VII. VÂNĂTORII DE VAMPIRI (Urmaşul lui Dracula)

[Ion Nălbitoru]

 

 

 

            Boierii Ciocoiu şi Conacu împreună cu căpitanii Arnăutu şi Sasu începură pregătirile pentru detronarea voievodului, aşa cum le propusese Ursuz. Dar sultanului nu-i erau de ajuns vorbele de laudă şi slugărnicia. Toate acestea fără daruri nu valorau nimic şi riscau să-şi piardă capul. În acest scop,  aleseră o ceată de voinici curajoşi şi puternici cărora nu le divulgară adevăratele lor intenţii şi sub motiv că totu-i în slujba ţării, îi pregătiră în secret pentru luptă. De fapt, aceşti viteji cu braţul puternic trebuiau să îndeplinească planul lui Ursuz. Boierii voiau să afle ascunzătoarea comorilor. Cu lăzile de galbeni la picioarele sultanului îl vor îndupleca să-l înscăuneze pe  „Papură -Vodă” pe tronul principatului. Acesta se şi  vedea „vodă”  fără să bănuiască ce răspundere apasă pe umerii săi, iar capul îi putea cădea oricând sub securea călăului. Cei doi boieri îl încredinţară că totul va decurge conform planului, dacă va asculta sfaturile lor. În privinţa darurilor şi a tributului îi ziseră că  vor face donaţii  din propriile averi.

            - Oho, dar bogaţi mai sunteţi, de vă încumetaţi să oferiţi sultanului atâta bănet! Niciodată n-am întâlnit boieri aşa darnici!

            - Fiindcă este vorba de interesele ţării! Domnia Ta are datoria sfântă să domnească în linişte şi pace şi să se lăfăie în ospeţe şi plăceri cu femei frumoase ca un „paşă!” - îl asigură boier Ciocoiu.

            - Aşa-i, Măria Ta! De treburile ţării ne ocupăm noi, supuşii tăi! - rosti cu vicleşug boier Conacu.

            - Au dreptate boierii, vodă-i dator să domnească! - interveni ferm căpitanul Arnăutu.

            - Ce să-ţi mai baţi capul cu treburile ţării!? N-ai încredere în noi? - surâse Conacu.

            - Dacă tot te înscăunăm voievod, apoi atunci e de datoria noastră să şi conducem, pentru ca Măria Ta să domneşti fără griji pe scaunul ţării! - rosti Ciocoiu cu mai multe înţelesuri.

            - Atunci faceţi dară cum vă este voia!

            - Aşa te vrem, Măria Ta!

            La câteva zile după  această întrevedere cu viitorul principe al ţării, cei patru boieri  se întâlniră cu Ursuz la locul stabilit.

            - Cum stau lucrurile la voi? - intră direct în subiect aliatul.   L-aţi înscăunat?

            - Încă nu, deoarece nu avem aurul necesar cumpărării tronului de la Înaltul Sultan.

            - Atunci să nu mai pierdem timpul!

            Ursuz se apropie de masă şi desfăşură o hartă.

            - Uitaţi-vă cu atenţie! - arătă cu vârful unghiei. Aici se află o comoară...

            Cei patru holbară ochii.

            - Şi dacă sultanul doreşte mai mult? Dacă nu ajunge? - întrebă într-o doară Conacu.

            - Strălucirea aurului vă cam orbeşte, boieri dumneavoastră! Asta nu-i a bună, pentru că vă ia minţile şi vă pierdeţi capul! - rânji vampirul.

            - Sultanului cu cât îi dai mai mult, cu atât îţi lungeşte termenul de pace. La înscăunarea noului domnitor vrea tributul pe trei ani.

            - Şi cam cât înseamnă asta?

            - Cam…, privi cu subînţeles câtre ceilalţi, cam vreo trei cufere cu galbeni.

            - Oho! Dar avar mai e! Ăsta nu merită atâta aur! Mai bine     i-aş suge sângele şi s-ar transforma în vampir! Dracula va fi faţă în faţă cu Sultanul! Ha, ha, ha! Să-l văd pe sultan târându-se la picioarele valahului! Ha, ha, ha! Totuşi, trecerea lor prin ţările române ne-a făcut plăcere!

            - Aveţi legături cu Imperiul Otoman?

            - Ha, ha, ha! De unde crezi că am supt atâta sânge, de suntem aşa rumeni şi frumoşi? Când năvăleau turcii în ţară, era sărbătoare! Ce ospăţuri făceam noaptea prin tabăra lor! Curgea sângele în pocale ca vinul în ulcele, roşu şi gustos!

            Cei patru îl priviră uimiţi cu câtă bucurie îşi povestea isprăvile nocturne.

            - Vă ajutam în luptă subţiindu-le numărul! Totdeauna am fost alături de acest neam! Ca o ironie a sorţii, turcii se transformau în vampiri şi deveneau supuşii valahului! Să fi văzut ce ravagii făceau în rândul ienicerilor şi spahiilor şi  cu câtă poftă îl căutau pe paşă ca să-i sugă sângele!

            -  Neamul vostru e mare?

            - Oho! Câtă frunză şi iarbă! Dacă am reînvia cu adevărat, am deveni cea mai puternică oaste din lume! Ar fi Imperiul de temut al lui Dracula - voievod, stăpân peste toate întinderile pământeşti! Mai numeroşi ca dacii!

            - Ăia cine mai sunt?

            - Cum, nu ştiţi din cine vă trageţi? Dar inculţi mai sunteţi! Aurul v-a înceţoşat minţile! Sunt strămoşii noştri!

            - De unde ştii toate astea?

            - Vampirii există de când a luat fiinţă omul pe Pământ! Cei care vin din adâncurile istoriei ne-au mai povestit câte ceva. Ehe, de-aţi şti voi ce secrete se ascund de mii şi mii de ani... Un mare mister înconjoară lumea asta...

            - Voi chiar sunteţi un imperiu!

            - Care ascunde multe taine pe această planetă! Dar staţi liniştiţi că nu vă invadăm. Niciunul nu vrea să-şi piardă existenţa veşnică de vampir. Viaţa nu prezintă siguranţa zilei de mâine. Poţi muri oricând şi… aleluia!... Ptiu, ce cuvânt am rostit! Se zbârli părul pe mine, şi-n cap mi se făcu măciucă!

            - Pe noi ne preocupă mai mult grija zilei de azi şi a celei de mâine. Ce a fost înainte nu prea ne interesează! - recunoscu Ciocoiu. 

            - Dacă vrăjmaşii noştri sunt atât de gustoşi, serviţi-i cu plăcere în fiecare noapte! – îl întărâtă Arnăutu.

            - Dacă va fi pace… e de rău pentru neamul nostru. Voi, boierii, nu prea sunteţi gustoşi, că aveţi prea multă grăsime şi ni se apleacă, iar ţărănoii sunt prea slabi şi ne rupem caninii în oasele lor! Dar nu murim de foame, că mai e un imperiu spre soare-apune.  I-am degustat, sunt acceptabili şi ăştia!

            - Astfel spus, ne mai apăraţi de primejdii! - se bucură Conacu.

            - M-aţi convins de încrederea voastră. Uite - aici, în punctele astea de pe hartă, se află ascunzătoarea altor două comori!

            Cei patru holbară ochii lacomi ca nu cumva să înţeleagă greşit şi să încurce locurile indicate de aliatul lor.

            - Aşa mai merge, cumetre! - exclamă Ciocoiu mângâindu-şi pântecele de satisfacţie.

            - Iar aici, arătă pe hartă un loc îndepărtat, se află un cimitir al vampirilor. Locul este straniu, se află într-o văgăună, după o mlaştină, la baza unei râpe unde nu pătrund nici fiarele sălbatice.  Va trebui să ajungeţi înainte de miezul nopţii, pentru că altfel riscaţi să vă pierdeţi sufletele...

            - Ce oameni nebuni să-şi facă mormintele aşa departe de sat! - exclamă Conacu.

            - După ce s-au transformat în vampiri, şeful a decis ca într-o noapte cei care vor să se protejeze de vreo eventuală nenorocire    să-şi mute coşciugele în acel loc. E un cimitir al cadavrelor vampirilor făcut chiar de vampiri!

            - Aoleu!

            - Să vezi ce balamuc era a doua zi printre săteni! Nu se dumireau cine le-a jefuit cimitirul şi le-a furat morţii cu coşciuge cu tot! Cel mai mult se văicăreau boierii.

            - Trebuie distrus întregul cimitir?

            - Întocmai! Sau doriţi să opriţi vreun strigoi de prăsilă? Dacă scapă măcar unul, e vai şi-amar de familiile voastre. Ceea ce vă propun este mai mult un exerciţiu prin care oştenii voştri fac o pregătire înaintea marii bătălii de la palat şi castel.

            - O ceată de vânători bine instruiţi aşteaptă porunca noastră! -  îl asigură Arnăutu.

            - Dar să nu dea necuratul să mă trădaţi! Sunt bun cu voi, dar n-aş vrea să cunoaşteţi urgia mea! V-am dezvăluit toate planurile. Nu am ce face cu aurul! Mie îmi trebuie mărire şi sânge! Din acest moment am pretenţia să-mi ziceţi: „Majestate!”

            - Majestate! - rostiră cei patru.

            Părea anormal ca cineva să-ţi dezvăluie ascunzătoarea a trei comori şi să trădeze secretul prin care puteau fi distruşi vampirii. În capul lui Ursuz, ori zăcea multă prostie, ori mocnea o ură fără limite faţă de Dracula. Uzurpatorii tronului domnesc erau decişi să-şi folosească influenţa pe lângă vampir, ca să-i câştige încrederea deplină şi să profite de pe urma sa. Nu-i deranja cuvântul „Majestate” şi nici micile plecăciuni pe care trebuiau să le facă. Era mai greu în faţa sultanului unde trebuia să se târască în genunchi până la picioarele lui şi să i le sărute. „Majestatea” sa nu avea asemenea pretenţii.

            - Dar alte doleanţe nu are „Majestatea Ta”? De exemplu, accesul la vistieria ţării…? - întrebă cu viclenie boier Ciocoiu.

            - Ce să fac cu aurul vostru? Eu n-am nevoie de galbeni ca să-mi cumpăr sânge! Mi-l procur singur!

            - Ce inimă bună aveţi, Majestate!

            - Numai că acea inimă trebuie hrănită cu sânge  proaspăt de fecioară! - rânji Ursuz. Ăsta-i tributul pe care trebuie să mi-l plătiţi!

            De data aceasta cei patru îl priviră cu dispreţ.

            - Fii fără teamă „Majestate”! -  zise  Arnăutu care l-ar fi strâns de gât, dacă n-ar fi fost vampir cu forţe nebănuite. Eu şi căpitanul Sasu vom conduce acţiunea vânătorilor!

            - Treaba voastră nu se termină aici... După înscăunarea principelui, ne vom ocupa de palatul prinţilor vampiri şi de castelul Contelui Dracula.

            - Îţi  promitem să rezolvăm toate doleanţele tale, dar deocamdată timpul ne presează. Întâi căutăm comorile, ducem sultanului ploconul ca să cumpărăm tronul, apoi trecem la distrugerea mormintelor.

            - Imediat după înscăunare aveţi poruncă să distrugeţi cimitirul, apoi atacaţi palatul şi  castelul!

            - Şi va urma înscăunarea ta ca rege al nopţii al tuturor ţinuturilor lui vodă!

            Mai urmară câteva replici banale după care Ursuz dispăru în noapte.

[Sofia Sincă]

Am citit cu zâmbetul pe buze. Atâta imaginație, atât frumos. Istorie amestecată cu ficțiune. Păcat că nu mai citesc copiii! Ar fi fost un roman pe gustul lor, plus că ar fi reținut episoade istorice, cu obișnuințele timpului. Să te întorci în timp cu cel puțin 500 de ani, nu e ușor lucru. Se face prin studiu și multă voință, Desigur, fără imaginație nu se poate.

Am citit cu deosebită plăcere și m-am refugiat în lumea ta.

Sofy

[Corina Militaru]

Când năvăleau turcii în ţară, era sărbătoare! Ce ospăţuri făceam noaptea prin tabăra lor! :) Și eu cu zâmbetul pe față!

Am citit cu deosebită plăcere!

Admirație pentru imaginația dumneavoastră!

[Ion Nălbitoru]

Şi când mă gândesc că acest roman a fost scris în mai puţin de un an (în formă brută) la câteva luni după sosirea mea în Italia. M-au impresionat italienii (mă refer la zona din Provincia Caserta la nord de Napoli unde am stat cu familia doi ani) când mi-au spus că au auzit de Ceauşescu, Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi... Dracula! Chiar am văzut un reportaj la unul din posturile de televiziune naţionale despre mitul lui Dracula, cu imagini din ţara noastră şi de la cetatea de la Poenari. Un domn din România  povestea reporterului italian că s-ar trage din neamul lui Vlad Ţepeş. A fost o emisiune interesantă despre mitul lui Dracula şi voievodul Vlad Ţepeş, între mit şi realitate. Am fost foarte încântat deoarece eu deja scrisesem romanul.

Poate dacă nu mergeam în Italia acest roman n-ar fi prins viaţă niciodată. M-a surprins naţionalismul lor şi venerarea lui Giuseppe Garibaldi unificatorul provinciilor italiene. Aşa mi-a venit ideea acestei ficţiuni pur românească după cum veţi vedea pe mai departe!