- Să-mi trimiți toate magnoliile! Eu le-am făcut să-nflorească, sunt ale mele!
- Mi le-ai furat, femeie, și le-ai ascuns în urciorul de cremene. Erai ca o regină când le numărai să vezi de-ți lipsește vreuna! Și triumfai când piesele de șah te umpleau de glorie!
M-a prins! Și cât m-am ferit să nu devin prizoniera lui!
Stăteam spate în spate ca doi întemnițați uitați în soarele stâncilor. Dincolo de noi se auzeau izvoarele împletindu-și glasul în cor de greieri.
- Un văl de dor mi se așează pe ochi...  nu mai știu unde le-am ascuns! Și toate erau pline de har! Ultima dată le-am împărțit unei rochii de bal. Apoi a venit pârjol peste cântecul privighetorii, îl programaseră prăpăstiile mereu flămânde, cu săbii în pereți și ochi ageri.
Punctele cardinale s-au rotit într-un unghi mort. Le-am simțit pulsul pe gâtul meu, pe pleoape...
- Nu, n-am vrut să v-amestec pe voi în povestea asta, le-am spus, vedeți-vă de treabă, eu țes un ștergar pentru sirene, să-l închine adâncurilor spre pacea mea!
Am sărit deodată într-un poem recitat de pustnici și-am împietrit cu piciorul pe ultima scară, cea mai senină. Am reținut lumina care mă călăuzise, să-i învăț puterea de a se dărui și s-o rog să șerpuiască până spre primele mele cuvinte, să le înghețe în adevărul care mă tot încleșta și care mă durea odată cu trecerea mea printr-o Sahară plină de ploi, veșnică și nepăsătoare. M-a privit cum străbăteam aleile rătăcite în oglinda lunii și mi-a atins sfoara de mătase pe care urcasem să deznod inima agățată de talpa îngerilor.
- Cu bine, femeie de foc! Dă drumul corăbiilor să-ți plimbe lacrimile, pirații se vor îmbogăți adunând perle din albia oceanului tău!
Voiam să distrug acele ceasornicului! Mă încuiaseră într-un cadran cu miresme de magnolii și mă botezaseră cu nume nedefinit.
Am închis poarta dintre cer și pământ, cu mâna la ochi:
- Să-mi trimiți, dacă mai găsești vreo magnolie, să mi-o trimiți... că-i a ta...

Vizualizări: 144

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Gingașă scriere, Gina! Cu admirație,

Mihaela

mulțumesc, Mihaela... mi-am amintit de câteva magnolii

Mihaela Popa a spus :

Gingașă scriere, Gina! Cu admirație,

Mihaela

 foarte frumos

mulțumesc, domnule Mony!

Ionel Mony Constantin a spus :

 foarte frumos

Frumos Gina. Încântată!

Cu drag,

S-a făcut! Pot să le pun o fundă roşie?

Cu tot dragul, Mihaela! Sunt de prin august anul trecut:)

Mihaela Suciu a spus :

S-a făcut! Pot să le pun o fundă roşie?

Femeia care nu vrea să recunoască faptul că e îndrăgostită:

- Să-mi trimiți toate magnoliile! Eu le-am făcut să-nflorească, sunt ale mele!

Femeia care se predă:

- Să-mi trimiți, dacă mai găsești vreo magnolie, să mi-o trimiți... că-i a ta...

Între aceste două replici, autoarea, cu pana oferită de Pasărea Paradisului, înşiră diamante.

Îmbrăţişări,

da Coza

mulțumesc, Corina!

Corina Militaru a spus :

Frumos Gina. Încântată!

Cu drag,

deasupra prăpăstiilor, da Coza! uneori sunt... veritabile:))

mulțumesc!

Ion Lazăr da Coza a spus :

Femeia care nu vrea să recunoască faptul că e îndrăgostită:

- Să-mi trimiți toate magnoliile! Eu le-am făcut să-nflorească, sunt ale mele!

Femeia care se predă:

- Să-mi trimiți, dacă mai găsești vreo magnolie, să mi-o trimiți... că-i a ta...

Între aceste două replici, autoarea, cu pana oferită de Pasărea Paradisului, înşiră diamante.

Îmbrăţişări,

da Coza

sublim!

mulțumesc, Lumimnița!

LUMINITA SCOTNOTIS a spus :

sublim!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viața ca risc a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Viața ca risc a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Palmele a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Palmele a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Palmele a lui BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Unii ne folosesc paşii a utilizatorului Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Unii ne folosesc paşii a lui Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Note din jurnal (© Ion Lazãr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Note din jurnal (© Ion Lazãr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Sincă Sofia îi place postarea pe blog Note din jurnal (© Ion Lazãr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 18 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 20 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Note din jurnal (© Ion Lazãr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Note din jurnal (© Ion Lazãr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 23 ore în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr
cu 23 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
ieri
Pictograma profiluluiBOTICI GABRIELA i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilisia Lazăr
Sâmbătă
IOAN stoian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Întâia elegie cosmică a utilizatorului IOAN stoian
Sâmbătă
Pictograma profiluluiBOTICI GABRIELA i-a dăruit un cadou utilizatorului Ada Nemescu
Sâmbătă
Pictograma profiluluiVasilisia Lazăr i-a dăruit un cadou utilizatorului bolache alexandru
Vineri
Pictograma profiluluiVasilisia Lazăr i-a dăruit un cadou utilizatorului BOTICI GABRIELA
Vineri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor