Maria nu reuşea să adoarmă, de ore bune se zvârcolea în pat, răsucindu-se când pe o parte când pe alta şi somnul se lăsa aşteptat. De câteva nopţi dormea în camera lui Marius. Chiar Michel îi propusese acest lucru, apoi o rugase foarte insistent, el având un somn foarte agitat şi scurt datorită faptului că acum boala se agravase şi prefera să doarmă singur. Când Michel avea nevoie de ceva, bătea uşor în perete şi Maria venea imediat. Îi reveni în memorie – şi-şi aminti că o cam pusese pe gânduri şi atunci, dar mai acut acum – întâmplarea relatată de Marius. Copilul îi povestise că un nene cu o lădiţă în spate, ,,aşa cum au nenea aceia de lustruiesc pantofi’’, relatase el cu multă vervă, îl urmărise când venise de la şcoală, până la uşa birtului.

,,Ţi s-a părut dragule, ce să aibă un nene lustragiu cu tine!’’ îi spusese ea, încercând să-l liniştească.

      Se ridică brusc în şezut, amintindu-şi că atunci când plecase în oraş, într-adevăr, zărise pe trotuarul de vis-a-vis, un ins bărbos, un lustragiu, ghemuit pe un scăunel, trăgând o duşcă dintr-o sticlă, dar nu-i dăduse prea mare importanţă. Un gând bizar, ca un fulger îndepărtat la orizont, făcu puţină lumină în mintea ei: imposibil… imposibil: orgoliul, vanitatea, trufia, sunt doar câteva atribute care l-ar fi împiedicat să facă acest lucru!... Dar barba!? Nu cumva, pentru a fi mai greu de recunoscut, şi-a lăsat-o?

      Coborî din pat şi porni ca o somnambulă spre fereastră. Trase cu putere draperiile şi cercetă prin perdea strada, măturând cu privirea trotuarul în sus şi în jos, apoi deschise fereastra să privească mai bine: nimic, chiar pustiu. O îmbrăţişă afectuos o noapte frumoasă, senină, puţin călduroasă şi observă că doar vântul neobosit alerga uşor, din copac în copac, mângâindu-le frunzele şi povestindu-le sigur, ce văzuse el pe unde colindase toată ziua.

      Mai rămase în dreptul ferestrei, simţind că se linişteşte, dar nişte bătăi uşoare în perete o făcură să tresară. Îşi aminti rapid că era Michel, probabil că auzise zgomotul produs de rularea draperiilor şi avea nevoie de ceva.

      − Maria, spuse el de cum ea intră, vreau puţină apă, rece, proaspătă.  Te rog!

      − Imediat, Michel! spuse ea luând carafa de pe noptieră.

      De ce? se tot întreba ea la fiecare pas, coborând scările: de ce Doamne, acest minunat şi deosebit om, s-a îmbolnăvit?

 

      Medicul personal îl vizitase de curând şi înainte de plecare, în faţa unei cafeluţe, după o lungă conversaţie cu Maria, conversaţie în care el încercase s-o pregătească  psihic – cel puţin asta simţise ea pe moment – şi tot vorbindu-i de alte cazuri în care medicina nu putuse rezolva nimic, ea îl rugase să treacă peste şi să-i spună concret de ce suferă Michel. Atunci medicul lăsând privirea în ceaşca de cafea şi parcă ruşinat că nu poate ajuta un bun prieten, îi spusese cu lungi pauze:

      − Michel… Michel, bunul meu prieten… e… e foarte bolnav. Dacă mai trăieşte trei luni…

      − Cum!? Nu înţeleg! sărise ea ca arsă. Oare nu se mai poate face nimic! Chiar, nimic, nimic!? Mergem la cel mai bun spital…. Trebuie să-l salvăm… medicina a evoluat, trebuie să…

      − Doamna Maria, liniştiţi-vă!... Medicina, în cazul bolii lui Michel, nu a descoperit încă un antidot, nu a descoperit leacul acestei nemiloase boli. Trebuie să vă împăcaţi cu gândul aceasta, e foarte necesar să vă înarmaţi cu multă putere de luptă, deoarece trebuie să mergeţi mai departe, aveţi un copil de crescut… Michel are… cancer, cancer la plămâni! Rezultatul analizelor, fără dubiu, o confirmă! mai spuse el cu glasul aproape stins. Îmi pare sincer rău, regret enorm de mult, am fost buni prieteni, dar… dar nimic şi nimeni nu mai poate face ceva. Lui nu i-am spus şi sunt sigur că va înţelege că n-am putut s-o fac. Am să trec peste două-trei zile. Rămâneţi cu bine!

      Ea parcă împietrise atunci la aflarea veştii şi stătuse ţeapănă minute bune cu mâinile încleştate pe ceaşca de cafea şi ochii pironiţi pe uşa pe care ieşise medicul, repetând doar atât:  de ce?...

 

 

      Maria turnă apă în pahar:

      − Poftim!...  Cum te mai simţi?

      Michel deschise uşor ochii, apoi, cu mare efort şi ajutat de Maria, se ridică mai sus pe pernă. După câteva înghiţituri de apă spuse:

      − Am să plec Maria… am să plec într-o lungă călătorie, din care nu am să mă mai întorc… ştiu asta… sunt conştient că zilele mele sunt numărate…

      − Dragul meu, vorbeşti numai prostii! spuse ea, ştergându-i fruntea de broboanele de sudoare. În cel mult o lună sau poate două, te faci bine, tu eşti un luptător.

      − Nu, Maria!... şopti el. Ştiu… simt… chiar dacă bunul meu prieten, doctorul, nu mi-a spus nimic… am citit multă suferinţă pe chipul lui… că nu mă poate ajuta… Maria, simt cum mă părăsesc puterile… de aceea te rog ceva… mâine să chemi notarul… în această noapte, vreau să-mi scriu testamentul…

      − Michel, te rog, nu vorbi aşa…

      − Maria, te rog şi eu… ascultă-mă, am să-ţi las ţie tot… meriţi… eşti o femeie minunată… adu-mi te rog, hârtie şi stiloul meu, cel cu peniţă de aur…

      − Michel, te rog, nu mai vorbi aşa! spuse ea cu lacrimi în ochii şi îi luă mâna, mângâind-o cu multă afecţiune. Mă faci să plâng! Te vei face bine, ai să vezi…

      − Te rog, mâine, să chemi notarul!… repetă el pe un ton cât putu de categoric… Acum du-te şi adu-mi ce te-am rugat, vreau să-mi scriu în această noapte testamentul… Mâine doar să-l semnez în faţa notarului. Hai, du-te, nu suport să te văd plângând, nu vreau să mai văd ochii tăi trişti… ai plâns prea mult până acum… şi nici după, te rog să nu plângi… tu, tu eşti o luptătoare… cea mai frumoasă şi curajoasă femeie, din viaţa mea… sunt sigur că vei trece şi peste asta… tu ştii să lupţi… hai, nu plânge… adu-mi, te rog, ce ţi-am spus…

      Maria părăsi camera cu lacrimile picurându-i din barbă. Parcă nici picioarele nu o mai ascultau, simţea cum merge împleticindu-se, lovindu-se de tocul uşii, apoi de pereţi din hol. Ajunsă în faţa biroului, se pomeni întrebându-se ce caută, acum, acolo, în sertarele biroului, în miez de noapte. Văzu stiloul în suport şi-şi aminti brusc de ce venise. Luă şi câteva coli de scris.

      Când reveni, îl găsi pe Michel la biroul lui micuţ din dormitor, o aştepta. Observă pe noptieră flaconul de medicamente început şi-l dojeni:

      − Michel, dragul meu, doctorul a spus să iei acest medicament, decât în caz extrem!  

      − Da… îmi amintesc!... Dar pentru mine extremul a început! murmură el. Mulţumesc! mai spuse după ce primi stiloul. Acum te rog să mă laşi singur vreau să profit de toate facultăţile mele mintale! spuse, forţându-se să zâmbească.

 

      Ajunsă în camera în care dormea copilul, Maria, efectiv se prăbuşi pe marginea patului. Îşi prinse capul în mâini şi simţi cum venele de la tâmple zvâcnesc nefiresc de tare. Trăia un sentiment ciudat, o imensă milă amestecată cu iubire pentru Michel, simţea şi cum o mare ciudă îi strânge inima, că nu-l poate ajuta cu nimic. El făcuse aşa de multe pentru ea, şi ea, acum, nu putea face nimic…

      Marius bolborosi ceva în somn şi se întoarse cu faţa spre ea. Privirea i se opri pe chipul copilului şi în trăsăturile delicate, ale feţei, Maria îl văzu pe Luis. Sări ca arsă de pe marginea patului şi aproape că alergă spre fereastră. Dacă nu ar fi fost pervazul, în care se propti cu mâinile, poate că fără să-şi dea seama şi-ar fi continuat drumul, trecând prin geamul ei. Cercetă zarea. Căuta, oare, în noaptea de afară răspunsuri? Simţi cum liniştea nopţii, parcă intră pe fereastră chiar în sufletul ei. Avea acum nevoie de multă linişte! Îşi opri răsuflarea, ascultându-şi bătăile inimii, parcă cineva striga în capul ei: şi dacă lustragiul este el, Luis, ce faci?... Şi dacă va veni şi-ţi cere iertare, ce faci?... Ce fac, ce fac!?... Nu ştiu ce voi face, acum am altă problemă pe cap. Dar vreau să-ţi spun că toată tinereţea mi s-a irosit sub vraja acestor cuvinte, pe care le tot repetam amăgindu-mă: că va veni... că va veni… De ce nu mă întrebi, unde sunt visele mele?… Sau cum şi când s-a dus tinereţea mea? De ce nu mă întrebi, câtă umilinţă, câtă suferinţă am îndurat!…  De acestea, de ce  nu mă întrebi?

      Cercetă iarăşi cu privirea strada în sus şi-n jos. Pustiu şi linişte, parcă totul şi toate încremeniseră pe loc. Închise fereastra şi-şi lipi fruntea de ea. Simţi un fior rece, binefăcător, că-i străbate capul, limpezindu-i gândurile şi o altă întrebare prinse contur în mintea ei, cutremurând-o: ce voi face după moartea lui Michel?... Cred că cel mai înţelept lucru ar fi să mă întorc acasă!  îşi răspunse. Tresări, nevenindu-i să creadă că este chiar gândul ei. Şi cu această idee în minte, părăsi fereastra şi se băgă din nou în pat. Se pomeni că involuntar, mâna i se juca prin părul lui Marius… aşa făcea şi cu părul lui Luis, în puţinele clipe de tandreţe şi brusc, retrase mâna şi se întoarse cu spatele la copil sau mai corect, întoarse voit spatele amintirilor.

      Ca în copilărie, îl chemă pe moş Ene să vină s-o ajute, să adoarmă şi să uite, cel puţin pe moment, de tot şi toate. Pişicherul de moş veni spre dimineaţă, dar nu singur, aduse cu el, pentru a treia oară, visul acela cu mireasa, care începea frumos şi se transforma într-un coşmar.

Maria trezindu-se ca de fiecare dată lac de transpiraţie, sărise din pat şi plimbându-se prin cameră, foarte agitată, refăcu visul:

                

                       Se făcea unde era îmbrăcată mireasă iar bărbatul la braţul căruia mergea, avea faţa unui cadavru… Apoi se făcea unde urca singură nişte trepte şi parcă sus o aştepta alt bărbat, pe care avu impresia că vag îl cunoaşte… Apărură şi cele două femei. Una avea faţa tot aşa, ca a bărbatului, ca de cadavru şi femeia n-o mai omorî, trecuse pe lângă ea şi nu spusese nimic. Iar femeia cealaltă o aştepta cu braţele deschise… apoi, se făcea unde alerga spre ea, parcă ademenită de gestul şi zâmbetul ei cunoscut, dar se împiedică şi căzu pe scări, trezindu-se…

  

      Dacă până în noaptea aceasta, Maria nu dăduse prea mare importanţă visului, acum începuse s-o obsedeze şi tot plimbându-se prin cameră, începu să facă diferite analogii între vis şi viaţa ei. ,,Visul este o premoniţie la ce ţi se va întâmpla”, citise ea undeva. Oare aşa să fie? Cu aceste gânduri umblă toată dimineaţa în cap, până când veni notarul însoţit de doctor şi un alt domn, care, presupuse ea, era secretarul notarului.

      Michel făcuse un efort supraomenesc, şi ajutat de medicamentul „folosit în caz extrem”, se îmbrăcase şi îi întâmpinase în elegantul său birou. După aproximativ o  oră, actele fuseseră perfectate. Maria nu participă la semnarea lor, deşi fusese invitată chiar de Michel, se scuzase şi părăsise biroul, fiind sigură că nu ar fi rezistat până la final şi ar fi izbucnit în plâns.

 

      Aşa cum prevăzuse doctorul, Michel, după aproximativ trei luni, plecă în călătoria fără întoarcere. Este inutil să mai descriu starea prin care a trecut Maria, în acel moment. O etapă tristă sau o altă treaptă de trecut, pe care trebuia s-o urce şi s-o treacă, din zbuciumata ei viaţă, formată numai din secvenţe succesive: când triste, când frumoase. Dar sigur, etapele triste fuseseră mai multe, mai lungi, şi îi ocupaseră mai tot timpul viaţa, răpindu-i ce are omul mai frumos: tinereţea!… Dar, crucea e cruce şi trebuie cărată, viaţa merge mai departe, cu bucuriile şi cu necazurile ei…

- va urma -

 

Vizualizări: 58

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Of! Destin blestemat. Maria când a întâlnit o brumă de fericire, din nou se află în faţa unei tragedii imense.  Cel mai bun om de pe pământ îşi dă duhul. Ce păcat! L-a întâlnit cam târziu.

Şi premoniţiile stau treze, gândul la Luis revine sau nu a dispărut niciodată. Nici nu avea cum deoarece îl vede în fiecare clipă pe chipul fiului său.

Se anunţă un capitol interesant.

Prin urmare aştep continuarea.

Sofy

Soarta cu surprizele ei!  Sunt sigura ca Maria si Luis se vor reintalni, dar nu stiu cum si cand. Astept.

Carcoteli,

iei acest medicament

In ultimul paragraf se simte, dupa parerea mea, prezenta autorului. Eu as lasa doar personajele sa vorbeasca. Desigur este doar o opinie. Autorul decide, asa este normal sa fie.

Cu prietenie,

Sofia, mulţumesc pentru lectură.

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Of! Destin blestemat. Maria când a întâlnit o brumă de fericire, din nou se află în faţa unei tragedii imense.  Cel mai bun om de pe pământ îşi dă duhul. Ce păcat! L-a întâlnit cam târziu.

Şi premoniţiile stau treze, gândul la Luis revine sau nu a dispărut niciodată. Nici nu avea cum deoarece îl vede în fiecare clipă pe chipul fiului său.

Se anunţă un capitol interesant.

Prin urmare aştep continuarea.

Sofy

Corina, mulţumesc pentru lectură şi atenţia cu care citeşti! 

Cârcoteala ta îmi este de mare ajutor  şi am corectat.  Sper din toată inima să-mi fii alături până la sfârşit. 
Cu prietenie,
Corina Militaru a spus :

Soarta cu surprizele ei!  Sunt sigura ca Maria si Luis se vor reintalni, dar nu stiu cum si cand. Astept.

Carcoteli,

iei acest medicament

In ultimul paragraf se simte, dupa parerea mea, prezenta autorului. Eu as lasa doar personajele sa vorbeasca. Desigur este doar o opinie. Autorul decide, asa este normal sa fie.

Cu prietenie,

Eram convinsă că se va întâmpla așa. Michel a venit în viața Mariei ca un înger păzitor, apoi a plecat știind-o asigurată cel puțin financiar, lăsând loc adevăratului ei destin.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

Mica - 260 lei

Activitatea Recentă

Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am zburat a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 7 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tânguirea unei cruci - poem dedicat sărbătorii de mâine, 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 14 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poezii la minut a utilizatorului Cristian Je
cu 28 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poezii la minut a utilizatorului Cristian Je
cu 29 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul fricii a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 49 minute în urmă
Utilizatorului Lidia Pervu îi place postarea pe blog Am zburat a lui Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Lidia Pervu îi place postarea pe blog Doină neaoșă a lui Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Conviețuire literară a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum să te-agăţi de cer fără iertare a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Doină neaoșă a lui Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cavaler a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 3 ore în urmă
Lavinia Elena Niculicea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Film alb-negru a utilizatorului Lavinia Elena Niculicea
cu 3 ore în urmă
Lavinia Elena Niculicea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Film alb-negru a utilizatorului Lavinia Elena Niculicea
cu 3 ore în urmă
Lavinia Elena Niculicea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Film alb-negru a utilizatorului Lavinia Elena Niculicea
cu 3 ore în urmă
Lavinia Elena Niculicea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Film alb-negru a utilizatorului Lavinia Elena Niculicea
cu 3 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VISUL NOSTRU DE ARAMĂ a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 4 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ECOU DE TOAMNĂ a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gabriel Cristea
cu 4 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am zburat a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 5 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am zburat a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 5 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor