În holul larg al apartamentului onorabilului inspector Pantelimon Drăgănescu se aflau în seara zilei de sâmbătă, 23 octombrie, soţia acestuia - simpatica doamnă Suzy- împreună cu devotata ei prietenă Caty Bobocea – profesoară la renumitul liceu pedagogic din oraşul X.
Într-o atmosferă destinsă, cele două prietene îşi deschid sufletul una alteia la o cafeluţă de lângă care nu lipseşte, bineînţeles, o ţigară fină.
În acest moment, distinsa doamnă Suzy întinde prietenei sale pachetul de ţigări Camel ce se află pe măsuţa dintre cele două fotolii, unde cele două prietene au luat deja loc în faţa cafelei spumoase. (Doamna Caty preferă nessul cu apă minerală, iar gazda, politicoasă, respectă dorinţa acesteia)
Dar în pofida încercărilor ei de a aprinde bricheta, pentru a face şi acest din urmă oficiu, trebui să cedeze foarte iritată ca prietena ei să-i aprindă ţigara cu o frumoasă brichetă roz – evident marcă străină.
Caty (încercând să destindă atmosfera): Ia’ zi tu, şi vara asta tot la mare? (soarbe din cafea)
Suzy: Păi ce? Îl pot face pe Monel să meargă la munte? Parcă el ar trage la deal, şi nu Skoda, săraca!? Dar ce să-i faci!? Anu’ ăsta a găsit nod în papură că nu i-a făcut verificarea, da’ pân-acu’!? Poveşti! Să se ducă-n delegaţie cu ea la Sinaia de câte trei ori pe lună poate!? Las’ că i-o fac eu!! Să-mi iau carnetu’ şi mai pupă el maşină când mi-oi vedea ceafa!
Caty: Poftim!? Păi cum aşa?
Suzy: Foarte bine! Cum l-a plimbat pe el la serviciu opt ani, să mă plimbe şi pe mine, că nu numai dumnealui e domn! Dacă e mare la serviciu, se crede că nu’ş’ce valorează!? Cunoaştem noi marfa!
Caty: Dar cum se face, tu!? Cum să!?... Nu ştiu...
Suzy: Aşa bine! Ce ştii tu? Şi-apoi la mama!? De câte ori m-a dus el cu maşina la mama!? Mă lasă să mă duc singură şi să car bagajele ca o ţaţă! Nu i-ar fi ruşine! Îţi spun că mi s-a făcut lehamite!
Caty: De ce? De maşină?
SuziY: De toate! Păi, uite şi tu! Acuma vin Preduleştii de la Bucureşti, relaţiile lui, de, şi nu am de niciunele! Dar zici că se duce la cumpărături, că doar ştii câte trebuiesc pentru o masă mai ca lumea!? Aş! Tot eu! Când vine acasă, păhărelul cu şnaps şi pas’ de-l mai scoate undeva cu maşina, iar pe jos tuşeşte... Păi!? Îi scade burta, vezi tu Doamne!
Caty: Ei, lasă, că-n situaţii de-astea îl ştiu eu pe Monel... E băiat bun! Se mobilizează şi cât ai bate din palme, ai tot ce-ţi trebuie!
Suzy: Da, da’ până se urneşte din loc crapă fierea-n mine, că n-am pe ce pune mâna!
Caty: Fii şi tu mai calmă! Crezi că Sory e mai breaz!? Până-l mişc la piaţă e vai de mine, da’ şi când se duce, îmi umple cămara! Au putere, dragă, nu ca noi! Păi, dacă iau trei kile de ceapă de la piaţă pân-acasă, şi doar e destul de aproape, nu!? mă vaiet trei zile de mâini.
Suzy: Da, da’ tu faci piaţa în fiecare zi, că stai aproape, dar noi o dată la trei săptămâni când se termină, vorba aia, toate.
Caty: Bine şi-aşa! Îl ştii pe Simion al Gavrileascăi? Nu-i aduce, dragă, un fir de pătrunjel acasă şi doar trece prin piaţă zilnic de la serviciu!
Suzy: Apoi să ne fie cu iertare, nici nu poa’ să-i pretindă la kilogramele lui să mai care şi de la piaţă! Da’ al meu ce dracu’ are, că doar nu cară el, ar putea rezolva uşor problema cu maşina?
Caty: Uşor, pe dracu’, cu criza asta de benzină! Apropo, nu aveţi benzină de vânzare, că mă rugă vecină-mea Cosmeasca a colonelului, ştii, mai am şi eu nevoie de ei ba cu una ba cu alta? Auzi, am avut odată o canistră goală pe balcon, că a lăsat-o frate-meu de la Braşov când a trecut pe la noi (n-a avut de lucru şi ăla!), iar ea a rămas cu impresia falsă că noi am avea o sursă. Ne-a văzut că mai ieşim uneori sâmbetele împreună când circulă numărul vostru sau al nostru, şi a făcut legătura c-aşa şi pe dincolo...
Suzy: Doamne fereşte! Şi-apoi să ţi-o spun pe-a dreaptă, chiar dac-aş avea în plus, n-aş vinde! Dar aşa, de unde, că doar ai văzut că abia ne-ajunge de câte un drum la sfârşit de săptămână!? A dracului lume, măi frate! Ce poate să mai scornească! Şi-apoi este şi Monel ăsta un om de nu ştiu cum să spun! Nu e zi să nu-şi ducă şefu-acasă. Zău, l-aş înţelege dacă n-ar avea maşină, dar ’mnealui o menajează, o ţine-n garaj, iar pe-a noastră o corvodeşte! Şi pe urmă bărbatu-meu se vaită că nu mai trage! Cum dracu’ să mai tragă!?
Cele două prietene discutau tot mai aprins, iar în hol se făcuse fum să-l tai cu cuţitul, când se auzi soneria.
Suzy (tresări surprinsă): Aoleu! Cin’ să fie la ora asta?
Deschise uşa şi intră un bărbat între două vârste îmbrăcat într-o geacă bleumarin din piele şi cu o umbrelă în mână. Avea părul ondulat lăsat în bucle rebele pe frunte şi respira sacadat, semn că alergase pe scări.
Nevăzând că are musafiri, se adresează soţiei pe un ton iritat:
- Ce faci dragă? Iar n-ai tras cheia din uşă să mă faci să sun la mine
acasă cu cheia-n mână ca un!?...
Caty luă tava cu ceştile şi se îndreptă spre bucătărie. Cei doi rămaseră
câteva clipe faţă în faţă stupefiaţi, uitându-se unul la celălalt.
Suzy îşi reveni şi intră imediat în dormitor, aprinse lumina şi lăsă uşa
întredeschisă. Soţul ei rămase în hol, puse umbrela în cuier şi vădit nervos rămase în picioare îmbrăcat, aprinzându-şi o ţigară.
Suzy (încercă să se scuze): Iartă-mă, iubitule, da’ vezi şi tu, a venit Caty
pe la mine şi nu puteam să... Ne-am luat cu vorba şi...
Pantelimon D: Dar nici nu mă gândeam să nu fii gata!? Iar să stau după
tine trei ceasuri?
Suzy: Cât e ora?
Pantelimon: Cât e ora!? Doar ştii că nu-mi mai merge ceasu’ şi nu’ş’ce-l
apucă şi pe ăsta deşteptător că adormi tocmai acuma.
Din dormitor se auzi ţârâitul unui ceas, ca şi când cineva ar încerca să-
l pună să sune.
Pantelimon: Ce importanţă mai are? N-am zis că vin la 18:00 ca să te iau!?
Suzy (speculând ideea): Aoleu! Şi eu care am înţeles la opt! Scuze! Imediat sunt gata!
Pantelimon: Păi haide mai repede, că sunt cu şefu’! E în maşină! I-am
spus că eşti gata.
Suzy: N-am înţeles? Ce caută şeful la Eliza?
Pantelimon: Ei, uite, că am uitat să-ţi dau raportu’! Auzi la ea, ce
caută!? Mai degrabă ce căutăm noi, la o adică?
Suzy: Cum aşa?
Pantelimon: Aşa bine! Eliza e nepoată-sa după nevasta dintâi! Nu se face
să lipsească!
Suzy: Te pomeni că vine şi nevastă-sa!?
Pantelimon: Păi se putea altfel!? S-a dus mai din vreme s-ajute, ce ştiu
eu, la pregătiri!?
Suzy: Hai că m-ai dat gata! Dacă s-o fi pricepând la pregătiri ca tanti Margareta la indicaţii preţioase, îmi închipui!?
Pantelimon: Iar începi!? De unde ştii că nu este altfel? Nu ştiu, ai un stil... Prea-i bagi pe toţi în aceeaşi oală!? Şi pe urmă ce ne interesează pe noi!? Şi îmbracă-te odată, că-şi pierde şefu’ răbdarea şi atâta-mi trebuie!
Suzy: Sper că nu e iar troznit!?
Pantelimon: Nu, numai o vodcă mică! Ştii, ne-am oprit la braseria din
colţ să văd dacă nu au cumva sana să dregi ciorba de burtă, că doar m-ai bătut la cap...
Suzy: Grijuliu mai eşti, sărăcuţu’ de tine! Ciorba de burtă s-a dus demult şi fără sana ta! Dacă aşteptam după tine...
Pantelimon: Ca mine acum după tine!...
Suzy: Se putea să nu mă arzi!? Hai şi nu fii oaie cu şorici! Acuma sunt
gata! Ce părere ai? Să-mi pun sacoul gri sau pardesiul bej?
Pantelimon: Păi ce pantofi ai?
Suzy: Ăi maro! Pe-ai negri i-am dus la reparat.
Pantelimon: Şi-atunci ce mă mai întrebi? Ia pardesiul şi basta! Doar nu ai
de ales aici!
Suzy: Sau să mă schimb şi să-mi pun deux-piece-ul vişiniu? Ce zici?
Pantelimon: Asta-i bună!? Iar să te schimbi? Ce are rochia de pe tine, pune o eşarfă asortată şi gata!? Te suceşti şi te-nvârteşti până-i piere omului tot cheful!
Suzy: Bine, fie şi-un lup mâncat de oaie! Iau pardesiul, dar să nu te-aud
pe urmă c-aşa şi pe dincolo. Pentru că totdeauna când te-afumi niţel, ţi se pare nu ştiu cum. Că Ioneasca e aşa, că Popeasca e pe dincolo... Poftim, ţine-mi pardesiul! Să-mi iau şi geanta. Era să uit! ( uitându-se la soţul ei, deodată sare ca arsă ) Păi bine, dragă, tu aşa mergi? În geacă de piele, în pulovăr? Astea-s haine de seară? Costumele-ţi stau în şifonier şi tu umbli ca...
Pantelimon: Ca burlacii! Ştiu placa! E fumată! Alta, nouă!
Suzy (preocupată să se machieze în oglinda din hol) Ce? Maşina? Zău,
chiar îi spuneam lui Caty că asta nu mai trage! Skoda e depăşită, oricum...
Pantelimon: Aoleu, ce le-amesteci!? Eşti gata odată?
În acest moment, iese din bucătărie Caty, iar la vederea acesteia Pantelimon Drăgănescu se înclină foarte politicos sărutându-i mâna şi cerându-şi scuze că fiind foarte preocupat, nu-i observase prezenţa la venirea sa acasă.
Pantelimon: Sărut-mâinile, mă scuzaţi că nu v-am văzut, dar eram foarte, sunt grăbit şi...
Caty: Nu-i nimic! Se întâmplă şi la case mai mari! Am stat la o şuetă cu
Zica. N-o văzusem demult şi n-am realizat cum a trecut timpul.
Pantelimon: Gata? Putem pleca?
Suzy (pe un ton mustrător): Fie şi ca tine, da’ altădată...
Pantelimon: Fii sigură c-o să-ţi aduc aminte! (stinge lumina din hol)
Cei trei ies, domnul Pantelimon Drăgănescu având grijă să încuie uşa atât sus, cât şi jos.
Iar noi rămânem să ne închipuim, fireşte, cum se vor distra soţii Drăgănescu la multaşteptata aniversare a zilei de naştere a noii secretare, Eliza Guliman Rizescu, despre care circulă atâtea şi atâtea zvonuri. Cât despre temeinicia lor, deocamdată nu ne putem pronunţa, dar vă promitem că ne vom informa, negreşit, şi cu întâia ocazie vom aduce lămuriri şi în această problemă spinoasă a urbei noastre.
Cuvinte cheie :
Nu înțeleg pentru ce funcțiile? În text nu au nici o importanță, mai ales că exprimarea este a clasei de mijloc. Profesoara nu excelează cu nimic, inspectorul - mai degrabă seamănă cu un șofer. Și nu înțeleg ce ai vrut: o mică piesă de teatru cu un act, un scheci - de care natură? Textul nu reprezintă decât o bârfă obișnuită. Apoi cele două doamne la început erau în hol, apoi Caty iese din bucătărie...
În prima parte a textului, în cel explicativ se găsesc multe repetiții fără rost.
Am citit,
Sofy
Toate textele tale postate până la 1 mai sunt trecute aici, în COLECTIA DE PROZA. Desigur și celelalte vor urma, pe parcursul timpului.
http://insemneculturale.ning.com/page/biblioteca-noastră
Admin editor,
Sofia Sincă
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor