Ursulețul de pluș (I) La țară

[DANIELA TIGER]

Această fotografie aparţine bunicului meu, Florea Buşcu, postată prin amabilitatea administratorilor acestui site. Mulţumesc!

URSULEŢUL DE PLUŞ

I  LA ȚARĂ

 

Întotdeauna mi-au plăcut ursuleții de pluș, cei ale căror membre sunt flexibile să le pot roti după voința mea, cei maro cu ochi negri, exact ca acesta pe care-l țin la piept din imaginea copilăriei mele. Cu el îmi petreceam cel mai mult din timp, cu el adormeam seara strângându-l, protector, la piept. Acel ursuleț încă se lăfăie pe patul dintr-o cameră unde, acum, nu mai doarme nimeni alături de o păpușă ale cărei picioare stricate au fost înlocuite, de tata, cu trei crăcane de lemn.

Mă jucam în fel și chip, scorneam tot felul de jocuri. Eram scenarist, regizor și actor, mă maimuțăream schimbând tonalitatea vocii pentru fiecare păpușă care-și intra în rol. Înainte de a pleca undeva, părinții mă-ntrebau ce-mi doresc să-mi aducă, iar eu, fără doar și poate, răspundeam: un ursuleț. Țin minte că și lui Moș Crăciun, pe-atunci Moș Gerilă, tot ursuleț îi ceream. Ursulețul meu se leagă de amintirea bunicilor, tatamare și mamare. Locuiau la țară, erau recunoscuți ca oameni cu carte și aveau o droaie de fini. Cine avea ceva de scris, oficial sau nu, la tatamare venea. Doamne, cât de frumos scria! Unduia slovele, le împodobea cu flori de aveai impresia că foaia de hârtie se transforma într-o față de masă frumos brodată. Știa toate legile și citea… și citea… Lua cărți de la biblioteca satului cu brațul, apoi, una câte una le devora. Seara, se așeza pe pat, astfel ca lumina lămpii, atârnată de un cui, să-i cadă pe carte, potrivea fitilul și se rezema de peretele îmbrăcat cu o carpetă înfățișând o fată întinsă pe iarba verde cu o mână sprijinindu-și tâmpla, țesută la război de mamare și cu ochelarii pe nas, dădea foaie după foaie. Din când în când ne citea și nouă spre încântarea mea. Nu suflam, nu răsuflam, aveam toate simțurile încordate ca să nu pierd ceva din prețioasa povestire. Mai târziu, când la rândul meu am descoperit taina magică a literelor, citeam și eu. Ce mândră eram și cât de mare importanță dădeam momentului! Mare ciudă mă cuprindea când, neatentă, mă mai împiedicam de un cuvânt! Aș fi vrut să nu se mai termine seara și să nu mă trimită la culcare, dar mamare îmi dădea cănuța mea cu lapte de capră și știam ce urmează.

Cănuța mea, albă cu un mănunchi de flori pictate pe-o parte cu formă ușor conică, m-a însoțit toată copilăria. Și acum, mă minunez cum n-am spart-o. Mi-ar fi părut rău! Spre seară, când mamare mulgea capra, stăteam nerăbdătoare să se umple oala. Nu așteptam să-l fiarbă, nu, beam laptele cald plin de spumă, făcându-mi mustăți și râdeam zgomotos, iar buna mea mamare mă dojenea prefăcut, abia ascunzându-și râsul. Nici nu știu ce-o amuza… mustățile din spuma laptelui sau râsul meu sănătos de copil fericit? Avea multă răbdare cu mine, trebuia să ma nasc băiat, făceam toate năzbâtiile posibile, iar ea, se enerva foarte rar. Era femeia de modă veche care-mi spunea:

-Prin fața omului nu se trece!

Am înțeles mai târziu că ”omul” înseamnă bărbat. Cum puteam să accept așa ceva!? Și, pe înserat, după ce mâncam, potolea orătăniile, animalele, pe Grivei, dar cu Grivei sunt alte povești, ieșeam la poartă, la taină unde, spre disperarea bietei femei, pândeam să treacă câte-un bărbat și eu, țâșt, prin fața lui, mă făceam că am treabă pe partea cealaltă a drumului.

Bunicii mei stăteau pe Linia Mare, chiar în centru, tot trecea lume și, mai ales, ”oameni” ce veneau sau plecau de la crâșmă. Nimeni nu zicea nimic, cerul nu crăpase, pământul nu se scufundase, dar ea răspundea la binețe, aștepta ca omul să se îndepărteze suficient de mult pentru a n-o auzi și mă boscorodea amenințându-mă că mă spune ”lu ta-tu” dar eu râdeam de mă durea burta. În toată copilăria mea am suferit de dureri de burtă cauzate de râs. Dacă vedea că nu mă potolește, schimba strategia și-l invoca pe ”tatu-mare”, ei, aici se schimba macazul, râsul dispărea și îmi luam față de îngeraș.

Nu mă bătuseră niciodată, dar tatamare fusese în Armata Română, ”în Tabără, la București”, cum mai mereu își aducea aminte mamare, cu nostalgia anilor tinereții, privind departe, departe, la vremurile când aveau, ”nu una, ci două ordonanțe”. Vocea lui tunătoare, cred că în tot satul se auzea. Acum, gândind, decibelii lui erau mult peste limita admisă. Când striga, mă paraliza, numai dacă-mi pronunța numele, mă făcea cea mai cuminte fetiță.

Pentru el, eram Nicolae. Băteam câmpurile să inspectăm lanul de porumb și via în capul căreia trona un vișin, vișinul meu. Vișinul intră într-o altă etapă a vieții mele.  Mergeam la pescuit cu prăjini și cutii de cremă de pantofi îngăurite în care punea râmele. Când coboram o pantă îmi striga râzând: ”Pune frâna, Nicolae!”, dar tot cu vocea aceea de tunet.  Pe măsura vocii era și statura. Nu-i știu înălțimea, dar puțini oameni erau cât el. Semăna foarte mult cu tipul de soldat american: frumos și înalt. Eram foarte mândră de el!

Făcuse tatamare, că tare priceput era la toate, bancă de lemn lipită de gard, chiar lângă portița de intrare în curte pe care, tatăl meu, bătuse o tăbliță cu atenționarea ”CÂINE RĂU”. Acesta era Grivei numai că, mie mi se părea cel mai bun câine din lume. La poartă la mamare se adunau o grămadă de femei, stăteau care, cum apucau, mamare, întotdeauna pe bancă, veneau și copii să ne jucăm. La început stam să ascultăm toate știrile din sat.

- Auzirăți, fă, că Leana lu’ Butoi se mărită? spunea țața Floarea lu’ Zdrâncă.

- Da de Gât Lung ce mai știți? Mai zace?  se trezea și Măria lu’ Împîratu' să-ntrebe.

Noi, copiii, săturați de atâta sporovăială, fugeam să jucăm un pituluș în înserarea și liniștea care cuprindeau încet satul.

[Corina Militaru]

Fermecător fragment! Amintiri dulci și un portret creionat cu îndemânare. Am privit prin ochii tăi spre acele timpuri frumoase. Citit cu mare plăcere. 

Cu prietenie,

[DANIELA TIGER]

Mulţumesc, Corina! Lumea copilăriei este mirifică, o percepem sincer, tandru, ca un joc, de aceea considerăm acea   perioadă a vieţii ca fiind cea mai frumoasă.

Corina Militaru a spus :

Fermecător fragment! Amintiri dulci și un portret creionat cu îndemânare. Am privit prin ochii tăi spre acele timpuri frumoase. Citit cu mare plăcere. 

Cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Amintiri, amintiri. Pentru fiecare amintirile copilăriei sunt cele mai importante şi cele mai frumoase. Dulcea copilărie.

Ai povestit frumos si corect.

Sofy

[DANIELA TIGER]

Sunt onorată, mulţumesc frumos!

Sofia Sincă a spus :

Amintiri, amintiri. Pentru fiecare amintirile copilăriei sunt cele mai importante şi cele mai frumoase. Dulcea copilărie.

Ai povestit frumos si corect.

Sofy

[Zarra]

Am citit cu deosebita placere  ! Ai condei ,si amintiri pretioase  Daniela  ! Felicitari !

[DANIELA TIGER]

Multumesc frumos, draga mea Rygett!!!

Rygett a spus :

Am citit cu deosebita placere  ! Ai condei ,si amintiri pretioase  Daniela  ! Felicitari !