Lena, a treia fată născută dintre cele patru ale familiei, nu avusese parte de la mama natură aproape de nimic. Era scundă la cei şaisprezece ani, negricioasă, adusă de spinare, iar ochii, ca două boabe de piper, se aşezaseră strălucitori, de o parte şi de alta a nasului ascuţit. Gura mică, mărginită de două buze subţiri ca frunza în dungă stăteau aproape întotdeauna întredeschise, pe o bărbie alungită şi lăsau să se vadă nişte dinţi mărunţei. S-ar putea crede că Dumnezeu a fost în concediu când i s-au format trăsăturile ori că s-a încercat un prototip de fiinţe umane pentru alte planete.

Dar ea era aici, pe pământ şi trebuia să trăiască cu ceea ce avea. Era obişnuită să fie privită ca obiect de muzeu şi să stea retrasă, singuratică. Nici măcar nu o mai deranja.

Însă avea un suflet neted, mare, mare cât nemărginirea zărilor, săritoare, gata să ajute pe oricine, oricând. Nu era invidioasă pe surorile ei care arătau bine sau pe alte fete. Se aştepta să atragă priviri, nu tocmai de admiraţie şi să suporte glume sau batjocură: „Uite ce faţa are, parcă-i o pasăre răpitoare!” sau „Cât de urâtă este săraca!” Trecea cu uşurinţă peste clipe negre fără să protesteze, cu dorinţa sufletului de a învinge realitatea.

Familia o iubea aşa cum se iubeşte, necondiţionat şi o proteja în mod deosebit. Mama avea sentimente speciale faţă de ea, purtându-i dragoste şi atenţie sporită. Încerca să o ferească de cei care-i luau chipul în zeflemea, dar nu dorea să îi îngrădească libertatea. Fata era liberă să-şi caute prieteni după preferinţă şi puteri.

Era toamnă pe strada Lutului, teii se legănau de o parte şi pe alta a străzii, foşnindu-şi frunzele îngălbenite care mai rămăseseră atârnate în adierea slabă a vântului. Razele soarelui mai aruncau câte o lumină palidă şi nostalgică de octombrie.

Neliniştea pusese stăpânire pe mintea mamei, în ceea ce o privea pe Lenuţa. Dintr-un anumit punct, avea o vagă nedumerire: de câtva timp fata părea pierdută. Mergea pe cărarea ce ducea în grădină alene, abătută, cu privirea fixată pe câte un lucru banal. Părea că mii de gânduri îi străbăteau mintea şi parcă se îngrăşa. O urmărea cu priviri iscoditoare şi uneori o întreba:

– Lena ce-i cu tine? De ce eşti tristă?

– N-am nimic mamă, răspundea fata, dorind să pară indiferentă, trădând mai de grabă confuzie.

Uneori o surprindea cu o lacrimă în colţul ochiului. Mama crezând că se gândeşte la cine ştie ce băiat care a refuzat-o, a încercat să se autoconsoleze...

În următoarea lună, fata s-a îngrăşat şi mai mult, şoldurile i se lăţeau, luând forme mature, pântecul se rotunjea, pieptul creştea mai mult decât normal, iar faţa... se buhăia. Ai fi putut spune că s-a îngrăşat, fălcile mai cuprinseseră forme, aranjând-o ceva mai bine, dar ascundeau prea mult ochii mici şi rotunzi.

Urmă aceeaşi mirare, aceeaşi întrebare, acelaşi răspuns.

Apoi pe mama a străfulgerat-o un gând aprig: „Dacă este gravidă?... Dar nu, nu, nu se poate! Cu cine?... Unde?... Când?...” îşi răspunse cu un dram de optimism.

Într-o seară, fiind numai ele două, mamă şi fiică, a încercat să descopere misterul:

– Lena, tu ai cunoscut vreun băiat?

– Da, răspunse fata cu privirea în pământ.

– Când?

– În august.

– Şi ai făcut... dragoste cu el?

– Da, mai răspunse aceasta. O dată.

– Unde? întrebă mama stupefiată.

– Pe malul lacului.

Pentru mamă era clar: Lena era gravidă.

Au urmat alte întrebări, cărora fata nu prea a putut răspunde; nu-l cunoştea pe băiat, ştia doar că-l cheamă Ilie, nu-l văzuse decât o dată, deşi i-a promis că o va mai căuta. Un timp l-a aşteptat, l-a dorit, apoi a uitat întâmplarea, ca pe un vis urât.

Vizita la medic le-a confirmat - sarcină în luna a treia.

Urma, deci, să se nască un copil din flori, din puţinele flori de pe malul micuţului lac de acumulare, unde creştea mai mult iarbă, păpădie şi cucută...

Consternare şi stări greu de exprimat o încercaseră pe mamă, făcea eforturi enorme ca să-şi stăpânească lacrimile. Rămânea minute în şir cu ochii pironiţi într-un punct de pe perete, nu mai auzea, nu mai vedea. Surorile îşi vedeau de ale lor, fără să-i poarte prea multă pică, dar tatăl lor era cel mai afectat. Oricum suferea destul pentru înfăţişarea fetei, dar nici în cele mai negre coşmaruri ale sale nu putea gândi la asemenea ruşine venită din partea ei. Era prea mult pentru orgoliul său de bărbat.

Lena a fost nedumerită în prima fază a dramei, nu prea înţelegea ce se întâmplă cu ea, apoi după ce în burtă a simţit o zvârcolire rebelă, o zvâcnire, apoi lovituri ca din joacă, răspunsuri care-i veneau din trup, a înţeles că acolo este o ființă care va fi numai a ei. Inima i-a tresăltat de bucurie la gândul că în curând va avea pe cineva care-i va aparţine total, care o va iubi pentru cine este, nu pentru cum arată. Îşi mângâia burta pe furiş, fără să o vadă mama, înţelegând că i-a provocat o supărare imensă, dar pe care nu o exprima.

Timpul trecea alene pentru Lena care auzea în camera părinţilor certuri tot mai mari; erau zile întregi în care nu-şi vorbeau, iar într-una din ele a găsit un bilet pe masă: „Eu am plecat, să nu mă căutați. Nu pot trăi în aceeaşi casă cu un bastard. Tata.” Fata a rămas înmărmurită, a vrut să ascundă biletul, dar era prea târziu, mama i l-a smuls din mână. L-a citit şi nu a spus nimic. A rămas cu privirea pironită în gol, ca de obicei... însă de data aceasta timp mai îndelungat.

Viata a continuat cu imperfecţiuni sau împleticiri, dar cu siguranţă pentru fetele cele mari din familie, studente care aveau şi câte o mică slujbă. Uneori te poţi bucura şi numai de crâmpeie, cu gândul la atingerea stâncii celei durabile. Lena făcea menajul, mama muncea şi ea, era ingineră. Necesarul de zi cu zi era asigurat. Important este să crezi privind înainte, să nu te întorci, chiar dacă te hrăneşti doar prin fărâme.

A sosit luna mai, luna florilor, a iubirilor, a impulsurilor de viață, dar şi a sorocului pentru Lena. Mama a dus-o la maternitate, s-a asigurat că este pe mâini bune şi a plecat după ce a încurajat-o: „Ai să fii o mamă bună!”

Tânăra fată a născut destul de repede şi destul de uşor, fără zarvă mare, o fetiţă. I-a pus numele Viorica, doar era din flori. Au vizitat-o surorile, iar după câteva zile urma să vină cineva din familie să o ducă acasă în camera pe care au pregătit-o deja pentru ea şi pentru fetiţă. În ziua externării a aşteptat Lena, gata îmbrăcată, pe marginea patului cu Viorica lângă ea până seara şi nu a venit nimeni. Nici a doua zi, nici a treia. În următoarea, au apărut surorile ei, îmbrăcate în negru.

– Am venit să te luăm acasă.

– Dar de ce purtaţi doliu? le-a întrebat Lena.

– Îţi spunem mai târziu, răspunse una dintre cele două, care a şi luat fetiţa în braţe şi au plecat.

Acasă Lena aflase că mama lor a murit. Nu a mai suportat atâtea lovituri, una după alta, a făcut atac de cord şi a murit.

„Cum, mama mea a murit? Si n-am s-o mai văd niciodată? Si eu ce mă fac fără ea? De ce nu m-a luat cu ea?” erau întrebările tinerei femei lăuze, cu lacrimi în suflet. Începuse să-şi piardă firea. Nu-i mai păsa de Viorica, de ce plângea şi la piept, nu-i mai păsa că nu dormea, sau de surorile ei care-i spuneau să-i facă ceva fetiţei să o liniştească, să nu mai plângă atât de mult. Ea nu ştia ce să-i facă, mama ei trebuia să o înveţe, dar ea nu mai era. Lena nu dormea nopți întregi, mânca foarte puţin, iar când adormea avea un vis ciudat: înota într-o apă limpede, printre plante frumos colorate, care se unduiau lin de valuri încete, unde era linişte, o linişte care-i făcea bine şi întotdeauna purta în mână o floare. Pe prundişul apei era chipul zâmbitor al mamei, dar dispărea imediat. O dată s-a trezit ţipând: „Mai stai mamă, te rog, nu pleca încă...” Şi Viorica plângea tot timpul.

Trecuse o lună de când născuse, zilele erau la fel, nopțile tot aşa, iar visul apărea din ce în ce mai des.

Într-o dimineaţă de duminică, Lena a înţeles. S-a ridicat din pat, a spălat fetiţa, a îmbrăcat-o frumos şi pe ea la fel. A luat o eşarfă de mătase, de-a mamei, lungă şi lată, şi-a legat fetiţa de ea pe după gât pentru a-i fi mai uşor la mersul pe jos, apoi şi-a luat la revedere de la surorile care erau acasă.

– Unde pleci? au întrebat-o fetele.

– Să ne plimbăm, răspunse Lena, nu ştiu când venim.

– De ce-ai legat-o pe Viorica de tine?

– Să nu-mi cadă. O mamă bună nu lasă copilul de lângă ea niciodată, mai spuse Lena.

Apoi a plecat senină. „Ce simplu era, de ce n-am înţeles mai demult?!” îşi zise tânăra mamă.

Pe malul lacului Viorica s-a oprit din plâns ca prin farmec. Pe Lena a încercat-o un zâmbet şi a plecat pe pod. „Deci asta voiai şi tu...” A rămas câteva clipe străfulgerând cu privirea apa liniştită care se aşternea sub ea la vreo zece metri. Căuta ceva, dar nu găsea, apoi un gând îi veni în ajutor: „În adâncuri, sigur, acolo era liniştea şi mama...” Asigurându-se că fetiţa este bine legată de ea cu eşarfa, a pus un picior peste parapetul podului, l-a tras şi pe celălalt cu uşurinţă şi siguranţă şi a păşit în gol cu mâinile ridicate spre cer, cu o privire dârză, repetându-şi: „O mamă bună nu pleacă niciodată singură.”

 

Vizualizări: 230

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un text bine construit şi bine strunit din pdv dramatic. Bine realizat şi portretul Lenei. O depresie postpartum care se transformă în dramă.

Liniștea din adâncuri” există un film românesc cu acest titlul... Dar dacă pe autoare n-o deranjează...

Ai crâmpeie de două ori într-un paragraf.

în burtă a început să se zvârcolească ceva, la început ca o zvâcnire

menajul gospodăriei e pleonasm. :)

O povestire foarte duioasă. (Spre final mi s-a pus un nod în gât.) Bine scrisă. Elaborată. Epitete, comparații, metafore...

Felicitări!

da Coza

Mulţumesc că ai citit, Mihaela!

Afecţiune.

Mihaela Popa a spus :

"Liniştea din adâncuri" - strigătul disperării

citit cu drag

Domnule IMC mulţumesc că aţi trecut prin micul meu text, scris pe la facerea lumii :))) şi, recunoscătoare pentru impresii.

Respect, Sofy!

Ionel Mony Constantin a spus :

Un text bine construit şi bine strunit din pdv dramatic. Bine realizat şi portretul Lenei. O depresie postpartum care se transformă în dramă.

Încântată că te-ai aplecat peste textul meu, Ion! Să ştii că habar nu am de acel film românesc. Acum că am aflat sigur că mă deranjează. Nu ştiu în ce perioadă a fost acel film, dacă ei s-au luat după mine (ce tupeu) sau eu după ei :))) Dar îmi pare tare rău să schimb titlul, deoarece exprimă esenţa naraţiunii. Promit să mă gândesc. Textul este printre primele mele încercări de proză, de fapt al treilea. Am modificat erorile, am scos repetiţiile.

Mulţumesc pentru tot!

Am găsit câteva secvenţe din filmul ''Liniştea din adâncuri'', cu Gina Patrichi şi George Motoi, ambii preferaţi ai mei, mult talentaţi şi mult regretaţi. Dar, din păcate, nu am văzut filmul. Îl voi căuta să văd motivul denumirii lui. Precis nu are aceeaşi conotaţie. Însă acum nu mă mai deranjează, filmul a fost făcut prin 1982... E vreme lungă de atunci, iaca vreo 30 de ani. Prin urmare, titlul rămâne aşa. Merci, oricum că mi-ai spus. Cu mintea ta, brici, cine se poate pune?!



Ion Lazăr da Coza a spus :

Liniștea din adâncuri” există un film românesc cu acest titlul... Dar dacă pe autoare n-o deranjează...

Ai crâmpeie de două ori într-un paragraf.

în burtă a început să se zvârcolească ceva, la început ca o zvâcnire

menajul gospodăriei e pleonasm. :)

O povestire foarte duioasă. (Spre final mi s-a pus un nod în gât.) Bine scrisă. Elaborată. Epitete, comparații, metafore...

Felicitări!

da Coza

Un text impresionant, un personaj bine creionat, foarte viu(l-am vazut, simtit) si o drama iscata de unde nimeni nu se astepta. Cu toate ca, autoarea sugereaza relatia speciala dintre mama si fiica, mama iubind neconditionat si sacrificandu-se pentru copilul de care soarta parca isi batuse joc, finalul m-a durut. Parca as fi vrut ca Lena sa gaseasca linistea in adancul sufletului(sa-si pastreze  dorinţa sufletului de a învinge realitatea) si s-o daruiasca mai departe bebelusului ei.

Trista poveste, dar scrisa cu maiestrie.

Cu drag,

Mi-a plăcut, Sofia. Ai condus bine acțiunea până la sfârșit. Personajul principal, bine creionat. Povestirea emoționează.

Prețuire,

Mulţumesc romantico! Da, este o dramă care a dus la o tragedie. Corina este după un fir real, desigur puţin înflorit'', care şi pe mine m-a impresionat foarte tare la vremea respectivă. Am ţinut să rămână aşa, cum a fost întâmplarea de fapt.

Mersi de comentariu!

Corina Militaru a spus :

Un text impresionant, un personaj bine creionat, foarte viu(l-am vazut, simtit) si o drama iscata de unde nimeni nu se astepta. Cu toate ca, autoarea sugereaza relatia speciala dintre mama si fiica, mama iubind neconditionat si sacrificandu-se pentru copilul de care soarta parca isi batuse joc, finalul m-a durut. Parca as fi vrut ca Lena sa gaseasca linistea in adancul sufletului(sa-si pastreze  dorinţa sufletului de a învinge realitatea) si s-o daruiasca mai departe bebelusului ei.

Trista poveste, dar scrisa cu maiestrie.

Cu drag,

Mulţumesc de aprecieri Lisia, eşti generoasă.

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Mi-a plăcut, Sofia. Ai condus bine acțiunea până la sfârșit. Personajul principal, bine creionat. Povestirea emoționează.

Prețuire,

Of, Sofy, intensă dramă și-a găsit adăpost în pagina ta. Și știi câte lacrimi a tras Lena după ea și după micuță, cititorilor tăi? Reușești să ne traspui în sufletul personajelor, ești o povestitoare de elită. 

Admirație maximă. 

Da, un text profund dramatic. Şi eu mă aşteptam să găsească acea linişte în adâncul ei, dar, din păcate, aceasta este lumea in care trăim, plină de prejudecăţi şi răutăţi gratuite.  Poate nu ar trebui să mai zici de da Coza şi tu ai scris partea ta de drame!

cu drag :)))

Nu-i mai păsa de Viorica care...

Este o poveste deosebita si impresionanta! Felicitari!

(s-a îngrăşat de doua ori in acelasi paragraf)

(Nu era invidioasă pe surorile ei care arătau bine sau pe alte fete. Nu ar fi mai bine: Nu era invidioasă pe surorile ei sau pe alte fete care aratau bine.)

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog corul morții a lui Djamal mahmoud
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Djamal mahmoud
cu 2 ore în urmă
Lui Denisa Curea Popa i-a plăcut discuţia Sfințirea păcătosului a lui Poclid Simona
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Strigăt către surzi a lui Alex Anghel
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog nuanțe a lui Alex Anghel
cu 3 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Socot în clipe argintul unei stele a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Lidia Pervu îi place postarea pe blog Întru a lui Agafia Drăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Necuprinderea a lui Alex Anghel
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Atingere diafană a lui Alex Anghel
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Dezleagă, Doamne, caii a lui Alex Anghel
cu 3 ore în urmă
Lidia Pervu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu părul tău vântură stele a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Lidia Pervu îi place postarea pe blog Cu părul tău vântură stele a lui Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog In(clean)are a lui Lidia Pervu
cu 3 ore în urmă
Lidia Pervu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog In(clean)are a utilizatorului Lidia Pervu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Relicve a lui Darie Giurgiu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Pradă hazardului a lui giurgiu maria
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog copacul patruped a lui Djamal mahmoud
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Arhitectul a lui Cristian Je
cu 11 ore în urmă
Mihaela Suciu a postat o discuţie
cu 12 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor