ÎNTUNERIC ŞI LUMINĂ

[Exemplu de Titlu]

Excursionistul s-a rătăcit în ziua aceea din cauza norilor albicioşi care au coborât mai mult decât în zilele precedente. Ceaţa lăptoasă l-a dezorientat, dar el nu s-a temut, fiind un vechi călător prin munţi. Stătuse o zi şi o noapte la cabană şi-şi petrecuse timpul sculptând diverse statuete în lemnul pe care şi-l adusese anume, din pădure. Vopsea apoi statuetele cu o soluţie fosforescentă pe care o preparase singur în nopţile în care visarea nu-l lăsa să doarmă. Îl încânta să privească sculpturile lucitoare în timpul nopţii, cu lumina stinsă. Era talentat şi avea scule fine şi foarte ascuţite, astfel că lucrul în lemn cerea doar atenţie şi răbdare, nefiind necesar un efort fizic prea mare. Dăruise personalului de la cabană câteva statuete minuţios lucrate şi aceştia le-au primit cu încântare, reţinând sfatul de a le privi când este întuneric. Pentru el sculptase o statuetă reprezentându-l pe Crist. Văzuse o pictură care-i plăcuse mult şi l-a sculptat după imaginea pe care o păstrase în memorie. Purta statueta cu el, în rucsac. Da, s-a rătăcit în ziua aceea... A ajuns pe un vârf de munte unde era o casă veche, din bârne, despre care nu ştia şi nu auzise. Mergând către acolo, i-au ieşit în întâmpinare alergând iute doi câini ciobăneşti, mari şi foarte agresivi. El s-a oprit dezarmat, încercând să le vorbească cu blândeţe. Un şuierat a venit din casă şi câinii s-au potolit îndată. Excursionistul a înaintat, iar câinii mergeau atenţi în urma lui. A intrat în casă şi a văzut un om în vârstă, cu pletele şi barba foarte lungi, ajungându-i pâna la brâu. Stătea pe pat în poziţia lotus şi avea ochii închişi. Medita. N-a vrut să-l deranjeze şi a dat să iasă, dar a fost luat prin surprindere de glasul bătrânului:
- Ia loc pe scaunul rotund. Nu ieşi, ca să nu fii atacat de câini!
A privit spre ochii bătrânului şi a văzut că nu s-au deschis. A aşteptat câteva minute bune, după care bătrânul, deschizând ochii, dar ramânând în poziţia lotus, a început un dialog ciudat cu el...
- Absenţa luminii necreate duce la instalarea întunericului absolut.
- Ce este întunericul absolut? a întrebat, surprins, excursionistul.
- Este atunci când atât ochii fizici, cât şi ochii minţii rămân fără lumină. Senzaţia este copleşitoare, omul se simte complet pus la dispoziţia hazardului şi doar instinctele lui mai funcţionează normal.
- Deci, în mod normal, există o lumină interioară, care face ca ochii minţii să fie activi...
- Da, aşa este. Chiar de ochii fizici rămân fără lumină, există această lumină interioară.
- De unde vine? Cum se explică?
- Ea vine de la Dumnezeu. Este legătura fiinţei cu Dumnezeu. Când, în anumite circumstanţe, legătura omului cu Dumnezeu se întrerupe, şi dacă ochii fizici nu au lumină, apare această senzaţie de întuneric absolut...
- Dar să spunem că ochii fizici au lumină. Cum se manifestă absenţa luminii interioare?
- Omul, în acest caz, este tulburat, dezorientat şi comunicarea cu ceilalţi este viciată.
- Lumina necreată... este, deci, lumina lui Dumnezeu, existentă dintotdeauna, preexistentă Creaţiei. Hristos a spus: "Eu sunt Lumina lumii." Cred că la lumina necreată făcea referire. - a reflectat excursionistul şi şi-a amintit de statueta lui Crist, pe care o avea în rucsac.
- Da, aşa este. Cea care luminează universul ca să poată fi văzut cu ochii fizici, este lumina creată. Sunt corpuri cereşti care ard pentru a răspândi în jurul lor lumină. Omul însuşi a devenit creator de lumină. Dar lumina necreată lucrează asupra ochilor minţii; ea dezvoltă intuiţia şi înţelepciunea.
Excursionistului îi plăcea această discuţie în care intrase fără vreo introducere şi fără să ştie ceva despre interlocutor, fiind surprins de faptul că primea răspuns la întrebările pe care şi le punea în timpurile lui de meditaţie. Îi părea că bătrânul i-a ghicit gândurile şi vocea lui îi suna foarte familiar. Parcă auzea ecoul propriilor gânduri... Se înnoptase şi cei doi abia se mai vedeau unul pe altul. Cerul era înnorat şi lumina creată nu ajungea până la ei. Excursionistul a scos din rucsac statueta şi a aşezat-o pe masă. Amândoi au fost plăcut impresionaţi de chipul lui Crist, pus în evidenţă de lumina blândă a lemnului fosforescent. Crist zâmbea şi zâmbetul Lui le-a pătruns în suflet...
- Este doar o sugestie. Imaginează-ţi care ar fi starea noastră când Crist ar apărea viu, dintr-odată, în cameră, a spus bătrânul.
- Înţeleg de ce oamenii îşi fac icoane: pentru această sugestie... Îmi imaginez surpriza imensă pe care au avut-o ucenicii Domnului când, după răstignire, El a apărut viu în camera în care se aflau ei. "Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh." - povesteşte Luca. Dar Domnul căuta să-i încredinţeze că este El, în carne şi oase, arătându-le găurile cuielor cu care a fost răstignit: "Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu."
Era întuneric şi excursionistul nu vedea zâmbetul plin de bucurie, de pe chipul bătrânului. A continuat:
- Luca povesteşte extraordinar: "Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: "Aveţi aici ceva de mâncare?"
După câteva momente de tăcere, excursionistul a continuat:
- Totuşi lumina necreată poate lumina universul şi poate fi văzută cu ochii fizici. Sunt multe lucruri de desluşit aici, dar mă bazez pe spusele Bibliei în legătură cu o mirifică cetate spaţială, numită Noul Ierusalim, care va veni, din cer, pe Pământ: "Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul."
Atunci, s-a întâmplat ceva supranatural: întunericul nopţii a fost biruit de o lumină feerică ce a cuprins casa de bârne şi împrejurimile ei. Lumina era intensă, dar deloc supărătoare pentru ochi. Uimirea celor doi a lăsat loc stării de extaz.
- Este lumina necreată! au articulat în acelaşi timp.

Emoţia intensă, provocată de vis, a făcut ca excursionistul să se trezească. Era întuneric deplin în camera de la cabană. Pe noptiera de la capătul patului, statueta lui Crist lumina blând...

[Sofia Sincă]

Lumina este acolo unde suntem noi cu suflet curat, cu gânduri sacre.

Impresionant textul tău, Cosmin, un exerciţiu creator de lumină, un text din care transpare sentimentul credinţei în puterile miraculoase şi mântuitoare ale lui Isus.

Apreciere deosebită, Sofy!

[Ion Lazăr da Coza]

Dacă visam urât, mama ne muştruluia: "- Vedeţi dacă nu spuneţi <Tatăl nostru> când vă culcaţi!?..."

Personajul tău, se pare că şi-a spus de două ori rugăciunea.

da Coza

[Corina Militaru]

Cand ucenicul este pregatit, maestrul apare. Chiar si intr-un vis.

Mi-a placut.

Cu drag,

[chindea maria elena]

Fericit cel ce-l vede pe Crist în el şi n-are nevoie de stigmate pentru a-şi certifica credinţele - şi asta pentru că simte în el stigmatele - şi-atunci nu crede - devine CREDINŢĂ ca un mod de-a respira şi celebra Viaţa! Citit, smerit am frânt genunchi şi-n lacrimă am dăruit!...Cu drag, Gerra  

[Gabriela Grădinariu]

    Printr-o asociere de idei m-am gândit la Paulo Coelho.  Dialogul având ca tema lumina în dubla ei ipostază -fizică şi spirituală-, te provoacă şi pe tine, cititor, la un exerciţiu de limpezire a interiorului. Mă încântă modul în care îţi construieşti demonstraţia  şi mai ales cum concluzionezi. Toată aprecierea!