Minciuna are sau nu are picioare scurte?

[Corneliu Ion]

Vasile Apostol a adunat din toate locurile pe unde l-a dus viața o grămadă frumușică cu de toate, fie bune, fie mai puțin bune. Cu timpul, pe cele considerate mai puțin importante   le-a uitat, însă au rămas destule lucruri care l-au preocupat toată viața, printre acestea fiind frumusețea și expresivitatea limbii române.

Încă din primii ani de copilărie a auzit tot felul de expresii, pe care nu și le putea explica prea bine. Printre altele, remarcase și că în viața omului picioarele aveau o importanță deosebită și nu numai pentru simplul fapt că te purtau pe unde voiai. Nu.

De exemplu, își amintea foarte bine ziua în care, jucându-se „de-a v-ați ascunselea” cu sora lui, a spart din neatenție vaza de cristal de pe masa din sufragerie, iar mama, doborâtă de supărare, încercând să stabilească cine este vinovatul, le-a spus:

- Mai bine spuneți cinstit cine a spart-o, pentru că minciuna are picioare scurte și nu ajungeți departe cu ea!

Auzi, ce chestie! Ce, minciuna este vie, este animal, sau vreo pasăre, ceva, ca să aibă picioare? Trăind într-o curte mare, cu tot felul de păsări pe care le urmărise foarte atent nu de puține ori, Apostol ajunsese la concluzia că minciuna așa trebuie să arate, ca o rață: lacomă, dolofană, cu picioare scurte și crăcănate, mergând încet și legănat de colo până colo, mereu în căutare de ceva de mâncare. Credința lui că minciuna așa trebuie să arate, ca o rață, i s-a întărit și mai mult când, după câteva raiduri la borcanul cu dulceața de vișine pregătită excelent, mama și-a dat seama cum de s-a volatilizat un sfert din dulceața cu care ea se fălea la musafiri. Știindu-l mereu în competiție acerbă cu dulciurile, maică-sa a venit la el și l-a întrebat direct:

- Tu ai mâncat dulceața aia de vișine?

Surprins nepregătit de eveniment, totuși lui Apostol îi trecu imediat prin cap că e clar, minciuna nu poate fi decât o rață, fiind vorba de mâncare și mai ales, de vișine, pe care văzuse chiar el că rațele le mâncau cu mare plăcere.

Își reveni rapid și luă mina aceea de om dezamăgit, că tocmai el, un copil sincer și ascultător este bănuit de mama sa.

- Ce dulceață? De vișine? Cum să o mănânc eu, mă mamă, că nici nu știam că ai așa ceva. Poate soră-mea a mâncat-o, că ea e mai mare!

- Măi, eu tot vă spun mereu că minciuna are picioare scurte! Ei bine, lasă că o să-l prind eu pe hoț și atunci va plăti pentru toate!

Azi așa, mâine așa, vremea a trecut. Ajunsese în clasa a patra și învățătoarea le-a dat copiilor temă pentru acasă să compună o poezie cu două strofe. Îi plăcea să citească, s-a inspirat din alte poezii, s-a chinuit ceva și în cele din urmă a scris cele două strofe. A doua zi, învățătoarea i-a ascultat binevoitoare poezia și l-a lăudat:

- E bunicică poezia ta, se vede că ai muncit la ea, te-ai chinuit să faci rime, dar ai probleme la piciorul metric. Vezi, mai lucrează acolo!

Piciorul metric. Ce-o fi ăla? Nu mai auzise de așa ceva până atunci. Obișnuit să-și reprezinte mental tot ce nu înțelegea într-o formă pe care o cunoștea din viața de zi cu zi, Apostol și-a imaginat că piciorul metric trebuie să fie ori ceva legat de felul în care mergea el, ori, cine știe, de o poezie mai lungă. Ceva la metru.

Anii au trecut repede și Apostol a ajuns să stea pe propriile picioare. Acum știa bine ce înseamnă a trăi pe picioarele lui, chiar dacă nu trăia pe picior mare, așa cum știa și ce înseamnă când apărea peste noapte o secretară nou-nouță, cu o fustiță ca un guleraș, iar directorul le explica zâmbind tuturor „e foarte bună, a ajuns secretară pe propriile-i picioare!”

Se spune că „Minciuna are picioare scurte”. Apostol se formase ca om în vremea în care acest aforism se referea la anumite comportamente sociale detestabile, dar care nu influențau decât o zonă restrânsă din proximitatea celui în cauză. Și acum, ca și în anii care trecuseră, a înțeles repede că noțiunile se bulversează, căpătând un cu totul înțeles decât cel inițial. Așa s-a întâmplat și cu vestitul proverb, referitor la minciună. A explodat viața politică și în noua conjunctură, minciunile cu picioare scurte nu prea mai au loc de minciunile cu picioare lungi. Și mâini, la fel.

Ce să vezi, în lumea cea de azi și mai ales la noi, toate minciunile care apar în prim planul politicii au picioare lungi și trupuri încântătoare. Minciuni cu picioare lungi, trupuri de vioară și talentele goale, lăsate cât mai la vedere, care ciripesc, cântă de te-ncântă de la vreo tribună parlamentară sau ministerială, mai ceva ca un pizzicato pe mâna stângă a celebrului Paganini, cel care a făcut cândva pactul cu diavolul. Bine, și ele au făcut pacte cu diavoli șefi de iad central, șefi de servicii, sau măcar niște diavoli mai mici, pe plan local.