Dezorientată și destul de răvăşită, Adela se simţea obligată să facă ceva... Poate prietena ei trecea prin clipe grele, iar ea trebuia să o ajute, nu putea sta cu mâinile în sân. Investise sentimente în această prietenie și nu putea să o abandoneze la prima boare de vânt. Însă abia acum constată că nu ştia mare lucru despre această fiinţă. Nu ştia clar unde locuieşte. Vizitele duminicale, atunci când se făceau, se făceau doar la ea. Nu ştia măcar unde locuieşte mama ei, deşi îi spusese cândva că trăieşte în acelaşi oraş. Alt număr de telefon, în afara celui de la serviciu, nu avea de la Pia.
Soluţia veni a doua zi, singură, inopinat. În biroul ei intră un bărbat înalt, foarte înalt, lat în spate, cu chip frumos, puţin grizonat, îmbrăcat ordonat şi cu gust.
 – Sărut mâna! spuse, înclinând capul destul de mult, printr-un gest între politeţe şi ploconire. Mă numesc Anton Ciurăscu şi sunt soţul lu' Pia.
 – A... sunteţi domnul Ciurăscu? Ce bine îmi pare să vă cunosc! Luaţi loc pe acest scaun, vă rog!
 – Nu doamnă, stau aici în picioare, vorbi omul rar şi tărăgănat, retrăgându-se lângă uşă, timid, răsucind nişte chei în mână.
 – Unde este Pia, domnul Ciurăscu?
 – De asta am venit, să vă întreb, poate ştiţi dumneavoastră. Mie mi-a spus o fată din atelier că eraţi prietene.
 – Da, suntem prietene, dar nu ştiu unde este, de ieri. Am auzit că ar fi la poliţie împreună cu patronul ei... arestaţi. Credeţi că poate fi adevărat?
 –  Se poate... Ăsta, Strâmbaciu ăsta, care mi-a stricat mie familia e de vină. Pia nu poate fi vinovată cu nimic. Ea nu fură şi apoi ce să facă cu banii, că acasă nu aducea niciun ban. Ea nu avea bani nici de autobuz. Eu îi dădeam şi ei şi lu' Andrei, tot timpul... Eu din banii mei, din munca mea cu aceste două mâini, i-am întreţinut, doamnă, tot timpul, începu domnul Ciurăscu să se lamenteze, arătându-şi mâinile ca pe nişte trofee. 

 – Andrei, unde este acum?
 – La mama ei, la soacră-mea, da’ eu nu mă duc acolo. Nu pot să-i sufăr pe părinţii ei, că ţin numai cu ea... cu mine deloc.
Se văicări în acest fel omul, vreo jumătate de ceas, bârfind toată familia Piei, toate prietenele ei, toate cunoştinţele, în afară de... soţia lui, pe care o vedea ca pe o fiinţă inocentă, credulă, nevinovată. El o iubea şi nu renunţa la căsnicie, chiar dacă divorţul rămăsese în pronunţare.
După ce termină să-şi spună oful, Adela îi ceru adresa soacră-sii şi constată că aceasta locuia foarte aproape de ea. De ce Pia nu-i spusese niciodată, nu înţelegea. Poate pentru motivul că locuiau mai la marginea cartierului, într-un bloc de confort redus?!
În după amiaza aceea se duse la uşa familiei Opriţă, părinţii Piei, doi pensionari foarte cumsecade, simpli, sărăcuţi. Mai aveau o adolescentă, sora Piei, de care Adela nu ştia, dar nu se plângeau de faptul că trebuia să-l întreţină şi pe Andrei, pe cheltuiala lor.
Adela află de la ei, cu stupoare, că Pia era în arestul poliţiei, vinovată de fraudă şi anume, încheiase contracte pentru materiale de confecţii şi le plătise cu CEC-uri fără acoperire, pe altele nu le plătise deloc. Data scadentei era depăşită de multă vreme, iar acum suma se ridica la nişte cifre exorbitante cu dobânzi cu tot, având în vedere inflaţia fabuloasă a vremii respective.
 – Ea o fi făcut asta doamnă? întrebă mama Piei cu voce joasă, strangulată de durere.
 – Nu cred! răspunse într-un suflet Adela, foarte convingător.
 – Atunci de ce e arestată?
 –Nu ştiu, dar mă voi interesa.
 – Dacă dumneavoastră ştiţi că este nevinovată, mergeţi la poliţie şi spuneţi, poate îi va folosi.
 – Bineînţeles că voi merge! Andrei, ce ştie de mama lui?
 – Că este la serviciu... în delegaţie... ştiţi, ea mai lipsea în ultimul timp de acasă şi spunea că este în delegaţie. Andrei a stat mai mult la mine, de când s-a născut, decât acasă la ei. Şi la şcoală, învaţă aici în cartier, aşa că este obişnuit fără ea.
 – Perfect! Să nu-i spuneţi nimic deocamdată, poate se va rezolva şi va veni mama lui acasă.
A doua zi, în pauza de la amiază s-a dus la poliţia circulaţiei cu care avea tangenţă de serviciu, prin şcoala de şoferi. Avea prieteni printre ofiţeri. Unul s-a arătat foarte amabil să o ajute, după ce i-a explicat situaţia. Astfel, după un telefon de-al amicului, Adela află că Ciurăscu Pia era sub stare de arest şi dacă dorea, putea merge să o vadă, printr-o indulgenţă, aşa ca între amici.
Adela se urcă în maşină şi fugi la sediul poliţiei de investigaţii. Se anunţă la ofiţerul de la poartă care imediat o conduse într-un birou. După câteva clipe intră Pia, însoţită de un poliţist, cu pistolul la brâu. Era searbădă şi, aşa nemachiată părea o nălucă străvezie, o frumuseţe ireală. Se aruncară una în braţele celeilalte în hohote de plâns. Surprinzător, poliţistul plecase şi le lăsase singure.
 – Spune, Pia, ai făcut ceea ce am auzit?
 – Eu n-am făcut nimic! Habar n-am de ce sunt arestată!
 – Dar Stâmbaciu? A făcut ceva în numele tău, cumva, ai semnat ceva în locul lui?
 – Nu ştiu, probabil o fi făcut! Nu-mi spunea el mie ce făcea şi nici nu mă interesa. Eu nu am semnat nimic. Nici nu-mi cerea să semnez ceva.
  – Cu el ai vorbit?
  – Când? Ne-a luat din birou ieri dimineaţă, la prima oră, separat şi nu l-am mai văzut de atunci.
  – Dar crezi că ar putea face el aşa ceva?
 – Nuuu!... Nu cred! Să-mi facă el mie aşa ceva...
 – Eu cred că da. Este pus pe a se îmbogăţi şi nu s-ar da deoparte de la nimic pentru a-şi realiza ţelul. Dacă aflu că este adevărat, îl omor cu mâna mea!
Pia o privea absentă, faţa ei era împietrită, ochii ei albaştri, umbriţi de gene grele întoarse, clipeau rar şi erau înroşiţi de plâns şi nesomn.
  – Aici, cum se poartă cu tine?
  – Bine, frumos! Ăsta care a venit cu mine mi-a fost coleg de liceu. Ce ruşine mi-a fost când l-am văzut... dar el m-a îmbărbătat şi mi-a dat ţigări.
Adela şi-a dat seama că nu luase măcar un pachet de ţigări întreg. I le dădu pe cele pe care le avea la ea. De mâncare nici nu putea fi vorba. Nu mai fusese în astfel de situaţii şi nu ştia cum se procedează.
În clipa următoare intră gardianul.
  – Gata, fetelor, vizita s-a sfârşit. Atât s-a putut! Hai Pia! spuse cu voce blândă.
  – Pia, ce să-ţi aduc data viitoare?
  –Ţigări, altceva nimic. Şi ai grijă de Andrei!
Apoi plecă luată de un cot de fostul ei coleg şi se îndepărtă legănându-şi şoldurile în pasul ei de podium, fluturând valurile şifonate ale fustei ample, viu colorată. Adela rămase urmărind-o cu ochii pironiţi spre pantofii de pânză strălucitori cu care era încălţată. „Noroc că e vară. I-o fi frig. Am auzit că în aresturile astea este foarte frig şi umezeală...” gândi femeia şi plecă. Pe hol, din partea opusă, venea un ofiţer de poliţie, care o invită înapoi în biroul în care stătuse de vorbă cu prietena ei.
 – Doamna?... întrebă acesta, întinzându-i mâna femeii.
 – Adela Ionescu, mă numesc.
 – Pot să văd un act de identitate?
 – Desigur… spuse Adela, scoţând din geantă buletinul de identitate.
 – O cunoaşteţi bine pe Ciurăscu Pia?
 – Da. O cunosc foarte bine şi nu cred că a făcut ce i se pune în spinare.
 – De unde ştiţi?
 – Am fost foarte apropiate în ultimul timp şi ştiu multe amănunte despre ea. Suntem prietene foarte bune. Ea conducea atelierul, nu se ocupa de aprovizionarea lui.
 – Știaţi și faptul că este amanta lui Strâmbaciu?
 – Da, ştiam. Dar asta nu demonstrează nimic.
 – Păi s-au găsit acte semnate de ea.
 – Tocmai am întrebat-o şi mi-a spus că ea nu a semnat nimic.
 – Am auzit ce v-a spus.
 – Cum aţi auzit? întrebă Adela, mirată.
Abia acum înţelesese pentru ce amicul poliţist înlesnise întrevederea.
 –Puteţi susţine, printr-o declaraţie scrisă, ceea ce tocmai ați spus?
 – Desigur, oricând. Acum se poate?
 – Da, se poate, spuse ofițerul foarte amabil ridicându-se şi ieşind din birou. Aşteptaţi puţin!
Peste câteva momente se întoarse cu nişte coli, cu antetul poliţiei, numerotate. Îi dictase câteva fraze de început, după care părăsi biroul, spunându-i din uşă:
 – Scrieţi ce doriţi, iar când terminaţi veniţi la camera numărul şapte. Eu sunt acolo.
Adela aşternu pe hârtie, cu scrisul ei frumos, ordonat şi citeţ, fraze inteligibile, cursive, cu tot ce ştia despre Pia, punând patos şi părtinire, crezând că poate va atinge vreo coardă sensibilă a acestei instituţii, ce trebuia să apere legea. După ce umplu vreo două pagini şi le lăsă la camera ofiţerului, ieşi în stradă. O încercă un sentiment de siguranţă, păşind pe asfalt, iar privirea îi fugi spre nişte geamuri vopsite în gri, asigurate cu gratii groase de fier. „După vreun geam de ăsta trebuie să fie prietena mea de cafea şi distracţii inocente. Ce tristă este uneori viaţa şi câte surprize neplăcute îţi poate oferi clipa următoare…”, gândi Adela, zgribulindu-se.
Trecură câteva zile şi nu mai putu să afle nimic despre Pia. Nimeni nu mai ştia nimic. Soțul și mama ei o asaltau cu telefoane târzii ori prea matinale doar, doar puteau obține ceva noutăți. Apelă iarăși la prietenul ei, ofiţerul de la circulaţie, dar acesta îi spuse că nu putea să abuzeze la infinit de influenţă, iar la o altă încercare o refuză categoric. Ajunse la concluzia că i se înlesnise întâlnirea cu prietena ei, doar pentru a prinde ei vreun fir. „Mai ştii... or fi crezut că şi eu sunt implicată.”
Timpul la serviciu trecea foarte greu, chiar dacă era extrem de ocupată. Era vară şi mulţi tineri aflaţi în vacanţă doreau să se afle cu permisul de conducere în buzunar. Perioada oferea oportunităţi, maşinile se înmulţeau, iar părinţii abia aşteptau să le dea progeniturilor pe mână. Bunăstarea imediată a românului era reprezentată printr-o maşină cât mai luxoasă.
De câte ori se deschidea uşa biroului aştepta să intre Pia, fremătând de viaţă, râzând molipsitor.
În duminica următoare, după-amiaza, era singură acasă, soţul ei era plecat la pescuit cu o zi înainte şi urma să se întoarcă, seara. Adela se bucura de aceste momente de singurătate, uneori erau relaxante. Se odihnea lenevind, ascultând muzică clasică cu ochii închişi, lungită cu picioarele pe un fotoliu. Se răsfăţa cu o cafea, într-un comple’ uşor de casă. Pe la ora trei, auzi soneria ţârâind puternic şi insistent, drept pentru care sări ca arsă, speriată, aproape. Deschise uşa şi... în uşă era Pia, cu o sticlă de şampanie Angeli în mână. Gătită ca de obicei, machiată, strălucitoare, ca scoasă din cutie. Se îmbrăţişară mult şi plânseră din nou, dar de data asta de bucurie.
 – Pia! Ai scăpat de tot?
 – Da, cred că da. Am devenit martoră. Strâmbaciu a recunoscut toate escrocheriile pe care le-a făcut şi în numele lui şi în numele meu. Ţi-am spus că nu sunt vinovată. Te-ai îndoit de mine?
 – Sincer... nu ştiam ce să mai cred. Te cunosc de foarte puţină vreme şi înainte de a te cunoaşte, ce ştiu eu ce ai făcut?
 – Nimic interesant. Dar ia două pahare să sărbătorim!
Stătură de vorbă ceasuri întregi făcând haz de necaz. Interesant era faptul că Pia nu era foarte afectată de cele zece zile petrecute în arestul poliţiei.
 – Nu a fost chiar aşa de rău. Eram în cameră cu o zăpăcită de fată, arestată pentru prostituţie, care avea un tupeu fantastic. Îi înjura pe poliţai ca la uşa cortului şi apoi le cerea ţigări. Era o paraşută... întâia.
 – Lasă, lasă, hai să uităm! Mai bine spune-mi ce-o să faci de acum încolo.
 – Ce să fac?... Mă duc acasă la domn' Anton, care abia mă aşteaptă, spuse Pia râzând din răsputeri, cu râsul ei cristalin şi strident. El nici nu ştie că am ieşit. De la mama am venit direct la tine.
 – Şi cu marea ta pasiune, marea ta iubire, cum rămâne?
 – Dă-l în mă-sa!... Nu vezi că a vrut să mă bage în puşcărie? Sper să stea acolo cât mai mult timp.
  Dar cu divorţul, cum a rămas?
 – S-a pronunţat, dar ce contează?! De la tine mă duc acasă.
Au sporovăit până seara târziu, au umplut câteva scrumiere cu chiştoace şi au făcut planuri de afaceri împreună, au deschis şi au închis ateliere de croitorie şi case de modă încât, până au terminat sticla de şampanie, erau bogate şi celebre.

va urma

Vizualizări: 69

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ce personaj ai creat, Sofy! Sunt curioasa sa vad cum evolueaza.

Acelasi stil alert specific scrisului tau.

Cu drag,

Mulţumesc Corina! Dacă vei dori, vei afla soarta acestor personaje, pe o perioadă nu prea mare de timp, dar foarte concentrată în acţiune.

Corina Militaru a spus :

Ce personaj ai creat, Sofy! Sunt curioasa sa vad cum evolueaza.

Acelasi stil alert specific scrisului tau.

Cu drag,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 12 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 15 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 17 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 17 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 17 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 17 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 17 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor