Negustorul de sentimente

[Laura H.]

Acest text este scris de eleva Ionașcu Roxana. Publicarea lui face parte din activitățile incluse în săptămâna Școala Altfel și exprimă dorința elevilor ca încercările lor  literare să fie evaluate de oameni cu experiență în acest domeniu. Mulțumim pentru primire.

 

                                                            “Ne aflăm în epoca pietrei neșlefuite, întrucât singura piatră șlefuită care se găsise, inima, a fost pierdută...”

 

           

Atâta liniște-i în jur că-mi pare că aud cum se izbesc de geam razele de lună estivale. Stau în pat și mă gândesc la tine, la tine, vânzătorul meu de iluzii. Îți scriu o scrisoare, deși știu că nu voi avea niciodată curajul să ți-o dau. Același început l-am scris de zeci de ori: “Te-am iubit! Te iubesc! Te voi iubi mereu”...

          

Îmi amintesc cum te-am întâlnit. Un chip blând cu ochi-lumină... Mi-ai zâmbit frumos și mi-ai ridicat trupul pe aripi de înger, m-ai făcut cel mai mare muzeu al pașilor tai. M-ai invitat la o înghețată, având în vedere că era vară. Poate a fost cea mai bună înghețată cu ciocolată pe care am gustat-o vreodată. Ah, și întâiul sărut în umbre sângerii de apus, în ecou de valuri. A fost ca și cum aș fi intrat în Magazinul Destinului, un butic frumos în care iluziile se jucau pe rafturi cu mii de lacăte. In el am găsit dragoste, înțelegere, acceptare, prietenie... promisiuni, vise... un univers întreg captiv într-o sfera de topaz, iar eu, naivă, am cumpărat-o. Acum e noapte și e frig, mă plimb singură pe străzi... mă plouă, dar mă încălzesc cu gândul că poate o să te-ntâlnesc. Pașii-mi apasă greu, mi-e dor de tot ce era cândva al meu. Privesc o stea... dincolo de ea îmi pare că ochilor tăi le-au crescut aripi... dar steaua strălucește, nu mai strălucește, ci coboară încet... în zigzagul traiectoriei sale îmi pare că s-a prăbușit o constelație... Îți spuneam că fără iubirea ta aș muri, că lipsa ta ar fi mai sfâșietoare decât moartea... acum îmi amintesc ultimul nostru joc de cărți pe malul mării. Am pus pe masă iubirea, dar tu mi-ai aruncat trădarea. Am pus apoi, încrezătoare, sărutul, dar tu ai pus lacrima. Am ales amintirea, dar tu m-ai contrazis prin uitare. Mi-am adus aminte de speranță... dar tu ai încheiat jocul punând ura... și-ai câștigat.

           

 Pe cer a mai ramas doar o umbră de strălucire... îl privesc atent și mă întreb ce rost mai au regretele. Imi pare rău. Am închis ochii și am deschis brațele, m-am lăsat purtată de vânt prin noapte, tot ce mai auzeam erau vorbe, vorbe care încă, deși deja toamnă, tot mai dor. Mi-am pus o dorință, o noua viață, un nou început. Simțeam cum îmi cresc aripi în suflet și am zburat, am zburat spre cer, lăsând în urma “cercul” pământesc și rece... pe-nserat ajunsesem la Portile Cerului...

                                                                                               

Ionașcu Roxana Gabriela

                                                                                                            Scoala Gimnazială nr. 25 Galați

cls. a VIII a D

[Sofia Sincă]

Textul este încântător! Cam prea matur pentru un copil de clasa a VIII-a, zic eu... Dar, azi copiii sunt foarte precoci. Mult romantism, dar nefiind patetic, ci doar deschis și destul de fragil. Mesajul poate fi cu dublu sens. Adresarea lui se face fie unei ființe pământene sau poate doar visului cu spirit rătăcitor ca în mitul zburătorului.

Oricum Roxana Gabriela are talent scriitoricesc și merită să meargă pe această cale. Dar... așa cum știm cu toții pentru a scrie, mai întâi trebuie să citim mult... mult, de tot.

Eu îi urez un ocean imens de succes!

Sofy

[Corina Militaru]

Romantic, frumos! Tânăra scriitoare promite! :)