Reflecţii... medicale(!?) 1.Punctul de vedere al pacientului (Dacă-i musai, te şi-mbolnăveşti...)

[ELENA AGIU-NEACSU]

Să nu dea dracu’ să te-mbolnăveşti că ai băgat-o pe mânecă, da’ ce zic eu, ai încurcat-o rău! Păi da, pentru că dacă, Domne fere’, n-ajungi la urgenţă unde dai sigur colţu’, deci nu se pune, şi îşi bagă coada vreun drac (iarăşi dracu’, ce să-i faci, se bagă-n toate ca musca-n lapte!), dacă ai norocul, zic, să nu te simţi bine şi te duci la medicul de familie aşa, pe nepusă masă, e de belea, ce mai... Şi dacă pe deasupra îndrăzneşti cumva să-i ceri trimitere pentru analize ca să vezi cum stai cu sănătatea, de exemplu, ţi-ai dat foc la valiză. Auzi mata, zice, analizele nu se recomandă la cerere şi numai în cazul în care, ştiu eu, te umfli de la ficat, de la drenaj prost, mă rog, esenţa e că dacă nu dai plicu’, atenţia, nu primeşti recomandarea. Da... E musai bolnav să fii ca să-ţi permiţi un asemenea favor. Da’ românu’ e inventiv, dom’le, şi când îşi pune-n cap ceva, reuşeşte. Aşa şi cu analizele. Găseşte el ceva şi dacă e musai, se şi-mbolnăveşte. La comandă, ce mai! Dar cum este galanton din fire, dă şi şpaga. Dacă trebuie!? Adică ce om este el în faţa lui!? Fudulia asta îl bagă în multe belele. De bună seamă n-a auzit sau nu vrea să audă că „Prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul”. Da... Şi nu bat câmpii cu astfel de afirmaţii, aş vrea eu, dar vă spun caz concret în care două femei se întrebau în faţa cabinetului cât să dea medicului din policlinică pentru o semnătură şi-o ştampilă. Am încercat să le lămuresc că au diagnosticul dat de medicul unde fuseseră internate şi că specialista din policlinică nu are cum să-l schimbe, dar eu am vorbit, eu am auzit. Am văzut cu ochii mei cum cea care a intrat prima i-a făcut semn celei de-a doua că a dat o foaie, bani mari pe atunci (anii nouzeci!)... Bine a zis cine-a zis că şi prostia şi domnia se plătesc. Ce voiam să demonstrez eu este că şi noi, pacienţii, avem partea noastră de vină. Noi suntem aceia care încurajăm şpaga. Dacă nimeni nu ar mai cotiza, am fi trataţi toţi la fel, mai bine sau mai puţin bine, nu ştiu, dar a intrat în conştiinţa colectivă ideea complet eronată că dacă dai, şi primeşti. Aşa o fi în alte privinţe, dar medicul este plătit pentru a ne consulta şi pentru a prescrie după caz analize, tratament. Asta în teorie... Şi cum toţi cunoaştem diferenţa dintre teorie şi practică, până una-alta dăm dreptul, iar doctorul ne cadoriseşte cu o boală pe măsură şi cu un tratament aşijderea. Pentru că, atenţie, un bolnav gros la pungă se întreţine ca să cotizeze chiar lunar dacă se poate. Başca şpaga, başca tratamentul, başca analizele! De un asemenea bolnav „sănătos” trebuie ţinut cu dinţii, ba chiar trebuie trimis la specialist spre confirmarea diagnosticului ca să-l fidelizăm (sic!). Specialistul are un cuvânt greu şi dacă îţi întăreşte bănuiala, creşti în ochii pacientului. Vede cât eşti de inteligent şi-ţi va fi recunoscător. Şi apoi mănâncă şi specialistu’ o pâine. Citeşte încă o dată analizele, eventual îţi confirmă diagnosticul, nuanţând desigur aspectul problemei etc. şi sistemul funcţionează ca uns, fiind uns şi la propriu.
Vezi, din punctul ăsta de vedere, al jecmănelii fără scrupule a umilului pacient, medicii sunt uniţi. Şi dacă stăm şi ne gândim bine, până la urmă medicul de familie are dreptate. Dacă, Doamne fere’, ai vreo boală pe care el ca generalist n-o poate depista, de ce ar risca la o adică!? Aşa mănâncă şi unul şi altul o pâine muncită. Şi tu ca pacient eşti mulţumit că ai ce înghiţi dimineaţa, la prânz şi seara (după caz şi după nevoie sau... pe potriva pungii !) şi ei ca medici sunt mulţumiţi că au pus gheara pe un client fidel. Pentru că, da, prin optica medicului, a farmacistului din capitalism nu eşti decât un client. Ce dovadă mai vrei decât cardul de sănătate pe care l-ai primit, precum primeşti card de la orice market ce se respectă. Şi dacă nici medicii nu se respectă, d-apoi cine!? Că-n ceea ce ne priveşte, ştim cum stă treaba. Hai noroc şi... sănătate! Hapciu!