Japonezul (6)

[Mihaela Suciu]

 

      Stihiile vremii își făceau de cap! Un amalgam de ploi mărunte, burniță și vântoase luaseră cu asalt așezarea. Cea mai dificilă era însă negura pâcloasă... Bîîîr! Tamisa curgea prin micul „târg”, iar locuitorii lui - veseli cum sunt sangvinicii, deveniseră, într-o lună, adevărați londonezi: flegmatici și taciturni. Ca-ntr-o fotografie reușită, în plumburiul ei fluid, exista și o mică pată de culoare. Cu precizie metronomică, fata cu cizmulițe, pelerină și umbrelă, toate roșu aprins, deschidea ușa biroului. Colegii erau încântați s-o vadă, mai ales când își scotea cizmele cauciucate și se ivea piciorul lung, lung, de li se lungeau ochii, din podele pââână-n... decolteul ei.

      Pentru bătrânul șef-contabil (pensionar reangajat, nea Vasile - cum obișnuiau toți să-i spună, om blând, pedant, expert în profesie) surprinzătoare era mărimea pantofilor raportată la înălțimea fetei. Negri, cu toc mic, aceștia așteptau cuminți, în linie, lângă cuier, acolo unde erau lăsați zilnic. Fata îi purta doar în zona firmei, făcând schimbul încălțărilor la venire și plecare.

      Azi, nea Vasile îi măsura, din curiozitate, cu palma. Mâinile sale vorbeau de tinerețea unui război, despre el, familie și supraviețuire! Tatăl plecat pe front, mama rămasă cu cei mici în tinda casei, iar el (copil de unsprezece ani) și fratele (de nouă ani) arau cum se pricepeau, dar cel mai greu era la capătul ogorului, când trebuia întors plugul. Se așezau pe brazdă, trăgeau un bocet sănătos și se îndemnau: „Hai, Vasile! Hai, Gheorghe!” Anii trudei pământului, suiți în podul primitor al palmelor, erau singura marcă înfierată; Iaca, acolo, niște șanțuri brăzdate! În fond, când familia se reîntregește și vin și alți frați, și toți sunt sănătoși, de ce să nu te bucuri? Nici ulterior, întreruperea studiilor, lunile muncite la „canal” până i s-a scos și analizat „dosarul anti...” nu l-au afectat sufletește, s-a întors în sat, a muncit contabil la C.A.P – un an și s-a reînscris la I.S.E, anul următor. Ca să nu rabde de foame, pentru o masă caldă la cantina altei facultăți, a urmat un curs de peisagistică urbană; bun și ăsta! Țăranul din el iubea tot ce-l înconjura și mai ales natura, avea memorie și nici acum nu uitase denumirile latine. Nici frigul căminului nu i-a venit de hac; organizați, metodici, el și ceilalți studenți, ziua tăiau lemne pentru Securitate și noaptea alimentau soba... „Întotdeauna alegerile sunt emoționale, raționalul vine doar să demonstreze alegerea.” - era crezul său și „Nimic nu te poate schimba în rău, dacă nu-ți imprimi pe inimă”. Inima-i creștea cu fiecare clipă... La fel ca uimirea sa! Un copil mare! Cum sta cu palma întinsă, susținând pantofiorul... acum era „prințul”.

      „Cenușăreasa” i-a spus scurt, surâzând: „Pardon!” și l-a încălțat.

 

(va urma)

 

Notă: E scurt cu posibile greșeli (vă rog, spuneți), dar dacă nu-l postam acum iar amânam, așa fac mereu...

[Valeria Merca]

Un text delicat. Mi-a plăcut modul în care  ai realizat portretul (moral) lui nea Vasile. Și cel mai mult mi-a plăcut crezul lui, concretizat în cele două fraze. Evident, mica pată de culoare era indispensabilă! :)

cu drag,

[Crinu Sorin Leşe]

Pardon! Pe cine a încălțat? :)))

[181rwccjeqcao]

o atmosfera frumoasa nea Vasile  ii da pantofiorul ?

[Sofia Sincă]

M-am întins la citit, cu mult apetit, când am văzut că se termină, îmi venea să strig: numai atât?

Îmi place la nebunie, dar aștept continuarea. Nu, nu sunt erori, e bine. Toate povestirile tale au miez vibrant și sunt atractive de la prima la ultima frază.

Sofi

[Emil Dumitru]

,,Anii trudei pământului, suiți în podul primitor al palmelor, erau singura marcă înfierată; Iaca, acolo, niște șanțuri brăzdate!”

numai tu poți sui niște ani în... podul palmelor! Rătăcesc prin ceața londoneză și nu găsesc Japonezii, de la 1-5! Și să știi, Tamisa este ca o femeie, are o frumusețe tulburătoare: vijelioasă în reflux, calmă în flux!

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc, Valeria! Mica pată de culoare roșie dintr-o fotografie are povestea ei, nea Vasile - cel real, n-a fost contabil și uneori stăm de vorbă. Tot ce scriu e ancorat în experiența, crezul și imaginația mea. Restul e bucurie!

Valeria Merca a spus :

Un text delicat. Mi-a plăcut modul în care  ai realizat portretul (moral) lui nea Vasile. Și cel mai mult mi-a plăcut crezul lui, concretizat în cele două fraze. Evident, mica pată de culoare era indispensabilă! :)

cu drag,

[Mihaela Suciu]

Crinu, de ce numele tău, mie-mi rimează cu „chinu”? :))

Crinu Sorin Leşe a spus :

Pardon! Pe cine a încălțat? :)))

[Mihaela Suciu]

Darie, nu știu! Poți să-ți imaginezi ce dorești, fiindcă nu vreau să-ți stric imaginea creată. Mulțumesc!

Darie Giurgiu a spus :

o atmosfera frumoasa nea Vasile  ii da pantofiorul ?

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc, Sofi! După ce-am citit comentariul tău, mi-a crescut brusc apetitul. Va fi un text scurt. Te-am prevenit! :))

Sofia Sincă a spus :

M-am întins la citit, cu mult apetit, când am văzut că se termină, îmi venea să strig: numai atât?

Îmi place la nebunie, dar aștept continuarea. Nu, nu sunt erori, e bine. Toate povestirile tale au miez vibrant și sunt atractive de la prima la ultima frază.

Sofi

[Crinu Sorin Leşe]

Miha, deoarece întotdeauna suntem ceea ce vedem în ceilalți. :) De aia! :)))

Mihaela Suciu a spus :

Crinu, de ce numele tău, mie-mi rimează cu „chinu”? :))

Crinu Sorin Leşe a spus :

Pardon! Pe cine a încălțat? :)))

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc, Emil, de citire și impresii despre Tamisa!

Fiecare „japonez” e un text care poate fi luat și în ansamblu cu ceilalți, și de sine stătător. Dacă stârnește curiozitatea, ceilalți „japonezi” sunt aici:  http://insemneculturale.ning.com/group/proiectele-noastre/forum/top...

Colecția de proză a siteului cuprinde toti autorii care au postat. E truda benevolă a unei femei minunate.

Și de această dată, spun: Reverență, Sofi!

Emil Dumitru a spus :

,,Anii trudei pământului, suiți în podul primitor al palmelor, erau singura marcă înfierată; Iaca, acolo, niște șanțuri brăzdate!”

numai tu poți sui niște ani în... podul palmelor! Rătăcesc prin ceața londoneză și nu găsesc Japonezii, de la 1-5! Și să știi, Tamisa este ca o femeie, are o frumusețe tulburătoare: vijelioasă în reflux, calmă în flux!

[Mihaela Suciu]

Mno, tu ce zici, să mă uit doar în mine? :))

Felicitări! De ce? De aia!

Ești mereu pe fază! Și-mi ești drag, cu tricolorul tras... 

Crinu Sorin Leşe a spus :

Miha, deoarece întotdeauna suntem ceea ce vedem în ceilalți. :) De aia! :)))

Mihaela Suciu a spus :

Crinu, de ce numele tău, mie-mi rimează cu „chinu”? :))

Crinu Sorin Leşe a spus :

Pardon! Pe cine a încălțat? :)))