... Eşti fermecător, Emil! Scrie!

Emil Dumitru a spus :

  Mi-a plăcut mult toată postarea ta, dar la fraza de mai jos am râs cu lacrimi...  

 „Cum vă spun, via îi fermeca îmbătător: orbii au început să vadă... dublu, surzii să audă... stereo, ologii să umble... pe patru cărări; nu două cărări, ci patru, fiindcă toți umblau chiauna. ,,Luați și vă bucurați, cât mai e timp, minunea n-o să țină mai mult de trei zile!” îi îndemna sufletul meu. Chiar și belit de piele, gol-goluț, sufletul tot suflet era!”

 Ce dulce grăiești tu, chiar și în „imaginație”, și îmi pare rău că vocabularul meu din sud este așa „tehnic” și nu are savorea și dulceața graiului tău... 

În încheiere un singur cuvânt: farmec !

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vocea oceanului a utilizatorului Monica Pester
cu 11 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vocea oceanului a utilizatorului Monica Pester
cu 18 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vocea oceanului a utilizatorului Monica Pester
cu 20 minute în urmă
Dumitru Ichim a contribuit cu răspunsuri la discuţia Micul Botezător - FINUL LUI DUMNEZEU a utilizatorului Dumitru Ichim
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate – the end a lui Mihaela Popa
cu 2 ore în urmă
Mihaela Popa a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cei de ieri, cei de azi a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Mihaela Popa a contribuit cu răspunsuri la discuţia Micul Botezător - FINUL LUI DUMNEZEU a utilizatorului Dumitru Ichim
cu 2 ore în urmă
Mihaela Popa a contribuit cu răspunsuri la discuţia Visul a utilizatorului Bircea Marian
cu 2 ore în urmă
Lui Mihaela Popa i-a plăcut discuţia Visul a lui Bircea Marian
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Vocea oceanului a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poem fără titlu a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un vis a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ţipăt de aer a utilizatorului Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Ţipăt de aer a lui Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Când... a lui Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De-aș ști... a utilizatorului Dacu
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate – the end a utilizatorului Mihaela Popa
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor