PRIMA BĂTĂLIE ( Fragment din romanul „UMBRA ÎN UNIFORMĂ)

[Dumitru Danaila]

 

                     

 

Tase pleacă la prima lui bătălie. Nu e deloc pregătit pentru înfruntare. Psihologică va fi înfruntarea, nu una cu arme de luptă, pentru el armele ascund încă o mulţime de taine. Nu cunoaşte bine nici adversarul, iar despre terenul unde va avea loc bătălia nu ştie nimic. În asemenea condiţii, victoria nu are cum să îi surâdă, dar ofiţerul în devenire mizează pe inspiraţia de moment, pe valorificarea unor şanse de succes care îi vor apărea cu siguranţă în cale. Chiar şi pe sprijin de sus mizează, n-ar fi prima dată când i s-ar întinde mâna divină, mai ales că de data asta nu s-a rugat decât să iasă bine din povestea în care intrase ca într-un canal subteran care  nu se ştie unde şi când se sfârşeşte.

Ziua cu soare blând, de primăvară coborâtă pe aripi de zefir suave, îi împrumutase puţin din candoarea ei, îi alungase teama de necunoscut. Nu se aştepta la ceva rău de la întâlnirea cu doamna Rozana, iar la ceva bun nu îndrăznea să se gândească. „În înfruntarea asta, curajul va fi hotărâtor, îşi spune Generalu. Va fi o înfruntare, nu o vizită de curtoazie. Dacă am curaj… La ce-mi trebuie curaj? Doar n-o s-o iau în braţe pe doamna! Şi dacă… Şi dacă mă îmbrăţişează ea?”

Doamna e în curtea casei de pe strada Independenţei, unde s-a mutat de curând. Clădirea, impozantă, dar cam în vârstă,  se întinde mult pe lungime şi are intrarea principală în mijloc. Nu în casă îşi invită doamna oaspetele, ci în chioşcul din faţa casei, camuflat cumva de plante agăţătoare  care îl cuprind cu tandreţe. Cafeaua e pregătită, plăcinta cu brânză abia scoasă  din cuptor face cu ochiul, pachetul de ţigări bune e pe masă, unde se află şi o sticlă de coniac, totul îl aşteaptă pe tânărul musafir. Bineînţeles, doamna Rozana îl aşteaptă cel mai mult. Când îl vede ivindu-se la poartă, e tare încântată de punctualitatea lui şi mai ales de înfăţişare. I se pare mai fercheş decât îl ştie, se vede că s-a preocupat mult de felul cum se prezintă la prima lui înfruntare.

- Sunt sigură că după ce pleci de aici ai întâlnire cu o domnişoară, de-asta arăţi aşa de spilcuit, zice doamna Rozana şi îl invită să ia loc la masa pregătită cu mare atenţie, ca în zilele când are oaspeţi de vază.

- Noi aşa trebuie să arătăm în fiecare zi, doamnă, avem ordin să arătăm bine…

- Şi scrie în ordin să vă parfumaţi?

- Nu, dar nici nu se interzice!

- Aha, ce nu e interzis e permis, asta vrei să zici! Adică aveţi şi permisiunea să mergeţi la fete?

- Să mergem în vizită…

- Dacă e aşa, înseamnă ai făcut ceva vizite până acum!

- Nu, doamnă, răspunde îndată Generalu, apoi, după un moment de gândire, adaugă: Să fiu sincer, pot să spun că am fost pe la vecinele mele, vecinele mai de departe, casa mea ştiţi că e izolată de restul lumii… Am fost cu treburi, nu în vizită. La margine de oraş, e aproape ca la ţară, dacă îi deschizi poarta unui vecin, nu spui că ai fost în vizită, spui că ai fost la el pur şi simplu.

- Tot aşa, pur şi simplu, ai venit astăzi la mine, mă rog, la familia mea. Mă bucur că mi-ai deschis poarta şi că putem sta de vorbă. Dar te rog serveşte o plăcintă, o cafea, cât mai sunt calde… Apoi un coniac, o ţigară, dacă vrei…

- Mulţumesc, nu beau şi nu fumez, doamnă! Mi-am propus să învăţ numai ce îmi este folositor în viaţă. Alcoolul şi ţigările nu folosesc la nimic…

- Bine zici! Dar femeile folosesc la ceva… Despre ele n-ai cum să nu înveţi!

- Deocamdată doar despre fete aş putea să învăţ câte ceva! Despre femei, nu pot nici măcar să întreţin o discuţie. Eu  abia am abandonat jocul cu ţurca prin praful cartierului… Port, e drept, uniforma asta strălucitoare, care atrage multe priviri feminine, dar nu sunt în niciun fel pregătit pentru relaţii cu femeile. Cu fetele e altceva, cu ele trebuie să încep odată! Să fiu prieten cu ele vreau să spun. Prieten, atât.

- Vai, ce bine ai venit la subiect! Despre fete voiam să vorbesc eu cu tine, de-asta te-am invitat aici!

E surprins Tase când află ce ar vrea doamna să discute cu el. Şi e tare dezamăgit. Una sperase, alta se întâmplă pe terenul de înfruntare, iar ce se întâmplă nu e deloc în avantajul lui. Intrarea în altă lume decât cea din margine de oraş, într-o lume necunoscută şi complicată, îl pune în mare dificultate. 

- Nu ştiu prea multe despre fete, doamnă, v-am spus…

- Nu ştii, dar poţi să afli… Aş zice că a cam venit timpul să afli, eu aşa cred, a venit timpul să ai o prietenă care să-ţi încălzească sufletul, să te facă să simţi din plin bucuria vieţii la o vârstă fragedă, când nu eşti încă apăsat de grijile cu care ne pricopsim noi, cei mai în vârstă.

- Dumneavoastră sunteţi tânără, doamnă, nu vă deosebiţi cu nimic de o domnişoară!

- Mulţumesc de compliment! Fizic, poate sunt tânără… Altminteri, au venit prea devreme peste mine grijile maturilor. Am renunţat prea devreme la tinereţe… De-asta vreau ca tu să te bucuri de anii frumoşi pe care îi ai. Trec repede anii tinereţii, să ştii! Şi, din păcate, nu se mai întorc. Te-am invitat aici cu gândul să îţi prezint o fată extraordinară… Te-ai potrivi de minune cu ea…

- Mulţumesc pentru buna intenţie, doamnă, spune surprins şi vădit intimidat Generalu. Nu pot să vă refuz, n-ar fi elegant din partea mea, însă… Însă cred  că nu a venit vremea să am legături cu o fată… E cam devreme, eu aşa zic… Mai trebuie să vă spun, vă rog să nu vă supăraţi pe mine,  că ar fi mai bine să o cunosc singur pe aceea cu care… Adică aş vrea să o aleg eu, nu doar să bat din palme pentru ce mi se oferă.

- De ce te-ar deranja o recomandare? Ar fi o înlesnire a apropierii voastre. Şi poate ar fi mai bine aşa decât să nu ştii nimic despre viitoarea parteneră. Cunosc o mulţime de cazuri în care o asemenea legătură a dus la întemeierea unor căsnicii de invidiat.

- Vă duceţi prea departe cu gândul! Până la căsătorie, trebuie să mărşăluiesc cel puţin vreo zece ani în uniformă, zice Generalu în timp ce priveşte cu ochi avizi decolteul doamnei, buzele delicat conturate cu ruj şi părul auriu uşor zburătăcit de adierea ce se strecoară printre scândurile chioşcului.

- Ai dreptate, nu e cazul să vorbim despre asta acum, dar cu siguranţă vom vorbi cândva, dacă vei vrea totuşi să cunoşti fata. E frumoasă, să ştii!

- Frumoasă ar fi numai dacă ar semăna cu dumneavoastră…

Nu e sigur cantemiristul că el a rostit acele cuvinte, că a făcut un asemenea compliment unei femei. Asta nu i s-a mai întâmplat. De unde i-a venit curajul? Poate de la Relu, colegul care îi spunea că ocaziile nu trebuie ratate. N-a vrut să scape prilejul de a-i spune doamnei că e frumoasă. Nu l-a scăpat. Şi crede că bine a făcut. Să ştie ce gândeşte despre ea, să ştie că nu-i este indiferentă, să ştie că ea îl interesează acum, nu fata pe care nici n-a văzut-o.   

- Zici că n-ai avut de-a face cu femeile, dar complimente văd că te pricepi să faci! Mă simt datoare să îţi mulţumesc, deşi nu sunt nici pe departe o frumuseţe…

- Cartierul aşa vă vede…

- Ce ştie cartierul?

- Nu dumneavoastră eraţi aceea care afirmaţi că ştie cartierul ce spune?

- Să lăsăm cartierul, să vorbim despre fată!

- Dacă insistaţi…

- Nu insist, eu doar îţi spun câte ceva despre ea, apoi tu vei hotărî dacă prezintă sau nu vreun interes pentru tine. E vorba de o nepoată de-a mea, elevă în primul an de liceu. Fată fină, frumoasă, deşteptă, cuminte… Are toate calităţile, o să te convingi de asta, dacă vei accepta să faci cunoştinţă cu ea. Singurul impediment ar fi că mama ei, adică sora mea, o ţine prea din scurt, nu-i dă voie să iasă nicăieri neînsoţită. Important e să o cunoşti şi să stabileşti o legătură cu ea. Ar fi un avantaj pentru amândoi şi n-ar bate la ochi, n-aţi avea probleme din partea surorii mele, pentru că v-aţi vedea rar, doar în vacanţe. În timp, prietenia voastră ar avansa şi v-ar aduce numai satisfacţii. Aţi fi o pereche tare drăguţă!

- Nu ştiu ce să spun, doamnă, îngaimă Generalu, cum face el când se află în faţa unui obiect scump, mult dorit, pe care nu are posibilitatea să îl cumpere.

Poarta se deschide încet şi în cadrul ei apare tocmai nepoata despre care se vorbeşte în chioşc, la umbră, la o ceaşcă de cafea. Nu înmărmureşte Generalu când o vede. Dintr-o privire sumară, apreciază că nu seamănă cu doamna Rozana şi, după gustul lui, n-ar fi frumoasă.

- Ce oaspete ai, doamnă Trandafir… Tot liceul nostru te-ar invidia dacă ar şti cine te vizitează, zice deloc intimidată musafira nepoftită.

Doamna Trandafir, aşa îi spune Rozanei nepoata sa, după ce ani în şir i-a zis Roza şi ea se supra rău, considerând că e prescurtare de la scleroza.

- Îţi place de el? întreabă fără ocoliş tânăra doamnă.

- Cui nu i-ar plăcea? Orice puştoaică s-ar făli să se afle la braţul unui aşa tânăr, răspunde surprinzător de direct nepoata. Dar sunt sigură că are deja o prietenă, n-are cum să nu aibă!

- Uite că  nu are, e tare cuminte Generalu, aşa îl alintă pe viitorul ofiţer cartierul de unde am venit eu de curând. Tocmai despre asta vorbeam acum, despre frumoşii ani ai tinereţii.

- Şi eu v-am întrerupt, îmi cer scuze! Plec îndată, sunt numai în trecere, am venit să te văd, atâta tot, am profitat de câteva minute libere oferite cu mărinimie de scumpa ta surioară.

- De ce să pleci? O să plec eu, am ceva treabă prin casă… Tu rămâi într-o companie tare plăcută, zice doamna Rozana şi dispare lăsându-i pe tineri descumpăniţi.

 

                                                                                         DUMITRU DĂNĂILĂ

 

[Ion Lazăr da Coza]

Redacțional, aș avea o singură observație: Titlurile operelor literar-artistice nu se scriu cu majuscule (ci doar cu majusculă)!

O scriere curată, cursivă... Dialogul se desfășoară firesc, ușor convențional - conform etichetei și... numărului anilor. :)

Așteptăm următoarea bătălie!

da Coza

[Sofia Sincă]

Un fragment din ceva... drăguț. De modă mai veche, de epocă... Atunci când iubirea avea alte conotații deși același scop, când, deși lucrurile erau destul de clare se cantonau după niște formalități. Bag mâna în foc pentru faptul că doamna Rozana îl curta pentru ea pe tânărul ofițer și dorea să-l ascundă după paravanul nepoatei.

Un dialog de tatonare cât un fragment.

Mi-a plăcut.

Sofy

[Corina Militaru]

Un fragment bine scris! Dacă îmi amintesc bine, m-am mai întâlnit cu Generalu. Totuși, a trecut cam mult timp de atunci și mă gândeam că poate ar fi bine să postezi mai des. Ca să putem ține firul poveștii. 

Am citit cu plăcere!