Mesager ...peste ani

[Exemplu de Titlu]

Ciudate mai sunt căile tale Doamne! Și totuși, pentru unii așa de clare. Ea a  știut mereu, a simțit că-i era hărăzită. Chiar dacă l-a alungat, chiar dacă l-a înșelat, undeva într-un colț de creier sau suflet, știa că-i aparține !  Acum, după ce viața a trecut peste ea, a realizat că el a sacrificat-o  unui mod de gândire învechit. Nu a fost capabil să treacă dincolo de prejudecățile unei familii mediocro- ceaușiste!. Orgoliul lui de bărbat a refuzat ce toți vedeau! N-a fost niciodată o femeie comodă , imprevizibilă ca ziua de vară doar că ...era a lui. Avea în ea ceva din nebunia izvoarelor de munte când curg vijelios spre tine aducându-ți însă parfumul și soarele poienelor . A fost  odată ...acum revedea  cu ochii minții secvențe de odinioară ; Amiaza  de vară toridă, când mergând alene pe bulevard, de-a lungul cinematografelor, îndreptându-se spre universitate cu gândul la ceasul care nu mai trecea, a dat nas în nas cu Elena . S-au oprit in mijlocul trotuarului și s-au privit lung. Trecuseră patru ani de la terminarea liceului și  fiecare o pornise pe drumul sau cu visele de mână. Ea o luase spre o facultate tehnică, dar dacă  o priveai bine  iți dădeai seama că nu  ți-o poți imagina altfel decât  jucându-se de-a baba oarba cu roțile dințate! Doar că pe timpurile acelea nu prea conta,  important era doar să ai o diplomă! De Elena, nu mai aflase nimic din liceu dar au sporovăit cu plăcere. Când i-a zărit verigheta pe deget, Elena a început să râdă: 

-Sper că acum  Mirciulică  e fericit! 
Am  simțit brusc cum soarele s-a băgat sub asfalt! 
-Nu, nu cu Mircea sunt căsătorită...
-Nu se poate! E tot ce a mai zis Elena.
-Ba se poate!  am îngânat slab. 
Știa că nu-i căsătorită cu cine trebuie , doar ca...asta era!  Ii comparase de mii de ori în mintea ei și de fiecare dată după adunări și scăderi repetate ieșea câștigător soțul ei, dar dacă lăsa de o parte matematica îi venea să valseze și sa plângă . 

Au fost săptămâni, luni, ba și ani în care l-a uitat cu desăvârșire până când , venea o noapte în care îi cobora în vis neștiind de unde a apărut, din ce ungher de suflet sau subconștient. 
Atunci, de multe ori se gândea că poate i s-a intamplat ceva  rău  sau poate e doar o chemare. O dată s-a gândit că și dacă ar vrea să-l întrebe ce-i cu el n-ar mai ști numarul telefonului. Trecuseră douazeci  de ani și timpul îi ștersese din memorie cele sase cifre. A zâmbit trist, iar a doua zi când s-a trezit și-a dat seama că noaptea îi adusese numărul , îl știa fără să fii încercat nici măcar o singură secundă să și-l amintească. La ce bun? Punțile erau rupte de mult! Oare dacă s-ar fi întâlnit din nou ar fi putut uita tot ce-i despărțise? Ar fi pornit iarăși din clipa ce trecuse innodand prezentul la trecut și din nou mână în mână ar fi plecat iluminați de zâmbetul din ei? Hmm! Ciudat e sufletul omului câteodată! Ca atunci când femeie la cincizeci de ani s-a vazut pusă în fața unui necunoscut. 

-Elena?Tu ești! 

Un zâmbet ironic mi se strecoară pe buze și îmi înghit cu greu replica sarcastică.  Habar nu am  cine-i și acest individ. 
-Nu cred că ne cunoaștem  ! Omul din față avand  un miros vag de vodkă sau bere, sau ambele

amestecate într-o cantitate rezonabilă totuși,  reacționează promt: 

-Ba da, sunt...iar fraza îi rămâne  neterminată . Curios să vadă dacă peste ani e recunoscut. În acel moment, venite iar din depărtări, dau năvală o sumedenie de imagini :Virgil învățând,Virgil mai mic ca ani, dar mai sensibil ,Virgil mesagerul !

-Nu se poate ! Virgil, tu ești? Ce-i cu tine? Prin mirosul de băutor înrăit , un zâmbet de satisfacție îi traversează fața.

-Mi-a fost dor de iubita lui frate-miu!

Mă uit contrariată la el. Pentru o secundă nu înțeleg nimic. 
-Vrei o cafea? 
-Se poate și-o bere?

-Și-o bere, Virgil. Am o plăcere deosebită să-i rostesc numele,  parcă-s silabe din altă lume. Simt un nod în gât, oare ce  vrea? Din nou mesager peste ani? Mă uit la el și-mi vine iar să plâng. Ce-i cu această epavă? Și ușor, ușor îmi spune:

Ei..ei, sunt de vină și pentru ce-am ajuns eu și pentru că v-ați despărțit.

Parez. Cum pot să nu parez când simt că mă îneacă plânsul și nu vreau, pentru nimic în lume nu vreau să mă vadă că plâng. Lasă, să nu știe că și eu îmi blestem zilele, de ce să creadă că și eu am pierdut? 
-Lasă, Virgile! Nimeni nu-i vinovat pentru ce am ajuns decât noi înșine.Tu pentru că bei și frati-tu pentru ce a fost. Și poate e mai bine așa. Am înțeles că o duce bine! 

-O duce pe dracu! Și acum te iubește! 
Simt din nou un nod în gât, iar certitudinea  că n-a putut să mă uite mă face să mă   simt  răzbunată! Îmi vine să țopăi de bucurie dar nu fac decât să fredonez în surdină ,,fie roata și pătrată tot se mai învârte o data’’...
Și i-aș mai da încă zece beri acestui trimis al timpului de odinioară!

 

 

 

 

 

[Mihaela Suciu]

Ar fi interesant un text de continuare. 

[Ion Lazăr da Coza]

Ce n-am da să ştim ce-ar fi fost DACĂ... sau mai bine NU!

Muuuuuuuuulte greşeli de redactare.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Daa, ciudate mai sunt căile Domnului! Am citit cu interes şi am rămas cu un gust amar... C'est la vie! 

Felicitări! Mai trebuie puse la punct câteva probleme de redactare, în rest e ok.