Azi Lilida - deşi era o codană tare frumuşică şi ,,coaptă”, cum cârcotaş spusese atunci când o văzuse, moş Marin, printre mustăţile lui mari şi galbene, de la atâta ,,beut de tutun” - a ieşit prima oară la hora tocmită de flăcăii din sat, pe imensul izlaz comunal, însă a trecut neobservată.
      Nici prin straiele curate şi frumos călcate cu ,,fieru’ cu tăciuni’’, nici prin fota - ce-i drept, puţin roasă la brâu şi îngălbenită de vreme - care venea pe ea ca turnată lăsând să se ghicească forma de amforă a coapselor, nu putuse atrage atenţia. Apoi degeaba se prinsese în horă lângă cei mai chipeşi flăcăi, degeaba jucase toate horele, nimeni, simţise ea, nu o băgase în seamă.

      Pe înserat, după ce hora se terminase şi cei mai mulţi plecaseră perechi-perechi, Lilida, pe drumul spre casă, singură, plânse mult, întrebându-se mereu: de ce? De ce Doamne, niciun băiat nu m-a scos la o învârtită, de ce? Când a intrat în bătătură, ţaţa Leana, mama ei, văzând-o aşa de tristă şi cu ochii umflaţi şi roşii, a luat-o la rost, întrebând-o:
      – De ce-ai plâns fă, te bătu careva?
      – Nu.
      – Atunci?
      – Am plâns ca să mă-ntrebi tu, d’aia, am plâns!... si Lilida fugi în camera ei, să mai tragă o porție de jale.

 

