Vara aceea a fost de o frumusețe neasemuită. Fierbinte și cu un cer albastru, de un albastru nefiresc de adânc. Eram student și tocmai intrasem în vacanță, dar lucram deja de mai multe zile, alături de mai mulți prieteni, la o fermă de stat, I.A.S. cum i se punea pe atunci, într-o echipă de cosași, alături de o altă echipă, de femei care făceau fânul în urma noastră. Lucram de plăcere, să-mi pun mușchii la lucru și să nu fiu un pierde-vară pe timpul vacanței, dar și din veșnica nevoie de bani a studentului sărac de la țară.

     După câteva zile de tras la coasă sub soarele incandescent, eram bronzat ca un mulatru. Lucram numai în slip și simțeam o imensă plăcere a efortului fizic, deși transpirația-mi curgea șiroaie de-a lungul trupului. Din când în când o adiere ușoară de vânt îmi mângâia pielea înfierbântată și mă înfiora ca o atingere de dragoste.

     La anumite intervale de timp, cam de trei ori pe zi, ne vizita șeful de fermă, cu șareta lui, însoțit tot timpul, ca de un înger păzitor, de Viorica, tehniciana lui preferată. Gurile rele șușoteau pe la colțuri că i-ar fi și amantă, deși mie-mi venea greu să cred. Inginerul avea în jur de șaizeci de ani, câțiva ani până la pensie, gras, mătăhălos, cu o față veșnic buhăită ca după beție, cu fălcile căzute de buldog și negru ca un drac. Viorica, în schimb, era o femeiușcă zveltă și ușoară ca un fluture, în jur de treizeci de ani, purta o rochiță simplă de vară, din stambă colorată semitransparentă și imprimată cu mult albastru, asortat cu ochii ei ca și cerul, de un albastru intens. Cum să-ți imaginezi o apropiere intimă între cei doi? Mă revolta numai gândul... Dar câteva femei mai gureșe din echipă jurau că i-ar fi văzut făcând dragoste, ziua-n amiaza mare, în livadă, la umbra unor pomi, lângă șareta oprită. Nu știam ce să cred, dar de la o vreme, văzându-i tot timpul nedespărțiți, înclinam să cred  această poveste  ciudată, „contra naturii”.

 

     E aproape amiază și tragem tare la coasă, că apare șeful cu șareta în control și vrem să  vadă ce băieți vrednici suntem și că nu ne plătește degeaba. Trăgând brutal de hățuri și cu un sunet gutural din gâtul gros, inginerul oprește calul și Viorica sare iute din trăsură, sprintenă și ușoară, parcă mai mult plutind prin aerul fierbinte.

     - Eu mă opresc aici! - ciripește ea veselă. Să mai vorbesc cu Mădălina! Mă iei mai târziu când te întorci spre sediu!

     Inginerul, vulpoi bătrân, știe și el ”la cât e ceasul” și pricepe jocul tinerei femei. Știe bine că nu de dragul Mădălinei a coborât tehniciana lui din trăsură și îmi aruncă o privire ucigătoare, mormăind printre fălcile de buldog:

     - Îți cam place tipul, așa-i? De, tânăr și sportiv...

     Viorica se înroșește ca o adolescentă și nu zice nimic. Se îndreaptă spre Mădălina, prietena ei, în vreme ce bătrânul inginer, enervat, dă bice calului. Femeile o înconjoară pe tehniciană cu multă simpatie și înțelegere, dintr-un soi de solidaritate feminină în fața mojiciei șefului.

     Mădălina, o țărăncuță frumoasă și harnică, din același sat cu mine, cam de aceeași vârstă cu Viorica, o cuprinde pe tehniciană cu drag de după umeri și tot șușotind cele două se retrag la umbra unei căpițe de fân. Apoi se despart și o văd pe Viorica îndepărtându-se încet, visătoare, cu un fir de cicoare între buze, îngânând, parcă, un cântecel, spre liziera pădurii din apropiere.

     Eu îmi reiau munca, trăgând și mai vârtos din coasă, ca să nu pună de tot stăpânire pe mine gândul necurat la tânăra seducătoare, dar la un moment dat simt parcă o prezență în spatele meu și mă întorc. E Mădălina.

     - Gil, hai un pic mai încolo să-ți zic ceva.

     Ne depărtăm câțiva pași să nu ne audă ceilalți din echipă.

     - Uite care-i treaba. M-a rugat Viorica să-ți zic să lași un pic munca și să te duci în pădure să-ți mai tragi sufletul și să mai povestiți, de una, de alta...

     Pe mine mă cuprinde groaza. Cum să mă duc, când toți cei de față sunt cu ochii pe mine și toți știu că Viorica e acolo? Dar... iarăși, să nu mă duc, ar fi o dovadă de lașitate, de lipsă de bărbăție. Mai cu seamă că sunt deja nespus de dornic s-o cunosc mai îndeaproape pe „frumoasa din pădurea adormită”.

     Fără să mă uit înapoi, deși știu bine că toți sunt cu ochii pe mine, mă îndrept cu pași rari spre umbra deasă a pădurii. Intru sub cupola verde și o răcoare plăcută mă împresoară. După vreo zece pași o zăresc lângă trunchiul unui copac, stând cu spatele, așezată pe un covor gros de mușchi uscat. Mă așez și eu alături. Câteva clipe stăm în tăcere, umăr lângă umăr.

     - Îți par o ușuratică? întreabă ea cu glas scăzut și cu un anume sentiment de jenă.

     - Nu, nicidecum! Ești femeie și-atât.

     - Știi că îmi placi! mă somează ea, scurt și fără alte comentarii.

     - Și tu mie. Mult. Încă de când te-am văzut în prima zi la fermă.

     Ea se joacă, atingându-și ușor buzele roșii cu un clopoțel albastru de pădure.

     - Te-am plăcut de când te-am văzut prima dată, în oraș, la magazin, unde eram cu Mădălina și ea mi-a spus că vei veni să lucrezi o vreme la noi la fermă. Dar cred că tu nici nu m-ai observat atunci.

     - Sincer, recunosc că nu te-am remarcat atunci.

     Ea strânge ușor din ochi, făcând parcă efortul de a-și aminti ceva.

     - Tu mi-ai sărit pur și simplu în ochi, erai într-un tricou roșu întins peste mușchii masivi și cu blugi mulați, ieșeai în evidență din toată mulțimea aceea de vreo treizeci de persoane.

     - Mersi.

     - M-am bucurat mult că vei veni să lucrezi o vreme la noi.

     - Mă bucur că te-ai bucurat.

     Se întoarce și se uită la mine cu ochii ei mari, albaștri, copilărești.

     - Mă bucur și acum că ai acceptat să vii aici.

     - Sincer, îmi placi - încerc eu să fiu cât mai convingător - n-am acceptat să vin doar așa, din politețe. Ce bine e aici! oftez eu și mă las pe spate, pe mușchiul moale, cu brațele larg desfăcute.

     Privesc printre frunze cerul de un albastru atât de adânc. Ea se apleacă asupra mea și mă sărută ușor pe frunte, pe obrajii fierbinți, pe lobul urechii, pe gură. Eu o cuprind cu brațele și ea se lasă cu totul pe pieptul meu larg și puternic. Îi deschei cordonul rochiei și-mi strecor mâna sub pânza subțire unde nu mai are nimic decât trupul gol, ușor transpirat de căldură. Stă cu toată greutatea trupului ei pe pieptul meu și nu pot respira în voie, așa că ne răsucim într-o parte până inversăm poziția noastră. Eu nu am de îndepărtat decât slipul, ea nici atât. Mă mir că nu are chiar nimic pe sub rochița de stambă colorată. Îi trec palmele, într-o lungă și tandră mângâiere, peste coapsele fierbinți, peste triunghiul moale ca mătasea. O posed apoi încet, ca într-o scufundare lentă. Fierbințeala ei mă excită îngrozitor. Mă încolăcește cu picioarele ei lungi și-mi cuprinde strâns mijlocul cu ambele mâini. Eu îi petrec un braț pe sub omoplați, în vreme ce, cu cealaltă mână îi mângâi șoldurile frumos arcuite și sânii mici cât palma mea deschisă.

     Limbile ni s-au împletit, suflările fierbinți ni se amestecă. Ea ține ochii închiși, suspină ușor din când în când ca un copil în somn și tot trupul ei e cuprins parcă de o ușoară vibrație, ca o libelulă în zbor. Așa, împletiți, cu trupurile parcă sudate unul într-altul, ne rostogolim de câteva ori pe covorul gros și moale de mușchi uscat.

     Atingem starea de extaz aproape în același timp, ea mă strânge atât de tare cu picioarele încât mă simt prins ca într-un clește și abia mai pot să mă mișc. Apoi suspină lung, picioarele i se relaxează treptat, odată cu tot trupul și scap și eu din strânsoare. Zâmbește cu ochii închiși, apoi îi deschide, mari și luminoși.

     - Mi-ar plăcea să am un copil de la tine - și gura i se destinde într-un zâmbet larg.

     - Sper că e doar o glumă de-a ta - zic eu, speriat de-a binelea.

     - Am glumit, desigur...

 

     Pe drumul de pe coastă zdroncăne deja șareta șefului. Sărim amândoi în picioare ca la alarmă și o apucăm, din instinct, în direcții opuse. O las pe ea să iasă mai întâi la lumină, așa ciufulită și îmbrăcându-și în grabă rochița șifonată, eu ocolesc mai întâi prin pădure, apoi pe la capătul unui lan de porumb și ies în spatele grupului de lucrători, ca și cum aș fi fost plecat doar un moment pentru necesități personale.

     Trăsura oprește, inginerul se uită urât, când la mine, când la Viorica și-i întinde mâna tinerei, să urce alături de el. Ea nu se poate abține să nu se mai uite o dată lung la mine, șeful observă gestul ei și se uită și el, încă o dată, nimicitor, spre mine. Eu îi zâmbesc ironic, cu satisfacția bărbatului învingător.

 

     Anii au trecut, cu Viorica nu ne-am mai văzut niciodată de atunci, drumurile noastre s-au despărțit acolo și atunci, pentru totdeauna. Dar ani la rând m-a frământat un gând. Nici azi nu știu dacă inginerul a bănuit ce s-a întâmplat în acea amiază fierbinte între mine și Viorica. Și totuși cred că instinctul lui de bărbat a simțit prezența străină a altui bărbat pe trupul femeii ce o ducea cu sine.

Vizualizări: 21

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Din capitolul aventuri. Interesant este că în povestirile tale totul ia forma firească: vină, desfătare, erotism. Apoi intervine talentul descrierilor: Ea se joacă, atingându-și ușor buzele roșii cu un clopoțel albastru de pădure. - puritate erotică. Ce poate fi mai frumos? Încă o dacă se confirmă: veșnicia s-a născut la sat. (L.Blaga)
Eu am luat doar acest aspect, modul narativ excepțional. Tema? Are multe valențe. Valabile toate.
Am citit cu deosebită plăcere,
Sofi

Mulțumesc, Sofia, pentru lectură, pentru comentariu și mica analiză, pentru aprecieri!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cârnații din pod a utilizatorului Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Elisabeta Drăghici a adăugat o discuţie la grupul
cu 7 ore în urmă
Elisabeta Drăghici şi-a actualizat profilul
cu 8 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Cârnații din pod a lui Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
Postări de log efectuate de Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vertij a utilizatorului Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Mirela Moise şi-a actualizat profilul
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Semne a lui Ionel Mony Constantin
cu 10 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Cârnații din pod a lui Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Scrisoare de busuioc a lui Ionel Mony Constantin
cu 10 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare de busuioc a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 10 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ...un colț de rai pe nume, Bucovina a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a postat o discuţie
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Într-o vară, un tren a utilizatorului Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când ești departe... a utilizatorului Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog am văzut moartea de mai multe ori a utilizatorului Nuta Craciun
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când ești departe... a utilizatorului Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog am văzut moartea de mai multe ori a lui Nuta Craciun
cu 15 ore în urmă
Alexandra Ghenghea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Regina Neagră (II) a utilizatorului Alexandra Ghenghea
cu 18 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ...un colț de rai pe nume, Bucovina a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 20 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor