SUPĂRARE MARE...

De cinci zile şi cinci nopţi, toate televiziunile de nişă transmit aceeaşi tragedie. A fost arestat Preşedintele Judeţului, domnul Niminescu!
Să recunoaştem cinstit, vestea că omul cel mai puternic al Judeţului este încătuşat ca ultimul borfaş de rând ne-a cutremurat pe toţi mai mult şi mai periculos decât cutremurul cel mare din anii şaptezeci...
Cum, cine, şi pentru ce ? Acestea sunt întrebările care ne macină la toţi sufletele şi ne face să stăm cu ochii lipiţi de ecranele televizoarelor, seară de seară, pentru a afla amănunte, păreri, opinii...
Ca buni cetăţeni ai Urbei, am plâns şi noi două zile şi două nopţi aşa cum se plânge după un om mort, după care, ne-am dat seama că plânsul nostru are în el ceva fals, nedemn, ceva forţat şi chiar comic...
Mai întâi ne-am dat seama că domnul Preşedinte nu poate fi plâns în felul ăsta pentru simplu motiv că domnia sa nu a murit! Cum să plângi ca prostul, în hohote, fie ele şi false, dacă distinsul nostru personaj încă nu a dat hortul popii? Pe ce lume ne aflăm? Nu vi se pare că este vorba despre un „priveghi politic” fals?
Aşa cum deja v-am anunţat, domnul Niminescu , graţie unor nenorocite de stenograme surprinse „doloziv”, cum zic amicii săi politici, de nişte procurori „fără conştiinţă civică”, a fost numai un picuşor arestat, adică reţinut de procurori în condiţii civilizate pentru a da socoteală cu privire la nişte fapte de natură penală, atât şi nimic în plus! ori plânsul nostru era un plâns cu fermitate şi tragism, era ceva ce de regulă se foloseşte numai în cazuri, repet pentru cine vrea să ne dea crezare, de dispariţi definitive şi evident tragice, ori, aşa cum deja v-am spus, aici nu este cazul.
Este foarte adevărat că, plânsul nostru a fost un pic influenţat şi de felul în care plângeau ziariştii şi oamenii televiziunilor domnului Preşedinte, dar ne-am dat seama la timp că respectivii profesionişti ai ştirilor erau bine plătiţi pentru lacrimile ce le şiroiau pe obraji, ori în cazul nostru, pur şi simplu plângeam ca proştii, fără să primim ceva la schimb!
După cum s-a aflat imediat în Urbe, şi trebuie să ştiţi că la noi în oraş se află la timpul potrivit şi cu lux de amănunte orice fel de necaz ori bucurie cu consecinţe în plan comunitar, domnul Preşedinte a fost, iar repet pentru cei care nu dau crezare vorbelor noastre, numai „uşor” arestat pentru nişte nenorocite de fonduri europene, fonduri care, având un regim juridic ceva mai special, şi supuse unei vizibilităţi internaţionale speciale, s-au „evaporat” undeva graţie unor inginerii administrative ce nouă ne scapă prin complexitatea lor pur legală, prin firmele economice ale copiilor domnului Preşedinte.
Observaţi cât de complexă este tărăşenia?
De ce să ne amestecăm noi acolo unde nici chiar cei de la Parchetul anticorupţie, specialişti de vază, plătiţi straşnic de popor, nu reuşeşsc să se amestece cu vreun folos?
Altfel spus, în speţa noastră se joacă un fel de montaj literar-artistic cu un subiect mărunt şi banal, cu un presupus hoţ din zona minunatului nostru regim politic şi un organ de urmărire penală ce vrea de vreo douăzeci de ani să-şi tot facă, chipurile, datoria, dar, din motive pe care noi nu le ştim, doar le bănuim, nu prea reuşeşte nimic...
Graţie neonorocitului de eveniment, noi, micimea asta clevetitoare şi fără interes partinic,
ne-am mai dat seama că nici domnul Preşedinte al Judeţului nostru nu este aşa cum îl prezintă minunatele noastre televiziuni de nişă, adică nu este un „biet bărbat ajuns la capătul puterilor”, mai ales că, în cazul domniei sale nici nu este vorba despre un caz penal clasic în care legea să se aplice şi să se respecte aşa cum se aplică şi se respectă pentru orice alt prăpădit de cetăţean normal, adică fără funcţii politice aşa cum are domnia sa!
Repet pentru a vă uşura înţelegerea fenomenului şi vă spun încă o dată pentru a clarifica acest amănunt esenţial al poveştii noastre că, în cazul domnului Preşedinte de Judeţ, fapta penală pentru care este acuzat, înainte de a fi o banală faptă penală de furt din fondurile europene pentru care orice muritor de rând ar trebui să fie imediat condamnat la închisoare cu executare, este considerată, prin poziţia specială în politica locală a domnului Preşedinte, o faptă de „luptă politică” dusă cu „duşmănie, rea-credinţă şi înverşunare” de opozanţii domniei sale! Aşa se scrie şi la gazetele noastre locale, aşa se scrie şi prin ziarele cu tiraj naţional şi tot aşa se comentează, seară de seară, de vreo trei zile de la nenorocitul eveniment pe toate canalele de ştiri ale televiziunilor apropiate culorii politice a domnului preşedinte!
Cu alte cuvinte, vreau să vă spun, aşa ca să ne fie tuturor clar ca lumina zilei, că orice acuzaţie care i se face domnului Preşedinte, nu poate fi, aşa, o simplă auzaţie, ci este, dincolo de orice conţinut infracţional al faptei, mai întîi „o acuzaţie cu iz politic”!...
Nu ştiu precis, dacă cineva întreg la cap poate să înţeleagă ce spun eu aici!
Mai explicit, dar destul de rudimentar în compunerea frazei ar suna cam aşa! Un hoţ cu funcţie politică mare, aşa cum în speţa noastră are domnul Preşedinte de judeţ, nu este tocmai un hoţ normal, ca toţi hoţii, şi, în consecinţă, nici nu poate fi arestat ca toţi hoţii ori, Doamne fereşte condamnat ca toţi hoţii!
Unii dintre noi, cetăţeni de bună credinţă, cu dragoste şi interes pentru viaţa noastră politică, chiar ne întrebăm dacă oamenii politici importanţi ai ţării nu ar fi mai potrivit să-şi voteze un alt tip de cod penal şi chiar o altă legislaţie în care atât faptele încriminate dar mai ales pedepsele pentru astfel de fapte, dacă sunt săvârşite de oamenii politici să nu mai fie deloc judecate şi nici anchetate, pentru că aduc prejudicii de imagine clasei politice şi implicit nouă, celor care susţinem cu votul nostru această clasă politică!
Sigur, aici nu este cazul să intrăm noi în amănunte de vorbărie specifică justiţiei şi nici de tehnică penală mai ales că dincolo de orice speculaţii pe această temă, noi trebuie să ştim că în Ţara asta care este şi a noastră, cetăţenii chiar dacă sunt egali la plata taxelor şi impozitelor, egali în drepturi şi obligaţii, egali în sărăcie ori avuţie, nu sunt egali şi în faţa Justiţiei, adică nu sunt egali în zona răspunderii penale pentru faptele lor penale...
Pricepeţi ceva din ce vă spun eu aici?
Vin în ajutorul domniilor voastre cu o explicaţie suplimentară şi vă spun că, unui prost ca mine, dacă i se întâmplă vreun necaz, imediat plăteşte penal pentru fapta sa...
O să spuneţi că aşa este normal,de, cine m-a pus să fiu prost, şi mai ales, cine m-a pus să fac o faptă penală?
Aveţi dreptate şi cum observaţi, nici nu comentez! Unde-i lege, nu-i tocmeală şi într-o democraţie sănătoasă orice tip de prost ori de hoţ dovedit trebuie să plătească penal, administrativ şi chiar politic pentru fapta sa! Doamne ajută, aşa să fie şi aşa să se întâmple pentru că vrem şi noi să trăim într-o ţară normală şi într-o democraţie adevărată! Numai că, şi aici trebuie să vă iau drept martori ai evenimentului, la domnul Preşedinte al Judeţului este normal să nu ise aplice aceleaşi regului, pentru că omul, adică domnul Preşedinte, are răspundere politică imensă şi are familie numeroasă, cu obligaţii pe măsură, plus o turmă de prieteni buni şi foarte buni faţă de care, aşa cum se obişnuieşte în lumea bună, are şi mari datorii morale...
Ce nu vrea să înţeleagă lumea asta a noastră, şi este grav că n-a ajuns încă la cultura potrivită acestui gen de înţelegere morală, este faptul că egalitatea asta de tratament juridic, cum spun unii specialişti în drept, nu poate funcţiona, aşa, orbeşte, aşa, necontrolat şi chiar sălbatic pentru fiecare cetăţean român! Păi una este să te cheme Gheorghe sau Ion, pur şi simplu, şi alta este să te cheme tot Gheorghe sau Ion, dar să-ţi atârni în spatele numelui şi o funcţie politică... Se schimbă imediat situaţia!
Gheorghe sau Ion cel simplu( şi, aş adăuga eu, şi cel prost), nu poate să fie judecat în acelaşi fel şi după aceleaşi regului ca Gheorghe sau Ion care şi-au adăugat în spatele numelor o funcţie politică!
Omul cu funcţie politică, dragii mei, are alt statut, alte obligaţii, alte viziuni despre lume şi viaţă, alte răspunderi, ori omul fără funcţie politică este pur şi simplu un muritor de rând şi atât!
Ce nu e normal, nu e normal şi lumea trebuie să înţeleagă acest amănunt!
Hoţia lui Gheorghe sau hoţia lui Ion cel simplu, este un fel de hoţie normală făcută de nişte oameni normali, iar hoţia lui Gheorghe şi Ion cu adaos politic sub nume , se înţelege că este hoţie de alt tip, de alt calibru, cu altă încărcătură emoţională şi cu alte interese de luat în seamă în caz de arest ori judecată!
Altfel spus, aşa cum vedeţi şi domniile voastre, prostimea asta a noastră ar vrea, nici mai mult, nici mai puţin, să fie judecată în caz de hoţie după aceleaşi regului cu distinşii noştri politicieni!?
Simţiţi unde este toată încurcătura şi neînţelegerea fenomenului?
Unde naiba s-a mai văzut o aşa prostioară?
Cum să fie judecate sluga şi stăpânul după aceleaşi proceduri legale? În ce ţară trăim?
Iată de ce, în deplină cunoştinţă de cauză, apreciez extrem de favorabil intervenţia de bun simţ şi de adâncă reflecţie filozofico-politică a domnului Preşedinte Polta, în cazul domnului Preşedinte al Judeţului nostru, care plin de justă indignare, a spus după cum urmează:”Preşedintele nostru este nevinovat! Cînd o să venim noi la putere o să demonstrăm că numai Parchetul şi D.N.A.-ul sunt de vină că i-au făcut dosar penal doar pentru faptul că este membru al Partidului nostru!”.
Corect, domnule Preşedint Polta! Dumnezeu să vă aibă în pază, să vă lumineze mereu calea şi drumul drept spre conducerea Partidului spre cele mai înalte năzuinţe, cu remarcabile rezultate în dezvoltarea multilaterală a ţării şi înaintarea noastră direct spre... Aici n-am să mai fac precizările de rigoare, că toată lumea ştie cum se termină această minunată formulă de politică specifică acestei ţări şi nu vreau să fiu considerat drept un fost nenorocit de comunist...
Oricum, şi fără să mă pronunţ pe finalul urărilor de mai sus, cu toată vrerea mea, cu toată energia de care sunt capabil şi cu toată dragostea mea pentru conducătorul nostru mult stimat şi iubit, eu aprob şi susţin acest punct de vedere al domnului Polta, cu menţiunea că este demn, cinstit şi foarte, foarte uşor partinic! Am adăugat acest „foarte, foarte uşor partinic” pentru a lăsa să se vadă că judec cinstit o faptă şi o atitudine cinstită, că sunt obiectiv şi chiar recunosc o minimă doză de subietivism politic în spusele domnului Polta!
Vreau totuşi să fiu categoric şi să spun cât se poate de răspicat!
Prostimea să-şi vadă lungul nasului şi culoarea obrazului!
Un preşedinte de judeţ,şi-l am în vedere numai pe preşedintele judeţului nostru care este de sorginte social democrată, atenţie că nu mai repet şi vreau să le intre tuturor în cap, nu este oare-cine! Are în spate mii de voturi populare, are în primire gestiunea averii unui Judeţ şi mai are de partea sa imaginea politică a unui Partid care, indiferent ce vor spune unii şi alţii, nu poate fi terfelită după bunul plac al unor netrebnici de procurori şi anchetatori de tot felul...
Furtul, în cazul domnului Preşedinte, nu poate fi considerat niciodată furt pentru că niciodată un astfel de personaj politic nu poate să fure în sensul clasic al faptei de furt, ori asta n-au cum să înţeleagă derbedeii ăştia de anchetatori!
Dragii mei, distinşi cititori şi oameni de rând, un om politic niciodată nu fură, nu minte, şi nu ascunde adevărul! Un om politic este mai presus de imaginaţia minţii noastre de oameni normali, este alesul nostru dictat de Bunul Dumnezeu şi se înţelege că niciodată Bunul Dumnezeu nu fură, nu minte şi nu ascunde adevărul!
Preşedintele judeţului este împuternicit prin lege să transforme aşa-zisul furt clasic, într-o banală repartiţie legală de fonduri! Aici este minunea şi simplitatea gestului pe care procurorii nu-l înţeleg şi continuă cu încăpăşânare să prezinte o aşa-zisă cheltuială de fonduri europene făcută cu aprobări şi semnături legale, drept un furt sadea, pe motiv, că vezi Doamne, nu avea dreptul domnul Preşedinte al judeţului nostru să facă, exact ce vrea domnia sa cu acele repartizări de fonduri!
Păi, bă, prăpădiţilor, dacă nici domnul Preşedinte al judeţului, cel mai important om politic al zonei noastre de interes, nu are aceste drepturi, atunci cine le are?
Faceţi voi alte legi şi da-ţi fondurile europene pe seama prostimii...
Treziţi-vă la viaţă, domnilor, priviţi realitatea în faţă şi încercaţi să faceţi diferenţierile ce se impun între faptele unui Preşedinte de judeţ şi faptele unui om de rând!
Suntem totuşi un Stat de drept, avem şi noi onoare, principii, valori morale la care să ne raportăm...
A venit vremea să diferenţiem justiţia ce se face pentru domnul Preşedinte al Judeţului de justiţia ce trebuie să se facă pentru prostul de rând.
Gata cu egalitarismul ăsta nenorocit şi prost înţeles!
N-am dat jos comunismul, cu jertfe de sânge şi lupte care au înspăimântat lumea, pentru a rămâne pe cap cu egalitarismul ăsta nenorocit al răspunderii penale, la fel pentru fiecare!
Şi mai este ceva ce lumea nu înţelege.
Păi, dacă s-ar aproba aşa de simplu aplicarea legii pentru toţi cetăţenii Patriei noastre nu vă daţi seama că Ţara asta ar rămâne fără politicieni?
Ar rămâne Patria fără administraţie centrală, fără administraţie locală, fără conducere la armată şi chiar fără o parte însemnată din clericii de frunte ai B.O.R.!
Unde am ajunge?
Cine ne-ar mai întinde o mână de ajutor?
Ce stat din U.E. ne-ar mai considera demni de respect dacă ne-am aresta şefii politici pentru orice faptă de furt ori corupţie?
În concluzie, aşa, la prima impresie, rog televiziunile de nişă favorabile actualei opoziţii să facă reportaje, să facă filme, să aducă toţi reprterii de care dispun pe micile ecrane şi să ceară împreună cu conducerea noilor democraţi-supra-sociali eliberarea de îndată a preşedintelui nostru de judeţ şi condamnarea fără judecată şi fără alte presupuse proceduri legale tuturor celor care au adus afronturi acestui minunat om politic, pe care noi, prostimea, sau cum o-ţi vrea să ne numiţi, voi ăştia de la putere, l-am ales de fiecare dată în ultimii douăzeci şi cinci de ani cu peste nouăzeci şi nouă la sută ca procentaj de iubire şi aleasă stimă...
Nu ştiu ce cred liberalii dar dacă tot s-au unit în cuget şi simţiri cu poltiştii, atunci ar face bine să declare grevă pe termen nelimitat în politica română şi să nu se mai arate electoratului până nu-şi revin în drepturi poltiştii care au fost deranjaţi de nemernicul D.N.A.! Indignat şi profund jignit, strig ca un om normal: „Jos D.N.A-ul, Parchetul şi orice alt instrument de intimidare politică asupra distinsului nostru preşedinte de judeţ!”.
Să lăsăm ipocriziile, să lăsăm prostioarele fără rezultat politic şi să ne ocupăm de revenirea pe scena politică a lui Naste-Curlescu-Neam-Prost şi el, la fel de nevinovat cum este şi Preşedintele judeţului nostru, plus pleiada din jurul domnului Preşedinte de onoare al Partidului super-social, domnul Jean Bordel!
Ei sunt eroii naţiei noastre dragi, cinstite şi oneste şi cu ei să mergem spre noi victorii înainte!
Fi-ţi deştepţi, domnilor, politica nu se face cu jumătăţi de măsură...
Noi, aşa-zisa prostime, abia vă aşteptăm în mijlocul nostru, să vă depuneţi cât mai repede candidaturile şi să ne oferiţi la fel de repede, plăsuţele alea cu produse pentru nevoile noastre pur animalice, după care, cuminţi ca întotdeauna, să mergem la urne şi să vă votăm interesele, altfel spus, că oameni suntem, să vă iertăm de toate păcatele!

Semnez cu mândrie şi cu aleasă dragoste patriotică, Un simplu alegător, uşor, dar foarte uşor revoltat...

Vizualizări: 66

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Textul descrie o întâmplare foarte des întâlnită în clasa înaltă politică din ţară, situaţie devenită aproape obişnuinţă, categorisind prin comic şi ironie. Construcţie subtilă, pe morala ce exprimă atitudinea faţă de realitatea contemporană. Autorul are un bici subţire care croieşte apăsat idei cu subînţeles, fraze alambicate, contrastante, nume predestinate politicienilor, toţi o apă şi-un pământ, cu scopul de a scoate în evidenţă profunzimea temei dorite.

Ultima parte a textului este moralizatoare şi autorul îşi exprimă atitudinea faţă de realitatea prezentă.

Păi, dacă s-ar aproba aşa de simplu aplicarea legii pentru toţi cetăţenii Patriei noastre nu vă daţi seama că Ţara asta ar rămâne fără politicieni? - această frază este râsul-pânsul situaţiei în care ne aflăm.

Am citit cu multă plăcere! Bine aţi venit cu proză la noi în site!

Sofy

Dar textul mai trebuie periat. Eu am scos nişte erori de dactilografiere.

o simplă auzaţie, să nu ise aplice aceleaşi regului, alte legi şi da-ţi fondurile, toţi reprterii de care dispun



Ironie subtilă, comic, instrumente folosite cu talent pentru a trasa cât mai exact caracteristicile societații în care trăim acum. Foarte reușit textul! Felicitări!

Subiect banal, scriere banală... Pe unii îi doare-n falcă și bat câte un pinalti!

da Coza

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Bacovia redivivus a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog fotografie de arhivă a utilizatorului gina zaharia
cu 3 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog fotografie de arhivă a utilizatorului gina zaharia
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a lui Rădița Răpeanu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a lui Rădița Răpeanu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Coşmar a lui Ionel Mony Constantin
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Iluzie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (44 - 46) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (41 - 43) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (38 - 40) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (37) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog ce albă-mi sămânța de plop... a lui gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a lui Rădița Răpeanu
cu 5 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ce albă-mi sămânța de plop... a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Coşmar a lui Ionel Mony Constantin
cu 6 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Coşmar a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Bacovia redivivus a lui Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul e o cuşcă ambulantă a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Poetul e o cuşcă ambulantă a lui Camelia Ardelean
cu 6 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor