Rătăcirile lui Don Quijote în vreme de „Război și Pace”  (8)

  

    Când ajunsesem la finele primului volum din „Război și pace” a lui L.N. Tolstoi și am citit scena bătăliei de la Austerlitz, aceea în care prințul Andrei Bolconski „nu mai văzu însă cum se isprăvi lupta”, deoarece un soldat francez din apropierea lui „îl lovise puternic cu ceva în cap” și el cade,  rănit, pe câmpul de luptă, m-am întrebat a una și a o mia oară de ce privise el cerul, cu alți ochi și rostise ca pentru sine: „altfel alunecă acum norii pe cerul înalt și nesfârșit”. Cum altfel?! Spune prințul: „De ce oare n-am văzut mai înainte cerul acesta așa de înalt?” Și am recitit scena descrisă de Tolstoi (cap. 16 partea III, vol 1) de nenumărate ori. Dar tot nu m-am dumirit cum e să priveşti cerul şi să înţelegi că acolo e moartea. Pesemne, doar să fii în locul lui Zaharia Stancu (din relatarea Sânzianei Pop), cel care fugea de moarte cu tot cerul deasupra sa: „Nu ştii? Mă caută moartea. Dacă nu fug, mă prinde imediat”. Apoi, dintr-o dată, ai revelaţia bătrânului Lev Nicolaevici Tolstoi (descrisă de Ion Druță), la miezul nopţii, prin pădurea de la Iasnaia Poliana: „Nu există moarte, nu există moarte!” – frază care mie îmi părea un ţipăt disperat, ţâşnit, peste un continent pustiu. Şi pesemne, ecoul încă mai răsună și-acum în pădurea de mesteceni. Laşi cartea de o parte şi rămâi pironit cu ochii în gol, ascultând ecoul strigătului îndârjit al bătrânului Tolstoi. Ți-l închipui alergând, ca Zaharia Stancu, cu moartea pe urmele sale? Tolstoi te introduce în atmosfera maselor mari (trupele armate) și uiți că ar fi de unul singur pe pământ.

            După ce trupele lui Kutuzov părăsiră Moscova, fără nici o bătălie, și trupele lui Napoleon își făceau apariția la porțile Moscovei părăsită de locuitorii ei, familia Rostovilor părăsiseră conacul cu ceva calabalâc și cei câțiva ofițeri răniți, poposiți la conac după retragerea bătăliei grozave de la Borodino. Bătălia fusese (după spusele ofițerilor) câștigată de trupele lui Kutuzov, cel care nu își savurase victoria și dăduse ordin ca armata sa să se retragă spre Moscova. Retragerea (și nici măcar apărarea Moscovei, așa cum promisese) a rămas marea enigmă din mintea lui Kutuzov. Să fi plănuit el, ori să fi avut revelația a tot ceea ce avea să se întâmple după Borodino, Tolstoi nu explică ci lasă acțiunea să își urmeze cursul. În această retragere, într-o caleașcă se afla, în acest convoi, și prințul Andrei, grav rănit de o ghiulea care-i sfârtecase stomacul pe câmpul de la Borodino. Convoiul Rostovilor poposise în satul Mătișci. De acolo, în urma lor, mult în depărtare se zăreau focurile din Moscova. Moscova ardea din temelii. La Mătișci află Natașa Rostov (fosta logodnică a prințului Andrei – după moartea soției sale Liza se logodiseră), de prezența lui Andrei printre ei. Toți ai casei știau de prezența prințului acolo. Natașa află asta abia într-o seară. Cu o lumânare în mână ea se strecurase prin odăile răniților și ajunse în camera unde zăcea fostul ei logodnic. Scena reîntâlnirii dintre cei doi eroi e zguduitoare: „Era așa cum îl știa; dar culoarea aprinsă a feței, ochii strălucitori ațintiți ca-n extaz asupra ei și, mai ales, gâtul delicat de copil, care apărea de sub gulerul răsfrânt al cămășii, îi dădeau un aer de copil nevinovat, pe care ea nu-l văzuse niciodată la dânsul”.  La vederea Natașei, el zâmbi și-i întinse mâna. Era cu Evanghelia la căpătâi. O ceruse, în ultima vreme, doctorului. În agonia sa, de dinaintea apariției fetei, prințul tocmai și-o imagină pe Natașa: „nu așa cum și-o închipuia dinainte, adică numai cu farmecul frumuseții ei; îi văzu pentru prima oară și-i înțelese suferința, sentimentele, rușinea și căința”. (Era vorba despre căința Natașei, care rupsese logodna cu prințul pentru că iubirea instantanee pe care i-o arătase ofițerului Anatol Curaghin îi luase mințile). Anatol „stricatul acela”, era fratele soției lui Pierre Bezuhov. Apoi, fuga cu troica, eșuată, de fapt o răpire plănuită de ofițerul Curaghin, lăsase în inima amândurora răni adânci. Pierre Bezuhov fusese acela care îi făcuse cunoștință lui Andrei, cu Natașa. Era la balul dat în noaptea de revelion, anul 1810, la un mare demnitar din epoca Ecaterinei, bal la care fusese invitat însuși împăratul Alexandru. Prințul o invitase la dans iar Natașa atâta așteptase: „Te așteptam demult” – părea să spună. Prințul era unul dintre cei mai buni dansatori ai timpului său iar Natașa dansa perfect. Când îl cunoscuse (la acel dans) pe Andrei, Natașa „niciodată, în viața ei, nu fusese atât de fericită”. După bal prințul Andrei le făcuse o vizită Rostovilor pentru a se convinge de dragostea iscată din senin pentru Natașa. Apoi la nici trei săptămâni (după o discuție încurajatoare cu Pierre, Andrei descinse la Rostovi pentru a-i cere mâna logodnicei sale). Și din acel moment i se hotăra destinul. În acea zi Andrei o întrebase pe Natașa dacă-l iubește, iar ea răspunsese printre lacrimi de plâns: „Ah, sunt atât de fericită...”

     Dar să ne întoarcem la acele zile de dinaintea morții lui Andrei Bolconski. Aflând de la Rostovi că fratele ei se afla împreună cu Rostovii la Iaroslavl, prințesa Maria le făcu o vizită. Prințesa Maria fusese cea care presimțise (după logodna fratelui ei cu Natașa) că el iubea pentru prima și ultima dată în viață. Când prințesa sosi la Rostovi, Natașa era la căpătâiul prințului Andrei. Pe patul de moarte prințul o întreabă pe sora sa dacă s-a întâlnit cu Nicolai Rostov, spunându-i cât de mult o iubește acela. Apoi îi vorbește despre cele citite în Evanghelie. Asta pentru că: „Prințul Andrei nu numai că știa că moare, dar și simțea că moare, că a și murit pe jumătate”. Când Natașa, aflată în ultima zi la căpătâiul lui Andrei, fu întrebată de acesta, dacă va trăi, ea îl încurajează: „sunt convinsă, sunt convinsă!”. Iar el îi dă replica nimicitoare: „Ce frumos ar fi!”.

            Facem ce facem și revenim la iscusitul și temerarul Don Quijote fiindcă el bântuie în fiecare dintre personajele lui Tolstoi. Dacă e să-l asemănăm chiar pe împăratul Napoleon cu Don Quijote veți fi mirați și pe bună dreptate o să vă și întrebați: de unde până unde! Păi, ia să vedem ce scrie Tolstoi despre împărat: „El, omul predestinat de providență să joace rolul trist și silit de călău al popoarelor, își închipuia că scopul faptelor lui era binele popoarelor, că putea să dispună de soarta a milioane de oameni și să facă binele prin putere”. Și parcă îl vedem pe Don Quijote care plecase în călătoria sa prin Spania, cu aceleași gânduri. Iar pentru a-și duce la împlinire gândurile avea nevoie de ceva vrăjit care să-l apere și să nu mai iasă cu coastele rupte din fiecare încercare. Prilejul se ivi curând, când îl întâlniră pe bărbierul care-și purta lighenușul de bărbierit pe cap, ca urmare a ploii care începuse. Acesta i se năzări lui Don Quijote a semăna cu acel coif de aur purtat, cândva, de cavalerul Mambrin cel fermecat, din romanele cavalerești. Atacat fără veste, bărbierul lasă măgărușul pe care călărea și o ia la sănătoasa pierzând și „coiful” de pe cap. Acum i se dă și renumele de „Cavaler al Tristei Figuri”, de către scutierul Sancho. Și astfel „înarmat” (cu un coif vrăjit pe cap, cei doi pornesc mai departe, spre noi aventuri cu speranța scutierului că stăpânul său va face „rost a ajunge mai repede rege” și-al face și pe el conte.

            Dar și unora și altora viața avea să le semene cu o pândă continuă, încordată, răbdătoare, până într-o zi când  doar unora, Moartea le va arăta un căpeţel de lumânare ce stă gata să se stingă şi, îl va arăta, şi le va spune că e al lor. Şi nu va putea face nimic să-i stopeze stingerea, chiar dacă cineva s-ar numi finul Morţii. Fiindcă nici măcar scriitorul de geniu, ca și în cazul „morții” chinuite de moarte de năstruşnicul Ivan Turbincă al nostru, nu poate schimba cursul şi orânduielile lumii.

 

                                      (va urma)

 

Vizualizări: 50

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Din nou interesant și bine tratată ideea. Însă dacă-i vom întreba pe francezii, care sunt foarte mândri de al lor Napoleon, nu știu ce vor spune ca acesta să fie comparat cu Don Quijote... :)) Doar părerea mea.

În altă ordine de idei, explicațiile din volumul lui Tolstoi sunt aduceri aminte pentru cei ce l-au citit de mult și o invitație de a fi citit sau recitit. Cred că voi pune mâna din  nou pe Război și pace...

Citit și admirat,

Sofy

citit cu interes şi acest fragment

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Bacovia redivivus a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog fotografie de arhivă a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog fotografie de arhivă a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a lui Rădița Răpeanu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a lui Rădița Răpeanu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Coşmar a lui Ionel Mony Constantin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Iluzie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 3 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (44 - 46) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (41 - 43) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (38 - 40) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (37) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog ce albă-mi sămânța de plop... a lui gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a lui Rădița Răpeanu
cu 4 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 4 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ce albă-mi sămânța de plop... a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Coşmar a lui Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Coşmar a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Bacovia redivivus a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul e o cuşcă ambulantă a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Poetul e o cuşcă ambulantă a lui Camelia Ardelean
cu 4 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor