Pulbere de stele

[Giurgiu Silvia]

   De pe coama munților magnifici, poleiți cu pulbere de aur și diamante cerești, sub primele raze ale soarelui somnoros, curg tăcute șoaptele iernii peste valea încremenită de gerul ultimelor zile ale lui decembrie, care mușcă cu scrâșnet răsunător din tulpinile pinilor maiestuoși, ale căror ramuri înverzite se frâng sub povara omătului căzut în cantități impresionante, peste noapte.  Strada care șerpuiește printre versanții impunători a dispărut complet, înghițită de oceanul alb, izolând astfel stațiunea turistică cea mai importantă și mai frumoasă din regiune, de restul lumii. Situată într-un loc de o frumusețe remarcabilă, care atrăgea an de an, fie vară, fie iarnă, valuri de turiști din toate părțile lumii, locația își merita pe deplin renumele, dar era cotată printre stațiunile montane, ca fiind supusă unui risc foarte mare de avalanșe. 

   Profiturile uriașe erau aduse tocmai de unicitatea și sălbăticia unui astfel de loc, în care modernul se îmbina cu tradiția iar confortul oferit de hotel, serviciile ireproșabile și profesionalismul proprietarului și al întregului staff, transformau un sejur obișnuit într-o experiență de neuitat. Avertismentele repetate ale meteorologilor care recomandau turiștilor să se țină cât mai departe de aventurile montane, nu au fost luate prea în serios, nici de turiști și nici de conducerea hotelului, care mai auzise și în anii precedenți astfel de anunțuri exagerate. Cei mai prudenți părăsiseră hotelul din inima munților cu o zi sau două înainte de căderea masivă de zăpadă, care făcuse prăpăd în mai toate localitățile montane iar cei rămași se treziseră în acea dimineață feerică și albă, într-o capcană fără precedent, de ale cărei proporții aveau să-și dea seama destul de curând. 

   În parcarea imensă, mașinile abia dacă se mai intuiau, complet acoperite de zăpadă, dar cel mai îngrijorător era dispariția totală a drumului devenit impracticabil și care îi izola de restul lumii. Nimeni nu ridică privirea către adevăratul monstru care se pregătea în tăcere să se abată asupra lor, din raiul îndepărtat al înălțimilor scânteietoare. Telefoanele prinseră să sune, mesajele alergau prin eter, neținând seama de vitregiile vremii, somații din ce în ce mai alarmate urcau până la sinistrați, îndemnându-i să se pună la adăpost și să fie pregătiți pentru situații de urgență. Panica se răspândea printre oaspeți și personalul hotelului, care se străduia să calmeze spiritele și să dea asigurări în care niciunul nu credea. 

   La recepție, Robert preluase controlul întregului imobil, răspundea personal la telefon, dădea ordine febrile angajaților și căuta cu disperare o cale cât mai rapidă și mai sigură pentru a evacua clădirea. Siguranța și optimismul lui molipsitor se evapora cu fiecare minut care trecea. Broboane de sudoare rece îi încoronau fruntea în timp ce privirile scormoneau oceanul de omăt scânteietor ce-i surâdea perfid de pe versantul abrupt, care străjuia hotelul de două decenii. Primise prin radio confirmarea celei mai cumplite temeri a lui, pe care o minimalizase cât putuse dar care devenise certitudine, din nenorocire. Avalanșa era iminentă iar el trebuia să adune oamenii în salonul oval de la parter cât mi urgent cu putință, fără să stârnească mai multă panică decât era necesar. Specialiștii în situații de acest fel îi dădeau indicații clare în acest sens, iar ideea era să se adune cu toții într-un spațiu cât mai larg și mai ușor de accesat în cazul unei intervenții de salvare. Nimeni nu putea prevedea urmările și proporțiile dezastrului așa că cel mai bine era să fie toți laolaltă, pe cât era posibil. 

   Ajutat de două fete de la recepție, bărbatul controla înregistrările pentru a afla câte persoane mai erau în hotel și unde. Spera ca timpul să fie îngăduitor cu el și să-i permită să ajungă la fiecare și să-i pună la adăpost. Hotelul era imens însă iar la ora aceea, în camere nu prea mai era nimeni. Erau fiecare ba la piscină, ba la sala de fitness, ba la bar sau restaurant, ba în dușuri sau în saune. Vreo cincizeci de persoane putuseră fi adunate în salon și acum se întrețineau în discuții banale, sorbind din ceștile de cafea sau ceai, în preajma șemineului uriaș, în care își făceau treaba două trunchiuri de stejar aprinse, ale căror flăcări dansau vesele și încurajatoare, creând o atmosferă iluzorie de normalitate și siguranță, pe care majoritatea o luară de bună.

   La bucătărie panica nu ajunsese încă iar micul dejun se pregătea la fel ca în fiecare dimineață, în clinchet de pahare și cești și în sfârâitul cuptoarelor, de unde cornurile aromate își revărsau miresmele prin ferestrele deschise. Din tigăile adânci se rostogoleau rumenite clătitele pufoase, înecate în șuvoaie de ciocolată fierbinte și siropuri felurite, care alergau pe platourile apetisante către oaspeții stârniți de promisiunile înmiresmate. În barul elegant nimeni nu se gândea la pericol sau la vremea de afară, când un urlet inuman străpunse liniștea ireală a văilor fantomatice, dar care fu acoperit de un vuiet apocaliptic ce venea parcă din viscerele lumii. Eternitatea poate dura doar câteva secunde, însă nefericiții ostateci ai sorții aflară asta în cel mai tragic mod. Moartea se rostogolea hohotind nebună prin pulbere de stele, îmbrăcată în straie albe de mireasă. Nicicând natura nu atacase cu atâta noblețe și neîndurare și niciodată viața nu suferise o înfrângere mai umilitoare.

va urma

   

[Sofia Sincă]

Știu, ești maestră în descrieri. Dar le faci, uneori, în mod evaziv. La o proză de sine stătătoare trebuie să existe spațiu mai clar, timp tot ceva mai clar, ceva dialog, mai lărgită, mai lățită. Deja ai ajuns la punctul culminant și noi nu știm unde, locul mai sigur, nu doar la munte, se desfășoară acest dezastru natural, nu știm cine e pe acolo... unu-două-patru-nouă, nume. Doar Robert era pe acolo?

În rest, ce să spun? De bine, numai de bine.

Sofi

[Giurgiu Silvia]

Muțumesc d-na Sofia! prefer să fiu evazivă în anumite circumstanțe pentru că altfel povestea mea ar semăna cu un documentar, ceea ce nu se vrea să fie! Mai ales că este inspirată din întâmplări reale și nu-mi pot permite să fiu prea explicită! cu stimă și deosebită prețuire, Silvia G.

[Mihaela Suciu]

Dacă urmează e bine, mă delectez cu scrisul tău narativ, curgător și convingător. Drag!

[Pop Dorina]

Am recitit cu drag.

[giurgiu maria]

O lectură frumoasă deși tragică iar eu intuiesc locul, unde s-a petrecut însă las  ție plăcerea de al destăinui cititorilor pe care i-ai lăsat în suspans. Felicitări și mult drag!

[Ioniţă Gabriela]

da...esti maestra in descrieri!