Săgeata lui Cupidon V (titlu provizoriu, revizuit)

[Stefana Ivanescu]

Luni, 23 iunie 1995

 

Flori – ora 22:00

 

Ne-am despărţit fără să stabilim o altă întâlnire. Nici nu mă mir. Ce bărbat ar continua o relaţie care a debutat în acest mod? Simt o nemulţumire faţă de mine, am greşit undeva, dar unde?

Trebuie să mă lămuresc ce vreau de la mine şi de la viaţă.

De unde să încep? Cine sunt Eu? Nu mi-am pus niciodată problema în felul acesta. Să mă cunosc pe mine însămi. Ce este în sufletul meu, în inima mea, ce aspiraţii am, ce credinţe.

Oricât încerc să mă concentrez, nu găsesc nimic demn de luat în seamă.

Copilăria şi adolescenţa mi le-am petrecut  în ultimii ani ai comunismului, aceea a fost perioada în care trebuia să mă formez ca individ. Am fost însă îndoctrinaţi cu teorii despre comunism, marxism, materialism dialectic, tot felul de braşoave. Niciunul dintre noi, cei tineri, nu judecam, le luam aşa cum ne erau prezentate.

Doar cei şapte ani de acasă ar fi contat. Însă părinţii mei erau oameni simpli, nu erau preocupaţi de probleme existenţiale. Au avut grijă să avem ce mânca şi ce îmbrăca, în limita posibilităţilor. Şi, bineînţeles, să învăţăm şi să ne facem o carieră. Tata era electrician, pleca uneori cu zilele, tot greul casei era pe umerii firavi ai mamei. Uneori aveam impresia că tata nu ştie nici în  ce clasă sunt.  Dânsa se ocupa de toate nevoile noastre.

Educaţia ne-a făcut-o aşa cum s-a priceput. Să fim corecţi, cinstiţi, ascultători, respectuoşi... Însă a căutat să ne insufle dragostea penru învăţătură. Nu avea studii, dar îi plăcea să citească, în special istorie, geografie, literatură. Cunoştea toţi marii scriitori români şi străini. Pentru că nu a avut posibilitatea să viziteze ceea ce ar fi dorit, a citi multe cărţi despre călătorii. Aşa am început şi eu să citesc despre Africa, Amazon, Polul Sud! Mai citea cu nesaţ “Almanah istoric”. Eram înscrisă la biblioteca judeţeană, de unde împrumutam şi pentru dânsa. Eram în clasa a şaptea când  bibliotecara s-a mirat ce cărţi împrumut  şi m-a întrebat pentru cine sunt. Am răspuns că pentru mine le iau. Uimită, a spus că mă va verifica când le voi preda. Le-am citit şi eu, de ruşine şi în tot acel timp îmi imaginam locurile descrise, urmam cărările deschise de macetele negrilor prin pădurea deasă, întunecată şi umedă, printre copaci ale căror ramuri formau o boltă uriaşă deasupra capului, ce nu lăsa să pătrundă razele de soare, sau printre lianele ce se înfăşurau ca nişte frănghii prin arbori, inspiram mirosul greu al orhideelor, auzeam răgetele animalelor şi ciripitul păsărilor!

Când am predat cărţile, nu am aşteptat să mă întrebe ceva. Entuziasmată, i-am povestit singură cum îmi zburda imaginaţia în timp ce citeam. Şi aveam ce povesti! Citisem călătoriile lui  Livingstone în Africa!

Eu fiind fată, mama s-a străduit să-mi acorde o educaţie deosebită faţă de cea a fraţilor mei. Aveam o anumită libertate. Eram lăsată să plec la plimbare cu prietenii, la filme, mergeam la „ceaiurile” organizate în familii cunoscute sau la colegi de clasă. Însă trebuia să fiu luată şi adusă acasă. Mereu îmi atrăgea atenţia asupra modului de comportare al băieţilor. Mă sfătuia să fiu atentă, să nu mă las atrasă în capcane...

Mi-a insuflat respectul penru intimitate, pentru pudoare. Nici mai târziu, în facultate fiind, când colegele îşi povesteau aventurile, ce sentimente trăiau, ce simţeau, eu nu luam parte la discuţii. Consideram că „nu se cade să povesteşti altora astfel de lucruri, nici să le asculţi”. Încă un exemplu. Dragoş este primul bărbat pe care, cu adevărat, l-am „văzut” dezbrăcat. Îmi apărea o statuie, nu antică, ci o perioadă mai târzie! În antichitate bărbaţii erau reprezentaţi cu trăsături mai efeminate, cu forme mai blânde, mai curbate, cu muşchii mai puţin reliefaţi. Îmi era ruşine că îl privesc, aveam impresia că trag cu ochiul pe gaura cheii, iar faţa îmi ardea ca focul!

După „revoluţie”, timpurile s-au schimbat. Ca studentă, apoi ca medic, a trebuit să învăţ multe. Au intervenit schimbări de tot felul, de la situaţia politică la viaţa de zi cu zi. Sursele de informare sunt tot mai multe şi mai diversificate. Dar când auzi într-o parte una, dincolo citeşti alta, iar de la cunoştinţe afli altceva, eşti bulversat. Trebuie să treci totul prin filtrul tău, să-ţi formezi părerile proprii. Dacă vrei să înţelegi ceva din viaţă, dacă nu, pluteşti prin ea ca o barcă fară cârmă în bătaia „valurilor, vânturilor”.

Mă gândesc la "viaţa de zi cu zi", cum spuneam mai înainte. La educaţia primită. Mi s-au imprimat atăt de adânc în minte sfaturile mamei, încât atunci când Victor m-a cerut în căsătorie, am considerat  o obligaţie să accept. Nu avea importanţă că nu îl iubeam şi ştiam asta. Ce conta era că faptul că era primul bărbat din viaţa mea. A fost marea greşeală a tinereţii mele că nu am ţinut cont de sentimente şi acum regret. Ce nu regret sunt copiii. Sunt foarte reuşiţi: frumoşi, inteligenţi, cuminţi. Datorită lor am încercat să menţin barca căsniciei noastre pe valuri. În final însă, am ajuns la concluzia că eu şi copiii vom fi mai câştigaţi fără el şi am luat hotărârea să divorţăm. Îmi voi face viaţa aşa cum cred eu de cuviinţă şi sunt convinsă că va fi bine. 

Acum mă opresc din autoanaliză. Am hotărât că voi continua acest Jurnal. Voi nota în el ce simt, ce gândesc, citate care mi-au plăcut, comentarii ale altora sau ale mele, tot ce îmi vine în minte... În timp, acest caiet va arăta evoluţia mea, a Eului meu.

Să revin la Dragoş. Cum am spus, probabil că „povestea” s-a sfârşit. Nu am apucat să-l cunosc foarte bine, dar nu cred că ar accepta prea mult timp o „statuie” lângă el. Ce ar putea dori de la mine? Ce aşteptări aş putea avea de la el? Ştie că în toamnă plec. I-am spus clar: pierdem timpul împreună. Şi ce mi-a răspuns? “Nu aduce anul ce aduce ceasul.” Trag concluzia că el a luat în calcul şi o relaţie de perspectivă... Şi s-a purtat în consecinţă. Are destulă experienţă să ştie că pe o femeie, dacă o bruschezi, o pierzi. Nici uneia nu-i face plăcere să se ştie folosită. Mă refer la cupluri, nu la profesionistele sexului. Cu ele este altă problemă... Ori eu... da, totul este ok cât este vorba de plimbări, discuţii, cafele! Dar, trebuie să recunosc faţă de mine, mi-au plăcut şi discretele lui îmbăţişări! Mă lua cu fiori când îi simţeam căldura trupului, iar azi dimineaţă...  după o noapte aproape nedormită, când i-am simţit... da!... organul sexual... aveam impresia că o să mă  topesc... Dar m-am abţinut!

În concluzie,  îmi place Dragoş, însă nu mă pot autodepăşi! Asta este! Viaţa merge înainte!

 

Dragoş – ora 22:00

 

Ne-am despărţit fără a stabili o nouă întâlnire. Mi-am dat seama mai târziu şi am vrut să-i dau telefon, dar apoi m-am răzgândit. Oricum, plec şi în delegaţie, fac un tur pe şantiere şi o să revin miercuri. Cred că este bună o pauză de două, trei zile. Flori era şi ea bulversată azi dimineaţă, după noaptea petrecută împreună. Nici unul nu am prea dormit, dar fiecare am făcut pe mortul în păpuşoi. O simţeam cum abia respiră de teamă că s-ar putea să-mi calc cuvântul. Iar eu m-am prefăcut că dorm, deşi mă cotropea dorinţa de a o ţine în braţe, să o simt dizolvându-se în mine... Nu am crezut că pot sta cu o femeie în pat şi să nu o am! Trebuie să mă lămuresc dacă o iubesc într-adevăr sau este doar tentaţia fructului oprit...

 

Marţi, 24 iunie 1995

 

Dragoş - ora 22:00

 

Am terminat activitatea profesională pe ziua de azi. În această privinţă lucrurile merg bine. Mici probleme pe ici, pe colo, dar rezolvabile.

Cât despre Flori, nu m-am putut abţine. I-am dat telefon. Toată ziua nu mi-a ieşit din minte!  Mi-e teamă să nu creadă că o abandonez! Şi bine am făcut! Mi-a răspuns foarte rece, reproşându-mi despărţirea fără cuvinte. Dar după ce mi-am cerut scuze şi i-am explicat absenţa mea s-a schimbat. A devenit caldă, înţelegătoare.

Astăzi am priceput că nu am nevoie doar de sex, o vreau pe ea, întreagă, cu trup şi suflet! Să-i ofer tandreţe,  ocrotire, siguranţă! Iubita mea să se simtă regină! Ar fi trebuit să-i spun o poezie! Ceva de Lucian Avramescu sau Octavian Paller. Îmi plac foarte mult. Dar nu este timpul pierdut!

...Asta este, trebuie să recunosc, m-am îndrăgostit! Nu ca un adolescent, ci ca un bărbat matur, care doreşte să se ofere iubitei cu tot ce are mai bun! Să-i dau telefon, să-i spun noapte bună!

 

Flo i - ora 23:30

 

După noaptea aproape nedormită, ziua mi se părea mohorâtă, cum se spune,”nu-mi erau toţi boii acasă”. Am avut un vis ciudat. A început ca unul erotic, este pentru prima oară, nu mi s-a mai întâmplat până acum. Eram împreună cu Dragoş şi ne iubeam nebuneşte! Eu ştiam că nu este real, că sunt în domeniul oniricului, dar tot îmi reproşam că nu mai am ruşine, cum pot să mă dau astfel unui bărbat? Apoi scena s-a schimbat, construiam împreună ceva, puneam cărămizi una peste alta, le alegeam să fie perfecte, să nu aibă ciobituri. Nişte copii ne ajutau chipurile, deşi mai mult se încurcau printre picioarele noastre. Însă eram fericiţi, ne construiam casa noastră! La un moment dat, Dragoş nu mai era, casa la care lucram se dărâmase, iar eu plângeam pe ruine! Trebuie să fiu atentă! Am mai avut vise premonitorii când eram studentă, în legătură cu subiectele de la  examenele de microbiologie şi histologie! La primul ştiam, cred că era teama de a nu mă face de râs, dar la histo nu prea aveam habar, am învăţat subiectele care mi s-au arătat şi am luat nota nouă! Interpretând, înţeleg că este vorba despre dragostea noastră, o edificăm cu mare atenţie, bucăţică cu bucăţică şi de nu voi avea grijă de ea, voi distruge totul!

Din acest motiv nu am dormit toată noaptea, iar dimineaţa mi se părea cenuşie. Până la prânz, când m-a sunat Dragoş! Când i-am văzut numele pe monitorul mobilului, inima a luat-o din loc! În primele momente nici nu voiam să-i răspund, mă aşteptam să-mi spună că totul s-a terminat! Distrusesem ceea ce el începuse să construiască! Se adeverea visul! Apoi mi-am luat inima în dinţi şi, bloc de gheaţă, i-am răspuns!... cerul s-a înseninat, soarele a apărut, iar în vişinul din curte a început un concert de zile mari! Greşisem! Îşi cerea scuze pentru luni dimineaţa şi mă anunţa că este în delegaţie până miercuri. Mâine ne vedem!

Mi-am promis că voi scrie în jurnal tot ce gândesc, ce simt. Să mă întorc la analiza sentimentelor mele. Cum a început povestea? Mi-a zâmbit! Nu a menţionat nimic. În subconştient am ştiut. Am ameţit. A fost mai mult decât atât ce m-a cuprins. Îmbrăţişările lui.. Nu au fost multe, dar apropierea, căldura sufletescă, tandreţea...  cu el mă simt ca o regină! Feromonii, bată-i vina! Şi dopamina, norepinefrina, serotonina şi hormonii opioizi, toate  responsabile că nu mă mai pot concentra, inima mea o ia la galop când mă gândesc la el, în stomac am fluturi şi... am luat-o razna! De unde vine fericirea ce m-a cuprins după telefonul lui Dragoş? Cred că îl iubesc! Deşi nu prea are sens fiindcă mă mut la Constanţa. Ochii care nu se văd, se uită, aşa se spune! Dar ce ar fi dacă l-aş întreba direct: mă iubeşti? Şi aş completa: eu te iubesc! Eşti de acord să ne facem analize, să vedem cât de tare suntem îndrăgostiţi unul de altul? Să ne dozăm hormonii iubirii?... Ar zice că sunt nebună, sau m-ar lua de mână şi ar spune, hai!...  Sună telefonul. Este Dragoş! Ce s-o fi întâmplat? Nu mai vine mâine? Cu mâna tremurândă, apăs tasta verde: “Bună seara Flori, mâine poţi pleca mai devreme de la serviciu?” “Da.” “Atunci vin să te iau de acasă la ora trei, după prânz. Mergem într-o excursie, să te îmbraci mai elegant.” “Bine că mi-ai spus! Chiar m-aş fi îmbrăcat pentru o excursie!”

“ bună seara, iubito, te aştept ca din cer
să-mi aduci continente de palid mister
cu trenul acesta personal şi stingher
bună seara, iubito, te-aştept ca din cer

bună seara, iubito, pot să-ţi spun prin cuvinte
că puţine mai sunt pe pământ lucruri sfinte
că intră iubiri prematur în morminte

bună seara, iubito, pot să-ţi spun prin cuvinte

bună seara, iubito, sunt destui care vor
să ne pună la uşa iubirii zăvor
să pună cătuşe cuvântului dor
bună seara, iubito, sunt destui care vor

bună seara, iubito, te aştept ca şi când
numai dragostea noastră ar fi pe pământ
mai presus de căderi, de măriri, de cuvânt
bună seara , iubito, te aştept...”

“Mulţumesc!...  Îmi place foarte mult Lucian Avramescu!” doar atât am putut îngăima, iar el a închis brusc telefonul.

Eros – 0:00

 

Uau, m-au făcut praf! Introspecţii, poezii! Mă depăşesc! Trebuie să discut cu Afrodita!

[Sofia Sincă]

''Uau, m-au făcut praf! Introspecţii, poezii! Mă depăşesc! Trebuie să discut cu Afrodita!'' - acelaşi lucru aş spune şi eu, la fel cu Eros.

Dar aş mai adăuga, parcă textul este scris de altcineva... Tehnica lui, modul de exprimare sunt schimbate în bine, mai evoluate. Să înţeleg că foloseşti cel puţin două moduri de exprimare în acest jurnal? Unul în dialoguri şi între ele şi altul în introspecţie? Să-ţi spun drep eu îl prefer pe al doilea.

Sau, sătulă de termeni elevaţi, de multiplii termini lungi şi greoi ai medicinii te-ai hotărât să scrii cu cei mai simpli...

S-a scăpat un typo: le voi prda - preda

Cu plăcerea textului, aştept continuarea, Sofy!

[Corina Militaru]

"Cine sunt Eu?" Va afla Flori raspunsul? Astept continuarea.

Cu prietenie,

[Stefana Ivanescu]

1. Mulţumesc pentru typo. Am corectat. Am evoluat, atenţia a crescut, iar pentru alte aspecte, de mult uitate, m-a ajutat mult "Cursul de limba română".

2. În privinţa stilului... ce pot spune? Sunt amatoare în ale "condeiului", aşa că voi spune cum mă pricep. Într-adevăr, în dialogurile directe este mai limpede, mai direct, mai curgător. Dar asta este exprimarea liberă. Bineînţeles, cu nuanţe date de educaţie, cultură, profesie. In introspecţie este normal să fie alt stil. Mai propriu, mai fără ocolişuri, persoana vorbeşte cu şi despre sine, nu se controlează, un jurnal nu este făcut să fie citit de alţii. Apare fuga de idei, sunt amestecare, deoarece ambii sunt tulburaţi de situaţia creată. Dragoş însă este mai "exprimentat", realizează mai rapid ce se întâmplă cu el, aşa că introspecţiile lui sunt mai scurte. Cu Flori este o altă poveste, a primit o educaţie mai rigidă, şi-a refulat condiţia de femeie, până acum s-a exprimat doar profesional şi, indirect se înţelege acest lucru, ca mamă. Relaţia de cuplu cu fostul soţ a dat greş, iar acum se teme, experienţa ei este redusă în acest domeniu şi pe deasupra este şi una nefericită. Nu este normal să nu-şi dea seama ce se întâmplă cu ea? Îi este greu să se autodepăşească, motiv pentru care în încercarea de a-şi lămuri sentimentele legate de Dragoş, apelează la ceea ce îi este familiar: domeniul medical, al analizelor de laborator.

Mie personal, ca autor, îmi este mai confortabil dialogul direct. Poate fi şi deformaţie profesională. Introspecţiile presupun muncă multă, în cazul în speţă să realizezi fuga de idei, acestea să fie totuşi legate printr-un fir comun, să redea tulburarea personajelor... mie, ca începător îmi este destul de greu. Eu însămi, prin temperament şi formaţie profesională, nu sunt o lirică. Dar dacă aţi pus problema aşa cum aţi pus-o, înseamnă că ceva, ceva am reuşit!

3 Până acum, trăirile celor două personaje sunt senzoriale. Nu am ce face... feromonii şi dopamina îşi spun cuvântul.

4. Mulţumesc, aştept în continuare părerile voastre.  Cu sinceră stimă,