Vremea tornadei (continuare fragment)

[Exemplu de Titlu]

După micul-dejun, bunica Vica aranjă toate vasele prin casă, dădu cu mătura un pic prin bucătărie, uitându-se încontinuu, pe geam, după Toni. Vru să-l cheme acasă sau să-l caute pe afară, dar din cameră apăru Mirabela, aranjată pentru a ieși în oraș. Neuitând de vorbele schimbate între ele cu o seară înainte, Vica se uită puțin cruciș la ea. Mirabela-i simți privirea, chiar avea nevoie de acea privire… ca să continue discuția neterminată, căci și pentru ea rămăseseră chestiuni încă nerezolvate. Își verifică coque-ul și se apropie mai mult de bătrână.

- Trebuie să ies puțin în oraș, am câteva treburi de rezolvat, dar înainte aș dori să terminăm discuția de aseară. Ce zici?

Resemnată și ușor indignată, Vica se așeză la masă, privind spre fereastră. Parcă încă-l căuta pe Toni afară.

- Lasă! Ce să mai discutăm? Nu mai avem ce… Du-te și vezi-ți de treabă în oraș că am eu grijă de copil.

Vorbele Vicăi erau aruncate în scârbă, dar Mirabela se aștepta la această reacție. O cunoștea de ani buni pe maică-sa și știa la ce să se aștepte. Tocmai din cauza acestui lucru știa și cum s-o abordeze. Fără să facă un efort pentru a-și masca indignarea, bătrâna continuă:

- Zici că nu te-am iubit și că taică-tu era mai bun… Nu ți-e rușine? Câte am făcut eu pentru tine, te-am întreținut când n-aveai serviciu, te-am îngrijit și ți-am dat de mâncare când erai mică…

- Ce faci, mamă? Acum îmi ceri socoteală pe ceea ce erai datoare să-mi oferi, ca mamă? Normal că m-ai hrănit și m-ai crescut, că doar nu era să mă lași de izbeliște, dar eu vorbeam de sentimente și de dragoste aici.

Tonul fiicei rămase calm pentru a nu o provoca și mai tare pe bătrână, care răspundea, al naibii de bine, la provocări.

- Tu ce ai făcut pentru copilul ăsta? Voi… ce ați făcut? Umblați teleleu în străinătate și nu vedeți de el. Eu n-am nicio obligație să-l cresc. Eu mi-am îndeplinit obligațiile și mi-am crescut copila. Ai plecat că așa ți s-a năzărit ție, de-aia!

Mirabela o privi îndelung din spate, căci Vica era așezată cu spatele la ea. Se așeză și ea lângă mamă, dar nu se priveau în ochi. În ciuda provocărilor, Mirabela se păstra, își menaja vocea și nervii.

- De Toni vom avea grijă amândoi, și eu, și Mircea. Vom trece și peste asta… Nu am plecat neapărat din cauza vorbelor tale, ci pentru a ne putea plăti ipoteca. Am ipotecat casa pentru a putea pleca, mamă.

În acel moment, Vica-și întoarse rapid capul spre Mirabela cu o mutră mai mult decât scandalizată, făcând-o să înțeleagă că nu pricepea despre ce vorbește.

- Ce ipotecă? Care?

Emoțiile urcau și coborau în corpul Mirabelei. Lacrimile voiau să-i țâșnească și obrajii i se înfierbântară de rușine și teamă. Rămase stană de piatră, doar gura i se mai mișca pe măsură ce răspundea întrebărilor de chestor ale mamei. Simțea teama ce i se transmitea și de la mamă și acest lucru o intimida și mai tare.

- Voiam să ne construim o casă, pentru a pleca de la tine, căci se vedea că nu ne mai putem înțelege. Evident, bani nu aveam destui, așa că a trebuit să luăm un credit de la bancă.

Vica nu o slăbi din priviri pe Mirabela, iar aceasta simțea cum saliva i se retrage din gură și rămâne cu o uscăciune deosebit de iritantă în loc. Gura i se transforma într-un deșert, iar în acel moment voia cu disperare să găsească o oază. Avea nevoie de un repaus. Unde era Toni în acele momente? De ce nu intra pe ușă? Dându-și seama că nu avea să apară degrabă, Mirabela strânse din dinți și continuă, căci Vica era mută din cauza șocului.

- Am luat un credit și ți-am spus că trebuie să semnezi și tu ca să ni-l dea, așa, ca un garant, căci noi n-aveam loc de muncă și urma să plecăm dincolo.

- Da…

- Nu ai semnat tocmai un garant, adică… nu așa cum credeai tu. Ai semnat ipoteca acestei case care servește ca gir în cazul în care nu vom putea plăti integral și la timp creditul contractat. Ai semnat pe loc și… N-am făcut-o intenționat, să nu crezi! Eram supărată încă, dar…

- Păi cum? Adică eu am semnat cu casa mea pentru voi?

Mirabela își întoarse și ea capul spre mamă în acel moment. Ochii îi erau năpădiți de lacrimi.

- Nu e bine, mamă…

Se ridică, își șterse lacrimile și începu să se plimbe, nervoasă, prin cameră.

- Nu e bine nici ce am făcut, nici că am întârziat cu plata. Știam că avem datorii la bancă și ne temeam de urmări, dar n-aș fi crezut să vină așa repede. Când m-ai sunat să-mi spui ce a văzut Toni și ce ți-a povestit, am înțeles că ceva e putred la mijloc. Încă nu e timpul datoriilor, să știi!

Vica o urmărea cu  privirea nedumerită, părând a refuza să accepte realitatea.

- Ce ai făcut?

Fiica se opri pe loc și-și privi mama în ochi, cu curaj, după mult timp în care curajul părea să-i fi dispărut din ființă. O înfrunta acum, cât era încolțită. Era singura șansă.

- Am venit să rezolv neînțelegerea cu banca și cu femeia aia care v-a călcat pragul. Toni mi-a confirmat totul ieri, tot ce ai spus. Am să recuperez casa, dar numai pentru a-mi recăpăta onoarea. Nu pentru a mă ierta.

- În fața mea tu nu vei mai avea onoare nicicând…

Acum și din ochii bătrânei curgeau șiroaie de lacrimi. Cușca fusese deschisă, cărțile fuseseră puse pe masă. Mirabela își luă geanta și ieși din casa nimănui.  

[Sofia Sincă]

Întâmplări destul de comune, din păcate, astăzi pe la noi sau poate și prin alte părți. Însă povestirea devine interesantă prin modul de a nara, plăcut, cursiv, subiectivizată din unghiul povestitorului.

Am două amendamente:

Ce ipotecă? Care? - chiar dacă există semnul întrebării între aceste două cuvinte, cacofonia rămâne. Și, tocmai, din cauza acestui semn care întărește expresiile se aude cacofonia.

cu curaj, - la fel, cacofonie

În rest, mi-a plăcut și aștept continuarea, să vedem modul de a rezolva această situație gravă, a personajelor tale.

Sofy

[Mihaela Suciu]

Am citit cu plăcere și aștept continuarea.

[Valeria Merca]

Tensiunea dintre protagonistele romanului nu cred ca se incheie cu una, cu doua... Asadar, astept, si eu, continuarea.

Mi-a placut!

[giurgiu maria]

O poveste frumoasă! Am citit cu plăcere și aștept continuarea.

[Corina Militaru]

Despre viață, povestit cu viață! :) Mi-a plăcut fragmentul!