După tragica întâmplare prin care îşi pierduse pentru totdeauna Contesa, Contele se aşeză în vârful unui turn şi privi leşurile sfâşiate. Se întreba nedumerit prin ce miracol fuseseră descoperiţi. Îi părea rău de  pierderea contesei cu care petrecuse zeci de ani alături. Cu toate acestea, nu plângea. Nu mai avea lacrimi de când fusese trădat ca voievod şi se reîncarnase în vampir. Ceva necurat se întâmplase de curând în regatul său. Fără zăbavă îşi desfăcu pelerina roşie, se transformă din nou în vultur şi spintecă negura nopţii. Curând ajunse la palat şi rămase consternat de ceea ce văzu. Trupurile semenilor săi zăceau decapitate şi cu câte o ţepuşe în inimă. „Oare cine ne-a trădat secretul?” - se întrebă nedumerit. În curtea  palatului descoperi trupul neînsufleţit al ginerelui său. Se ridică îndurerat deasupra munţilor ca să-şi caute fiica şi nepotul. Către dimineaţă, când deja primii zori se arătau la orizont, îi descoperi corpul răpus într-o poieniţă. Urlă de durere, de răsunară văile şi fiarele sălbatice se ascunseră înfiorate în desişuri. Pe aripile sale purtă la palat trupul înţepenit al fiicei sale şi-l aşeză lângă cel al prinţului Paloş. Se lumina de ziuă şi simţindu-se slăbit, se aşeză cuprins de amărăciune şi neputinţă într-un cotlon întunecat şi răcoros. Seara se trezi mai devreme ca de obicei şi hotărî să distrugă palatul, apoi să pornească în căutarea nepoţelului. Astfel că în noaptea următoare, undeva în creierii munţilor, se înălţă un foc uriaş care mistui cu flăcările nemiloase frumuseţe de palat. În câteva ore, din măreaţa construcţie rămaseră doar zidurile afumate, gata să se prăbuşească. Contele şterse în felul acesta orice amintire despre acel trecut când cu neamul său de dincolo de moarte ridicase aici, pe vârful acestui munte, o grandioasă construcţie ca o cetate împărătească - loc de domnie pentru urmaşii săi. Îşi jură ca, dacă nepotul său a scăpat nevătămat, să reconstruiască acest palat mult mai frumos şi mai impunător. În fiecare noapte colinda ţara-n lung şi-n lat, iar ziua se ascundea de lumina orbitoare a soarelui în conace părăsite, în văgăuni, în fântâni secate sau în ungherele cetăţilor.

            Dar iată ce se întâmplase a doua zi dimineaţa, după ce prinţesa vampirilor îşi părăsise pruncul la uşa unui bordei pentru a-l salva de urgia vânătorului. Locuitorii acelei aşezări erau un bărbat slăbănog, bătut de griji şi nevoi şi o femeie cocoşată de muncă în slujba conaşului. Amândoi abia îşi mai târau picioarele de durere, boală şi subnutriţie. De atâta trudă, nici copii nu făcuseră. În afară de bordeiul săpat sub mal nu aveau nicio palmă de pământ pe care să-l cultive, sau unde  să-şi  crească măcar o găină. Se treziseră ca de obicei dis-de-dimineaţă ca să-şi târască picioarele până la conac şi să cerşească mila boierului. Sperau că acesta se va îndura din nou de amărăciunea lor şi le va da ceva de-ale gurii în schimbul unei munci mai uşoare ca pentru puterile lor sleite. Ieşiră pe uşa care sta să cadă şi rămaseră stană de piatră când văzură în prag un copilaş în scutece din mătase cusute cu fir de aur. Fătul avea o faţă albă ca varul şi nişte ochi ca doi tăciuni aprinşi. Pruncul le zâmbi şi zise ceva neînţeles pe limba noilor născuţi. Cei doi căzură în genunchi şi-l priviră uimiţi.

            - Fă, muiere, ce putere dumnezeiască ne ploconi cu aşa frumuseţe?

            - De, bărbate! L-o fi scăpat vreo zână din poveşti când a trecut pe deasupra bordeiului nostru!

            - Lasă prostiile şi haide repejor cu el la conaşul.

            - S-o fi rătăcit, săracul…

            - Cum să se rătăcească, fă, proasto? E mic şi nu poate merge!

            - L-o fi adus barza…!?

            - Tu şi la vârsta asta mai crezi în poveştile cu barza!? – o luă în tărbacă  slăbănogul care dacă n-ar fi avut pielea, şi-ar fi pierdut oasele. Să mergem la boier. El e stăpân pe vieţile noastre. Va face ce doreşte cu copilul şi cu noi la fel. Doar suntem slugile sale.

            Cu copilul în braţe se prezentară în faţa boierului.

            - Băi, nenorociţilor, nu cumva l-aţi furat?

            - De unde, boierule?

            - Aşa-i! La cât sunteţi de proşti… E al vostru şi v-a fost ruşine să-mi spuneţi! Ptiu, că tare frumuşel este! Cum s-a născut aşa minunăţie de copil din nişte ţărani urâţi ca voi!? Vă ajut să-l creşteţi!

            - Cu ce să vă răsplătim bunăvoinţa, boierule?

            - Vă păsuiesc până va creşte mare. Atunci îl iau argat la grajdurile mele.

            - Ce suflet bun ai, boierule!

            - Haide, lăsaţi laudele… Vă trimit o căruţă cu cele necesare, mălai pentru mămăligă, nişte găini, raţe, gâşte…

            - Dar n-avem curte…

            - Pământul e al meu. Tăiaţi lemne din pădurea alăturată, faceţi-vă gard, coteţ de păsări şi un ţarc, că vă dau o capră cu lapte pentru prunc şi câteva găini. De-acum înainte sunteţi cu adevărat familişti şi moştenitorul vostru va deveni o slugă de nădejde la conacul meu. Aveţi grijă de el ca să crească sănătos şi voinic, cu putere de muncă, că dacă nu, dracu’ v-a luat!

            - Boierule, prin domnia ta ne-a pus Dumnezeu mâna pe cap! - căzură în genunchi de bucurie şi cu lacrimi de fericire în ochi îi pupară picioarele.

            - Gata, gata, că-mi murdăriţi încălţămintea! - rosti mândru de fapta sa şi-i împinse uşor într-o parte. E normal să-i ajut pe cei cu copii. Aşa voi reîntineri forţa de muncă pe moşiile mele. Până acum făceaţi degeaba umbră pământului, dar de astăzi se schimbă situaţia! Intraţi în rândul sătenilor ce lasă satului urmaşi!...  Măi, dar tare arătos şi voinic mai eşti! - adăugă privind pruncul cu admiraţie. Voi face din tine un viteaz de nădejde care să mă slujească cu credinţă şi să-mi apere hotarele proprietăţilor!

            Cei doi amărâţi se întoarseră la bordei fără să mai simtă înţepăturile în tălpile picioarelor desculţe.  

Zilele treceau şi bordeiul ţăranilor era cuprins de-acum de lumina bucuriei. Dar într-o noapte cineva le călcă mica proprietate dăruită de stăpânul ţinutului şi bătu puternic în uşă.

            - Aoleu, bărbate, cin’ să fie-n miez de  noapte? - se sperie femeia.

            - Vai de noi, dacă-s părinţii băiatului? Ce ne facem? Ne omoară conaşul, dacă rămânem fără el!

            - Şi dacă-s tâlhari?

            La aceste cuvinte amuţiră.

            - Deschideţi! Sunt om bun! - se auzi o voce răguşită.

            Cu groază se târâră până la uşă. În prag îi întâmpină un bărbat înalt, învăluit într-o pelerină neagră, cu o mustaţă mare, puţin răsucită în sus, părul lung, sprâncene groase şi încruntate căruia-i ţâşneau parcă văpăi din ochii.

            - Am venit cu daruri pentru creşterea băiatului! -  rosti el cu voce aspră.

            - Dar cine eşti, domnia ta? - întrebă bărbatul cu vocea tremurând.

            - Omul nopţii!

            - N-am auzit de el! -  exclamă cu naivitate femeia.

            - Vreau să-l văd!

            Cei doi bătrâni îl priviră cu neîncredere şi ezitară.

            - Nu  vă intru în casă. Aduceţi-l aici!

            Ţăranii încremeniră.

            - Sunteţi surzi? - repetă cu asprime necunoscutul.

            Înspăimântată, femeia purtă micuţul până în prag de unde îl preluă bărbatul său şi-l dădu „omului nopţii”. Acesta îl cuprinse cu palmele-i puternice şi cu un surâs în colţul gurii îl privi cu dragoste la lumina lunii. Pruncul la rândul său îi zâmbi, de parcă îl cunoaştea de când lumea şi murmură ceva neînţeles pe limba lui.

            - Micuţul meu prinţ! - exclamă cu admiraţie necunoscutul.

            - Prinţ?

            - Este nepotul meu! Să aveţi grijă de el mai ceva ca de ochii din cap! - porunci ferm. La voi este mult mai în siguranţă decât în împărăţia mea.

            Sărăntocii se priviră uimiţi nepricepând o iotă din vorbele meşteşugite ale „boierului”. Acesta le înapoie pruncul, apoi ridică de jos o lădiţă.

            - Ţineţi! Aici aveţi suficienţi galbeni ca să-mi creşteţi nepoţelul aşa cum se cuvine.

            - Vai, păcatele noastre, dacă află conaşul satului că avem aur ne atârnă-n ştreang!

            - Fiţi fără teamă! De asta mă ocup eu, iar de nu-mi dă ascultare, unde-i stau picioarele, îi va sta şi capul!

            Auzind aceste ameninţări, ţăranii amuţiră.

            - Va purta numele de „Prinţişor”!

            Necunoscutul îşi sărută pe frunte nepoţelul, apoi se pierdu în umbrele întunecate ale pădurii…

            Peste câteva minute omul misterios pătrunse tiptil în conacul boieresc şi bătu discret la uşa boierului. Surprins de deranj la acea oră, se ridică nervos din aşternut de lângă nevastă. În prag, rămase surprins când văzu un bărbat puternic ce-l scruta cu privirea.

            - Boierule, am lăsat o lădiţă cu galbeni ţăranilor care-mi cresc urmaşul. În schimbul lor să le oferi tot ce-i mai bun. Dacă te îndeamnă necuratul să-i înşeli sau să-i jefuieşti, îţi sug sângele ţie şi întregului tău neam!

            - Dar cine eşti tu, de cutezi să mă înfrunţi la mine-acasă? - se răţoi boierul, venindu-şi în fire.

            - Omul nopţii! Când băiatul va creşte mare, să-l iei la conacul tău!

            Şi cavalerul dispăru ca o umbră.

            A doua zi, boierul trimise după ţăran. Acesta recunoscu că primise în toiul nopţii o lădiţă cu galbeni de la un necunoscut pentru creşterea pruncului până se va  face mare.

            - Du-te acasă şi fă socoteala ce-ţi mai lipseşte! Am să-ţi dau o bucată de pământ să-l cultivi, iar muierea ta să îngrijească copilaşul. Dar să-ţi ţii gura că dacă află tâlharii din codru despre galbeni, nu numai că te jefuiesc, dar te şi omoară… Opriţi cât vă trebuie pentru traiul vostru, iar restul banilor să-i îngropaţi într-un loc ştiut numai de voi. Când băiatul va creşte mare, să-i arătaţi locul ascunzătorii, că la urma urmei sunt banii bunicului său!

            Ţăranul se întoarse acasă cu inima împietrită de atâta grijă, dar şi cu sufletul împăcat că avea un moştenitor cu avere!

            În vremea asta Ciocoiu şi Conacu aşteptau în zadar întoarcerea celor doi căpitani cu ceata lor de viteji. Trecuse mai bine de o lună şi crezură că Arnăutu şi Sasu, tentaţi de strălucirea aurului, au trecut cu comorile dincolo de munţi în celălalt principat românesc. Trimiseră oameni de încredere în ţinuturile  Moldovei şi Transilvaniei, dar nu aflară nimic. În cele din urmă se convinseră că vânătorii au fost omorâţi împreună cu căpitanii lor. Ba chiar se temeau că s-au transformat în vampiri şi într-una din nopţile cu lună plină vor năvăli în conacele lor şi le va suge sângele. Dar poporul aspru asuprit abia mai suporta birurile lui vodă. Un viteaz de neam domnesc chemă feciorii la datorie şi înlătură domnitorul pus pe căpătuială. Apoi, aflând de uneltirile celor doi boieri, îi atârnă în ştreang undeva la răscrucea marilor drumuri ca învăţătură de minte pentru toţi trădătorii, iar averile acestora le împărţi săracilor. Pentru ca treburile externe să rămână liniştite, trimise la Înalta Poartă o solie cu daruri, aducând la cunoştinţă sultanului că-i doar o treabă internă în principat, iar noul voievod va plăti tribut dublu anul viitor, dacă-l va păsui  până reface ţara după dezastrul celor de dinaintea sa. Sultanul acceptă cu uşurinţă neinteresându-l cine vine şi cine pleacă de la tronul Ţării Româneşti, dacă tributul e plătit şi pe deasupra onorat cu daruri. După numai un an însă noul voievod le trimise turcilor, în loc de tribut, o armată bine organizată care-i trecu prin foc şi sabie, astfel încât vreo doi ani îl lăsară pe valah în plata Domnului…

            Anii se perindară ca norii pe cerul verii, iar feciorul adoptiv al familiei de ţărani cu bordeiul de la marginea pădurii crescu voinic şi arătos. Boierul îl primi la conac şi-l îndrumă cu admiraţie în multe meşteşuguri. Flăcăul era dezvoltat şi puternic la trup pentru vârsta sa, dar şi cu o isteţime ieşită din comun. Boierul, de câte ori îl privea în ochi, simţea o arsură în piept. Ceva deosebit se petrecea în ograda sa, dulăii îl ocoleau supuşi, cocoşii săreau speriaţi din calea sa, iar caii tresăreau nechezând când îi încăleca. Tinerele coniţe care ajungeau la conac îl priveau cu admiraţie pe sub sprâncene, iar când voinicul le întorcea privirea se îmbujorau ruşinate şi un fior necunoscut le săgeta inima.

            În cele din urmă familia de nevoiaşi, după atâtea boli şi suferinţă, se stinse cu zâmbetul pe buze că lasă în urmă un vlăstar frumos şi puternic. Atunci boierul  îl luă definitiv la conac crescîndu-l ca pe propriul său fiu. Dar cum toate au un început, iar mai devreme sau mai târziu şi un sfârşit,  într-o iarnă, boierul se îmbolnăvi şi-şi dădu duhul. Înainte de moarte însă părinţii adoptivi îi divulgaseră secretul micuţei comori îngropate chiar în mijlocul odăii din bordei. Îi ziseseră că este moştenire de la un bunic sau străbunic de-al său şi că el este de sânge nobil. Numele de „Prinţişor” i se potrivea de minune, fiindcă avea în permanenţă un aer deosebit, iar isteţimea sa era de invidiat. Totuşi, treptat-treptat îşi dădu seama că ceva nu-i în regulă cu el, deoarece nu prea suporta razele soarelui. În schimb, noaptea se afla în largul său, nu avea somn şi colinda fără teamă uliţele satului şi adâncurile pădurilor, indiferent că era lună sau întuneric. Doar ziua îl cuprindea  somnolenţa şi se simţea sleit de  vlagă.

             Dar iată că într-o bună zi stăpâna conacului, de durerea soţului pierdut, se stinse şi ea, iar la moşie se întoarse de la oraş unul din ginerii săi, un bărbat încrezut şi hapsân. De cum sosi, acesta băgă spaimă în locuitori. Se plimba cu trăsura pe uliţele satului şi pe moşiile socrului său, lovind nemilos cu biciul în stânga şi-n dreapta în tot ce întâlnea în cale, bărbaţi, femei, copii.

             Într-una din zile ginerele organiză o vânătoare. Prinţişor, mai iute de mână, săgetă o frumuseţe de cerb. De ciudă, conaşul îl plesni cu biciul.        

            - Boierule, se enervă tânărul, dacă o singură dată mai ridici mâna asupra mea, te fac bucăţi!

            - Îndrăzneşti să mă înfrunţi, slugă blestemată!? - răcni conaşul ridicând din nou biciul.

            Prinţişor  prinse biciul şi-l răsturnă de pe cal. Ca turbat  că se făcuse de râs în faţa vânătorilor, conaşul trase spada gata să-l lovească. În clipa următoare Prinţişor îi reteză gâtul cu propria-i armă. Cu toţii rămaseră uimiţi de întâmplare. Până să se dezmeticească ceilalţi, nepotul lui Dracula dădu pinteni armăsarului şi se făcu nevăzut printre trunchiurile copacilor. Din acel moment, nimeni nu mai află nimic despre el.

Vizualizări: 44

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Povestea se deapănă frumos... Am citit cu plăcere și aștept continuarea!

Cu prietenie,

Distinsă doamnă Corina Militaru vă mulţumesc pentru "răbdarea" cu care urmăriţi firul povestirii! Şi cât mai este până la final....

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 11 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 16 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 16 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor