Reîntoarcerea

[Calin Andreea]

Mergând de-a lungul coridorului bătrân puteam, prin clepsidra timpului, să aud din nou acei pași zvelți, plini de bucurie care întotdeauna se îndreptau spre mine. Razele fugare ale soarelui se împingeau una pe cealaltă ca apoi revărsându-se printr-un geam uzat, să  umple holul fostului liceu de ochii lui carismatici și blânzi, ochi de care nici în momentul de față nu am putut să scap. Figura lui de copil îndrăgostit din ciclul superior se contura mereu puțin câte puțin în capul meu. Imaginea era atât de clară precum cea a unei fotografii... da... asta era€... o fotografie pe care viața mi-o arăta în fiecare ceas petrecut pe Pământ. Oh, Doamne€, ce n-aș da ca ochii mei să se împleticească încă o dată în labirintul ocular pe care doar el îl putea crea; ce n-aș da să îl mai privesc măcar pentru o secundă si să-mi pierd din nou sufletul  în lumina  ce-i domina ochii. Să zâmbesc tâmp în fața lui neputându-mi controla mușchii feței; să încep să debitez aiureli de tot felul  ca un om beat, obsedat de discuții tarzii. Ce n-aș da să nu fi plecat în ziua aceea blestemată din țara  și să nu ne fi despărțit punând între noi prăpastia muntelui Tiger.

Mergeam cu pas greoi legănându-mă ba pe stânga, ba pe dreapta,  asaltată de cuvinte, fraze, imagini ce nu puteau să dispară. Venisem aici ca se le înfrunt, să le dobor și să aștern peste ele pătura indiferenței, să le îmbrac în invizibilitate astfel încât niciodată să nu le mai reîntâlnesc, niciodată să nu mai stau plânsă pe fotoliul cenușiu din camera mea și cu mâinile lăsate în voia sorții, să reincep cântarea tristeții. Dar, deși făcusem asta cu un scop clar, nu numai că nu reușisem nimic, dar amintirile se amplificau, deveneau mai puternice, creau o durere insuportabilă, inumană.  Îmi simțeam capul prins între două gheare uriașe,  două gheare de grifon care îl strângeau din ce în ce mai tare voind parcă să îl sfărâme.

 Începusem să număr 10, 11, 12, 13, 14, 15...15... mă oprisem la numărul acesta. De fapt nu mă oprisem la număr, ci la privirea caldă și blajină pe care din pragul clasei lui mi-o arunca. Stătea acolo prins în sfera vârstei adolescentine și mă privea. Mă privea la fel de îndrăgostit, la fel de melancolic, de timid, la fel de copilăros și rascolitor ca în timpul semestrelor, la fel ca în prima și în ultima zi de liceu.

Trecusem cu trupul meu prin el. Era doar proiecția banală a închipuirii, o nălucă, o fantasmă ce va bântui mereu cu toiagul sentimentelor inima unei "œeu” pierdută în trecut. Prin parfumul florilor veștejite îmi căutam drum. Intrasem în fostă lui clasă. Băncile erau aceleași. Chiar și după unsprezece ani, după miile de copii ce au trecut de această ușă și au pășit în sală văruita în alb monoton, parfumul lui de "œGiorgio Armani” încă se mai distingea. Puteam să cuprind cu brațele toată clasa. Știam locul fiecărui copil ce învățase alături de el. Știam locul lui Dan, al lui Marius, al lui Răzvan, știam banca ce cândva era plină de fardurile Iuliei și de notițele foarte importante ale Mariei, știam chiar și banca lui care , deși nu în centrul clasei, acapara toată scena. Băncile erau șubrede, neîngrijite și găurite. Pe unele se puteau observa câteva desene și ele bătrâne. M-am așezat în bancă. Pe tabla ponosită și plină de însemne , filmul se derula din ce în ce mai repede. Mă vedeam pe mine râzând și chicotind în clasă lor la orele de istorie , mă vedeam în pauze desenând or scriind pe tablă, mă vedeam plină de viață în banca lui odihnindu-mă cu capul pe un ghiozdan mare și galben. Am încercat să clipesc de mai multe ori,  speram să mă trezesc dar nu reușisem.Am încercat să mă ridic dar parcă doctorii trecutului mă anesteziaseră gata să îmi facă o operație pe creier pentru a introduce și mai multe evenimente. Să închid ochii nu puteam, să mă ridic nu puteam...atunci ce puteam face ? Puteam să privesc oare la mine și la el, la acei tineri prinși în jocul dragostei și fără remușcări să zâmbesc spunând "€œDa, ăștia da ani frumoși, cei mai frumoși ani din viața unui om .” Puteam să rezist la o asemenea durere care mă sfâșia parcă mai tare decât precedenta? Mă gândeam că dacă aș reuși să opresc timpul aș putea cumva să opresc derularea filmului, dar cine în afară de Dumnezeu are puterea de a înfăptui minunea asta? Cine altcineva mai e capabil să se joace cu  forțele neomenești? Cu puterea sa, timpul, ar fi în stare să zdrobească suflarea ierbii și să prindă între colți suflul fantomelor lăuntrice bolnave de trecut. Acesta ar avea posibilitatea să înghită fluturii vieții noastre și să îi transforme, în interiorul lui, în nimicuri puerile astfel încât moartea să nu fie altceva decât un remediu, un leac acordat lor pentru a-i salva. Lacrimile mi-au îngreunat privirea iar rola se blocase pentru câteva secunde. Reușisem să mă ridic de pe scaun. Filmul ce tocmai îl urmărisem dispăruse pentru moment. Îmi era frică. Nu știam când voi fi iar prada nejutorată a deceniilor trecute.

  Mă apropiasem de fereastră. Când eram în liceu, puteam să zăresc o perdea de verdeață ce acapara aleea mică cimentată, care făcea trecere între curte și intrarea profesorilor, punând la îndemână  cinci sau șase băncuțe cu mese frumos aranjate. Obrajii îi simțeam sângerii iar pielea mi se făcuse de găina. Îmi doream să fug, să scap de aici , dar voința îmi era împiedicată de alta ce își dorea scaldarea în amintirea propriu zisă.

Continuam să merg prin clasă. De-a lungul peretilor erau tot felul de picturi, de imagini, de proiecte. Unul dintre ele era al lui: pe un carton mai mult glben decât alb lipise în colțuri câteva fotografii cu clasa ca apoi să continue cu o ghirlandă de vorbe ce ducea ușor, ușor către centru. Acolo erau câteva note muzicale pe un portativ iar dedesupt însoțind versurile inegalabile ale Stelei Enache din melodia "œAni de liceu” pusese o poză a unui ceas fără limbi.

 Rătăcind cu mintea prin troienele de întâmplări reînviate parcă de acest decor familiar, începeam să port o teamă teribilă. Mă gândeam la el ca la o persoană ce a reușit in viață. Nu mai vorbisem de unsprezece ani din cauza celor petrecute la 18 ani. La vârsta majoratului eu aveam lacrimi în ochi că am crescut, nu-mi petreceam timpul  prin cluburi, nu vedeam filme împreună cu cei mai buni prieteni ci învățam pentru medicină . Dădusem examenul de Cambridge și îl luasem cu brio. Acum nu mai trebuia decât să aștept 1 septembrie ca să plec din țară...

                                  

                                                                 Va continua!

 

 

[Vasilisia Lazăr]

Scrierea aceasta aparține unei fetițe de 15 ani? Nu aș crede. :)

Bravo, Andreea! Mergi pe drumul acesta ÎNAINTE! Merită.

Te-am așezat în rândul prozatorilor de pe acest site.

http://insemneculturale.ning.com/page/biblioteca-noastr

[Calin Andreea]

Nu pot spune altceva decat : multumesc! Multumesc pentru comentariu, multumesc pentru ca m.ati trecut si pe mine in randul prozatorilor si nu in ultimul rand, multumesc pentru indemn! 

Cu drag,

Andreea

[Vasilisia Lazăr]

Nu, nu în ultimul rând. :) E în ordinea în care am creat pagina.

[Sofia Sincă]

 Andreea... dar esti o prozatoare in adevaratul sens al cuvantului. Ador descrierile nostalgice pe care le/ai adus aici in fata noastra (ca un om mare)... Ai mina de scriitor, draga mea. Continua! Din text se observa cat de drag iti este liceul tau, cu tot ce cuprinde el, incat iti scrii amintirile din viitor. Frumos mesaj!

Iti scriu cateva greseli de tastare /  scaldarea, familiar si ar mai fi numeralele care trebuie scrise cu litere, in afara numerotarii aceleia. Tot legat de ortografie, sa lasi spatiu intre punct si urmatoarea litera cu care incepe fraza.

Ma declar cititoarea ta permanenta, Sofy!

Astept continuarea.

[Calin Andreea]

Woooow! Cititoarea mea permanenta? Multumesc!!!

Cu siguranta voi continua sa scriu si sper ca din ce in ce mai bine. Greselile le voi corecta imediat.

Sper ca si urmatoarea proza sa va placa la fel de mult.

Cu prietenie,

Andreea

 
Sofia Sincă a spus :

 Andreea... dar esti o prozatoare in adevaratul sens al cuvantului. Ador descrierile nostalgice pe care le/ai adus aici in fata noastra (ca un om mare)... Ai mina de scriitor, draga mea. Continua! Din text se observa cat de drag iti este liceul tau, cu tot ce cuprinde el, incat iti scrii amintirile din viitor. Frumos mesaj!

Iti scriu cateva greseli de tastare /  scaldarea, familiar si ar mai fi numeralele care trebuie scrise cu litere, in afara numerotarii aceleia. Tot legat de ortografie, sa lasi spatiu intre punct si urmatoarea litera cu care incepe fraza.

Ma declar cititoarea ta permanenta, Sofy!

Astept continuarea.

[Mihaela Suciu]

Scrii minunat. Am să citesc continuarea.

[Ion Lazăr da Coza]

Dragă Andreea, am citit un text bun pe care l-aș reciti oricând cu plăcere și a cărui continuare o aștept cu interes.

Ți-au fost arătate câteva greșeli de tastare, de exprimare, de punctuație, diacritice lipsă etc. Ține cont de observațiile care ți se fac și încearcă să nu mai repeți aceste greșeli. Îți recomand să-ți instalezi Microsoft Word pe computer/laptop și să lucrezi cu el.

De fapt și de drept e o expresie juridică. Nouă, literaților, ne ajunge doar De fapt.

Cu drag,

da Coza

[Calin Andreea]

Domana Mihaela multumesc de popas! Sper sa va placa si continuarea.

Mihaela Suciu a spus :

Scrii minunat. Am să citesc continuarea.

[Calin Andreea]

Domnule da Coza va multumesc! Ma bucur tare mult ca v-a placut textul .

Greselile le voi corecta iar pe viitor voi tine seama de ele. Am sa imi descarc si Microsoft Word pentru a lucra mai usor.

Cu drag,

Andreea.

Calin Andreea a spus :

Domana Mihaela multumesc de popas! Sper sa va placa si continuarea.

Mihaela Suciu a spus :

Scrii minunat. Am să citesc continuarea.

[chindea maria elena]

Dragă Andreea, îţi mărturisesc din start că eu nu prea sunt o cititoare de proză scurtă - cred că n-am citit mai mult de 40 de proze în ultimul an! Nu pentru că nu mi-ar place - pur şi simplu momentan sunt focalizată asupra poeziei (datorii de spirit), aşa că eu am rămas cu marea proză a clasicilor şi moderniştilor (români şi străini) pe care am "sorbit-o" până acum 10 ani! Aşa că se poate ca ceea ce-ţi voi scrie să fie total aiuristic! Dar să nu te îndoieşti de sinceritatea mea!

Este clar că scanarea ta prin "amintiri" este matură, responsabilă a gestului "dezvăluirii" interioare! Ce m-a "şocat" (la modul plăcut) este felul cum descrii "locul infracţiunii", decorul în care plasezi "acţiunea"! Am observat, în puţinul pe care l-am citit eu, că se pune un accent deosebit pe "acţiune", mai puţin pe coordonatele locului unde se desfăşoară o manifestare umană (care abia sunt schiţate din goană) şi foarte puţin pe mareele interioare care generează revărsările noastre în afară! Fără să fac o asociere de stil (e clară diferenţa), descrierile tale mi l-au adus în memorie pe Balzac, care descria caldarâmul mahalalelor pariziene "vorbind" despre curtezane! Poate duioşia şi tandreţea personificării personajului arhitectural numit "liceu" - poate pedalarea ta pe alte clapete decât umanitatea care se caută pe sine înstrăinându-se, care nu-şi mai acordă timp să se privească!!!! Dincolo de talent - asta mi-a creat proza ta: o stare de odihnă în mine, de centrare! Continuă-ţi forările cu aceeaşi grijă a filigranărilor! Succes! Te îmbrăţişez cu toate luminile mele! Cu drag, Gerra              

[Calin Andreea]

Doamna Gerra , multumesc mult pentru parerile dumneavoastra. Am incercat ca aceasta scriere sa fie una matura, deoarece trebuia sa transmit gandurile si sentimentele unui adult care sunt diferite de cele ale unui copil. Din momentul in care cititorul stie ce simte personajul, intelegerea unui text este mult mai usoara. Prin aceste sentimente o mare parte din opera s.a conturat.

Ma bucur ca a fost o lectura linistitoare care v.a placut.

Cu respect,

Andreea

chindea maria elena a spus :

Dragă Andreea, îţi mărturisesc din start că eu nu prea sunt o cititoare de proză scurtă - cred că n-am citit mai mult de 40 de proze în ultimul an! Nu pentru că nu mi-ar place - pur şi simplu momentan sunt focalizată asupra poeziei (datorii de spirit), aşa că eu am rămas cu marea proză a clasicilor şi moderniştilor (români şi străini) pe care am "sorbit-o" până acum 10 ani! Aşa că se poate ca ceea ce-ţi voi scrie să fie total aiuristic! Dar să nu te îndoieşti de sinceritatea mea!

Este clar că scanarea ta prin "amintiri" este matură, responsabilă a gestului "dezvăluirii" interioare! Ce m-a "şocat" (la modul plăcut) este felul cum descrii "locul infracţiunii", decorul în care plasezi "acţiunea"! Am observat, în puţinul pe care l-am citit eu, că se pune un accent deosebit pe "acţiune", mai puţin pe coordonatele locului unde se desfăşoară o manifestare umană (care abia sunt schiţate din goană) şi foarte puţin pe mareele interioare care generează revărsările noastre în afară! Fără să fac o asociere de stil (e clară diferenţa), descrierile tale mi l-au adus în memorie pe Balzac, care descria caldarâmul mahalalelor pariziene "vorbind" despre curtezane! Poate duioşia şi tandreţea personificării personajului arhitectural numit "liceu" - poate pedalarea ta pe alte clapete decât umanitatea care se caută pe sine înstrăinându-se, care nu-şi mai acordă timp să se privească!!!! Dincolo de talent - asta mi-a creat proza ta: o stare de odihnă în mine, de centrare! Continuă-ţi forările cu aceeaşi grijă a filigranărilor! Succes! Te îmbrăţişez cu toate luminile mele! Cu drag, Gerra              

[chindea maria elena]

Draga mea, e o regulă de aur care spune "că nu poţi manifesta decât ceea ce este în tine"! Chiar dacă preocupările fireşti vârstei tale sunt preponderent pe alte laturi ale existenţei, e clar că n-ai fi putut impresiona prin grija detaliului şi duioşia atingerii de materie şi de oameni în creionările unei "poveşti" dacă n-ai fi avut nişte date intelectuale şi emoţionale (chiar în mugur) native! Chiar dacă vrea să interpreteze un rol de compoziţie - un actor trebuie să găsească în el o "fundaţie" pe care să-şi construiască "minunea"! Altfel totul e o "făcătură" care nu convinge pe nimeni - şi-i pleacă publicul din sală! La tine n-a plecat nimeni - deci "construcţia" e bună! Şi dacă ţi-a zis-o şi Sofy, care e un critic avizat şi sensibil al literaturii în general - şi care mai e şi scriitoare de proză, apoi poţi să crezi! Să nu te descurajeze obstacolele! Încredere şi perseverenţă! Ai de unde şi ai cu ce! Vânt la pupa! Drag, Gerra      

Calin Andreea a spus :

Doamna Gerra , multumesc mult pentru parerile dumneavoastra. Am incercat ca aceasta scriere sa fie una matura, deoarece trebuia sa transmit gandurile si sentimentele unui adult care sunt diferite de cele ale unui copil. Din momentul in care cititorul stie ce simte personajul, intelegerea unui text este mult mai usoara. Prin aceste sentimente o mare parte din opera s.a conturat.

Ma bucur ca a fost o lectura linistitoare care v.a placut.

Cu respect,

Andreea

chindea maria elena a spus :

Dragă Andreea, îţi mărturisesc din start că eu nu prea sunt o cititoare de proză scurtă - cred că n-am citit mai mult de 40 de proze în ultimul an! Nu pentru că nu mi-ar place - pur şi simplu momentan sunt focalizată asupra poeziei (datorii de spirit), aşa că eu am rămas cu marea proză a clasicilor şi moderniştilor (români şi străini) pe care am "sorbit-o" până acum 10 ani! Aşa că se poate ca ceea ce-ţi voi scrie să fie total aiuristic! Dar să nu te îndoieşti de sinceritatea mea!

Este clar că scanarea ta prin "amintiri" este matură, responsabilă a gestului "dezvăluirii" interioare! Ce m-a "şocat" (la modul plăcut) este felul cum descrii "locul infracţiunii", decorul în care plasezi "acţiunea"! Am observat, în puţinul pe care l-am citit eu, că se pune un accent deosebit pe "acţiune", mai puţin pe coordonatele locului unde se desfăşoară o manifestare umană (care abia sunt schiţate din goană) şi foarte puţin pe mareele interioare care generează revărsările noastre în afară! Fără să fac o asociere de stil (e clară diferenţa), descrierile tale mi l-au adus în memorie pe Balzac, care descria caldarâmul mahalalelor pariziene "vorbind" despre curtezane! Poate duioşia şi tandreţea personificării personajului arhitectural numit "liceu" - poate pedalarea ta pe alte clapete decât umanitatea care se caută pe sine înstrăinându-se, care nu-şi mai acordă timp să se privească!!!! Dincolo de talent - asta mi-a creat proza ta: o stare de odihnă în mine, de centrare! Continuă-ţi forările cu aceeaşi grijă a filigranărilor! Succes! Te îmbrăţişez cu toate luminile mele! Cu drag, Gerra