Cu greu recunosc, da, sunt un om cu dizabilități.

Cu multe dizabilități.

Uite, spre exemplu, nu știu să mint. Explic mult și dau totul cu frenezie și implicare.

Dar nu ăsta e cel mai mare defect al meu.

Este ceva instalat inopinat.

Dizabilitatea gravă este că mă nasc în fiecare zi.

Dintr-o dată, m-am pomenit că mă nasc în fiecare zi.

Dar nu oricum, procesul e lung.

Adunând anotimpurile, eu mă nasc de 365 de ori pe an.

Cum fac ? 

Mă scol dimineața, îmi beau cafeaua , după tabiet.

Timp în care mă gândesc ce viață voi avea azi.

Da, da, de la naștere și până la moarte.

Credeți că e simplu ?

Trebuie programate mii de întâmplări și mii de oameni pe care să-i întâlnești, în diferite momente.

Trebuie să-mi fixez traume emoționale și boli ca să păstrez un echilibru și să am apoi la ce mă raporta.

Nu e foarte greu, am învățat să mă descurc.

Cel mai greu mi se pare doar să stabilesc modul de a muri , la sfârșitul zilei.

La ce vârstă, din ce cauză.

Oh, Doamne, asta este atât de obositor.

Stau și mă gândesc că trebuie să-mi aleg părinții de fiecare dată, frații, țara unde voi trăi.

Oricum, lucruri sensibile.

Și lecțiile, da, sunt lecțiile pe care le aleg cu grijă să le trăiesc ca să și rămân cu ceva din ele.

De aceea sar și etape câteodată.

Uit să-mi trăiesc adolescența și o pierd cu fleacuri, deci bătrânețea vine mai repede.

Sau îmi consum maturitatea, neavând grijă de mine și în ziua aceea trebuie să-mi fixez moartea mai devreme.

În unele zile, uit să-mi proiectez copii.

Și viața asta e tare urâtă fără ei, se umple greu. Iar la bătrânețe trebuie să am grijă să fiu aspru, tipicar, morocănos sau agresiv. Brrr . . . 

Alteori, când caut și nu găsesc sufletul pereche, iau parteneri la rând ca să încerc viața în doi.

E cea mai obositoare viață pentru că partenerii sunt la fel,  nu am timp să îi desenez diferit.

În fine, e greu.

Una peste alta, e al naibii de dificil  să fii Demiurg !

Dar, asta îmi e dizabilitatea. 

Trebuie să rezist . . .

Vizualizări: 116

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un minunat prozopoem. Te supune reflecției. Nu știu de ce mi-a amintit de Sorescu. I-ar fi stat mai bine dacă l-ai fi aranjat pe orizontală. Felicitări! Îmi plac astfel de scrieri, Monica. 

interesanta ideea. textul curge bine cand nu este fortat. frumos!

Oo, nu mă așteptam să placă irealismul meu, Lisia. 

Îți mulțumesc din suflet !

Vasilisia Lazăr a spus :

Un minunat prozopoem. Te supune reflecției. Nu știu de ce mi-a amintit de Sorescu. I-ar fi stat mai bine dacă l-ai fi aranjat pe orizontală. Felicitări! Îmi plac astfel de scrieri, Monica. 

Adica, să zicem m-am descurcat .

Mulțumesc frumos, Chris !

Chris a spus :

inte resanta ideea. textul curge bine cand nu este fortat. frumos!

Un popas matinal simpatic. Felicitări!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Deznădejde a utilizatorului C.Titi Nechita
"O poezie - indemn scrisa da, din starea de deznadejde. Sa speram  ca totul este spre…"
cu 17 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Deznădejde a lui C.Titi Nechita
cu 18 minute în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog File de amintiri a utilizatorului Monica Pester
"Cred ca textul acesta ar transmite mai bine in vers liber"
cu 20 minute în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Omagiu a utilizatorului Dacu
"De gustibus et coloribus non disputandum! Iată ce spune un amic de-al meu (filolog) despre umilul…"
cu 59 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lista poetului a utilizatorului Costel Zăgan
"Delicat. O rutină dulce-amăruie. Ciocolata! aDa"
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Lista poetului a lui Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Devoratoare sete a lui Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Lista poetului

Începe cu o poezieprimul buchet de raze al zileio cafea cu spumă de zoricu inevitabila…Vezi mai mult
cu 12 ore în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ispite a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Dna Nemescu, vă mulțumesc pentru apreciere!"
cu 22 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog simplicisima de maidan a utilizatorului nicolae vaduva
"Umor, mister, metafore, toate la un loc dau farmec ... aDa"
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog simplicisima de maidan a lui nicolae vaduva
cu 23 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vreau să-mi fii a utilizatorului Huțanu Ramona-Elena
"Da! Versuri pline de viață, curat scrise în vers clasic.  Este ca un joc în…"
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Vreau să-mi fii a lui Huțanu Ramona-Elena
cu 23 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ispite a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Mi-a plăcut poezia. Extrem de expresive versurile. Curg într-un ritm sacadat, apoi se repetă…"
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Ispite a lui Dumitru Mocanu
cu 23 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ada Nemescu

Devoratoare sete

 Motto:Atunci când ți-e sete, fericirea e un pahar cu apă.(Liviu Rebreanu) Poteci, poteci încinse,…Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog ritual a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Vreau să-mi fii a lui Huțanu Ramona-Elena
ieri
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor