Prizonier

[Nuța Istrate Gangan]

Ieri am auzit o expresia deosebită:

"Inima mea are numai intrări".

Aşa că, odată intrat acolo, acolo rămâi.
Ferecat în inima mea pe vecie. Şi chiar dacă la început ţi-a fost bine şi cald apoi mai târziu ai simţit răceală şi respingere, ştii bine că nu ai de ales. Pentru că nu există cale de întors.
Înainte nu mai poţi merge, înapoi nu mai este drum.

Totul este să ai răbdare. Şi o să-ţi fie bine şi cald din nou.
Pentru că aşa este inima mea. Schimbătoare. Când incandescentă, când de gheaţă.
Aşa că mai bine obişnuieşte-te cu statutul de prizonier.

Deşi, trebuie să recunosc, inima mea ar trebui să fie câteodată puţin mai selectivă.
Să controleze actele înainte, să cerceteze cine ştie ce cazier de ticălos, mincinos, frângător de inimi, să se gândească de două ori înainte de a acorda statutul de rezident permanent.
.........................................................................................................................................
Ieri am fost la biserică. Nu mă duc prea des deşi pe noptiera mea se află şi o biblie. În momentele de rătăcire o deschid. Şi păcat că fac acest lucru doar atunci când mă simt rătăcită.
La slujba ortodoxă nu prea mă atrage partea cu slujba propriu-zisă, aceea care se repetă la fiecare cincizeci-și-două de săptămâni. Mi se pare rutină, mai întâi, apoi mi se pare imposibil să acoperi toată Biblia în numai cincizeci de slujbe. Plus că nu se înţelege prea bine ce se cântă. Dar, ştiu şi eu, probabil că sensul celor cântate este mult mai profund decât pot eu auzi şi simţi.

În schimb îmi place foarte mult partea cu vorbitul. Găsesc această parte cea mai productivă din toată slujba, cea care merge direct la sufletul omului. Sunt absolut convinsă că multă lume gândeşte la fel. Am urmărit chipuri şi reacţii. Pot jura că am simţit un oftat de uşurare ieşit din multe piepturi când cuvântul cântat a încetat şi am zărit interes şi plăcerea de a asculta în momentul în care preotul a început să vorbească.
Îmi aduc aminte când mama mea venea de la biserică duminica, niciodată nu a folosit expresia "Ce a cântat preotul" ci "Ce a ZIS preotul în biserica".
Poate mintea ei de femeie simplă nu a putut percepe dincolo de cuvânt, dar când este vorba de credinţă de ce trebuie să fie complicat?
Ok, vorbeam de faptul că am fost la biserică. Şi că preotul a vorbit de iubirea dintre oameni.
Să ne iubim unii pe ceilalţi.

În general ne iubim. Ne iubim prietenii, pe unii mai mult pe unii mai puţin, ne iubim rudele pe unii mai mult, despre unii îl întreb pe Cel de Sus cum de ne-a aşezat în aceeaşi familie.
Nu putem iubi chiar pe toată lumea, pentru că iubirea cere sacrificiu enorm; aşa că unii ne devin indiferenţi după ce o perioadă am fost convinşi că îi iubim, alţii ne-au fost şi ne vor rămâne indiferenţi, iar alţii nici măcar indiferența nu ne-o mai merită.

Dar ce facem cu acel om pe care îl urâm?

Toţi avem un om pe care îl detestăm. Sau pe care îl urâm de-a dreptul!
Om cu care nu ne place să fim în aceeaşi încăpere, nu ne place să-l întâlnim sau să auzim de el. Poate fi fost soţ, fost prieten, fost partener de afaceri. Poate ne este frate, sora, părinte. Lumea-i mare şi ciudată şi am auzit cu toţii despre cazuri în care frate cu frate aproape că şi-au luat gâtul, iar foşti iubiţi şi-au călcat rivalii cu maşina.
Ar fi ideal să putem ierta pe toţi aceia care ne-au greşit, care ne-au înfipt cuţitul pe la spate, care ne-au tratat mizerabil atunci când nu au avut motiv.
Isus a spus să întoarcem şi celălalt obraz.
Un oarecare grec bătrân şi de demult era convins că trebuie să mulţumim în fiecare zi şi pentru durerea pe care o avem.

Vrei în sufletul tău, să te ridici deasupra acestui sentiment, vrei să-ți demonstrezi că poţi fi mai bun decât atât. Uneori ai impresia că nu-l mai urăşti, pentru că nici măcar ură nu ţi-o merită, dar, ceva se întâmplă, cineva este prieten comun, partner comun, poate devine apropiat unui membru din familia ta şi din nou rănile ţi se deschid, furia revine şi, odată cu ea, ura pe care o credeai apusă, reînvie. Nu există cale de mijloc între iubire şi ură. Nu există indiferența între ură şi iubire. Este doar zbor direct. Durerea, trădarea, minciuna, pot transforma o mare iubire într-o mare ură.Şi ultima va consumă mult mai multă energie.
Este nevoie de trupe să mergi la război. De armament greu, de planuri bine definite. De ură împotriva inamicului. Ura pe care o inoculezi încetul cu încetul în minţile soldaţilor pentru ca ei să devină  mai efectivi şi mai eficienţi.
Pe când, în iubire, ai nevoie doar de două inimi care pulsează la unison. De două inimi care s-au simţit, inimi fără ieşiri.
Preotul avea dreptate. Este mult mai uşor să ne iubim...
Dar dacă urăşti?
Ce faci atunci?
Nu toţi avem puterea să trecem peste acest sentiment, nociv sentiment, la fel de nociv ca şi omul care ţi l-a indus.
Poate ura este doar un mecanism de autoapărare. După o relaţie nereuşită, dar în care partenerii s-au iubit, când relaţia se distruge, la început se instalează acea dragoste amestecată cu durere, apoi cu ură şi din nou cu iubire. Şi dacă unul dintre parteneri continuă să-l facă pe celălalt să sufere, conştient sau nu, atunci încet şi sigur se instalează acea ură pură. Ură care la rădăcină de fapt, a avut iubirea.
"Nu te urăsc pentru că te-am iubit prea mult".
"Te urăsc doar pentru că te-am iubit prea mult".
Amândouă situaţiile devin reale în funcţie de temperamentul şi caracterul fiecăruia.
Indiferenţa se instalează mult mai târziu, sau poate niciodată. Poate că ura este un fel de mecanism de apărare, dar urând devii prizonierul propriei închisori. Cum de altfel, iubind, devii prizonierul celuilalt.

Vorbeam de inimă, de inima fără ieşiri. Doar cu intrări.
Din păcate şi cei pe care-i iubim şi cei pe care-i urâm sunt prizonieri în inima noastră. Şi atâta vreme cât îi păstrăm împreună, cei mai puternici vor învinge.
Se spune că ura este un sentiment mai puternic decât iubirea. Că trebuie să fii un om puternic să poţi urî într-adevăr. Este uşor să iubeşti, este fantastic de greu să urăşti. Sunt oameni care urăsc mai bine decât ştiu să iubească. În iubire au fost şi sunt mediocri, doar călduţi, dar ura i-a transformat în adevăraţi fanatici. În oameni cu scop şi motiv.
Toţi avem accese de furie. Şi mai toţi avem accese de ură. Poate nu pentru multă vreme.
Poate unii nici nu cunoaştem sentimentul, poate alţii nu dormim noaptea urzind planuri de răzbunare.
Nu ştiu.
Sincer nu ştiu...

Mi s-a spus că nu sunt capabilă de ură.Că am o capacitate prea mare de a iubi pentru a mai avea şi puterea să urăsc.
Dar eu ştiu mai bine
... ştiu sentimentul...
Nu mă domină dar îl recunosc.
Şi mă rog să am puterea să-l evit.

[Nuța Istrate Gangan]

Multumesc, Mihaela. De obicei evit sa postez articole lungi pentru ca nimeni nu are timp sa citeasca:)
E  scris mai de mult, pentru un anumit motiv astazi mi-a venit in minte:)

[Sofia Sincă]

''Poate că este un fel de mecanism de apărare, dar urând devii prizonierul propriei închisori.''

Plecând de la această frază, constatăm că cel ce practică ura este pierdut. Este condamnat să trăiască singur, printre principiile lui meschine, prieten cu ura. Nu poţi comunica când urăşti, eşti împotriva tuturor, eşti prins între chingi feroce. Se spune că de la iubire la ură nu este decât un pas. După mine este distanţă mare... nu poţi iubi şi apoi urî. Între iubire şi ură mai sunt sentimentele de simpatie sau antipatie. Sunt mai plate, dar mult agreate decât ura. În ceea ce mă priveşte asta aleg, atunci când nu iubesc.

Sau, ignoră, dar nu urî!

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

''Poate că este un fel de mecanism de apărare, dar urând devii prizonierul propriei închisori.''

Traim într-o lume nedreaptă, în care lucrurile nu sunt întotdeauna echilibrate, nu primeşti întotdeauna atât cât dai, dar, ca să nu ajungi la ură, cred că trebuie să înveţi să spui întotdeauna când te doare, să nu laşi paharul să dea pe dinafară. Nu întotdeauna cel de lângă tine poate simţi ceea ce simţi tu. Dacă nu vei lăsa să se adune tristeţile şi frustrările, nu cred că vei ajunge niciodată la ură.

[Emil Dumitru]

,,Din păcate şi cei pe care-i iubim şi cei pe care-i urâm sunt prizonieri în inima noastră.Şi atâta vreme cât îi păstrăm împreună, cei mai puternici vor învinge.''

[Nechita Corneliu]

"...Ură care la rădăcină de fapt, a avut iubirea.
"Nu te pot ura pentru că te-am iubit prea mult"       ...........viitor-trecut
"Te urăsc doar pentru că te-am iubit prea mult"..."  ...........prezent-trecut

 

Oare matematic nu s-ar putea traduce cu : ura  prezenta este iubire trecuta dar si iubire viitoare( incerc sa tin cont de un citat al lui Antoine-Laurent Lavoisier:” In natura nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma”), deci si ura si iubirea se transforma mereu. Cand, cum si de ce mi se pare chiar interesant de abordat.

Faine ganduri am gasit la ceas de noapte tarzie poposind aici... ma bucur si plec la culcare linistit ... se pare ca suntem mult mai multi prizonieri decat credeam.

Cu stima,

Puiu

[Nuța Istrate Gangan]

Multumesc domnule Corneliu ca v-ati oprit asupra gandurilor mele. O sa incerc sa mai aduc proza pe site.

Nechita Corneliu a spus :

"...Ură care la rădăcină de fapt, a avut iubirea.
"Nu te pot ura pentru că te-am iubit prea mult"       ...........viitor-trecut
"Te urăsc doar pentru că te-am iubit prea mult"..."  ...........prezent-trecut

 

Oare matematic nu s-ar putea traduce cu : ura  prezenta este iubire trecuta dar si iubire viitoare( incerc sa tin cont de un citat al lui Antoine-Laurent Lavoisier:” In natura nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma”), deci si ura si iubirea se transforma mereu. Cand, cum si de ce mi se pare chiar interesant de abordat.

Faine ganduri am gasit la ceas de noapte tarzie poposind aici... ma bucur si plec la culcare linistit ... se pare ca suntem mult mai multi prizonieri decat credeam.

Cu stima,

Puiu