      Acum vara, Lilida se mutase în ,,odaia a bună”, o cameră bine întreţinută, curată, în care se primesc de obicei oaspeții de seamă sau pețitorii. Devenise dormitorul ei unde, noaptea, când era senin şi lună plină, cu fereastra larg deschisă, Lilida visa - îmbătată de mirosul florilor din grădiniță, mai ales de parfumul inconfundabil al reginei nopţilor şi vrăjită de cântecul greierilor îngânați de câte un brotăcel - privind minute în şir oglinda mare rezemată de perete şi încet-încet, se lăsa furată de apele-i limpezi şi pleca într-o călătorie.
      Îşi făurise - concret, nici nu mai ştia cum şi când - o lume a ei simplă, fără Feți-Frumoşi şi Ilene Cosânzene, dar plină de farmec şi trăiri nepământene, pentru că, ori de câte ori pleca acolo, simţea că cineva o însoțește, că un ,,el’’ este lângă ea şi lucrul cel mai ciudat, corpul ei era posedat de o mângâiere plină de erotism dar nu vedea cine sau ce o face să trăiască această stare.
       Fără să-şi dea seama când, plecă şi-n seara aceasta în minunata ei lume. Apăru iar şi ,,el”. Lilida îşi închipuia sau mai mult, îşi dorea ca el să fie alesul inimii şi-n jocul ei halucinant, se străduia să-i deslușească chipul, trăsăturile feţei, forma buzelor, culoarea ochilor, a părului, dar… dar în zadar, totul era doar un joc de lumini şi umbre în veşnică mişcare. Cu cât încerca să se apropie mai mult, cu atât hilara formă, a lui, se îndepărta deformându-se şi mai mult, luând diferite forme, fără un contur clar.
       La un moment dat, ochii ei, prin ceaţa lăptoasă desluşiră ceva: o jumătate de chip o privea - brusc recunoscu că este partea ei de faţă, luminată de lună -, de dincolo de misterioasa apă a oglinzii. Citea tristeţe iar singurul ochi pe care-l vedea era umed, plin de lacrimi.
       Făcu un pas cu teamă să nu fie înghiţită de apele ce dansau ademenitor în faţa ei, chemând-o parcă, să-şi caute, de data aceasta, defectele. Dacă până azi n-o interesase mai deloc faptul că băieții n-o băgaseră-n seamă, începând din această seară, acest lucru începuse însă s-o frământe chinuind-o şi cu sâcâitoarea întrebare: de ce?... nici măcar Lae, prostănacul satului nu s-a uitat la mine? Se apropie şi mai mult de oglindă, lipindu-şi trupul feciorelnic de sticla rece: poate că defectele sunt de partea cealaltă sau poate sunt chiar în mintea mea nişte închipuiri... Poate că nu am defecte fizice şi am alte defecte pe care eu nu le pot vedea... Dacă sunt prea frumoasă şi frumuseţea mea îi sperie pe bărbaţi?... Sau sunt o femeie rece!... Doamne, dar nu am cum să ştiu ce fel de femeie sunt, pentru că sunt încă fecioară!... concluzionă ea.
      Însă, în timp ce îşi examina mai intens jumătatea de chip văzută, se întâmplă ceva straniu: chipul ei prindea contur, prindea formă, se întregea. Îşi privi foarte insistentă ochii albaştri, apoi se retrase speriată, fiindu-i frică să nu se auto hipnotizeze aşa de puternică şi intensă îşi simţise privirea.
După puţin timp, cu uimire, îşi văzu în oglindă mâinile cum desfac copca de la fotă. Uluită se întrebă: eu fac acest lucru... sau ,,el’’ îmi spune ce să fac?
    După câteva secunde nu-i mai păsă cine îi comandase gestul, cert este că degetele ei efectuaseră deja operațiunea şi fota desfăcută îi alunecase pe coapse şi era acum jos la picioarele ei. La început, Lilida îşi admiră cele două coloane albe ca de fildeș. Le privi şi fu puţin şocată, minunându-se de albeața şi perfecțiunea lor. Insistă cu cercetarea dar, nu găsi niciun defect. Apoi îşi văzu mâinile cum se mişcă lent, desfac şnurul roşu de la gât şi frumoasa ei ie, presărată la guler şi pe faldurile mânicilor cu floricele roşii şi negre, alunecă uşor pe trupul alb, ca de marmură.
     Rămase goală în faţa oglinzii, cătându-şi mai departe şi mai frenetic defectele. Deodată simţi un fior rece, o adiere răcoroasă de vânt primăvăratec c-o învăluie ca îmbrăţişarea tandră unui iubit, totul fiind dominat de multă pasiune. Ochii ei mari, speriaţi, căutau în apele oglinzii să vadă cine o mângâie cu atâta delicateţe şi erotism. Închise ochii şi senzaţia aceea ciudată de atingere excitantă se acutiză şi mai intens, toate simţurile ei erau încordate la maxim: ,,el’’ este acum aici… a venit, îl simt! Numai ,,el’’ mă poate mângâia fără să mă atingă… numai ,,el’’ este capabil de acest unic şi tandru gest...
     Un uşor tremur îi cuprinse corpul. Simţi cum ceva nefiresc de catifelat şi de pufos, îi umblă pe coapse mângâindu-le, continuându-şi alunecarea spre partea superioară a corpului.
      – Am să mor, dacă-mi atingi sânii… şopti ea cu ochii închişi.
      – Nu Lilida, nu vei muri…
      – Tu ştii cum mă cheamă!?... Eu de ce nu ştiu cum te cheamă?
      – Mă cheamă…
      Peste obrazul ei trosni o lovitură si un fulger alb îi inundă ochii.
      – Ce faci, fă nenorocito, ţipă ţaţa Leana la ea. Umbli dăspuiată prin casă şi te izmenești goală în faţa oglinzii? Mai şi vorbeşti singură, ca Maria lu’ Meteleu?... Şi trosc, altă palmă îi lovi obrazul şi puţin ochiul. Mai ai şi geamu’ dăschis ca să te vază toţi hăndrălăii care trece pă drum, apoi să povestească-n sat, ce şi cum… Hai, spune-mi şi mie acu’, da iute, până nu te mai plesnesc iar, de ce fă plângeai, când venişi dă la horă?
      Lilida după a doua palmă fugise aşa cum se afla, goală, în pat şi se acoperise cu pătura, privind cu coada ochiului perdeaua: faldurile ei încă mai fâlfâiau uşor, semn că ,,el” plecase. În acel moment îşi privi mama cu ură, fiindu-i ciudă c-o întrerupsese şi nu aflase cum îl cheamă pe ,,el’’.
      – Fă, te-am întrebat ceva, ţipă iarăşi ţaţa Leana la ea.
Lilida simţi cum ceva puternic o strânge de umăr şi-o zgâlțâie în acelaşi timp. Realiză după câteva clipe că era mâna aspră, osoasă, a mamei. Bine că n-o mai lovise.
      – Ce m-ai întrebat… reuşi ea să articuleze.
      – Cum fa, eu vorbesc cu tine şi tu te gândeşti la cai verzi pă păreţi! Te-am întrebat şi acu’ şi când ai venit, dă ce-ai plâns fă?
      – Am plâns că… că niciun băiat nu m-a invitat în horă... la învârtită! D’aia am plâns, acum ştii?... Şi începu să plângă uşor.
      Ţaţa Leana o privi puţin derutată - se calmă ca prin farmec şi se apropie de ea, aşezându-se pe marginea patului - mirându-se că suportase palmele ei fără să verse o lacrimă şi acum după ce Lilida îi relatase motivul, o podidise plânsul. Mâna ei aspră ca scoarţa unui copac - care mai devreme o lovise - acum încerca un fel de mângâiere pe spatele Lilidei, însoțită de mişcări scurte şi sacadate, semn că aceasta nu era obişnuită cu asemenea gesturi tandre. Semn că ea însăşi, nu era deprinsă cu asta.
La început Lilida se speriase şi se retrăsese ghemuindu-se, crezând că va fi din nou lovită, apoi se obișnui cu alintarea asta bolovănoasă. Trecuseră mulţi ani de când mama ei nu mai făcuse acest lucru, chiar dacă în el se simţea multă stângăcie, tot mângâiere se chema… şi era a mamei.
      – Lasă... şi ţaţa Leana suspină uşor, continuând s-o alinte... Lasă, nu mai fi mamă supărată, mai ai timp, eşti tânără, n-au intrat toate zilili în sac, mai ai până să te măriţi... oho!... o auzi pe maică-sa spunând şi rămase uimită de vocea profundă, caldă, alintătoare chiar. Nu mai auzise acest timbru cald din copilărie. Ştii, continuă ea pe acelaşi ton privind undeva departe în faţa ei - ciudat, tot prin apele oglinzii observă Lilida - şi io am petrecut asta... şi tot când am ieşit prima dată la horă! Dar n-am plâns aşa ca tine cu lacrimi, io am plâns fără lacrimi! Da ştii dă ce? Pentru că nu mai aveam… secaseră! Plânsesem toată dimineaţa după mama să mă lase şi pă mine la horă. De ce nu mă laşi?... de ce nu mă laşi?... o tot întrebam. Nu te las fă, că n-ai cu ce să te îmbraci, mă faci dă râs în sat, a catadicsit ea să-mi spună într-un târziu. Atunci am dat io fuguţa în odaia a bună - ştii tu, odaia din casa bătrânească - şi-am îmbrăcat… Se opri şi privind-o, se întrebă: să-i spun, sau să nu-i spun? Apoi, după clipele de ezitare, continuă cu o voce stinsă: Şi-am îmbrăcat tot această ie, pe care tu ai purtat-o azi... Se opri iarăşi şi suspină adânc, apoi cu glasul uşor tărăgănat şi plin de durere, reluă: Cât am plâns, fata mami… cât am suferit să cos astă ie, numai io ştiu. Am lucrat-o atunci, numa' şi numa' pă ascuns, noaptea la lumina lumânării, că gazu’ dă lampă era scump şi Marin Ţiganu’ îl vindea numa’ pă ouă... Această ie nu este a Lisandrei aşa cum ai crezut tu! Când i-am dat-o io ei, cu mult timp înainte, îi schimbasem florile pă ascuns, aşa să creadă şi ea că are o ie nouă. La tine n-a mai mers să schimb ceva - spuse ea pe un ton în care se simţea multă suferinţă, chiar multă părere de rău cu nu putuse altfel - pânza a îngălbenit şi sigur ţi-ai fi dat seama.

      Ţaţa Leana se opri din povestit - simţise că Lilida nu o mai ascultă - privindu-şi fata cu multă atenţie, chiar insistent, de parcă acum o vedea aşa, crescută mare, prima dată. Lumina palidă a înserării se strecura cernută prin perdeaua lucrată la igliță de ţaţa Leana în tinereţe, ca zestre, căzând oblic pe faţa copilei, luminându-i mai bine, numai o jumătate din faţă. Doamne, ai milă dă mine şi păzeşte-mi fata că tare frumoasă mai e… se pomeni femeia spunându-şi în gând. Şi avea multă dreptate, Lilida era cu adevărat frumoasă. O frumuseţe stranie, împletită cu toată fiinţa ei şi răzbătând ceva ciudat, chiar din simplele gesturi pe care le făcea. Când râdea sau numai un vag surâs apărea pe chipul ei, o gropiţă se năștea în obrazul stâng, luminându-i şi făcându-i chipul cu adevărat fermecător. Mai avea şi o privire foarte ciudată, ademenitoare, căreia cu greu îi rezistai. Era când rece, tăioasă ca lama unui brici, când caldă, suavă, gingaşă, care parcă îţi adormea toate simţurile, parcă te hipnotiza.
Poate d’aia fuge băieții dă ea, că e prea frumoasă, nu? Doamne ferească, să nu pățească ca Sabina lu’ Cocoș, că şi aia era tot aşa dă frumoasă şi rămase uite fată bătrână, că umblă săraca pă la babe să-i facă dă măritat, că cică are cununiili legate... cu acest gând în cap, ţaţa Leana se ridică şi plecă spre uşă, zicându-i:
      – Păi, linişte-te şi te culcă, că mâine am să te trezesc la primu’ cântat al cocoșilor că mergem în deal la strâns dă paie, stăm până la nămiezi aşa. Şi vezi să-ţi pui cămaşa dă noapte pă tine şi nu te culca aşa dăzmoţată, că răcești.

       Trecuse ceva timp de când ţaţa Leana părăsise odaia a bună şi Lilida rămasă tot în aceeaşi poziţie, ghemuită, cu genunchii sub bărbie, medita. Din toată fraza pe care o spusese mama ei la plecare, două cuvinte rămăseseră parcă înadins suspendate în aerul din cameră şi acum alergau din colţ în colţ, lovindu-se de pereţi şi oprindu-se din când în când, brutal în pavilionul urechilor ei: strâns paie!
Aruncă pătura de pe ea, cu gândul să se dea jos din pat, dar privirea i se opri asupra picioarelor şi se surprinse mângâindu-le de la genunchi în jos: păcat de voi, sunteţi aşa de frumoase iar mâine o să fiţi numai sânge!… Coborî să-şi pună cămaşa de noapte şi brusc se opri din nou la oglindă. Îşi vedea iarăşi doar o parte din corp, o jumătate albă marmoreeană luminată şi scăldată de razele lunii. O mângâiere a unei lumini prin reflexie, venită de la mii de kilometri de la un corp ceresc cald. Dar era o lumină rece - aşa o percepu ea - se răcise pe lungul drum.
       Te aştept… vino să-mi spui cel puţin cum te cheamă! Doar atât, cum te cheamă, te rog!... şopti ea. Uimită se întrebă: oare eu am rostit această rugăminte, chiar mintea mea a spus asta? Nu cumva ,,el”, deja s-a instalat în dorințele mele şi-mi comandă acum? Zâmbi șăgalnic chipului din oglindă, înțelegându-i mesajul: eşti o mincinoasă Lilida, o prefăcută, vrei mai mult să-l simţi cum te atinge mângâierea lui, cum te răscolește fiorul dorinței interzise, cum te face să trăieşti clipa extazului, cum te mângâie fără să vezi ce, să simţi iubirea cum pluteşte…
      Întinse o mână, la început a rugăminte, a chemare, apoi vru să-şi treacă dincolo tot corpul. Se opri, din semi umbră, din tulburătoarele jocuri ale apelor oglinzii ademenitoare, ciudat, se ivi o altă mână care tot chemare şi rugăminte exprima. Lilida speriată o privi cu multă atenţie, examinând-o. Era mult mai osoasă şi mult mai firavă, cu degetele mai prelungi şi străvezie de se observa toată rețeaua de vene şi vinișoare, cu unghiile ascuțite tare ciudat, în formă de săgeată. Ridică uşor privirea căutând. Din oglindă o privea acum un chip, o faţă albă, rigidă ca o mască. Emoţionată sau mai mult speriată, Lilida reuşi să întrebe:
      – Tu… cine eşti?
      – Eu... sunt Lilida.
      – Nu-i adevărat!... eu sunt Lilida.
      – Da, tu eşti Lilida cea reală, iar eu sunt Lilida viselor. Cu mulţi, cu foarte mulţi ani în urmă am trăit şi eu în lumea ta pământeană, apoi am plecat în lumea morților, acum trăiesc şi sunt fericită în lumea viselor. Îmi pare rău că trebuie să-ţi spun, am fost şi eu, aşa cum o să fii şi tu, o victimă a lui ,,el”, vizitatorul tău misterios. Nu-mi mai amintesc cum îl cheamă, au trecut enorm de mulţi ani, dar ştiu că era tare frumos şi amăgitor. Te-a amăgit şi pe tine?
      – Da... adică nu ştiu bine ce se întâmplă cu mine.
      – Este frumos? L-ai văzut?
      – Nu ştiu, nu l-am văzut niciodată.
      – Ştiu, doar vine şi te amăgeşte cu atingeri invizibile. Simţi cum ceva te mângâie, ducându-te pe acea culme a extazului, până aproape de beatitudine, dar nu vezi nimic…
      – Da, simt cum ameţesc, cum mă înfierbânt, cum mă topesc…
      – Da, da… la fel şi eu m-am topit, până mi-am pierdut fecioria. ,,El’’ caută numai tinere fecioare. Ştii, când am devenit femeia lui am trăit clipele condamnatei la moarte prin ardere pe rug. Partea frumoasă, dacă o pot numi aşa fără să fiu cinică, era că eu, condamnata, puteam coborî de pe rug - nu eram legată de stâlp, puteam să fug, dar nu am putut s-o fac -, aducându-mi vreascuri să-mi întrețin focul şi să-mi măresc supliciul. Gândeşte-te, poţi face şi tu asta?
      – Nu ştiu, încă eu sunt…
      – Da ştiu, eşti încă fecioară! Dar când o să vezi corpul lui stelar mai frumos decât un înger, vei mai rezista?
      – Voi lupta, şopti Lilida.
      – Te-nşeli, te amăgeşti singură! Nu vei putea lupta cu ,,el’’, este un frumos foarte rece, atât de rece că uneori aproape că-mi stingea focul rugului, dar niciodată nu mi-a stins focul car-mi ardea inima. Aşa o să ardă şi a ta. Se opri câteva secunde. Lilida auzi un oftat, apoi misterioasa voce, continuă: Mi-e milă de tine!... Ştii, mă gândesc să facem o alianță, vrei?
      – Dar tu eşti… şi se opri, era să spună ,,moartă”. Eşti din altă lume, continuă ea.
      – Da, sunt din lumea viselor, aşa cum ţi-am mai spus. Nu din lumea morților, aşa cum crezi tu. Am fost multă vreme în lumea morţilor, era aşa de rece şi sumbru acolo încât şi visele îmi îngheţaseră. Mă simţeam prizonieră, ca într-o colivie de aur. Totul era limitat, rigid, rece şi fix. Prin gratiile coliviei mele priveam neantul devorator al timpului şi-mi era ciudă că nu-l pot opri. Uneori îl simţeam pe devorator, cum vrea să se strecoare în colivia mea de aur, în spaţiul meu strâmt, mic dar al meu, intim. Atunci începeam să cânt şi să fiu veselă. Tu ştii că lui nu-i place cântecul şi veselia, se simte în largul lui când este hrănit cu tristeţe, singurătate şi lacrimi. Iubeşte tristeţea, se hrăneşte cu ea şi-şi potoleşte setea cu lacrimi. Brusc, m-am hotărât şi-am fugit în lumea viselor. Un alt spaţiu mult mai larg, de la minus până la plus infinit, o nouă şi o altă perspectivă. Aici totul este minunat pentru că toţi visează. Pot să le privesc visele ca pe un film, dar n-am nici o putere să intervin. Ştii, cel mai frumos visează oamenii simpli, obişnuiţi, oameni săraci, visele lor sunt adevărate capodopere, faţă de visele bogaţilor. Dar să revin la ce ţi-am propus: o alianţă poate te-ar salva sau poate ne-ar salva… se opri brusc: Vai, nu mai pot sta, îmi pare rău, trebuie să plec, vine ,,el”, îl simt. Pe curând! Şi fata din oglindă dispăru ca un fulger.

      Lilida privi spre fereastră şi vru s-o închidă dar realiză că era mult prea târziu: faldurile perdelei fâlfâiau deja şi o boare rece simţi c-o îmbrăţişează.
      – Lilida, iubita mea, am venit!
      Ea tresări la atingerea şi mai intensă a mângâierilor lui frenetice dar reci. Cuvântul ,,amăgire” ţipă într-un colţ al minţii.
      – Pleacă, nu te mai vreau! îşi auzi ea vocea spunând.
Rămase foarte uimită, ea nu ar fi vrut să spună aşa ceva, corpul ei dorea altceva, cu totul şi cu totul altceva. Voia să-l îmbrăţişeze, să-l simtă în braţele ei şi de ce nu, voia să-i simtă chiar şi bărbăţia: oare cine-mi controlează acum mintea? ,,Ea’’ este mai puternică decât ,,el"...
       – Cummm... zise el prelung, am venit din lumea mea... am venit zeci de ani lumină chemat de tine şi acum tu, tu nu mă mai vrei?
      – Nu!... se auzi spunând şi rămase iar uimită, deoarece ea trăia cu totul şi cu totul altceva: corpul ei dorea să fie sărutat, mângâiat şi chiar iubit. Privi speriată în jurul ei şi acel categoric ,,nu”, parcă venise din cele patru colţuri ale camerei. Simţi puţin cum aerul din cameră se mişcă, vibră uşor, producându-i o senzaţie ciudată de dorinţă. Îl auzi din nou, dar data aceasta, vocea lui parcă şuiera ca a unui şarpe ce-şi caută prada.
      – Sau... a venit ,,ea”!... Te-a găsit, a fost aici, la tine?
      „Nu-i spune... nu-i spune nimic, deoarece ne va pedepsi pe amândouă. Pe mine mă va alunga din lumea viselor, iar ţie, îţi va ucide visele în primul rând, apoi speranţele şi fără speranţe nu mai poţi trăi!” o auzi Lilida pe ,,ea”.
      – Nu… îngână Lilida, cu jumătate de gură.
      – Minţi... şuieră el printre dinţi. Simt în nări acum şi mai profund parfumul ei unic: de femeie evadată din lumea morţilor, în lumea viselor. Parfumul ei cu miros putred, inconfundabil încă mai pluteşte în aer. Pentru că m-ai minţit, şuieră el şi mai tare printre dinţi, am să te pedepsesc. Dar n-am să-ţi ucid nici visele şi nici speranţele, aşa cum te-a avertizat ea. Am să te pedepsesc altfel, am să te ucid iubindu-te, am să-şi ucid fecioria... Simt că ţi-e teamă de moartea fecioriei tale... Siiiimt... spuse el aproape în şoaptă, apoi tot în şoaptă, continuă: Eşti tânără, chiar foarte tânără şi la tine încă nu s-a dezvoltat prea bine acest sentiment. Abia acum faci cunoştinţă cu teama de moarte a fecioriei tale: e doar un boboc şi nu ai cum să-i opreşti înflorirea, acum îl trezeşti la viaţă...
       Vocea lui monotonă, mângâierile lui halucinante şi foarte erotice, parcă o hipnotizară şi în primul moment Lilida, pe lângă îmbrăţişarea rece, simţi iarăşi aceeaşi învăluire ca a unui primăvăratic vânt că o cuprinde în braţele lui uşor reci, dar binefăcătoare în acelaşi timp. Apoi simţi cum această îmbrăţişare rece se transformă treptat într-o mângâiere caldă, plină de mister şi încărcată cu noi experienţe pentru ea. Ceva ca nişte mâini pluteau a plimbare pe corpul ei, dar nu vedea nimic. Doar le simţea. Tot corpul îi era mângâiat, centimetru cu centimetru, dar - şi asta îi creea o stare de nelinişte - nu vedea nimic. Brusc ochii i se închiseră şi uimită se întrebă, cine-i comandase acest lucru. Ea nu-şi dorea aceasta, ea dorea enorm să vadă totul, să-l vadă pe ,,el”. Un sentiment ciudat de abandon simţi c-o cuprinde, nu se mai putea împotrivi, nu putea lupta cu ceva invizibil, apoi de ce-ar mai face-o acum! Totul era minunat şi absolut unic. Simţi cum pluteşte, cum nişte puternice braţe o poartă pe sus şi tandru o aşezară în pat. Un val de căldură nefiresc amestecat cu o vibrare uşoară îi inundă tot feciorelnicul corp şi ceva rece acum, îi presa pieptul şi abdomenul. În pântece simţi o durere intensă dar foarte scurtă şi deschise gura să ţipe. Nu-i ieşi decât un sunet nedefinit, un amestec între durere şi plăcere, pentru că totul, percepu ea, se transformase într-o imensă linişte. Apoi veni abisul, marele vis alb. Lilida nu mai simţi şi nu mai auzi nimic.

     

      Dimineaţa, când a venit la primul cântat al cocoşilor s-o trezească, ţaţa Leana a rămas secunde bune încremenită în tocul uşii. Lilida goală în pat, dormea alături de oglindă. Îşi făcu biata femeie semnul crucii, îşi scuipă de trei ori în sân şi luându-şi inima-n dinţi, cu mare teamă păşi spre pat. Încremeni din nou cu privirea pironită în apele oglinzii: pe suprafaţa ei, observă câteva picături uscate de sânge.

Vizualizări: 146

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un text interesant pe care l-am mai citit, dar mi-a făcut plăcere să-l recitesc. El are valoarea unui semibasm... între real şi abstract, asemănător cu mitul zburătorului. Ca şi în Luceafărul sau ca la H.Rădulescu, zburătorul este întruchipat într-un june frumos, irezistibil dar rece, care apare doar noapte în visele şi în patul fetelor. O lume ireală, unde zburătorul este o fiinţă inteligentă, cosmică. Poate este vinovată acea ie foarte veche care poartă amprente şi moşteniri ancenstrale, printre râurile cusute de mână cu arnici, în timp ce gândul fetei ce o cosea la lumânare, fugea la feţi-frumoşi pe cai albi.

Un text foarte plăcut, scris cu simţ de răspundere, încadrându-se foarte bine în stilul basmelor populare româneşti.

Am recitit cu deosebită plăcere, Sofy!

Mulţumesc pentru lectură, stimată doamnă Violeta, vă mai aştept cu drag pe pagina mea!

Violeta Florentina Ion a spus :

 Un zburator venit prin ape de oglinzi din lumi de vis... interesant textul!

Cu placerea lecturii

Sofia, îţi mulţumesc mult pentru lectură şi comentariu. 

Cu stimă,

Am recitit cu plăcere acest text interesant. Aici, ca mai peste tot în literatură, Zburătorul reprezintă o proiecţie cosmică care, în mintea tinerei fete, ia chipul unui june pe care nu-l vede, ci doar îl simte. Întâlnirea are loc noaptea, prin intermediul oglinzii, oglinda ca simbol al cunoaşterii, însă nu o cunoaştere directă, ci una reflectată. Oglinda este un ochi străin în care căutăm adevărul...

Felicitări!

Un amestec din două capodopere româneşti rezultând un text frumos, interesant.

Atenţie mai mare la ortografie şi punctuaţie.

Încântat.

da Coza

Mulţumesc pentru lectură şi sfat, domnule Ion Lazăr da Coza!

Pe viitor voi ţine cont de sfatul domniei voastre. 

Ion Lazăr da Coza a spus :

Un amestec din două capodopere româneşti rezultând un text frumos, interesant.

Atenţie mai mare la ortografie şi punctuaţie.

Încântat.

da Coza

Text transferat în Biblioteca de proză.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 2 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 7 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 7 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 7 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor