SECUNDE

[Exemplu de Titlu]

Filozoful imberb:
- Dacă timpul este un fluid incolor, secundele sunt doar picături ale acestui fluid. Cum să ni le imaginăm? Să zicem că undeva, ascuns în eternitate, există un gol rotitor care pulsează, un vacuum contractil din care se nasc clipele. Ele cad şi se adună într-un vad de lumină, prin care vin ca un râu în universul material. Inundă întreg universul, nimic nu scapă invaziei apelor...
Îngeraşul de trei ani:
- Au şi peşti, apele? Peştişorii din acvariu sunt de acolo?
Îngeraşul are mâini mici şi frumoase; fragilitatea lor te îndeamnă să le mângâi şi să le protejezi de asperităţile lumii materiale. Când îl iei în braţe, te cuprind într-o candidă îmbrăţişare.
Filozoful imberb:
- Frumos ar fi ca peste tot, în eter, să înoate peştişori roşii şi argintii! Lumina, reflectată de mozaicul solzilor, să se aprindă în miliarde de curcubeie...
Îngeraşul, entuziasmat:
- Aş prinde peştişorii cu mâna! Îi ţin un pic şi le dau drumul!
Când vorbeşte, îşi mişcă mâinile bătînd ritmic aerul de sus în jos, din cauza bucuriei pe care imaginile descrise i-o produc.
Iubita filozofului, amuzată:
- Dar cu grijă, să nu-i zdrobeşti!
Îngeraşul, precipitat:
- Da, cu grijă!
Iubitei filozofului îi este foarte drag îngeraşul de trei ani care, trăind frenetic în lumea imaginară, colindată de peştişori roşii şi argintii şi de curcubeie, se suie pe genunchii ei şi o priveşte cu intensitate, voind să mai afle câteva amănunte despre lumea aceea.
Iubita:
- Mie mi-ar plăcea să plutesc printre curcubeie, să mă rotesc şi să le răsucesc în jurul meu, să-mi ţes din ele o rochie ca de crăiasă!
Îngeraşului i se taie glasul de emoţie şi mâinile i se opresc, iar iubita filozofului i le ia cu dragoste într-ale ei şi îl sărută. Apoi îl strânge la pieptul ei şi îl leagănă. Emoţiile îngeraşului se topesc în această îmbrăţişare.
Filozoful imberb:
- Cred că ar fi cazul să plecăm spre casă.
Îngeraşul către Iubita, tot cu entuziasm:
- Pa! Mai vorbim mâine seară! Să nu uiţi să-mi mai spui!

***

A doua zi, către seară, iubita filozofului se întreabă ce anume să-i mai spună îngeraşului despre universul multicolor, invadat de peştişori roşii şi argintii. Are întâlnire cu filozoful imberb la ora douăzeci (oră care le-a intrat în reflex), în locul obişnuit, adică în parcul dintre blocuri. Ştie precis că îngeraşul este acolo, dându-se în vreun balansoar. Când îi vede, el lasă joaca şi vine la ei, artras în mod ciudat de lumea oamenilor mari şi de faptul că este băgat în seamă şi le devine partener de discuţie. Filozoful imberb începe discuţia în modul obişnuit, adică povestind ce a mai făcut în ziua aceea la liceu, ce întâmplări hazlii, cu elevi şi profesori, au mai avut loc. Iubita lui îl ascultă distrată, la fel ca şi îngeraşul care pricepe în felul lui ceea ce povesteşte filozoful şi râde cu poftă când cei doi râd.
- Mai spune de peştişori! zice, după un timp, către filozof, când acesta face o pauză în istorisire.
Filozoful:
- Ceva s-a întâmplat cu peştişorii. Zeul cosmosului a hotărât că ei nu trebuie să înoate liber în eter. Ar fi mâncaţi de păsări, elicele avioanelor i-ar lovi, frigul iernii i-ar îngheţa... Aşa că zeul a hotărât ca ei să trăiască în apele de pe pământ şi în acvariile din casele oamenilor.
Iubita filozofului:
- Da, aceasta a fost o hotărâre importantă, ca să-i protejeze. Zeul are un suflet bun.
Îngeraşul a ascultat cu atenţie şi a devenit meditativ. La marginea parcului îşi fac apariţia o pisică maidaneză şi patru pisoi măricei. Vin de la containerul de gunoi.
- Andreea cu pisoii ei! zice îngeraşul.

Fuge către ei şi Andreea stă să-i fie mângâiaţi pisoii. Îl cunoaşte pe îngeraş. Lânga parc, există o pompă de apă şi iubita filozofului îl duce acolo pe îngeraş ca să-i spele mâinile.
- Pisoii maidanezi nu sunt curaţi, lor n-are cine să le facă baie. O să-i prindem într-o zi, să-i spălăm. Să vezi ce caraghioşi sunt până li se usucă blana...
Îngeraşul râde entuziasmat şi dă din mâini în felul lui obişnuit.

***

Altă zi...
Îngeraşul vine în parc cu un abţibild lipit pe frunte. Abţibildul este o steluţă care reflectă lumina. La începutul lui iunie, la ora 20.00, lumina soarelui este încă puternică şi aprinde steluţa de pe fruntea lui.
- O, iată-l pe Micul Prinţ! zice filozoful.
Iubita filozofului, surprinsă:
- Ei, dar cine ţi-a pus asta pe frunte?
- Mama, răspunde îngeraşul.
Cei doi deduc că mama îl iubeşte aşa de mult, încât l-ar vrea un îngeraş adevărat.
Filozoful:
- Iubirea îi întoarce pe oameni în Eden.
Andreea cu pisoii ei vin de la container. Îngeraşul fuge către ei, dar pisica este derutată de lumina de pe fruntea lui şi dă să fugă, iar pisoii, atenţi, se lipesc cu burţile de pământ.
Filozoful şi iubita lui se amuză de scenă.
- Nu vă bat, de ce vă speriaţi? le zice îngeraşul.
Pisica îi recunoaşte glasul şi-şi revine, iar pisoii se ridică şi se alintă frecându-se de picioarele lui.
- Azi nu pun mâna pe voi că n-aţi făcut baie!
Dar, până la urmă, se lasă înduplecat şi-i mângâie pe fiecare cu mâinile. Ştie că urmează să se spele.
Iubita filozofului:
- Îmi pare ciudat că noi nu ştim al cui este copilul acesta!
Îngeraşul intrase brusc în intimitatea lor, având avantajul frumuseţii deosebite a chipului şi o inteligenţă şi sensibilitate care i-au cucerit. Când revine la ei, iubita îl întreabă:
- Unde locuieşti tu, puiule?
Îngeraşul le arată o fereastră deschisă, la etajul al doilea al blocului apropiat. De acolo le zâmbeşte şi le face semn cu mâna o femeie foarte frumoasă. Cei doi îi răspund cu aceeaşi atitudine. Fără îngeraş, întâlnirile lor ar fi mai puţin romantice. Deja el face parte din... peisajul iubirii lor.

***

O altă zi...
Este ora douăzeci şi îngeraşul de trei ani nu apare! Filozoful imberb şi iubita lui cercetează neliniştiţi parcul.
- Nu vreau să cred că a păţit ceva! spune el.
- Nici eu! spune ea.
Sunt dispuşi să-i acorde îngeraşului circumstanţe atenuante pentru întârziere. Filozofului i-a dispărut brusc cheful de a povesti întâmplările mărunte şi hazlii, petrecute în ziua aceea la liceu. Iubita simte un gol ciudat în suflet, aşa cum simte cineva când afecţiunea, neavând cui să-i fie dăruită, atinge preaplinul. Minutele trec. Adunate la un loc, dau aproape o oră. Îngeraşul nu apare! Trec pe lingă ei Andreea cu pisoii. Cei doi simt imboldul de a merge să-i mângâie, chiar dacă nimeni nu le-a făcut baie. Dar pisica şi pisoii se sperie şi fug. Cei doi sunt dezamagiţi.
Filozoful:
- Pisicile maidaneze sunt fricoase, n-au încredere în oameni. E o ciudăţenie că la el stăteau şi deveneau atât de blânde!
Iubita simte cum golul din suflet îi creşte. Fereastra de la etajul al doilea, la care o văzuseră pe mama îngeraşului, este închisă şi jaluzelele sunt trase. Se aude un claxon. Trece pe lânga ei un automobil din care cineva, entuziasmat, le face face semn cu mâinile. E îngeraşul! Automobilul opreşte la câţiva metri de cei doi liceeni. Coboară îngeraşul şi aleargă spre ei. Sare în braţele iubitei.
- Eu plec acasă! le spune el.
Cei doi ar vrea să-l întrebe câteva lucruri, dar nu ştiu cu care să înceapă. Coboară şi mama îngeraşului, de la volan.
- Mi-a făcut plăcere să vă cunosc. Mă bucur mult că v-aţi împrietenit cu Tarquinius. Noi am petrecut aici o parte din concediul meu. Vă doresc să aveţi o vară frumoasă! Poate ne vom revedea.
Iubita îl sărută pe îngeraş.
- Vă aşteptăm! spune filozoful.
Automobilul pleacă. Ce doi îşi revin, dar seara este un pic tristă...

[Mihaela Suciu]

O poveste frumoasă.

[gina zaharia]

E ora la care povestirea ta mi-a intrat in reflex. Am citit cu plăcere, Cosmin. Te voi citi și într-o altă zi la fel.

[Sofia Sincă]

Lumea inocentă a copilăriei, adolescenţei. Câtă fericire! Lipsa gândurilor, problemelor, faptul că poţi să te gândeşti doar la clipă.

Te felicit, Cosmin că poţi scrie aşa ceva, că poţi să mai fi copil! De fapt în fiecare dintre noi mai sălăşluieşte copilul, încă.

artras în mod - typo

Am citit cu plăcere, Sofy! M-am copilărit o clipă, face atât de bine.