Vineri, 27 iunie 1995
Simona, ora – 12:00
M-a sunat Dragoş.
Mă uit lung pe geam şi mă gândesc la cei doisprezece ani pe care i-am petrecut în această casă. O familie în aparenţă unită. Familia Vasilescu, Simona, Dragoş şi fetele lor, Anca şi Rodica.
…Vila am primit-o cadou de nuntă de la părinţii lui Dragoş. Câteva luni am alergat amândoi, cu agenţii imobiliari, pentru a vizita diverse oferte în domeniu, până am găsit-o pe aceasta. Actele de cumpărare s-au făcut imediat după căsătorie, ca să fie pe numele amândurora.
Curtea este protejată de un gard de fier forjat, dublat pentru a nu se vedea înăuntru. Aleea care conduce de la poartă la intrarea în casă este străjuită de un şir de brazi, cam de un metru înălţime, veşnic verzi. În perioada sărbătorilor de iarnă îi împodobim cu ghirlande din becuri, de diverse culori. Este o feerie!
De o parte şi de alta a aleii se află ronduri cu flori. În funcţie de anotimp, înfloresc întâi ghioceii, apoi viorelele, zambilele, narcisele, lalelele şi pe rând alte şi alte flori îşi trimit parfumurile în aer. În permanenţă aerul este îmbălsămat de mirosurile emanate de acestea, dar seara se estompează, astfel încât regina nopţii îşi face simţită prezenţa cu mare intensitate.
La parterul casei, pe partea stângă se află bucătăria dotată ultramodern, cu o debara încăpătoare pentru depozitarea alimentelor. Tot pe partea stângă se află şi camera de zi, care serveşte şi de sufragerie când luăm masa în familie. Pe partea opusă se află o singură încăpere, mare, în care se servesc prânzuri sau cine cu mai mulţi invitaţi.
Mă examineaz în oglindă.. Înaltă, ochi albaştri, vopsită roşcat. Lui Dragoş nu-i place, dar lui Nicu da. Formele, cândva zvelte, acum sunt deja rotunjite de sarcină. Este a treia. În curând voi merge să fac ecografie şi voi afla ce am: fată sau băiat? Aş fi bucuroasă să fie băiat. Mai am două fete. Le iubesc, aşa cum iubesc şi acest copil încă nenăscut!
Această sarcină mi-a dat viaţa peste cap. I-am spus întâi lui Nicu. Am fost sinceră şi i-am explicat că nu ştiu dacă este copilul lui sau al lui Dragoş. Îl vrea, oricare ar fi situaţia! El nu are copii! S-au despărţit tocmai din acest motiv. Vrea un copil, iar fosta soţie nu poate procrea.
Nicu ar vrea să ne căsătorim. Acceptă acest copil, care poate fi al lui şi una dintre fete. Cealaltă ar urma să rămână în grija tatălui. Este şi legal acest aranjament.
Dragoş nu a putut accepta. După discuţii interminabile, după reproşuri şi parareproşuri pe care ni le-am făcut, am luat hotărârea să divorţăm. Atunci mi s-a părut o hotărâre bună. Ulterior au apărut însă îndoielile. Pentru mine era bine. Dar pentru Anca şi Rodica, fetele noastre? Cum vor reacţiona ele? Sunt foarte ataşate de Dragoş, dar şi una de alta. Cum vor suporta despărţirea? Nu vor fi traumatizate?
Timp de două luni, Dragoş nu a dat pe acasă. A plecat imediat după înaintarea divorţului şi de atunci nu l-am mai văzut. Este adevărat, ne-a trimis bani şi alimente. Dar nu s-a prezentat nici la prima înfăţişare! A fost prezent doar avocatul lui!
Acum m-a anunţat că vine acasă şi vrea să discutăm. O fi în legătură cu înfăţişarea care urmează? Sau cu doamna cu care era la teatru? Sau prezenţa lui este legată de ambele? Nu ştiu ce să cred. Dar ne vom lămuri în această seară! Nu mai este mult!
Dacă încerc să fiu obiectivă, formau un cuplu arătos. Înalţi amândoi, foarte eleganţi. Eleganţa ei sobră, în altă împrejurare nu ar fi fost ceva deosebit. Dar împreună! Nu se putea să nu-i remarci! În plus, se observa ceva ce îţi sărea în ochi! Felul în care se priveau! Felul în care şi-a petrecut mâna pe după mijlocul ei, pentru a o proteja în mulţime! Răspândeau pasiune în jur!
Noi nu am arătat niciodată în acest fel! Nu i-am simţit niciodată privirea plină de căldură îndreptată asupra mea! În aceeaşi situaţie, mi-ar fi făcut pur şi simplu loc să trec înaintea lui. Între noi nu a existat acest gen de sentimente!
…Ar trebui să pregătesc ceva de mâncare. Nu mă aşteptam la venirea lui Dragoş. Planul era să duc fetele la părinţii mei, iar eu să-mi petrec aceste două zile cu Nicu. Trebuie să-l anunţ de schimbarea survenită!
Examinez rapid frigiderul. Am o pasăre, dar este congelată. Mă hotărăsc, merg la alimentara de lângă vila noastră şi cumpăr un pui şi nişte pulpe refrigerate. Mai completez cu câte ceva frigiderul, pentru a nu da senzaţia că aştept doar de la el aprovizionare.
Mâncarea este gata. Ciorbiţă de pasăre, acrită cu borş, cum îi place lui. Şi friptură de pasăre cu cartofi, făcute la cuptor, în pungă. Am nişte suc, apă minerală şi apă plată. Am şi o sticlă de coniac Metaxa. Cred că sunt îndeajuns de dotată. Poate să sosească!
Vineri, ora 16:00
Se aude maşina intrând în curte.
- Tati, a sosit tati!
Anca şi Rodica se împiedică una de alta pentru a-i ieşi înainte. Se întrec care să ajungă prima la el, să îi sară în braţe!
Cu fetele ţopăind fericite în jurul lui, cu faţa luminoasă de bucuria revederii, râzând cu gura până la urechi, Dragoş se îndreaptă spre intrarea casei.
Mă măsoară din cap până în picioare. Trăsăturile i se schimbă brusc. Râsul îi dispare de pe faţă, iar privirea îi devine de gheaţă. Abia atunci îmi dau seama! Sunt îmbrăcată neglijent, cu un capot decolorat de vreme, un nasture lipsă şi tivul desfăcut!
- Crezi că viitorului soţ i-ar plăcea să-l întâmpini astfel îmbrăcată?
- Viitorul soţ nu a venit aici niciodată! Asta încă este casa noastră!
Fetele au tăcut, dar stau cuminţi lângă el. În aer pluteşte tensiunea. Mă întorc şi intru în casă. Ei revin la maşină, scot pachetele aduse, apoi vin cu braţele pline. Anca şi Rodica fug la ele în cameră, pentru a desface cadourile ce le-au fost destinate. Mie îmi întinde cele două pungi uriaşe pe care le căra el.
- Alimente. Sper să vă ajungă cel puţin o săptămână!
- Chiar crezi că numai tu faci aprovizionare? Că eu nu contribui cu nimic?
- Nu cred asta, dar vreau să vă ştiu asigurate. Vă trimit pachete săptămânal. Vreau ca măcar din acest punct de vedere să fac ce pot!
Starea de tensiune persistă. Îl las în camera de zi şi mă duc sus. Mă schimb repede şi mă întorc. Încerc să schimb subiectul.
- Pun masa? Fetele abia aşteptau să mâncăm împreună!
- Nu aţi mâncat până la ora asta? Ai ţinut copii nemâncaţi?
- Nu au vrut să mănânce când au auzit că vii! Dar am luat toate trei o gustare!
- Bine, pune masa! Te ajut şi eu!
Încercăm să fim o familie, dar nu ne reuşeşte. Din camera fetelor nu se aude nimic, sunt prea liniştite. Urcă să cheme fetele la masă. Le aud adresându-i-se, foarte serioase:
- Tati, vrem să discutăm ceva cu tine!
- Da, scumpetelor, cu ce vă poate ajuta tata?
Anca este cea mai mare. Şi-a asumat rolul de lider. Ea pune întrebările:
- Tati, o să ne părăseşti?
- Aşa v-a spus mama?
- Mama a spus că veţi divorţa şi că nu o să mai locuim împreună. Că eu voi sta cu tine, iar mama, Rodica şi cu bebeluşul vor sta cu nenea Nicu. Dar noi nu vrem să ne despărţim! Vrem să fim cu toţii, cu tine şi cu mama!
- Tati şi mami vă iubesc foarte mult, totdeauna veţi fi fetele noastre! Să nu uitaţi asta niciodată! Vom discuta mai târziu! Acum haideţi la masă!
Îmi dau lacrimile. Dar nu vreau ca Dragoş să vadă asta.
Masa se desfăşoară în linişte. Tensiunea pluteşte în aer. Nu se aude decât zgomotul tacâmurilor în farfurii şi din când în când „dă-mi te rog solniţa”, „dă-mi te rog o felie de pâine”, sau alte vorbe de acest gen. Anca şi Rodica sunt foarte liniştite, dar îl sorb din priviri pe Dragoş. Tresar la fiecare mişcare a lui, care ar putea să-l facă să plece din nou, să dispară din viaţa lor. Nu mi-am închipuit că ar putea suferi atât de mult!
Terminăm masa într-o linişte mormântală. Dragoş trimite fetele sus, să putem discuta.
- Putem să stăm şi noi la discuţii? întrebă Anca.
- Nu, nu sunt discuţii pentru copii, îi răspunde Dragoş. Întâi discutăm eu şi mama, apoi vă vom explica cum stau lucrurile.
Fetele ascultă docile şi pleacă în camera lor. În timp ce eu strâng masa, Dragoş se uită pe geam. Admiră grădina, sau se gândeşte la ce avem de discutat? Sau la doamna de la teatru? Eu mă gândesc la Nicu, care a înţeles situaţia, ar vrea să fie lângă mine, să mă sprijine. Şi eu aş vrea. El reprezintă viitorul meu. Faptul că a acceptat acest copil, despre care nu este sigur că-i al lui, îmi oferă siguranţă. Însă momentan problema este între mine şi Dragoş. Această discuţie ar trebui să clarifice unele lucruri.
- Eu aş bea un coniac, spune Dragoş, întorcându-se spre mine. Ai?
- Da, Metaxa. Eu îmi fac şi o cafea. Tu vrei?
- Da, ar fi bună, sunt destul de obosit.
- Pune tu coniacul, nu eşti musafir, eşti la tine acasă. Eu fac cafeaua.
Cu coniacul auriu în pahare şi cafeaua aburindă împrăştiind în încăpere un miros îmbietor, ne aşezăm la măsuţa din dreptul canapelei.
- Cum merge relaţia ta? Mă întreabă Dragoş, probabil pentru că nu ştia cum să înceapă.
- Aşteptăm să se termine divorţul. Dar a ta? Văd că nu pierzi timpul.
- De ce l-aş pierde?
- Pentru că un divorţ nu este de colea. Avem copiii, trebuie să facem partajul...
- Un divorţ implică ambele părţi ale cuplului. Cred că abia aşteptai să se termine această căsnicie, să-ţi vezi de viaţa ta. Văd că te-ai grăbit să le şi spui fetelor. Ai făcut şi împărţirea copiilor... fără să discuţi şi cu mine.
- Nu-ţi duc grija. Văd că deja te-ai consolat. Acum înţeleg de ce voiai să stai la Alexandria. Erai cu ea de mult. Probabil până acum nu puteaţi să vă afişaţi împreună.
- Nu este problema ta, dar ca să fii liniştită, îţi spun. O ştiu de mult din vedere şi îmi plăcea, într-adevăr. Dar ne-am cunoscut abia luna asta, după ce am înaintat divorţul. Am aflat că şi ea a divorţat, aşa că am făcut tot posibilul să facem cunoştinţă. Sunt aici pentru că ea mi-a cerut să fac asta. Are şi ea copii şi nu înţelege cum am stat două luni fără să-mi văd fetele. În legătură cu copilul ce se va naşte, m-a făcut să înţeleg că nu aş putea trăi cu nesiguranţa paternităţii lui. Îmi cunoşti părerea în privinţa copiilor.
- Şi cu mine te-ai însurat din obligaţie. Ţi-am spus că sunt însărcinată cu tine. Altfel nici nu-ţi trecea prin cap să mă ceri de nevastă.
- Nu ai dreptate. Eram tineri. Am fost prieteni din liceu, mi se părea normal că o să ne căsătorim. Era ceva subînţeles. Credeam că şi tu judeci la fel. De asta nu am avut nici o obiecţie asupra căsătoriei.
- Da, dar tot de atunci te-ai schimbat. Am avut senzaţia că ne căsătorim forţat.
- Am fost şocat că doar mi-ai anunţat decizia ta că nu vei face avort, că vrei acel copil. Deşi şi eu aş fi avut un cuvânt de spus, era şi copilul meu.
- Şi nu l-ai fi vrut?!
- Nu înţelegi nici acum! Eu eram tatăl şi tu nu m-ai luat în consideraţie! Nu este vorba de copil, este vorba de relaţia noastră! Tu mi-ai dat sentimentul că forţezi evenimentele! Eu te iubeam cât mă pricepeam la acea vârstă! Şi sunt şi alte probleme, o grămadă!
- O luăm de la capăt cu reproşurile?
Dragoş tace şi respiră adânc pentru a se calma.
- Nu vreau să o luăm de la capăt. Uite ce este. Am discutat azi cu avocatul meu, înainte de a ajunge acasă am trecut pe la el. Uite care este propunerea mea. Tărăgănăm divorţul până naşti. Declar copilul pe numele meu, apoi facem teste de paternitate. Dacă este al meu, este al meu şi gata. Dacă este al lui, divorţăm şi îmi dau acceptul pentru ca el să-l înfieze.
- Şi dacă este al tău, vei accepta divorţul? Nici nu văd cum am mai putea avea o viaţă de familie normală! Fiecare avem pe altcineva! Ce a fost între noi s-a dus! Şi apoi, nu-ţi mai pot suporta familia, nişte snobi!
- Snoabă eşti tu, Simono! Tu te consideri superioară deoarece provii dintr-o familie de medici din tată-n fiu. Iar Nicu este tot medic şi el dintr-o familie asemenea. Pe părinţii mei îi consideri inferiori, ei sunt copii de ţărani, prima generaţie de orăşeni. Au fost educaţi simplu, ţărăneşte. Bunicii au trăit la ţară până au murit, nu au vrut să se mute, să se dezrădăcineze! Dar tata şi mama au muncit să ajungă la această situaţie, nu au primit nimic de-a gata! Şi pe noi, pe mine şi pe Eugen, tot aşa ne-au educat. În spiritul respectului pentru aproapele nostru, pentru muncă, onestitate! Dar nu are rost să discutăm asupra acestui subiect. Dacă nu am reuşit doisprezece ani, nu voi reuşi acum să-ţi schimb concepţiile.
Preferă să se calmeze din nou. Continuă:
- Stai liniştită, vom divorţa. Până atunci eu vin acasă la două săptămâni, ca şi înainte. Cu fetele vom hotărî ce vom face.
- Eu nu le pot lua pe amândouă. Nicu acceptă doar una. O iau pe Rodica, este mai mică.
- Le iau eu pe amândouă, m-am hotărât! Nu sunt de părere să le despărţim. Vezi şi tu cât sunt de ataşate una de alta. Voi discuta şi cu părinţii mei.
- Iei hotărâri fără să mă întrebi dacă sunt de acord?!
- Te surprinde, nu? Tu luasei deja, singură, hotărârea de împărţire a fetelor. Timp de doisprezece ani ai făcut ce ai vrut, tu ai luat deciziile. Acum este rândul meu! Nu te sfătuiesc să mi te pui împotrivă. Ştii că voi câştiga!
- Te bazezi pe părinţi?
- Printre altele.
Cât timp eu pregătesc camera de oaspeţi, el dă telefon socrilor şi îi anunţă că îşi va petrece sâmbăta la ei, împreună cu copiii. Apoi le urăm noapte bună fetelor şi mergem fiecare în camera lui. Este prima oară în doisprezece ani când este acasă şi dormim separat!
Cuvinte cheie :
Ingrată situaţie! Dar cât de fidel redată. În despărţirea dintre cupluri doar copiii au de suferit în cele mai multe dintre cazuri. Iar aici, până acum este un caz feiricit în care părţile se înţeleg omeneşte, fiind oameni intelgenţi din clasa intelectuală. Ce te faci cu majoritatea celor care se despart, unde se trage la nesfârşit de copii pentru a nu plăti pensii alimentare sau diferite sustrageri de la educaţia copilului. În sfârşit...
Capitolul este foarte bine scris, detaliat şi cursiv. Am cunoscut şi celaltă parte familială a lui Dragoş. Sper că vom cunoaşte şi fosta jumătate a Floricicăi.
Am citit cu deosebită plăcere, şi... desigur aştept continuarea, Sofy!
Un episod reusit. Foarte bine ai sugerat istoria celor doi, Dragos si Simona.
O sa carcoteesc! Sac!
O familie care altora li se părea unită. - parca nu suna bine.(o familie in aparenta unita, poate, stii tu mai bine)
Cu drag,
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor