O noapte furtunoasă în trei

[Costel Zăgan]

        Trenul intră în gară chiuind din toate încheieturile. Iiiuuuuuuuu! Ce luuuungă-iiiiiii,Doamneeeee! Ţipa şi gara.
Fata ieşi în întîmpinarea băiatului, izbindu-l de cer!
      Vagoanele clănţăneau îmbucând aerul supraîncălzit. Hainele zburau pe deasupra lanului de grâu ca nişte nori de ploaie. Vântul interior purta peisajele de la un capăt la altul al orizontului.
Cerul prinde şi el să se înroşească :  rezistenţă în  tandră suprasarcină terestră!  Norii fierb deasupra pregătindu-se de furtună.  Se succed unul căte unul,  din ce în ce mai repede pe ecranul cerului.
     Ţipetele înalte ale fetei contrapunctează gemetele adânci ale Călăreţului fără cap. 
Trenul aleargă gâfâind pe-o cale ferată de iarbă. Uuuuuuuiiiiiiiiuuuuuu! Îi şopteşte fierbinte în urechi băiatul, aruncând şi ultimul nor al zilei!
    Ce iarbă înaltă şi albastră ne-nveleşte, iubitule! AU,  au, au , aaaaaauuuuu! Trenul făcea de zor manevre în gara plină de sudoarea albastră a cerului. Hurducăturile vagoanelor frământau pământul ca pe-o pâine!
    Ce bună-i pâinea noastră cea de toate zilele , Doamneeeee!

     -Credeam că nu mai vii astăzi , Liza!  Mărioara îi luă în primire pe cei doi chiar din poartă. Casa în schimb le surâdea şmechereşte.
    -A avut întârziere autobuzul! Ţâşni răspunsul Lizei.
    -Ce mai faci , Dio?
    -Săru`mâna , Mărioara! Vino să te pup!  Ce-ţi pasă : Te perpeleşti la umbră şi nu te doare deloc de nişte oropsiţi ...canicularzi!
    -Şi ce mai oropsiţi ! Mestecă fata cuvintele , când Dio o îmbrăţişă , atingându-i cu buzele fierbinţi un colţ al gurii.

    Un fulger răcoros trecu pe sub umbra nucului din ogradă.

Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (10)

[Sofia Sincă]

Uuuuiiii! spune trenul. Ce îndrăgostiţi şi ce fierbinţi!

Iubirea în stil propriu.

Admirabil!

Sofy